Principiul legalităţii şi principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor. Soluţionarea de către instanţele judecătoreşti a cererilor cu care au fost învestite în limitele competenţei atribuite prin lege
| Comentarii |
|
- Constituţia României art. 126
- Codul de procedură civilă: art. 299, art. 2821 alin. (1)
Acţiunea dedusă judecăţii, având caracter patrimonial, cu conţinut economic, iar valoarea obiectului dedus judecăţii fiind mai mică de 100.000 lei, se încadrează în acţiunile reglementate de art. 2821 C. pr. civ., astfel încât, soluţia adoptată de către tribunal în recurs, în conformitate cu dispoziţiile legale mai sus invocate şi cu art. 299 alin. (1) C. pr. civ., nu mai este supusă recursului la curtea de apel.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.
(Decizia civilă nr. 218/R din 11 februarie 2010)
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1943/280/2008, cu modificările ulterioare, reclamanta D.L., în contradictoriu cu Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti, A.C.I., Municipiul Piteşti, Primăria Municipiului Piteşti, S.N. şi S.C. a solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare cu privire la terenul în suprafaţă de 138,45 mp aferent construcţiei situate în Piteşti, str. M.K., conform contactului de vânzare-cumpărare nr. 77 din 21 aprilie 1997, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în baza contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 77 din 21 aprilie 1997 încheiat cu fosta RA R. a dobândit dreptul de proprietate asupra unui imobil situat în Piieşti, str. M.K., respectiv o construcţie compusă din două camere, în suprafaţă utilă de 27,60 mp, în baza Legii nr. 112/1995, iar prin sentinţa civilă pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 13851/2001 pârâta ADP a fost obligată să încheie contract de vânzare-cumpărare pentru suprafaţa de 138,45 mp teren aferent construcţiei, dar că pârâta a refuzat încheierea actului de vânzare-cumpărare la care a fost obligată prin sentinţa civilă.
Prin concluziile scrise, pârâtul Municipiul Piteşti a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pârâţii S.C. şi S.N. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, precum şi cerere reconvenţională, prin care au solicitat obligarea reclamantei-pârâte D L. să-şi ridice autoturismul şi gunoiul abandonate pe proprietatea lor, iar în caz de refuz să fie autorizaţi ei să elibereze acest teren, pe cheltuiala acesteia.
Judecătoria Piteşti, prin sentinţa civilă nr. 1096 din 6 februarie 2009, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a respins acţiunea ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală, precum şi cererea reconvenţională, reţinând că terenul în privinţa căruia reclamanta solicită pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare a fost restituit lui A.C.I., care, la rândul său, l-a înstrăinat pârâţilor S.N. şi S.C., deci nu se mai află în patrimoniul pârâţilor Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti, Municipiul Piteşti şi Primăria Municipiului Piteşti, instanţa de fond a apreciat că nu există identitate între aceşti pârâţi şi cei care ar putea fi obligaţi în cadrul raportului juridic dedus judecăţii.
Având în vedere că pârâta A.C.I. a înstrăinat pârâţilor S.N. şi S.C. terenul potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4208 din 21 decembrie 2007,
instanţa a apreciat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta A.C.I. este întemeiată.
în privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor S.N. şi S.C., instanţa a apreciat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este întemeiată şi faţă de aceşti pârâţi, aceştia neputând fi obligaţi în cadrul raportului juridic dedus judecăţii.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând următoarele motive:
Instanţa de fond nu motivează şi nu ţine cont de hotărârile judecătoreşti pronunţate anterior, intrate în puterea lucrului judecat, prin care instanţele au stabilit dreptul de a cumpăra terenul aferent construcţiei cumpărate.
Obligativitatea încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu privire la teren este născută cu mult înainte ca acelaşi teren să fie retrocedat fostului proprietar.
Este nelegală respingerea acţiunii pe cale de excepţie, atâta timp cât între reclamantă şi Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului există raport juridic.
Tribunalul Argeş, prin decizia civilă nr. 1852/R din 23 noiembrie 2009, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă, reţinând următoarele:
Instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, admiţând corect excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, întrucât terenul pentru care se solicită pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare a fost restituit pârâtei A.C.I., iar aceasta, la rândul său, l-a înstrăinat prin contract de vânzare-cumpărare autentic pârâţilor S.N. şi C., deci nu se mai afla în patrimoniul pârâţilor Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti şi Primăria Municipiului Piteşti.
S-a constatat că, pentru a putea fi valabil încheiată vânzarea-cumpărarea, este necesar ca obiectul ce se înstrăinează să fie proprietatea vânzătorului, ori, aşa cum s-a arătat mai sus, imobilul în litigiu se află în proprietatea pârâţilor persoane fizice.
Faptul că pârâţii persoane juridice au fost obligate printr-o sentinţă anterioară să încheie un contract de vânzare-cumpărare nu este de natură să conducă la admiterea prezentei acţiuni, iar instanţa să treacă peste faptul că terenul nu se mai afla în patrimoniul pârâţilor persoane juridice.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta D.L., criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. pr. civ., pentru următoarele motive:
Se susţine că în mod nelegal instanţa a apreciat că în cauza de faţă calea de atac este recursul, şi nu apelul, fără a avea niciun fel de evaluare ipotetică a terenului, teren care, dacă ar fi evaluat la preţul de circulaţie, ar avea valoarea de peste 100.000 lei,
în dezvoltarea criticii se arată că în baza contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 77 din 21 aprilie 1997 încheiat cu fosta RA R., a cumpărat imobilul iar prin sentinţa civilă pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 13851/2001, pârâta ADP a fost obligată să încheie contract de vânzare-cumpărare pentru suprafaţa de 138,45 mp teren aferent construcţie, situată în Piteşti, str. M.K., conform contractului nr. 77 din 21 aprilie 1997. Această sentinţă este definitivă şi irevocabilă, dar pârâta a refuzat să încheie contractul de vânzare-cumpărare la care a fost obligată prin această sentinţă.
Prin urmare, reclamanta a solicitat chemarea în judecată a ADP Piteşti (ulterior a fost precizată acţiunea şi a fost dispusă introducerea în cauză a SPEP al Municipiului Piteşti) întrucât raportul juridic privitor la vânzarea suprafeţei de teren aferentă construcţiei era direct raportat la acest pârât.
Se arată că SPEP şi Municipiul Piteşti au fost chemaţi în judecată în calitatea acestora de proprietar şi administrator al terenului în litigiu, iar chemarea în judecată a persoanelor fizice A.C.I., S.C. şi S.N. a fost motivată prin faptul că hotărârea pronunţată trebuie să le fie şi acestora opozabilă.
Se mai susţine că instanţa de fond nu a motivat şi nu a ţinut cont de hotărârile judecătoreşti pronunţate anterior, intrate în puterea lucrului judecat, prin care instanţele au stabilit dreptul recurentei de a cumpăra terenul aferent construcţiei cumpărate.
La momentul la care au fost pronunţate aceste hotărâri în contradictoriu cu ADP, terenul nu era retrocedat lui A C I. şi cu atât mai mult nu era înstrăinat către pârâţii S.
Recurenta susţine că este nelegală respingerea acţiunii pe cale de excepţie, atâta vreme cât între aceasta şi SPEP (succesoarea în drepturi a ADP - faţă de care erau pronunţate hotărârile anterioare) există un raport juridic.
Potrivit prevederilor art. 137 C. pr. civ., Curtea s-a pronunţat cu prioritate asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului în raport de dispoziţiile art. 2821 alin. (1) din acelaşi cod, excepţie care face de prisos cercetarea în fond a pricinii şi care a fost privită ca fondată.
Recursul declarat s-a apreciat a fi inadmisibil.
Prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, cu referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la protecţia juridică a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul sistemului procesual civil, prin care a fost reglementat şi dreptul exercitării căilor de atac.
Potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. pr. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesuale civile, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
Căile de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalităţii, potrivit căruia o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art. 129 din Constituţie, care instituie dreptul părţilor interesate de a ataca hotărârile judecătoreşti numai în condiţiile legii. Textul constituţional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condiţiile legii.
Conform dispoziţiilor art. 2821 alin. (1) C. pr. civ., modificat prin Legea nr. 195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu folosit de legiuitor în art. 2821 C. pr. civ. desemnează toate acţiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrină şi jurisprudenţa în materie prin raportare la obiectul acestora, care priveşte în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat prin Decizia nr. 32/2008. pronunţată de Secţiile Unite, că „cererea este actul de învestire a instanţei, (...) obiectul cererii de chemare în judecată constituindu-l pretenţia concretă a reclamantului. întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acţiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune şi toate consecinţele ce decurg de aici: calificarea acţiunii, determinarea competenţei, alcătuirea completului, determinarea căii de atac”.
Faţă de dispoziţiile art. 2821 C. pr. civ. şi statuările înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a constatat că valoarea terenului pentru care se solicită pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare este, conform contractului, de 35.000 RON, iar conform evaluării reclamantei în şedinţa din 19 octombrie 2009, este de 25.000 RON, acţiunea având caracter patrimonial, cu un obiect de sub 100.000 lei, în raport de care calea de atac este potrivit art. 2821 C. pr. civ., recursul.
Acţiunea dedusă judecăţii, având caracter patrimonial, cu conţinut economic, se încadrează astfel în acţiunile reglementate de art. 2821 C. pr. civ., valoarea obiectului dedus judecăţii este mai mică de 100.000 lei şi s-a constatat că în cauză soluţia adoptată de către tribunal este una de recurs, în conformitate cu dispoziţiile legale mai sus invocate.
Conform dispoziţiilor art. 299 C. pr. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege. în consecinţă, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs, este inadmisibil.
Hotărârea pronunţată de tribunal, fiind una pronunţată în recurs, faţă de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. pr. civ., nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac s-a apreciat a fi inadmisibilă.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României
în raport de considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 2821 raportat la art. 299 şi art. 312 C. pr. civ., a fost respins recursul ca inadmisibil.
Faţă de soluţia pronunţată, instanţa a considerat că nu se mai impune analizarea celorlalte critici.
| ← Respingerea cererii de revizuire, fără a mai fl necesară... | Noţiunea de imobil trecut fără titlu în proprietatea statului → |
|---|
