Reprezentarea în judecată a Statului Român
| Comentarii |
|
Ministerul Finanţelor Publice reprezintă statul ca subiect de drepturi şi obligaţii în faţa organelor de justiţie, precum şi în orice alte situaţii în care participă nemijlocit în nume propriu în raporturi juridice, dacă legea nu stabileşte în acest scop alt organ.
C.A. Cluj, s. civ., decizia nr. 1992 din 14 septembrie 2000, în Participanţii în procesul civil, p. 383
Prin sentinţa civilă nr. 1186 pronunţată la 5 iulie 1999 de Judecătoria Vişeu de Sus s-a admis contestaţia în anulare formulată de con-testatoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Control Financiar Maramureş în reprezentarea Statului Român contra sentinţei civile nr. 198 din 11 februarie 1999 a Judecătoriei Vişeu de Sus, pe care a desfiinţat-o şi rejudecând cauza, a respins acţiunea civilă intentată de reclamantul S.D. în constatarea dobândirii dreptului de proprietate
prin uzucapiune şi prestaţie tabulară asupra terenului de natură păşune situat în extravilanul comunei Poienile de sub Munte, locul numit „Bancul Copilaş", înscris în CF nr. 3027 cu nr. top. 4629/8, în suprafaţă de 178.800 mp, pe numele Statului Român.
S-a respins cererea de chemare în judecată a altor persoane care ar pretinde aceleaşi drepturi ca şi contestatoarea, formulată de aceasta, chemaţii în judecată Prefectura Judeţului Maramureş, Direcţia Generală pentru Agricultură şi Alimentaţie Maramureş şi Consiliul local Poienile de sub Munte, neavând calitate procesuală.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele:
în dosarul civil nr. 1942/1998 al Judecătoriei Vişeu de Sus, reclamantul S.D. a chemat în judecată Statul Român reprezentat prin Consiliul local al comunei Poienile de sub Munte, solicitând să se constate că a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în suprafaţă de 178.800 situat în comuna Poienile de sub Munte, înscris în CF nr. 3027 nr. top 4629/8 şi să dispună intabularea acestui drept pe numele său.
Cauza s-a judecat în fond la 11 februarie 1999, acţiunea fiind admisă prin sentinţa civilă nr. 198 din aceeaşi zi, hotărârea rămânând definitivă prin neapelare.
Potrivit art. 317 pct. 1 C. proc. civ., pot fi atacate cu contestaţie în anulare hotărârile irevocabile când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită după cerinţele legii. Neregularitatea actelor de procedură este sancţionată conform art. 108 C. proc. civ., cu nulitatea relativă care poate fi invocată în cadrul contestaţiei în anulare.
în cauză, partea lezată este Statul Român, proprietar CF al muntelui „Bancul Copilaş", care nu a fost citat la niciun termen de judecată. Decretul nr. 31/1954 stipulează expres că Statul Român în calitate de proprietar, este reprezentat de Ministerul Finanţelor, dispoziţie reiterată în art. 12 pct. 4 şi 5 din Legea nr. 213/1998.
Instanţa a admis contestaţia în anulare şi a dispus pe cale de consecinţă, desfiinţarea sentinţei civile nr. 198 din 11 februarie 1999 a Judecătoriei Vişeu de Sus şi procedând la rejudecarea cauzei în funcţie de probele existente şi noi administrate.
A reţinut prima instanţă că acţiunea reclamantului S.D. nu este admisibilă din cel puţin trei considerente, urmând a fi respinsă: - uzucapiunea nu curge împotriva Statului Român;
- parcela în litigiu face parte din Muntele „Bancul Copilaş", proprietate publică, fiind repartizat spre păşunat prin Ordin al Prefectului;
— bunurile din domeniul public sunt scoase din circuitul civil. A nai reţinut prima instanţă că noii chemaţi în judecată nu au calitate procesuală de a reprezenta Statul Român.
Apelul declarat de reclamantul S.D. a fost respins ca nefondat de Tribunalul Maramureş prin decizia nr. 146 din 11 februarie 2000 cu următoarea motivare:
Din adresele nr. 2669 din 17 decembrie 1999 a Prefecturii judeţului Maramureş şi nr. 3231 din 26 ianuarie 2000 a comunei Poienile de sub Munte rezultă că terenul care face obiectul procesului este domeniu public al statului şi face parte din păşunea repartizată comunei Călineşti, judeţul Maramureş. Acest teren nu se află în administrarea Primăriei comunei Poienile de sub Munte şi nu a fost inclus între bunurile aparţinând domeniului public sau privat ale comunei.
împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, cerând casarea acesteia în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursul este neîntemeiat.
Dispoziţia cuprinsă în art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit căreia hotărârea definitivă poate fi atacată pe calea contestaţiei în anulare când procedura de chemare a părţii pentru ziua în care s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită în conformitate cu legea constituie pentru acea parte o garanţie a dreptului de apărare ce i-a fost încălcat în cursul procesului, finalitatea vizată de legiuitor fiind reluarea judecării în caz de admitere a contestaţiei.
Fiind vorba de o garanţie procesuală privind dreptul de apărare, urmează că de încălcarea lui, deci de necitarea la termenul de judecată se poate plânge numai partea care nu a fost citată şi care nefiind prezentă în instanţă, din acest motiv, nu a avut posibilitatea de a se apăra sau de a-şi prezenta concluziile.
în speţă, reclamantul a chemat în judecată Statul Român pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în suprafaţă de 178.800 mp situat în comuna Poienile de sub Munte. în proces a fost citat pentru Statul Român, Consiliul local al comunei Poienile de sub Munte.
Potrivit art. 3 pct. 37 din H.G. nr. 447/1997, Ministerul Finanţelor reprezintă statul ca subiect de drepturi şi obligaţii în faţa organelor de justiţie, precum şi în orice alte situaţii în care participă nemijlocit în nume propriu în raporturi juridice, dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ.
In cauză, judecătoria a fost învestită cu judecarea unei acţiuni îndreptate împotriva statului, care urma a fi citat în calitate de pârât, reprezentat prin Ministerul Finanţelor, or din eroare a fost citat Consiliul local al comunei Poienile de sub Munte, situaţie în care în mod corect a fost admisă contestaţia în anulare formulată de Statul Român în temeiul art. 317 pct. 1 C. proc. civ.
Notă: în acelaşi sens, a se vedea şi:
1. C.A. Timişoara, Secţia civilă, decizia nr. 1663 din 22 septembrie 1998. Astfel, potrivit prevederilor art. 25 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaţii. în asemenea raporturi, statul participă prin Ministerul Finanţelor, afară de cazurile în care legea stabileşte anume alte organe, în acest scop, însă, calitatea de persoană juridică a acestuia nu trebuie confundată cu aceeaşi calitate a organelor statului din cele trei puteri: legislativă, executivă şi judecătorească.
2. C.S.J., Secţia civilă, decizia nr. 1177 din 4 aprilie 2000, prin care se reţine că în cazul în care statul este chemat în judecată în nume propriu, trebuie citat în calitate de pârât prin Ministerul Finanţelor.
Potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaţii. El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanţelor, afară de cazurile în care legea stabileşte anume alte organe în acest scop.
O dispoziţie similară se află înscrisă şi în art. 3 pct. 37 din H.G. nr. 447/1997 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor, printre ale cărui atribuţii este menţionată expres şi aceea că reprezintă Statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii în faţa organelor de justiţie, precum şi în orice alte situaţii în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ.
Este adevărat că Ministerul Finanţelor poate împuternici o autoritate financiară să se prezinte în locul său în proces, dar este necesar a exista o astfel de delegare de atribuţii.
| ← Interpretarea şi întinderea mandatului. Reprezentare... | Recurs exercitat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor... → |
|---|
