SUCCESIUNE. REDUCŢIUNEA LIBERALITĂTII EXCESIVE. INVOCAREA PE CALE DE EXCEPŢIE. PRESCRIPŢIE EXTINCTIVĂ. ÎNTRERUPERE.
| Comentarii |
|
Reducţiunea liberalităţii excesive poate fi solicitată pe cale de acţiune sau de excepţie, înăuntrul termenului general de prescripţie prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, care începe să curgă de la data deschiderii moştenirii.
Cu toate acestea, dacă obiectul reducţiunii se află în posesia moştenitorului rezervatar, acestuia nu i se poate opune prescripţia, deoarece nu i se poate reproşa vreo neglijenţă în exercitarea drepturilor sale.
Pe de altă parte, recunoaşterea calităţii de moştenitor rezervatar de către ceilalţi moştenitori valorează cauză de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive, în condiţiile art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958.
De aceea, în condiţiile arătate, invocarea reducţiunii testamentului, pe cale de excepţie, în cadrul procesului privind partajarea bunurilor succesorale, trebuie apreciată ca fiind făcută în termen.
Prin sentinţa civilă nr. 7.895/25.11.1997, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta V.N. împotriva pârâţilor M.F., V.I., V.C. şi V.D.; a constatat deschisă succesiunea defunctului V.S., componenţa masei succesorale şi faptul că reclamanta este singura moştenitoare a defunctului şi în această calitate îi revine întreaga masă succesorală. A fost respinsă excepţia reducţiunii liberalităţii excesive, ca tardiv formulată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că excepţia de reducţiune a liberalităţilor excesive este suspusă prescripţiei în aceleaşi condiţii ca şi acţiunea în reducţiune, şi a respins excepţia, ca fiind formulată tardiv.
împotriva acestei decizii au declarat apel pârâţii, iar prin decizia civilă nr. 1.579/28.05.1998, Tribunalul Bucureşti - secţia a lll-a civilă a admis apelul şi a schimbat sentinţa, în sensul că a admis cererea formulată de reclamantă; a admis excepţia de reducţiune a liberalităţii instituită prin testamentul lăsat de defunct; a constatat calitatea de moştenitori a părţilor din proces; a stabilit cotele lor şi a dispus ieşirea din indiviziune, prin atribuirea unor loturi în natură.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că prescripţia dreptului de a cere reducţiunea liberalităţii instituite prin testament începe să curgă de la data la care moştenitorul rezervatar a luat la cunoştinţă de existenţa şi conţinutul testamentului care îi lezează rezerva succesorală, iar, în speţă, aceasta a avut loc pe parcursul procesului, când pârâţii, prezenţi în instanţă, au solicitat respectarea drepturilor lor de moştenitori legali rezervatari.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta-intimată V.N., solicitând casarea hotărârii, în temeiul art. 304 pct. 9 şi 11 Cod procedură civilă.
S-a susţinut de către recurentă că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, şi anume a art. 848 cod civil şi a art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/ 1958, în sensul că, instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, că dreptul de a cere reducţiunea liberalităţii nu este prescris, deşi din actele depuse la dosar rezultă că pârâţii nu au formulat, în termenul prevăzut de lege, o asemenea cerere.
Recursul este nefondat.
în speţă, nu a operat prescripţia dreptului moştenitorilor rezervatari de a cere reducţiunea, iar instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile legale, având în vedere situaţia de fapt care a rezultat din probele dosarului.
într-adevăr, dreptul la acţiunea în reducţiune este prescriptibil în termenul de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, deoarece acţiunea are ca obiect ocrotirea unui drept patrimonial.
De asemenea, datorită caracterului imperativ al normelor care reglementează prescripţia dreptului la acţiune, şi excepţia care apără acest drept prescriptibil este suspusă aceloraşi condiţii de stingere prin prescripţie extinctiva.
însă, în speţă, dreptul la acţiunea în reducţiunea testamentului nu este prescris şi nici excepţia de reducţiune nu poate fi considerată prescrisă.
Din atitudinea reclamantei - care, în cererea de chemare în judecată, precizează că „în ipoteza în care pârâţii pretind reducţia testamentară, urmează a se face incidenţa art. 2 din Legea nr. 319/1944", iar în notele scrise depuse la dosar a solicitat ieşirea din indiviziune prin atribuirea de loturi în natură - a rezultat că aceasta a recunoscut permanent, inclusiv pe parcursul procesului, dreptul pârâţilor la rezerva succesorală.
Această recunoaştere, cuprinsă în chiar cererea de chemare în judecată, a reprezentat o cauză de întrerupere a cursului prescripţiei, conform art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958, care prevede că, prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia.
De asemenea, solicitând ieşirea din indiviziune, prin atribuirea de loturi în natură, reclamanta a precizat că terenul este exploatat în exclusivitate de către pârâţi.
Or, numai simplul fapt al lăsării terenului în posesia pârâţilor, după decesul autorului, a fost de natură să demonstreze, fără echivoc, împrejurarea că dreptul pârâţilor de a cere reducţiunea nu s-a prescris, astfel încât instanţa de apel a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958 şi a art. 847 şi următoarele Cod civil. (A.N.)
(Secţia a IV-a civilă, decizia civilă nr. 241/1999)
| ← SUCCESIUNE. RAPORTUL DONAŢIILOR. CONDIŢII. REDUCŢIUNEA... | SUCCESIUNE. REPREZENTARE SUCCESORALĂ. CONDIŢII. → |
|---|
