Revizuire. Cerere de revizuire a unei decizii date în soluţionarea unei contestaţii în anulare, prin respingerea acesteia. Inadmisibilitate
Comentarii |
|
Hotărârile care sunt supuse revizuirii sunt cele avute în vedere de art. 322 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin care s-a rezolvat fondul pretenţiei deduse judecăţii.
Cererea de revizuire a unei hotărâri date într-o contestaţie în anulare, prin respingerea acesteia, este inadmisibilă, această hotărâre nefiind dată asupra fondului cauzei.
(Decizia nr. 1928 din 20 septembrie 2002 - Secţia a IV-a civilă)
Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti s-a înregistrat, sub nr. 1690/2002, cererea de revizuire a deciziei civile pronunţate de Secţia a lll-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti, cerere formulată de revizuentul S.D.
în motivarea cererii, revizuentul a arătat că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, pentru că i s-au respins probele solicitate, nedându-i-se astfel posibilitatea să dovedească buna-credinţă la dobândirea proprietăţii. Pe de altă parte, nici una din instanţele de fond, apel şi recurs nu s-a autosesizat la motivul că pe Titlul de proprietate nr. 11.00807 din 16.08.1995 al intimaţilor apare şi defunctul S.S., tatăl moştenitorilor, decedat în 1967.
De asemenea, recurentul a arătat că motivele cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1304/2002 al Secţiei a IV-a civilă au fost trimise la această instanţă pentru a fi soluţionate în Dosarul nr. 851/2002 al Secţiei a lll-a civilă, sub formă de cerere reformulată, care conţinea şi motivele ei, dar aceasta a fost greşit înregistrată ca o cerere nouă (cale de atac), producându-se astfel o confuzie, ce l-a împiedicat să folosească ca probă acele motive.
în şedinţa publică de la 20 septembrie 2002, Curtea a pus în discuţie, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, în raport de dispoziţiile art. 322 alin. 1 din Codul de procedură civilă, pe care o va admite, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 322 alin. 1 din Codul de procedură civilă, sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi hotărârile date de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul.
Rezultă că hotărârile avute în vedere de textul legal menţionat sunt hotărâri prin care s-a rezolvat fondul pretenţiei ce a fost dedusă judecăţii, numai acestea putând face obiectul revizuirii.
în speţă, hotărârea atacată pe calea revizuirii este Decizia civilă nr. 1162 din 18.04.2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a lll-a civilă, prin care s-a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorul S.D. împotriva Deciziei civile nr. 3443 din 29.11.2001, pronunţată în recurs de Secţia a IV-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti.
A fost deci atacată cu revizuire o hotărâre dată într-o contestaţie în anulare, or, aceasta nu este o hotărâre dată asupra fondului, aşa încât să fie susceptibilă de exerciţiul revizuirii, conform art. 322 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Reţinând că obiectul cererii de revizuire nu se încadrează în dispoziţiile legale sus-menţionate, Curtea a constatat că cererea cu care a fost învestită este inadmisibilă şi o va respinge ca atare.
← Revizuire. Decizie a instanţei de apel, prin care s-a dispus... | Revizuire. Cerere de intervenţie voluntară principală.... → |
---|