Trecerea în inventarul domeniului public a terenului în litigiu, ulterior formulării notificării în baza Legii nr. 10/2001, ceea ce nu împiedică restituirea terenului, în caz contrar echivalând cu o nouă expropriere, fără dreaptă şi prealabilă despăgubire
| Comentarii |
|
- Legea nr. 10/2001: art. 10 alin. (2) şi (3)
- Constituţia României: art. 20
- Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie: art. 1
Cuprinderea terenului în litigiu în domeniul public prin Hotărârea Consiliului Local P nr. 194/1999 sau prin H.G. nr. 447/1002, dată în aplicarea Legii nr. 213/1998, nu poate împiedica restituirea terenului în baza Legii nr. 10/2001, care nu face nicio distincţie în acest sens.
Trecerea în domeniul public a terenului solicitat a fi restituit are valoarea juridică a unei noi exproprieri, fără dreaptă şi prealabilă despăgubire, în contradicţie cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
Potrivit acestui protocol, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale şi nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi principiile generale ale dreptului internaţional.
Această reglementare se aplică, potrivit art. 20 din Constituţia României, cu prioritate faţă de legislaţia naţională.
(Decizia civilă nr. 125/A din 20 octombrie 2010)
Prin acţiunea înregistrată la data de 3 martie 2006, petenţii D.I., D.L., ş.a. au chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Piteşti şi ADP Piteşti, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se desfiinţeze dispoziţia nr. 164 din 1 februarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Piteşti, să fie obligaţi în principal intimaţii să le restituie în natură, pe vechiul amplasament, terenul în suprafaţă totală de 22.070 mp situat în P., str. O., nr. 3, în subsidiar, restituirea în natură a terenului liber, astfel cum va fi determinat prin expertiza tehnică, urmând ca pentru suprafaţa de teren ocupată de construcţii să se acorde despăgubiri, în condiţiile legii speciale.
Cu privire la construcţiile demolate, petenţii au solicitat menţinerea dispoziţiei atacate, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea acţiunii, petenţii au arătat că terenul în litigiu a aparţinut autorilor lor,
D.C.I., D.C.N., D C.A., D.C.V. (căsătorită P.) şi S.M. (născută D ), în baza actului de vânzare-cumpărare nr. 3495 din 21 septembrie 1940, transcris la Tribunalul Argeş, sub nr. 2833/1940, fiind naţionalizat prin efectul Legii nr. 119/1948.
Au mai arătat petenţii că imobilul în discuţie face parte din domeniul public al Municipiului P şi este dat în administrarea ADP Piteşti.
Acest imobil a fost preluat de stat fără titlu, întrucât dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 118/1948 prevăd că, pentru întreprinderile naţionalizate în baza acestei legi, statul acordă despăgubiri proprietarilor sau acţionarilor deposedaţi, iar prin procesul-verbal de predare-primire în care se consemnează, potrivit art. 10 din lege, inventarul şi bilanţul întreprinderii naţionalizate lipseşte menţiunea despăgubirilor acordate de stat.
întrucât legea de naţionalizare s-a aplicat cu încălcarea prevederilor edictate în cuprinsul acesteia, ea nu poate constitui titlu valabil pentru trecerea bunului în proprietatea statului, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire.
Tribunalul A., prin sentinţa civilă nr. 31 din 8 februarie 2008, a admis în parte plângerea formulată de contestatori, a anulat în parte dispoziţia nr. 164 din 1 februarie 2006 emisă de Primarul Municipiului P. şi a constatat că petenţii sunt îndreptăţiţi la reconstituirea în natură a terenului în suprafaţă de 8.270 mp situat în P., str. O., nr. 3, judeţul A., evidenţiat prin simbolurile S.1-S.7 şi culoare albastră pe planul de situaţie planşa „C” din raportul de expertiză întocmit de expertul topograf C.P., dosarul cauzei, ce face parte integrantă din dispozitivul acestei sentinţe. Totodată, s-a menţinut în rest dispoziţia nr. 164/2006, iar intimaţii au fost obligaţi la 4.100 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că, prin dispoziţia nr. 164 din 1 februarie 2006, a fost respinsă notificarea prin care petenţii au solicitat restituirea în natură a imobilului-teren şi construcţii situat în P., str. O., nr. 3, propu-nându-se acordarea de măsuri reparatorii in echivalent, constând în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul teren în suprafaţă de 22.070 mp şi construcţiile demolate în prezent.
Astfel, în prezent, construcţiile sunt demolate, iar terenul este ocupat de sediul ADP Piteşti, respectiv sediul administrativ, centrală termică, bazin de apă, cămin de gaze, birouri, ateliere, serele 1-8, garaje, barăci pentru depozitarea materialelor, rampă auto, parcare auto, toate aceste construcţii fiind edificate după preluarea terenului de către stat.
Instanţa a mai reţinut că dispoziţia nr. 164 din 1 februarie 2006 a fost emisă după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, iar petenţii au calitatea de persoane îndreptăţite la reconstituire, în sensul cerut de dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, fiind moştenitorii celor cinci cumpărători menţionaţi în actul de vânzare-cumpărare nr. 3495 din 21 septembrie 1940, conform certificatelor de moştenitor nr. 198/2000; 32/2001; 41/2001; 214/1997; 69/2000; 663/1995; 164/1997 şi a actelor de stare civilă depuse la dosarul cauzei.
Dovada dreptului de proprietate a fost făcută de către petenţi cu actul de vânzare-cumpărare nr. 3495/1940 autentificat la Tribunalul A. sub nr. 1506 din 21 septembrie 1940, prin care I.P. şi S.B., autorizaţi ai Consiliului de Administraţie al Morii Progresul şi Brutăriei Piteşti - societate anonimă - cu sediul în P., str. T.V., au vândut pe veci în deplină proprietate şi liber de sarcini domnilor I.C.I.D., N.D.M.S., A.D. şi V.D. (fraţi), imobilul situat în P., str. C.N.
S-a constatat că potrivit înscrisului depus la dosar, în tabelul întreprinderilor naţionalizate în temeiul Legii nr. 119/1948, poziţia 12, figurează fraţii D. cu moara comercială, cu o capacitate de măcinare de 52.000 kg grâu/24 ore.
Intimaţii au declarat că nu există proces-verbal privind bunurile existente la data preluării de către stat a întreprinderii, însă intimatul Municipiul P., prin întâmpinare, a arătat că la data de 21 septembrie 1940 pe terenul în litigiu se afla o moară de făină, o moară de mălai, birouri, silozuri, diverse instalaţii, puţuri arteziene şi benzi de descărcat grâu din vagoane.
Expertul tehnic judiciar specialitatea construcţii P.L. a identificat şi evaluat construcţiile din actul primar de proprietate, stabilind valoarea acestora la suma de 70.892 lei (RON).
Prin decizia nr. 291 din 14 martie 1967 s-a transmis din administrarea IGL Piteşti în administrarea ASPP Piteşti, în prezent ADP Piteşti, imobilul din str. O. nr. 3 Piteşti, iar conform anexei 2 la H.G. nr. 447/2002, poziţia 22-24, imobilul este evidenţiat ca făcând parte din domeniul public al oraşului Piteşti.
Expertul tehnic judiciar specialitatea topografie-cadastru C P. a stabilit prin expertiza tehnică efectuată, după transpunerea în teren a actului primar de proprietate şi verificarea situaţiei juridice a terenului în litigiu la data de 1 ianuarie 1990 şi la data de 14 februarie 2001, că terenul în suprafaţă de 22.070 mp se află în administrarea ADP şi este ocupat parţial de construcţii ce aparţin acestei instituţii.
A identificat expertul, cu ocazia efectuării expertizei, că mai multe parcele de teren sunt libere de construcţii şi pot fi restituite reclamanţilor, astfel: S.1 - 3.000 mp; S.2 - 1.360 mp; S.3 - 320 mp; S.4 - 760 mp; S.5 - 260 mp; S.6 - 2.340 mp şi S.7 -2.230 mp.
Aceste suprafeţe au fost identificate cu culoare albastră pe planul de situaţie planşa „C”.
Având în vedere că art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, consacră principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv şi numai în cazul în care această măsură nu este posibilă se acordă despăgubiri, iar apartenenţa terenurilor la domeniul public nu împiedică restituirea în natură a acestora, precum şi constatările expertului că cele 7 parcele în suprafaţă totală de 8.270 mp sunt libere şi pot fi restituite petenţilor imediat, instanţa, în baza acestor dispoziţii legale şi în temeiul art.
26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a admis în parte plângerea şi a anulat în parte dispoziţia nr. 164 din 1 februarie 2006, constatând că petenţii sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură a terenului în suprafaţă totală de 8.270 mp situat în Piteşti, str. O. nr. 3, judeţul Argeş, identificată de expertul tehnic C P. şi evidenţiată în schiţa raportului de expertiză - dosarul cauzei - prin simbolurile S.1, S.2, S.3, S.4, S.5, S.6 şi S.7.
Pe cale de consecinţă, observând că în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, în cazul exproprierii măsurile reparatorii constau în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, s-a constatat că pentru diferenţa de teren în suprafaţă de 13.800 mp şi construcţiile demolate, petenţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri în condiţiile Legii nr. 247/2005, astfel că s-a menţinut în rest dispoziţia nr. 164/2006.
împotriva sentinţei civile nr. 31 din 8 februarie 2008, pronunţată de Tribunalul A., au declarat apel atât reclamanţii, cât şi pârâţii Municipiul P. şi ADP Piteşti.
în dezvoltarea apelului declarat împotriva sentinţei de fond, reclamanţii au susţinut că, instanţa de fond a aplicat greşit legea, din perspectiva prevederilor art. 2 raportat la art. 21 din Legea nr. 10/2001 modificată, respingând cererea de restituire integrală în natură a terenului.
Astfel, în esenţă, soluţia restituirii integrale în natură se impunea cu prioritate, întrucât terenul solicitat a fost preluat de stat în temeiul Legii nr. 119/1948, în prezent se află în detenţia (administrarea) unei persoane juridice de drept public, iar construcţiile aflate pe acesta nu împiedicau restituirea în natură, fiind ridicate nelegal, fără autorizaţie de construcţie şi neexistând în patrimoniul intimatei ADP Piteşti.
în ceea ce priveşte petitul subsidiar, restituirea parţială în natură a terenului, deşi acesta a fost admis, instanţa a dat altceva decât s-a cerut.
Astfel, atât prin acţiunea introductivă, cât şi prin concluziile scrise, reclamanţii au învestit instanţa cu o acţiune în realizare, prin care să fie efectiv satisfăcut dreptul acestora la restituirea în natură a terenului.
Or, dispozitivul sentinţei apelate nu cuprinde nicio obligaţie în sarcina intimaţilor privitoare la restituirea în natură a terenului, ci doar constatarea că sunt îndreptăţiţi la reconstituire, termen impropriu în contextul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, care vorbeşte de restituire.
Pe de altă parte, hotărârea judecătorească dată în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 trebuie să producă aceleaşi efecte juridice ca şi dispoziţia de restituire în natură emisă de entitatea învestită cu soluţionarea notificării, respectiv a unui veritabil titlu de proprietate, este constitutivă de drepturi şi poate fi pusă în executare silită, conferind notificatorilor chiar dreptul real opozabil erga omnes [art. 21 alin. (4) şi art. 25 alin. (5)-(7) din Legea nr. 10/2001],
în cauză, dispozitivul sentinţei apelate cuprinde o hotărâre în constatare de drepturi, care nu poate fi pusă în executare şi nici nu produce efectele stabilite de legiuitor pentru dispoziţiile de restituire în natură.
La rândul lor, pârâţii Municipiul Piteşti - prin Primar - şi Administraţia Domeniului Public au criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, în esenţă, astfel:
Instanţa de fond a nesocotit încheierile anterioare prin care a admis obiecţiunile formulate de pârâţi şi neluând în seamă solicitările subliniate în concluziile scrise, prin încheierea din 29 ianuarie 2008, cu o formulare neargumentată a respins, ca nefondate, obiecţiunile admise prin trei încheieri anterioare, iar la 8 februarie 2008, prin sentinţa civilă atacată, însuşindu-şi expertiza „C”, a dispus că petenţii sunt îndreptăţiţi a li se restitui în natură suprafaţa de 8.270 mp, rezultată din însumarea mai multor suprafeţe individualizate cu S1-S7.
Admiţând că aceste suprafeţe ar fi restituibile după cum susţine expertul, acesta însă nu stabileşte şi nu delimitează în spaţiu căile de acces la acele suprafeţe de teren, nu determină amplasamentul căilor de acces şi nici în ce măsură acestea afectează sau nu activitatea ADP Piteşti.
De asemenea, nu delimitează căile de acces folosibile de ADP Piteşti pentru a ajunge la bunurile - construcţiile sale amplasate pe terenul apreciat de expert ca nerestituibil.
Raportul de expertiză nu evidenţiază afectaţiunile subterane ale terenului, determinate de funcţionalitatea serelor (se au în vedere traseele conductelor de alimentare cu apă şi energie termică a serelor).
Curtea de Apel Piteşti, prin decizia civilă nr. 221/A din 30 octombrie 2008, a admis apelul reclamanţilor şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că au fost obligaţi pârâţii la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 8.270 mp, situat în P., strada
O., nr. 3, judeţul A., evidenţiat prin simbolurile S.1-S.7, şi culoarea albastră pe planul de situaţie planşa „C” din raportul de expertiză întocmit de expert topo C.P., care face parte integrantă din hotărâre.
A fost menţinută în rest sentinţa.
Apelurile declarate de către pârâţi au fost respinse ca nefondate, aceştia fiind obligaţi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.200 lei către reclamantul D.l.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut, în esenţă, referitor la apelul reclamanţilor, că cea de-a doua critică este fondată deoarece scopul formulării notificării a fost acela al restituirii terenului, iar constatarea că aceştia sunt îndreptăţiţi la restituirea terenului, aşa cum s-a pronunţat tribunalul, nu se încadrează în modalităţile de restituire prevăzute de Legea nr. 10/2001.
în ceea ce priveşte prima critică, referitoare la restituirea în tot a terenului, Curtea a reţinut că terenul ce a aparţinut autorului reclamanţilor, în suprafaţă de 22.070 mp, naţionalizat în temeiul Legii nr. 119/1948, împreună cu construcţiile aflate pe acesta, ulterior demolate, se află în administrarea ADP şi este ocupat parţial de construcţiile acestei instituţii.
S-a reţinut că prin expertiza efectuată în cauză au fost identificate şi parcelele de teren libere de construcţii care, în accepţiunea legii, pot fi restituite reclamanţilor în natură, cu păstrarea căilor de acces existente.
S-a mai reţinut că terenul nu putea fi restituit în totalitate, ţinând seama de construcţiile existente pe acesta, construcţii edificate ulterior naţionalizării terenului.
Referitor la apelul pârâţilor, Curtea a reţinut, în esenţă, că instanţa de fond a admis parţial, în repetate rânduri, obiecţiunile pârâţilor, dispunând completarea experţi-zelor topo şi în construcţii, astfel că nu se poate reţine că nu a depus diligenţe în vederea justei soluţionări a cauzei.
în ceea ce priveşte critica privind greşita restituire a suprafeţelor S.1-S.7 s-a reţinut că detaliile de sistematizare invocate nu fac parte din categoria celor care pot împiedica restituirea în natură a terenului.
S-a reţinut că acele căi de acces necesare pentru ADP să poată ajunge la terenul nerestituit au fost evidenţiate prin expertiză, fiind păstrate în continuare, iar traseele de alimentare cu apă şi energie termică, evidenţiate de expert, nu împiedică restituirea terenului.
S-a mai reţinut că trecerea în inventarul domeniului public a terenului în litigiu, ulterior formulării notificării în baza Legii nr. 10/2001, nu împiedică restituirea terenului, iar în caz contrar ar echivala cu o nouă expropriere, fără dreaptă şi prealabilă despăgubire, în contradicţie cu Protocolul 1 adiţional la Convenţie, reglementare ce se aplică cu prioritate faţă de dreptul intern, potrivit art. 20 din Constituţia României.
Recursurile formulate de reclamanţi şi pârâţi împotriva deciziei nr. 221/A din 30 octombrie 2008 a acestei instanţe au fost admise de ÎCCJ, prin decizia civilă nr. 8838 din 30 octombrie 2009, prin care s-a casat în parte decizia recurată şi s-a trimis cauza aceleeaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor menţinându-se în parte decizia din apel, referitor la apelul declarat de reclamanţi împotriva încheierii din 29 aprilie 2008.
Pentru a pronunţa această soluţie de casare, ÎCCJ a reţinut următoarele:
1. Referitor la recursul reclamanţilor s-a reţinut că, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită însă după primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire.
Analizarea nevalabilităţii titlului statului, din perspectiva art. 6 din Legea nr. 213/1998 nu afectează în niciun fel modul de dispunere asupra imobilului în litigiu, acesta nefiind sub regimul normelor Legii nr. 10/2001 care disting în acest sens.
Regimul juridic al terenului este cel reglementat de art. 10 din Legea nr. 10/2001 (construcţiile aflate pe acesta fiind demolate), în cauză reţinându-se că terenul este ocupat parţial de construcţiile ce aparţin recurentei ADP Piteşti.
Art. 21 din Legea nr. 10/2001, în forma invocată, impunea într-adevăr restituirea în natură a imobilelor deţinute de orice persoană juridică, însă aceasta este o normă de principiu, care se completează cu dispoziţiile legale incidente faţă de regimul imobilului, respectiv ocuparea de construcţii noi.
Art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, invocat de către reclamanţii-recurenţi, nu este nesocotit de cele sus-menţionate, întrucât în cauză îi este recunoscut dreptul reclamantului, numai că modalitatea de reparaţie este supusă legislaţiei interne, statele naţionale beneficiind de o mare marjă de apreciere în ceea ce priveşte politica economică şi socială.
Art. 1 din Protocolul 1 la Convenţie nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condiţiile în care ele acceptă să restituie bunurile ce le-au fost transferate înainte să ratifice Convenţia.
Modul de executare a obligaţiei statului naţional, conformă legislaţiei interne prin care s-a stabilit modalitatea de despăgubire prin raportare la aceleaşi dispoziţii ale Convenţiei, constituie însă un aspect distinct, care excede cadrului procesual al litigiului de faţă.
în ceea ce priveşte aplicarea însă a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, respectiv art. 10 alin. (2) şi (3), instanţa de apel nu s-a preocupat de stabilirea situaţiei de fapt şi analiza normelor menţionate, deşi aceste dispoziţii legale s-au invocat prin apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei primei instanţe.
Nefiind stabilită situaţia de fapt sub acest aspect, pentru a se putea face o corectă aplicare a normelor legale incidente, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. pr. civ., se impune trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, cu aplicarea art. 314 C. pr. civ.
2. Referitor la recursul pârâţilor a reţinut că se impune admiterea şi a celorlalte recursuri declarate de pârâţi, întrucât în limitele care se vor arăta în cele ce urmează, sunt în interdependenţă cu recursul declarat de reclamanţi.
în măsura în care se pune problema aplicării în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, la stabilirea deplină a situaţiei de fapt urmează a fi avute în vedere şi căile de acces necesare pentru buna utilizare a părţii din imobil nerestituibilă în natură, problema căilor de acces fiind o chestiune pusă în discuţie şi prin apelurile declarate de către ambii pârâţi.
în privinţa celorlalte critici formulate prin recurs s-a reţinut că sunt nefondate pentru următoarele motive:
Primele două critici din recursul declarat de pârâtul Municipiul Piteşti şi prima critică din recursul celuilalt pârât vizează netemeinicia hotărârii, aspect care nu poate fi cenzurat de instanţa de recurs.
în recursul Municipiului P. se invocă faptul că terenul aparţine domeniului public, cu trimitere la Hotărârea Consiliului Local nr. 194/1999, deşi în apel s-a invocat acelaşi lucru cu trimitere la H G. nr. 447/2002, aspect analizat prin considerentele deciziei sus-menţionate.
Oricum, Legea nr. 10/2001 nu distinge în stabilirea regimului juridic al imobilelor ce intră sub sfera sa de reglementare în funcţie de apartenenţa sau nu a imobilului la domeniul public.
în ceea ce priveşte nedelimitarea căilor de acces, aspect invocat de recurenta ADP Piteşti, instanţa de apel a reţinut contrariul, cu referire la raportul de expertiză efectuat în cauză.
în aceste condiţii, critica presupune reaprecierea probei administrate şi avută în vedere de instanţă, care nu se circumscrie dispoziţiilor art. 304 C. pr. civ.
Rejudecând apelurile potrivit criticilor formulate faţă de actele şi probele dosarului şi având în vedere considerentele deciziei de casare, Curtea constată că apelul reclamanţilor este fondat, iar apelul pârâţilor este nefondat.
Apelul reclamanţilor este fondat referitor la cea de-a doua critică formulată, având în vedere că acea contestaţie a reclamanţilor formulată împotriva dispoziţiei administrative prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, prevăzute de legea specială, are natura juridică a unei acţiuni în realizarea dreptului, urmărindu-se obţinerea unui titlu de proprietate, ce poate fi pus în executare potrivit art. 25 alin. (6) din Legea nr. 10/2001 modificată, în caz de neexecutare de bună voie, de către cel obligat prin hotărâre judecătorească.
în cauză, scopul promovării acţiunii a fost tocmai desfiinţarea dispoziţiei administrative nr. 164 din 1 iunie 2006 şi restituirea în natură a terenului solicitat prin înlăturarea măsurii acordării despăgubirilor în echivalent, scop ce nu poate fi realizat decât prin obligarea unităţii deţinătoare la restituirea în natură a terenului printr-o hotărâre susceptibilă de punere în executare silită.
Ca atare, soluţia instanţei de fond în sensul constatării că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la reconstituirea în natură a terenului în suprafaţă de 8.270 mp nu se încadrează în nlciuna dintre modalităţile de restituire a imobilelor preluate abuziv prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi nu poate fi pusă în executare silită, potrivit art. 25 alin. (6) din lege, urmând a fi schimbată în parte sentinţa sub acest aspect, în sensul obligării pârâţilor la restituirea în natură a terenului de 8.270 mp, situat în P., str. O., nr. 3, judeţul A., identificat prin raportul de expertiză tehnică topometrică.
în ceea ce priveşte prima critică formulată de reclamanţi, prin care s-a arătat că se impunea restituirea în tot a terenului, Curtea constată că aceasta este nefondată.
Potrivit probelor administrate în cauză, rezultă că, în prezent, terenul de 22.070 mp cuprins în actul de proprietate al autorului reclamanţilor, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 3495 din 21 septembrie 1945 transcris sub nr. 2833/1940 la TA, naţionalizat în baza Legii nr. 119/1948, împreună cu construcţiile ce se aflau pe acesta, se află în administrarea ADP Piteşti şi este ocupat parţial de construcţiile ce aparţin acesteia.
Prin completările la expertiza topo efectuată în cauză au fost identificate şi porţiuni de teren libere de construcţii, notate cu S1-S7, care, potrivit art. 10 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, dispoziţii aplicabile în cauză şi potrivit deciziei de casare, pot fi restituite în natură reclamanţilor.
Dispoziţiile art. 10 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 sunt aplicabile în cauză pentru că, pe terenul naţionalizat de la autorul reclamanţilor, au existat construcţii ce au fost demolate, impunându-se restituirea în natură doar a suprafeţelor de teren rămase libere.
Nu se impune restituirea în natură în tot a terenului deoarece pe o parte din acesta există construcţii edificate înainte de 1 ianuarie 1990, şi nu construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990 sau construcţii uşoare sau demontabile.
Or, prin expertiza tehnică efectuată în cauză s-a stabilit că toate aceste construcţii, respectiv sediu ADP, birouri, ateliere, centrală termică, bazin apă, cămin gaze, post pază etc., înregistrate ca mijloace fixe în evidenţele ADP, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul de fond, au fost edificate ulterior naţionalizării terenului, dar până la data de 1 ianuarie 1990.
în aceste condiţii nu se poate dispune restituirea în natură a terenului pe care se găsesc aceste construcţii, potrivit normei de principiu menţionată în art. 21 din Legea nr. 10/2001, impunându-se aplicarea unei alte modalităţi de restituire în echivalent prevăzută de legea specială naţională.
în aceste condiţii, art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie nu este încălcat deoarece dreptul reclamanţilor este recunoscut, iar modalitatea de reparaţie, alta decât restituirea în natură, este prevăzută de legea naţională a statului care are posibilitatea de a aprecia în această privinţă.
Este evident că pentru porţiunile de teren ocupate de construcţii noi, precum şi pentru cele afectate servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilite în echivalent, în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 sunt legale, astfel cum a reţinut corect şi instanţa de fond.
Apelurile formulate de către pârâţi sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Criticile privind greşita administrare şi apreciere a probelor sunt nefondate pentru că, astfel cum rezultă din considerentele sentinţei apelate şi din încheierile pronunţate anterior în cauză, instanţa de fond a administrat toate probele legale şi necesare stabilirii situaţiei de fapt, admiţând de mai multe ori, în parte, obiecţiunile părţilor şi dispunând completarea expertizelor şi interpretând corect probele administrate în cauză.
Referitor la critica privind necesitatea acordării de măsuri în echivalent şi pentru porţiunile de teren notate cu S1-S7, afectate de detalii de sistematizare, instanţa de fond a reţinut corect că acestea, raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nu fac parte dintre cele care pot împiedica măsura de restituire în natură a terenurilor la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii.
Deşi se susţine de către apelanţi că nu au fost evidenţiate căile de acces necesare ADP Piteşti pentru ajungerea la terenurile nerestituite şi pe care se află construcţiile edificate de aceasta, prin raportul de expertiză tehnică topometrică s-au evidenţiat aceste căi de acces, existente şi funcţionale în prezent.
Deosebit de important este faptul că aceste căi de acces pot fi utilizate în condiţii normale de ambele părţi, în condiţiile în care restituirea s-a făcut corect, potrivit art. 10 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, doar în parte, pentru terenurile libere şi neafectate de construcţiile edificate înainte de 1 ianuarie 1990.
în ceea ce priveşte traseele conductelor de alimentare cu apă şi energie termică a serelor pârâtei ADP trebuie reţinut că, potrivit expertizei tehnice şi completărilor la aceasta, aceste trasee nu împiedică restituirea în natură a terenului, restrângând eventual doar posibilitatea exploatării ulterioare a acestuia.
Cuprinderea terenului în litigiu în domeniul public prin Hotărârea Consiliului Local P. nr. 194/1999 sau prin H G. nr. 447/2002, dată în aplicarea Legii nr. 213/1998, nu poate împiedica restituirea terenului în baza Legii nr. 10/2001, care nu face nicio distincţie în acest sens.
Trecerea în domeniul public a terenului solicitat a fi restituit are valoarea juridică a unei noi exproprieri, fără dreaptă şi prealabilă despăgubire, în contradicţie cu art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţie, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
Potrivit acestui protocol, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale şi nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi principiile generale ale dreptului internaţional.
Această reglementare se aplică, potrivit art. 20 din Constituţia României, cu prioritate faţă de legislaţia naţională.
în consecinţă, Curtea, în baza art. 296 C. pr. civ., va admite apelul reclamanţilor şi va schimba în parte sentinţa apelată, în sensul că va obliga pe pârâţi la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 8.270 mp situat în Piteşti, str. O., nr. 3, evidenţiat prin simbolurile S1-S7 şi culoare albastră pe planul de situaţie, planşa C din raportul de expertiză tehnică, expert topo C.P., care va face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Va fi menţinută în rest sentinţa.
în baza aceluiaşi text de lege vor fi respinse apelurile pârâţilor, ca nefondate.
în baza art. 274 C. pr. civ., vor fi obligaţi pârâţii la 2.700 lei cheltuieli de judecată în apel, reclamanţilor.
| ← Admisibilitatea cererii de revizuire. Caracterul de cale... | Stabilirea întinderii dreptului de proprietate. Prezumţia că... → |
|---|
