Recurs exercitat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice. Calitatea de reprezentant a ministrului. Nemenţionarea numelui persoanei care a semnat recursul. Lipsa dovezii transmiterii dreptului de reprezentare
| Comentarii |
|
Conform prevederilor art 46 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, ministrul reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţie.
Instanţa a pus în vedere reprezentantului pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, că recursul acestuia a fost semnat de o persoană al cărei nume nu este menţionat, astfel încât este necesar să se depună înscrisuri din care să rezulte că această persoană a fost abilitată să semneze recursul.
Cu toate acestea, nu s-a făcut dovada că ministrul şi-ar fi transmis dreptul de reprezentare către directorul executiv şi că acesta, la rândul lui, ar fi împuternicit o altă persoană să semneze recursul.
în atare condiţii, semnătura aplicată pe cererea de recurs nu poate să angajeze pârâtul, iar actul de procedură neratificat de ministrul cu drept de reprezentare nu poate produce efecte juridice, fiind lovit de nulitate în condiţiile art 3021 alin. (1) lit d) C. proc. civ.
I.C.C.J., s. civ. şi de proprietate intelectuala, decizia nr. 2777 din 10 martie 2009,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, Secţia civilă, la 17 martie 2005, reclamanta S.B. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Primarul municipiului Satu Mare, anularea dispoziţiei nr. 534/2005, emisă de primar, restituirea în natură ori despăgubiri pentru imobilul situat în Satu Mare, înscris în C.F. nr. 18882 Satu Mare, nr. top. 4720/16.
în motivarea cererii de chemare în judecată, s-a arătat că din cuprinsul dispoziţiei atacate nu rezultă ce acte lipsesc de la dosarul constituit în temeiul Legii nr. 10/2001 şi care este motivul pentru care a fost respinsă notificarea. Reclamanta şi-a întemeiat, în drept, acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
La 22 septembrie 2005 reclamanta şi-a completat cererea iniţială, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Primăriei municipiului Satu Mare. La termenul din 21 noiembrie 2005 instanţa a găsit întemeiată cererea reprezentantului reclamantei de a fi introdus în cauză Ministerul Finanţelor Publice. La termenul din 21 noiembrie 2005 a fost conexat la dosarul nr. 995/2005 dosarul nr. 2824/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 815 D din 22 septembrie 2006, Tribunalul Satu Mare a admis în parte cererile conexate şi a anulat dispoziţia nr. 534/2005 a Primarului municipiului Satu Mare. S-a constatat dreptul reclamantei la acordarea de despăgubiri pentru cota de A din imobilul teren înscris în C.F. 18882 Satu Mare, nr. top. 4720/16, conform Capitolului V din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Au fost respinse celelalte capete de cerere. A fost respinsă acţiunea faţă de SC T. SA.
în considerentele hotărârii s-a arătat că imobilul în litigiu a aparţinut părinţilor reclamantei, în anul 1963 cota de 2/4 părţi din imobil trecând în proprietatea statului cu titlu de donaţie. Prin sentinţa civilă nr. 1292/2006 s-a constatat nulitatea donaţiei. Imobilul a cărui restituire s-a solicitat este în proprietatea unei alte persoane, astfel încât se impune acordarea de titluri de despăgubiri, conform Capitolului V din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Prin decizia civilă nr. 19 A din 29 ianuarie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, Secţia civilă mixtă, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamantă şi de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P. Satu Mare.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în faţa instanţei de apel reclamanta a solicitat repetat amânarea cauzei pentru a depune o expertiză extrajudiciară din care să rezulte că imobilul solicitat poate fi restituit în natură. Instanţa a acordat cinci termene, însă reclamanta nu şi-a probat pretenţiile, iar titlul de proprietate al actualilor proprietari nu a fost anulat.
Nu s-a dovedit că pârâta SC T. SA ar deţine imobilul din litigiu.
Nu se impune desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre reju-decare, la data rămânerii irevocabile a sentinţei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor trebuind să i se conformeze.
Apelul declarat de pârât este nefondat, Ministerul Finanţelor Publice fiind administratorul întregului buget al statului, având atribuţii de a pune la dispoziţia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sume pentru plata măsurilor reparatorii cuvenite foştilor proprietari.
împotriva deciziei au declarat recurs ambii apelanţi.
Reclamanta, care şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat următoarele: este surprinzătoare susţinerea din apel potrivit căreia nu a fost încuviinţată expertiza extrajudiciară, în condiţiile în care reclamanta a ajuns nu doar să îl contacteze pe expertul C., dar i-a achitat şi onorariul necesar. „Este cunoscută criza de experţi topografi la Satu Mare, astfel că nu ştiu dacă voi avea lucrarea aceasta până la soluţionarea prezentului recurs, voi încerca, dar o astfel de susţinere într-o decizie a Curţii de Apel este de neprimit". Terenul solicitat se află în patrimoniul SC T. SA. Valoarea terenului conduce la mărirea patrimoniului acestei unităţi şi reprezintă o îmbogăţire a societăţii în detrimentul reclamantei. Se impune trimiterea cauzei spre rejudecare cu „îndrumarul" de a fi introdusă în proces Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a declarat recurs prin care, după ce a prezentat soluţiile pronunţate de instanţele de fond, a invocat faptul că nu are calitate procesuală în cauză, faţă de dispoziţiile art. 26 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Cât priveşte recursul declarat de reclamantă, este de reţinut că aspectele privitoare la dificultăţile sale de a prezenta în etapa recursului o expertiză extrajudiciară nu se încadrează în cerinţele art. 304 C. proc. civ., care limitează criticile de nelegalitate în recurs numai la aspectele prevăzute în text.
Nu este întemeiată solicitarea de casare cu trimitere spre rejudecare în vederea introducerii în proces a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Conform art. 312 C. proc. civ., casarea cu trimitere spre rejudecare poate fi dispusă numai dacă instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului. Dacă s-ar dispune introducerea în cauză a unui terţ ar fi încălcate limitele cadrului procesual fixat de însăşi reclamanta prin cererea de chemare în judecată, iar instanţa de apel a apreciat corect asupra opozabilităţii sentinţei.
Cât priveşte eventuala îmbogăţire fără just temei a SC T. SA, câtă vreme din dovezile administrate, inclusiv din raportul de expertiză extrajudiciară depus în recurs, rezultă că terenul ce formează obiectul litigiului nu este stăpânit de această societate, în mod corect instanţele de fond au respins cererea de obligare a SC T. SA la măsurile reparatorii prevăzute de legea specială.
De vreme ce instanţele de fond au făcut aplicarea corectă a prevederilor legii materiale incidente în cauză, criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat.
Recursul declarat de pârât a fost anulat, pentru motivul prevăzut de art. 133 alin. (2) C. proc. civ.
Conform art. 46 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, ministrul reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţie.
La termenul din 21 octombrie 2008 instanţa a pus în vedere reprezentantului pârâtului faptul că recursul acestei părţi a fost semnat de o persoană al cărei nume nu este menţionat, astfel încât este necesar să se depună înscrisuri din care să rezulte că această persoană a fost abilitată să semneze recursul.
Cu toate acestea, nu s-a făcut dovada că ministrul şi-ar fi transmis dreptul de reprezentare către directorul executiv şi că acesta, la rândul lui, ar fi împuternicit o altă persoană să semneze recursul.
în atare condiţii, semnătura aplicată pe cererea de recurs nu poate să angajeze pârâtul, iar actul de procedură neratificat de ministrul cu drept de reprezentare nu poate produce efecte juridice, fiind lovit de nulitate în condiţiile art. 3021 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a fost anulat.
| ← Reprezentarea în judecată a Statului Român | Unitate administrativ-teritorială. Calitate de reprezentant → |
|---|
