Restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de stat. Condiţii. Bunuri în compensare

Comentarii

0

Legea nr. 10/2001, republicată, art. 1, art. 26

Prin art. 1 alin. (2) şi art. 26, Legea nr. 10/2001 prevede pentru situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă, în principal, ca măsură reparatorie, compensarea cu alte bunuri şi, dacă măsura compensării nu este posibilă ori nu este acceptată de persoana îndreptăţită, acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.

Stabilirea unei obligaţii alternative în legătură cu măsurile reparatorii nu încalcă dispoziţiile legale în materie şi are drept scop evitarea pronunţării unei hotărâri a cărei executare să fie imposibil de realizat.

Decizia civilă nr. 201 din 16 decembrie 2009

Prin notificarea adresată Primarului municipiului Iaşi, reclamanţii au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul casă de locuit şi teren situate în Iaşi. Prin dispoziţia nr. 1485 din 17.07.2007, Primanil municipiului Iaşi a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, şi anume casa demolată şi terenul în suprafaţă de 600 mp. în contestaţia formulată, aşa cum a fost precizată, reclamanţii au solicitat restituirea în natură a suprafeţei de teren liber.

Tribunalul laşi, prin sentinţa civilă nr. 182 din 04.02.2009, a admis în parte plângerea formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu Primarul municipiului Iaşi, anulând în parte dispoziţia nr. 1485/17.07.2007. A dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, fie în varianta compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, de entitatea învestită cu soluţionarea notificării, fie varianta despăgubirilor acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor pentru terenul în suprafaţă de 1.530 mp, astfel cum acesta a fost identificat în anexa nr. 3 la raportul de expertiză tehnică. A respins pentru lipsa calităţii procesuale pasive acţiunea reclamanţilor formulată, în contradictoriu cu pârâtul statul român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor.

Pentm a pronunţa hotărârea, instanţa de prim grad a stabilit următoarea situaţie de fapt:

Reclamanţii erau persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, ceea ce nu s-a contestat de pârât, pentru imobilul preluat abuziv de stat. întinderea dreptului de proprietate a fost indicată de reclamanţi ca fiind 3.600 mp, însă stabilită prin concluziile expertizei tehnice (însuşite de instanţă) pentru

1.530 mp. Restituirea în natură nu era posibilă, pe vechiul amplasament al proprietăţii fiind edificate construcţii, căi de comunicaţie, utilităţi publice.

Aplicând art. 26 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a reţinut că reclamanţii erau îndreptăţiţi la măsuri reparatorii constând în despăgubiri, unitatea deţinătoare neavând bunuri sau servicii pe care să le ofere în compensare. Expertul a identificat în zona adiacentă celei în litigiu o suprafaţă de teren de 848 mp, însă tribunalul a constatat că aceasta nu putea fi atribuită reclamanţilor, întrucât nu făcea parte din fosta proprietate, exceda imobilului identificat prin stradă şi număr, terenul având destinaţia de spaţiu verde, pe care erau edificate construcţii.

Tribunalul a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, constatând că nu era unitate deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001, dispoziţiile art. 28 alin. (3) din lege neaplicându-se deţinătorului bunului imobil, acesta fiind cunoscut.

în apelul declarat împotriva hotărârii pronunţate de judecătorie, reclamanţii au formulat critici cu privire la atribuirea prin compensare în proprietate a suprafeţei de 848 mp identificată ca fiind liberă, iar prin echivalent până la diferenţa de 1.520 mp, dovedită ca preluată abuziv.

Apel a declarat şi Ministerul Finanţelor Publice cu privire la soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a statului român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, susţinând că în dispozitivul hotărârii s-a înscris „respinge excepţia lipsei calităţii procesuale a statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice”, deşi în considerentele hotărârii nu s-a motivat corect că nu sunt incidente dispoziţiile art. 28 alin. (3) Legea nr. 10/2001, excepţia invocată fiind întemeiată.

Curtea de apel a constatat că reclamanţii erau persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobil. întreaga suprafaţă de teren, aşa cum s-a constatat şi concluzionat prin raportul de expertiză tehnică, a fost ocupată de blocuri de locuinţe, alei şi spaţii verzi. întinderea dreptului era de 1.530 mp, suprafaţă ocupată de amenajări de utilitate publică, alei asfaltate, trotuare. Expertul, în schiţele anexă raportului de expertiză, a identificat amplasamentul ce nu era liber, propunând pentru suprafaţa de

1.530 mp acordarea de despăgubiri. în zona adiacentă a localităţii a identificat o suprafaţă de 848 mp din terenul cu destinaţia de spaţii verzi, ca fiind liber, expertul propunând-o spre compensare, precizând că acolo erau amplasate garaje ce puteau fi demolate.

Apelul nu este întemeiat.

Prin dispozitivul hotărârii atacate, tribunalul a dispus, ca primă modalitate de măsuri reparatorii, varianta compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent şi, în ipoteza în care nu puteau fi identificate astfel de bunuri în patrimoniul entităţii obligate la restituire, cea de-a doua modalitate, acordarea de despăgubiri conform legii speciale.

Stabilirea unei obligaţii alternative în legătură cu măsurile reparatorii prin echivalent cuvenite reclamantului nu încălca dispoziţiile legale în materie şi avea drept scop evitarea pronunţării unei hotărâri a cărei executare să fie imposibil de realizat.

Astfel, prin art. 1 alin. (2), cât şi art. 26 din Legea nr. 10/2001, se prevede pentru situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă în principal, ca măsură reparatorie, compensarea cu alte bunuri şi dacă măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită, modalitatea constă în acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.

în speţă, în raport de situaţia juridică a imobilului imposibil de restituit în natură, corect a stabilit tribunalul ca modalitate alternativă mai întâi compensarea şi, dacă nu ar fi fost posibil, despăgubiri ca măsuri reparatorii.

Competenţa de a identifica bunurile ce puteau fi acordate în compensare, aprecierea asupra caractemlui disponibil inclusiv, posibilitatea dezafectării unor bunuri proprietate publică şi trecerea lor în proprietate privată revenea exclusiv entităţii învestite cu soluţionarea notificării. în mod corect tribunalul nu şi-a însuşit propunerea expertului de a obliga primarul să atribuie în compensarea terenului identificat, pe un alt amplasament decât al fostei proprietăţi preluate, pe care erau edificate garaje autorizate anterior anului 1980 şi care avea şi destinaţia de spaţiu verde.

Regimul juridic al bunurilor ce aparţin domeniului public sau privat al unităţii administrativ-teritoriale, în speţă, este reglementat prin Legea nr. 213/1998 şi, respectiv, Legea nr. 215/2001, ce stabilesc şi autoritatea competentă să dispună asupra bunurilor disponibile şi/sau după caz, serviciilor ce pot fi acordate în compensare.

Prin art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, pentru primari este stabilită doar obligaţia de a afişa lunar lista bunurilor şi serviciul lor. Faptul că sunt emitenţii dispoziţiilor de restituire, de atribuire stabilită prin legea specială, art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 nu le conferă primarilor şi dreptul, în absenţa hotărârii consiliului local privind patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale, de a acorda bunuri în compensare (art. 45 din Legea nr. 215/2001).

Curtea a reţinut că instanţa de prim grad a făcut o corectă aplicare a legii şi că, în acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, a avut în vedere ordinea de preferinţă a acestora, rezultată din prevederile legale, iar scopul stabilirii în mod alternativ a acestora a fost tocmai acela al evitării impunerii unei obligaţii imposibil de executat.

Apelul declarat de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, nu este întemeiat.

în conformitate cu art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârile judecătoreşti se dau în numele legii şi trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format, în speţă, convingerea instanţei asupra lipsei calităţii procesuale pasive a statului român, pe care sentinţa le-a cuprins.

între considerentele şi dispozitivul hotărârii nu existau contradicţii, soluţia era clară, nu impunea lămuriri şi nu a produs nicio vătămare drepturilor statului. Astfel, dispozitivul cuprindea soluţia asupra excepţiei invocate, a lipsei calităţii procesuale pasive a statului român, fiind înscris: „Respinge pentru lipsa calităţii procesuale pasive acţiunea reclamanţilor formulată în contradictoriu cu pârâtul statul român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor”.

Redactarea dispozitivului fără a se menţiona şi admiterea excepţiei, cât şi în loc de „prin” „reprezentat de Ministerul Economiei şi Finanţelor” nu constituia o soluţionare greşită a excepţiei şi nu impunea schimbarea în parte a hotărârii atacate, aşa cum s-a susţinut prin motivele de apel. Ceea ce s-a respins este „acţiunea” reclamanţilor, în contradictoriu cu statul român, pentru lipsa calităţii procesuale pasive, şi nu „excepţia invocată de apelant”. Curtea a reţinut ca fiind lipsit de interes apelul declarat de statul român prin reprezentantul său.

<

Vezi şi alte speţe de drept civil: