Stabilirea dreptului de proprietate comună exercitat în cadrul formelor asociative prevăzut de art. 26 din Legea nr. 1/2000, supusă doar regimului juridic special, determinat de legiuitor
| Comentarii |
|
- Legea nr. 18/1991
- Legea nr. 1/2000
în calitate de unic moştenitor al autorului său S.A. (decedat la data de 31 iulie 1994), la rândul său, moştenitor cu titlu universal al autoarei C.S., soţie supravieţuitoare şi legatară cu titlu particular al lui C.L., reclamantul, pentru a beneficia, în indiviziune cu pârâţii, de dreptul de proprietate cu privire la suprafaţa de 1052 ha teren, înscris în O.M.S., ar fi trebuit să-şi valorifice drepturile sale prin parcurgerea procedurii speciale impusă de Legea nr. 1/2000, iar nu pe calea unei acţiuni în constatare de drept comun.
Aceasta, pentru că dreptul de proprietate în cazul suprafeţelor forestiere solicitate, având configurarea unui drept de proprietate comună exercitat în cadrul formelor asociative prevăzut de art. 26 din Legea nr. 1/2000, nu poate urma decât regimul juridic determinat de legiuitor, aşa cum în mod corect a reţinut tribunalul.
Astfel, reclamantul avea la îndemână procedura specială de reconstituire a dreptului de proprietate potrivit art. 9 din Legea nr. 18/1991, republicată, iar, în caz de refuz al soluţionării cererii, putea recurge la procedura plângerii prevăzută de art. 53 din acelaşi act normativ, care reprezintă procedura de urmat în materie.
în recurs, reclamantul a încercat să facă dovada faptului că ar fi solicitat terenul încă din 1998, prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrată sub nr. 674/25 martie 1998, în calitate de acceptant al succesiunii rămasă de pe urma defuncţilor C.S. şi C.L.
în acest sens, Curtea va observa, însă, că recurentul a redactat cererea în nume propriu (susţinând, în faţa instanţei, că ar fi formulat-o şi în numele mamei sale, în temeiul unei procuri generale autentificate la data de 7 august 1990 la notariatul de Stat al judeţului Dolj), deşi, după apariţia Legii nr. 18/1991, părinţii recurentului, legatari universali ai autoarei C.S., nu au solicitat ei înşişi reconstituirea dreptului de proprietate, iar ulterior decesului tatălui reclamantului, cererea/cererile formulate de reclamant, care apare drept unic moştenitor acceptant al succesiunii acestuia (certificatul de moştenitor nr. 766 din data de 5 mai 1995), au făcut deja obiectul analizei în procedura specială, pe care acesta nu a contestat-o.
(Decizia civilă nr. 325/R din 1 martie 2010)
Prin sentinţa civilă nr. 2740 din 22 decembrie 2008 pronunţată de Judecătoria Câmpulung a fost respinsă acţiunea aşa cum a fost completată de reclamantul S.D.A., în contradictoriu cu pârâţii O.M.S., B.R., S.R., P.O.L. - în prezent decedată, având ca moştenitor pe V.A., A.A., D.V., T.J.C. şi P.M.C.
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei O.M.S. suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată şi pârâţilor B.R.,S.R., A.A., D.V., T.J.C. şi P.M.C. suma de 800 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că defuncta C.S. nu a fost legatară universală a defunctului C.L., ci doar legatară cu titlu particular.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul S.D.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în sensul că sentinţa apelată este pronunţată cu aplicarea greşită a legii, întrucât moştenitorii autorilor deposedaţi de bunurile care fac obiectul Legii nr. 10/2001 beneficiază de repunere în termen potrivit art. 4 alin. (3) din acelaşi act normativ. întrucât apelantul are calitatea de moştenitor testamentar al autorilor săi C.L. şi C.S., care la nivelul anilor 1948 au fost deposedaţi de terenurile forestiere, şi a făcut dovada faptului că a formulat în termen cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, în mod greşit instanţa de judecată i-a respins acţiunea.
La data de 31 martie 2009 a fost formulată întâmpinare de către Intimata O.M.S. prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, având în vedere că apelantul nu putea dobândi dreptul de proprietate asupra unui teren aflat în administrarea Obştii, întrucât nu avea calitatea de moştenitor în linie dreaptă faţă de moşneanul deposedat -C.L., astfel cum impunea Statutul Obştei.
Prin decizia civilă nr. 91 din 7 aprilie 2009, Tribunalul Argeş, Secţia civilă, a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu de către instanţă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant şi a obligat-o pe apelantă la plata sumelor de 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimata O.M.S. şi la 1.000 lei către intimaţii pârâţi persoane fizice.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul, deliberând cu prioritate asupra excepţiei inadmisibilităţii invocată din oficiu, a reţinut că, potrivit art. 111 alin. (1) teza a ll-a C. civ., cererea pentru constatarea existenţei unui drept nu poate fi primită în cazul în care partea are la dispoziţie o acţiune în realizarea dreptului.
în cazul terenurilor care fac obiectul de reglementare al legilor fondului funciar, partea îndreptăţită este obligată să parcurgă procedura de reconstituire specială prevăzută de lege, fiind inadmisibilă introducerea unei acţiunii în constatare cu acest scop. Dacă terenurile revendicate au fost aduse ca aport în vechile forme de organizare prevăzute de art. 26 din Legea nr. 1/2000, atunci reconstituirea dreptului de proprietate în cazul acestor suprafeţe forestiere, aflate în proprietatea comună a formelor asociative enumerate, nu poate fi concepută decât tot în cadrul acelor forme.
Dreptul de proprietate urmează să aibă configurarea şi prerogativele avute în perioada respectivă. în aceste condiţii, regimul juridic al proprietăţii privind terenurile forestiere restituite foştilor proprietari în cadrul acestor forme asociative este determinat de legiuitor, în mod special, în considerarea particularităţilor economice şi sociale ale formelor de exploatare anterioare trecerii terenurilor în proprietatea statului. Aceste particularităţi cuprind anumite limitări ale exercitării dreptului de proprietate, decurgând din statutul juridic al formelor asociative (în acelaşi sens: Decizia Curţii Constituţionale nr. 521/2007).
în consecinţă, într-o asemenea ipoteză, partea îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei cote-părţi din terenul ce s-a aflat în patrimoniul unor astfel de forme asociative este obligată a formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, potrivit art. 9 din Legea nr. 18/1991, republicată, urmând ca, în caz de refuz de soluţionare a unei astfel de cereri, să poate recurge la procedura plângerii prevăzută de art. 53 din Legea nr. 18/1991, republicată, ocazie cu care se va verifica inclusiv calitatea de moştenitor, potrivit art. 12 din Regulamentul aprobat prin
H.G. nr. 890/2005.
în cauză, prin acţiunea formulată, reclamantul a solicitat instanţei ca prin hotărârea judecătorească să se constate că a dobândit prin transmisiune legală dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1052 ha situat în comuna Aninoasa, judeţul Argeş, în indiviziune cu pârâţii şi să fie obligată pârâta O.M.S. să îl înscrie în tabelul obştii în calitate de membru codevălmaş şi să îi emită titlul de proprietate scris având în vedere calitatea sa de titular al dreptului de proprietate cu privire la suprafaţa de 1052 ha în indiviziune cu pârâţii, potrivit capitolului 4 - art. 9 - din statutul obştii.
Or, tribunalul a apreciat că o astfel de cerere trebuia să fie valorificată pe calea unei cereri de reconstituire, cu parcurgerea procedurii speciale impuse de Legea nr. 1/2000, iar nu pe calea unei acţiuni în constatare de drept comun.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul S.D.A., criticând-o ca nelegală pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel a admis în mod greşit excepţia inadmisibilităţii acţiunii promovate de reclamant, reţinând că acesta nu ar fi formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate potrivit art. 9 din Legea nr. 18/1991. Reclamantul a formulat cererea potrivit prevederilor Legii nr. 169/1997, aceasta a fost aprobată de C.L.F.F.A. şi validată de C.J.F.F.A., prin urmare, se impunea a-i fi recunoscută calitatea de moştenitor testamentar al autorului său, C.L.
Pe cale de consecinţă, instanţa de apel în mod greşit, a reţinut că reclamantului nu i s-ar fi cuvenit calitatea de membru codevălmaş, ca titular al dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1052 ha., în indiviziune cu pârâţii.
Intimaţii O.M S. şi persoanele fizice B.R., S.R., A.A., D.V., T.J.C., P.M.C. şi V A. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru aceea că în mod corect instanţa de apel a reţinut inadmisibilitatea acţiunii reclamantului, care nu a urmat procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, prevăzută de lege, pentru terenul solicitat.
Recurentul a solicitat instanţei încuviinţarea probei cu înscrisuri şi a depus concluzii scrise prin care a solicitat admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
Intimata O.M.S. a depus la rândul său înscrisuri.
Analizând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi având în vedere actele şi lucrările dosarelor de fond, Curtea constată că recursul reclamantului, ale cărui critici se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., este nefondat, urmând a fi respins.
Astfel, Curtea reţine că tribunalul în mod corect a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii promovate de reclamant, invocată din oficiu.
într-adevăr, în calitate de unic moştenitor al autorului său S.A. (decedat la data de 31 iulie 1994), la rândul său, moştenitor cu titlu universal al autoarei C.S., soţie supravieţuitoare şi legatară cu titlu particular al lui C.L., reclamantul, pentru a beneficia în indiviziune cu pârâţii, de dreptul de proprietate cu privire la suprafaţa de 1052 ha. teren, înscris în O.M.S., ar fi trebuit să-şi valorifice drepturile sale prin parcurgerea procedurii speciale impusă de Legea nr. 1/2000, iar nu pe calea unei acţiuni în constatare de drept comun.
Aceasta, pentru că dreptul de proprietate în cazul suprafeţelor forestiere solicitate, având configurarea unui drept de proprietate comună exercitat în cadrul formelor asociative prevăzut de art. 26 din Legea nr. 1/2000, nu poate urma decât regimul juridic determinat de legiuitor, aşa cum în mod corect a reţinut tribunalul.
Astfel, reclamantul avea la îndemână procedura specială de reconstituire a dreptului de proprietate potrivit art. 9 din Legea nr. 18/1991, republicată, iar, în caz de refuz al soluţionării cererii, putea recurge la procedura plângerii prevăzută de art. 53 din acelaşi act normativ, care reprezintă procedura de urmat în materie.
în recurs, reclamantul a încercat să facă dovada faptului că ar fi solicitat terenul încă din 1998, prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrată sub nr. 674 din 25 martie 1998, în calitate de acceptant al succesiunii rămasă de pe urma defuncţilor C.S. şi C.L.
în acest sens, Curtea va observa, însă, că recurentul a redactat cererea în nume propriu (susţinând, în faţa instanţei, că ar fi formulat-o şi în numele mamei sale, în temeiul unei procuri generale autentificate la data de 7 august 1990 la Notariatul de
Stat al judeţului Dolj), deşi, după apariţia Legii nr. 18/1991, părinţii recurentului, legatari universali ai autoarei C.S., nu au solicitat ei înşişi reconstituirea dreptului de proprietate, iar ulterior decesului tatălui reclamantului, cererea/cererile formulate de reclamant, care apare drept unic moştenitor acceptant al succesiunii acestuia (a se vedea certificatul de moştenitor nr. 766 din data de 5 mai 1995), au făcut deja obiectul analizei în procedura specială, pe care acesta nu a contestat-o.
Prin urmare, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, o cerere în constatare de drept comun prin care, în anul 2008, reclamantul urmăreşte intrarea în patrimoniul său, a dreptului de proprietate indiviz asupra terenului în suprafaţă de 1052 mp, nu poate fi primită, ci ea ar fi trebuit valorificată pe calea unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, cu parcurgerea procedurilor şi în condiţiile impuse de legislaţia specială în materie.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, din actele dosarului, reiese că recurentul a uzat deja de aceste proceduri, nemulţumit fiind, în realitate, de modul în care ele s-au finalizat.
Faţă de cele reţinute mai sus, în temeiul art. 312 C. pr. civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.D.A., împotriva deciziei civile nr. 91 din 7 aprilie 2009, pronunţată de Tribunalul Argeş, Secţia civilă, în dosarul nr. 1113/205/2008, pe care o va menţine ca fiind legală.
| ← Stabilirea întinderii dreptului de proprietate. Prezumţia că... | Respingerea cererii de revizuire, fără a mai fl necesară... → |
|---|
