Restituire în natură. Teren liber de construcţii
Comentarii |
|
Legea nr. 10/2001, republicată, art. 10, art. 11
Imobilele preluate abuziv se restituie în natură persoanei îndreptăţite, dacă la data intrării în vigoare a legii erau deţinute de o societate comercială cu capital majoritar de stat, de o instituţie a statului sau de autorităţile publice locale. Condiţia cerută de lege pentru a se dispune restituirea în natură este de a fi libere de construcţii, neafectate de servituţi legale şi alte amenajări de utilitate publică ale localităţii urbane sau rurale.
Decizia civilă nr. 42 din 25 februarie 2009
Prin sentinţa civilă nr. 1632 din 22 octombrie 2008 a Tribunalului Iaşi, s-a respins cererea formulată de reclamant, în contradictoriu cu statul român, prin Ministerul de Finanţe, pentm lipsa calităţii procesuale pasive. S-a respins totodată cererea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Iaşi şi ÎNCERC (Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Constmcţii şi Economia Construcţiilor).
Pentm a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, prin notificare, reclamantul, în calitate de moştenitor legal al numitei M.R., a solicitat acordarea de despăgubiri pentm imobilul construit, situat în str. M., naţionalizat conform Decretului nr. 119/1949.
Tribunalul a constatat că în mod legal, în considerarea art. 10 din Legea nr. 10/2001, prin dispoziţia nr. 863/14.05.2007, s-a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) şi art. 4 la acordarea de despăgubiri pentm imobilul constmit, în prezent demolat, respectiv „Ţesătoria D.M.G.”, imobil preluat de stat în mod abuziv, în baza Decretului nr. 119/1949 de la autoarea reclamantului, reclamantul legiti-mându-şi calitatea în baza ordinului de moştenire nr. 1175/1996 şi a certificatului de moştenitor nr. 79/15.06.2000.
Instanţa a reţinut, de asemenea, că în mod legal Primaml municipiului Iaşi a constatat că amplasamentul fostei proprietăţi a autoarei reclamantului era deţinut acum de pârâta SC ÎNCERC SA, fiind direcţionată notificarea în ce priveşte terenul către unitatea deţinătoare.
Deşi termenul prevăzut de art. 26 din Legea nr. 10/2001, în cadml căruia Primaml municipiului Iaşi avea obligaţia de a identifica unitatea deţinătoare, nu a fost respectat, instanţa a constatat că acest termen era unul de recomandare.
Reclamantul a solicitat restituirea în natură a terenului, iar tribunalul a reţinut, din cuprinsul raportului de expertiză, că terenul în suprafaţă de
1.572 mp s-a transmis în baza deciziei nr. 35/13.02.1985 a Consiliului Popular al judeţului laşi, din administrarea Consiliului Popular al municipiului laşi, în administrarea Institutului Central de Cercetare Proiectare Dezvoltare în Constmcţii Bucureşti. Pe terenul în litigiu au fost edificate două constmcţii care au ocupat parţial terenul, astfel că tribunalul a constatat că terenul în litigiu nu putea fi restituit în natură, fiind ocupat de constmcţii, alei de acces, platformă betonată şi spaţiu verde, formând un tot urbanistic.
In consecinţă, tribunalul a constatat legalitatea şi temeinicia dispoziţiei contestate, respingând astfel cererea reclamantului.
Relativ la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de statul român, tribunalul a reţinut ca fiind întemeiată, întrucât emitentul dispoziţiei contestate era Primaml municipiului Iaşi, iar art. 31 din Legea nr. 10/2001 prevede că poate fi citat în cauză Ministerul Economiei şi Finanţelor, dacă persoana îndreptăţită optează, prin cerere, pentm titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, iar stabilirea valorii acestora a fost făcută prin ordin al ministrului. De asemenea, art. 26 alin. (3) prevede, în cazul în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată, că persoana îndreptăţită poate chema în judecată statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 90 zile de la data la care a expirat termenul prevăzut la alin. (1), dacă nu a primit comunicarea din partea primăriei, sau de la data comunicării, solicitând restituirea în natură sau, după caz, măsuri reparatorii prin echivalent în formele prevăzute de prezenta lege. Or, în speţă, reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului deţinut de instituţia pârâtă.
Reclamantul, prin mandatar, a formulat apel împotriva acestei sentinţe, deoarece în mod greşit nu i s-a restituit în natură terenul liber în suprafaţă de 1.292 mp, hotărârea fiind motivată suigeneris şi lâră a avea corespondent în realitate şi în dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Reclamantul-apelant a arătat că însăşi prima instanţă a reţinut că din suprafaţa totală de 1.572 mp teren erau ocupaţi de construcţii doar 236 mp, dar cu toate acestea, ignorând şi concluziile expertizei, a respins cererea. în cauză, a fost stabilit cert că pârâta ÎNCERC SA deţinea terenul proprietatea lui, în temeiul unei decizii a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular Iaşi, decizia nefiind act normativ, preluarea fiind fără titlu valabil, situaţie care, potrivit Legii nr. 10/2001, ducea la restituirea terenului liber de construcţii.
Curtea a constatat că apelul este fondat.
Reclamantul, în calitate de moştenitor legal al numitei M.R., a solicitat prin notificarea înregistrată sub nr. 329/9.08.2001, acordarea de despăgubiri pentru imobilul construit şi restituirea în natură a terenului liber din cei
1.572 mp naţionalizaţi conform Decretului nr. 119/1949.
Prima instanţă a reţinut corect că Primarul municipiului Iaşi, constatând că terenul fostei proprietăţi a autoarei reclamantului M.R. era deţinut de SC ÎNCERC SA a direcţionat notificarea în ce priveşte terenul către unitatea deţinătoare, care a primit terenul în suprafaţă de 1.572 mp în baza deciziei nr. 35 din 13.02.1985 a Consiliului Popular al judeţului Iaşi.
Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate abuziv se restituie în natură persoanei îndreptăţite, dacă erau deţinute la data intrării în vigoare a legii de o societate cu capital majoritar de stat sau de o instituţie a statului. Articolul 20 alin. (1) are şi semnificaţia indisponibilizării totale a imobilelor pentru care s-au depus notificări de restituire în natură, consacrată expres şi prin pct. 20.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 şi de art. 20 alin. (4), dispoziţie interpretativă introdusă prin Legea nr. 247/2005. Regula restituirii în natură a imobilelor ce fac obiectul de reglementare a Legii nr. 10/2001 este consacrată, de principiu, în textul art. 7 alin. (1) din actul normativ, excepţiile privind restituirea prin echivalent fiind limitativ prevăzute şi de strictă interpretare.
Aşa cum a rezultat din expertiza efectuată în cauză, în mod cert terenul ce a aparţinut fabricii de textile D.M.G. R.M. se afla în posesia pârâtei Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Construcţii şi Economia Construcţiilor - ÎNCERC - sucursala laşi. O parte din terenul în litigiu a fost ocupat de edificii şi amenajări (respectiv 236 mp), iar restul terenului de 1.336 mp era liber de construcţii. Expertul a dedus din suprafaţa de 1.336 mp terenul ocupat de staţia de pompare şi cel de lângă zidul construcţiilor, teren pe care se afla o platformă betonată, concluzionând că terenul liber era de 1292 mp. A mai arătat expertul că, prin două porţiuni restrânse, terenul acesta era traversat prin subteran de reţeaua de gaz metan, canal de salubritate şi dren, împrejurare care nu putea duce la concluzia că terenul era ocupat cu construcţii. Expertul a mai arătat că dmmurile de acces din incinta institutului către hale (construcţii) nu ar fi fost blocate printr-o posibilă retrocedare în natură a terenului, deoarece accesul se putea face şi prin str. Z., situată în partea de nord a incintei. Cum terenul fostă proprietate a autoarei reclamantului, preluat abuziv de stat era liber de construcţii, cum în speţă nu au fost întrunite dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, care arată limitativ excepţiile de la restituirea în natură şi care constituie regula, curtea a admis în parte apelul, a schimbat sentinţa instanţei de fond în parte, dispunând restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1.292 mp de pârâta ÎNCERC către reclamant, menţinându-se celelalte dispoziţii.
← Restituire imobil în natură. Acţiune în nulitate a titlului... | Imobil preluat abuziv. Neplata impozitelor. Probe → |
---|