Revizuire. Cerere de intervenţie voluntară principală. Inadmisibilitate
| Comentarii |
|
Revizuirea, fiind o cale de atac extraordinară, de retractare, nu permite modificarea cadrului procesual stabilit de instanţa a cărei hotărâre se solicită a fi revizuită.
Formularea unei cereri de intervenţie voluntară principală înseamnă schimbarea cadrului procesual sub aspectul părţilor faţă de care s-a pronunţat hotărârea atacată şi încălcarea în acest fel a principiului relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti.
Prin urmare, este inadmisibilă formularea unei cereri de intervenţie în această cale de atac.
(Decizia nr. 3204 din 22 noiembrie 2001 - Secţia a IlI-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 9329 din 25.11.1992 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul V.E. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, s-a constatat că reclamantul este proprietarul unui teren în suprafaţă de 270 mp, situat în Bucureşti, sectorul 1; s-a dispus obligarea pârâtei să-i lase în liniştită posesie şi folosinţă imobilul menţionat, precum şi transcrierea titlului de proprietate al reclamantului privind acest teren în Registrul de transcripţiuni imobiliare al notariatului Sectorului 1 Bucureşti, fără cheltuieli de judecată.
împotriva acestei sentinţe civile a formulat cerere de revizuire Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, înregistrată pe rolul instanţei la data de 3.04.2000, sub nr. 7188/2000, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct.' 5, teza I din Codul de procedură civilă, în sensul că reclamantul nu este moştenitorul fostului proprietar al imobilului, respectiv V.T., această calitate având fiii săi, conform actului de împărţeală de ascendent autentificat sub nr. 31368/1928 de fostul Tribunal Ilfov - Secţia Notariat. Revizuentul arată că tatăl reclamantului, G.V. (zis V.), a dobândit din întregul teren o suprafaţă de 105 mp, iar reclamantul a renunţat în mod expres la succesiunea acestuia, conform declaraţiei înregistrate sub nr. 123/1964, în registrul special al Notariatului de Stat al Raionului 30 Decembrie, singurul moştenitor fiind un alt fiu, V.V., după cum rezultă din Certificatul de moştenitor nr. 141 din 19.06.1964. Mai precizează revizuentul că intimatul-reclamant nu avea calitate procesuală activă în cadrul acţiunii în revendicare şi nu a înfăţişat instanţei înscrisurile care dovedeau lipsa legitimării procesuale active.
în dosar au formulat cerere de intervenţie în interes propriu D.S., C.G., C.D. şi C.G., solicitând admiterea cererii de revizuire, desfiinţarea sentinţei civile atacate şi, în fond, respingerea acţiunii în revendicare formulată de V.E., pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantului.
Instanţa a respins cererea de intervenţie ca inadmisibilă, deoarece cadrul procesual al revizuirii este cel fixat prin cererea de chemare în judecată, respectiv cel de la judecata în fond, fiind necesar să fie respectat.
Prin Sentinţa civilă nr. 10833 din 7.06.2000 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, s-a admis cererea de revizuire formulată de parchetul de pe lângă această instanţă împotriva Sentinţei civile nr. 9239 din 25.11.1992, care a fost schimbată în tot, în sensul că s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului V.E. şi s-a respins acţiunea în revendicare formulată de acesta, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate.
Această soluţie a fost menţinută prin Decizia civilă nr. 625/A din 8.03.2001 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, prin care au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de apelantul-intimat V.E. şi de apelanţii D.S., C.G., C.D. şi C.G.
împotriva acestei decizii au declarat recurs D.S., C.G., C.D. şi C.G., susţinând că decizia civilă a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 49 - 56 şi ale art. 326 din Codul de procedură civilă, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, întrucât revizuirea este o cale de retractare, respectiv de rejudecare în fond a pricinii, scopul său fiind acela de îndreptare a unei erori judiciare.
Art. 326 din codul de procedură civilă prevede în mod imperativ că revizuirea se judecă potrivit dispoziţiilor pentru cererea de chemare în judecată, deci potrivit dreptului comun pentru judecata în fond. Textul de lege trimite la Secţiunea a ll-a din titlul III, referitor la "Procedura înaintea primei instanţe", al Cărţii a ll-a din Codul de procedură civilă, privind "Procedura contencioasă" şi care cuprinde textele de lege de la art. 41 până la art. 330 şi, în consecinţă, sunt aplicabile toate dispoziţiile din Cartea a ll-a, inclusiv cele ale art. 49 - 56, referitoare la cererea de intervenţie. Aceste dispoziţii nu fac nici o precizare în mod expres asupra căilor extraordinare de atac şi nu interzic folosirea intervenţiei în cadrul acestora, ca de altfel nici dispoziţiile art. 322 - 328 din Codul de procedură civilă. în consecinţă, cererea de intervenţie este admisibilă şi în revizuire, conform art. 50 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Pe de altă parte, revizuirea a fost înregistrată la judecătorie, care reprezintă prima instanţă, în înţelesul art. 50 alin. 2 din Codul de procedură civilă, şi care procedează la rejudecarea pricinii în fond.
Art. 322 - 328 din Codul de procedură civilă nu stabilesc păstrarea cadrului procesual existent la prima judecată în fond.
De asemenea, se impune admiterea cererii în intervenţie, pentru a da posibilitatea petenţilor să administreze dovezile necesare privind dreptul lor de proprietate asupra terenului în litigiu.
Prin respingerea cererii de intervenţie au fost încălcate şi dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, privind accesul liber la justiţie, şi au fost puse în pericol alte drepturi fundamentale ale intervenienţilor, respectiv dreptul lor de proprietate, prevăzut în art. 135 alin. 1 şi 6, şi dreptul de moştenire, prevăzut în art. 42 din legea fundamentală.
Din punct de vedere procedural, intervenienţii nu puteau avea calitatea de revizuenţi, nefiind părţi în Dosarul nr. 13194/1992, singura posibilitate de dovedire a dreptului lor fiind cea a intervenţiei, atât cererea lor, cât şi cea a parchetului vizând îndreptarea erorii judiciare a aceleiaşi hotărâri judecătoreşti.
Recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea parţială a Deciziei civile nr. 625/A din 8.03.2001, admiterea apelului declarat împotriva sentinţei civile şi, în fond, admiterea cererii în interes propriu.
Analizând decizia civilă atacată, Curtea constată că recursul declarat de D.S., C.G., C.D. şi C.G., vizând admisibilitatea cererii de intervenţie voluntară principală în cadrul revizuirii, este neîntemeiat.
Art. 326 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care prevede că judecarea cererii de revizuire are loc potrivit dispoziţiilor referitoare la cererea de chemare în judecată, evocă ideea că această judecată se efectuează după regulile aplicabile la instanţa de fond, că cererea de revizuire trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute pentru orice cerere introductivă de instanţă. Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Codului de procedură civilă, rezultă însă că sunt aplicabile în materia revizuirii toate dispoziţiile incidente cererii de chemare în judecată. Astfel, art. 50 din Codul de procedură civilă prevede în mod expres momentul limită până la care poate fi depusă cererea de intervenţie principală, respectiv numai în faţa primei instanţe, înainte de închiderea dezbaterilor, şi, cu acordul părţilor, şi în apel. Atât timp cât textele legale menţionate fac referire expresă la momentul limită până la care poate fi depusă această cerere, nu era necesar ca textele respective să reglementeze şi situaţia negativă, adică fazele procesuale şi căile de atac extraordinare în care nu poate fi formulată intervenţia principală, acest aspect rezultând fără dubiu din interpretarea normelor legale respective.
De altfel, cu prilejul cererii de revizuire nu se pot formula cereri noi, întrucât nu se poate modifica în nici un fel cadrul procesual stabilit la instanţa de fond. Aceasta deoarece revizuirea, cale extraordinară de atac, vizează retractarea unei hotărâri judecătoreşti, pronunţată în urma finalizării unui proces purtat între anumite părţi. A accepta ideea posibilităţii formulării unei cereri de intervenţie voluntară principală în revizuire ar însemna în final, indiferent de soluţia adoptată, a pune în discuţie o hotărâre ce nu a fost pronunţată în contradictoriu cu cei ce au formulat o astfel de cerere de intervenţie, aducându-se atingere principiului relativităţii efectelor hotărârilor judecătoreşti.
Aceasta nu înseamnă că se încalcă principiul liberului acces în justiţie, prevăzut în art. 21 din Constituţie, şi nici dispoziţiile referitoare la dreptul de proprietate şi dreptul de moştenire al petenţilor.
Art. 21 permite oricărei persoane accesul la justiţie pentru apărarea oricărui drept sau libertate şi a oricărui interes legitim, indiferent dacă acestea rezultă din Constituţie sau din alte legi.
Soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie, în limitele dispoziţiilor legale, nu aduce în nici un fel atingere principiului sus-enunţat. De asemenea, nu se aduce atingere nici dreptului de proprietate şi nici dreptului de moştenire, invocate de recurenţi, deoarece există alte mijloace procedurale puse la îndemână de lege pentru apărarea şi valorificarea acestor drepturi.
Pe de altă parte, scopul revizuirii sau interesul recurenţilor în formularea unei cereri de intervenţie nu conferă posibilitatea acestora de a modifica cadrul procesual în ceea ce priveşte subiecţii procesului în care s-a pronunţat hotărârea atacată. Nici poziţionarea dispoziţiilor art. 326 în titlul III al Cărţii a ll-a din Codul de procedură civilă nu prezintă relevanţă, faţă de argumentele deja prezentate, ca de altfel nici faptul că cererea de intervenţie a fost depusă la prima instanţă. în acest ultim caz, au fost respectate în realitate regulile de competenţă a soluţionării cauzei, aceasta revenind instanţei care a pronunţat hotărârea de fond şi în faţa căreia această hotărâre a devenit definitivă.
Pentru toate aceste argumente, Curtea constată că, menţinând soluţia instanţei de fond, în ceea ce priveşte inadmisibilitatea cererii de intervenţie în cadrul revizuirii, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 50 -51 şi art. 326 din Codul de procedură civilă, respectând totodată celelalte texte legale invocate în motivele de recurs ale petenţilor, nefiind îndeplinite condiţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
| ← Revizuire. Cerere de revizuire a unei decizii date în... | Revizuire. Cazul prevăzut de art. 322 pct. 5 din Codul de... → |
|---|
