Testament olograf. Aprecierea lipsei discernământului testatorului
| Comentarii |
|
Defuncta testatoare, ca persoană fizică cu capacitate deplină de exerciţiu, este prezumată ca având discernământul necesar pentru a încheia acte juridice civile. Aşadar, cel care invocă lipsa de discernământ trebuie să o dovedească, iar, în speţă, este esenţială aprecierea existenţei sau nu a discernământului la data încheierii testamentului, în raport de care nu există probe suficiente la dosarul cauzei care să sprijine afirmaţiile reclamantului.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, sentinţa civilă nr. 3743 din 9 martie 2007, definitivă prin respingerea apelului, nepublicată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 28 decembrie 2005, reclamantul R.l. a chemat în judecată pe pârâţii R.M. şi C.F., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate nulitatea testamentului olograf întocmit de mama defunctă a părţilor, R.I., în favoarea fiicei sale, C.F., la data de 26 ianuarie 2004, să se dispună partajarea masei succesorale rămase de pe urma defunctei.
în motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, la data întocmirii testamentului menţionat, mama sa, R.I., era diagnosticată ca suferind de amnezie cu disfuncţionalităţi grave ale discernământului. A mai învederat reclamantul că masa succesorală se compune din două bunuri imobile (construcţie casă de locuit şi curtea acesteia, precum şi teren agricol).
Reclamantul a învederat în şedinţa publică de la 24 februarie 2006 că renunţă la capătul de cerere privind partajul succesoral, aspect reiterat şi la termenul din 2 februarie 2007, când a arătat şi că renunţă la judecată faţă de pârâtul R.M., manifestare de voinţă de care instanţa a luat act.
Instanţa a reţinut că reclamantul R.l. şi pârâta C.F. sunt fiu, respectiv fiică ai defunctei R.I., astfel cum reiese din actele de stare civilă depuse la dosar. La data de 31 mai 2004, R.l. a decedat, conform certificatului de deces. La data de 26 ianuarie 2004, R.l. a întocmit testamentul olograf depus la dosar, în favoarea fiicei sale, pârâta C.F.
Nulitatea reprezintă acea sancţiune care intervine în cazul în care un act juridic a fost încheiat cu încălcarea unor norme juridice, lipsindu-l de efectele contrarii dispoziţiilor legale nesocotite. Una dintre cauzele de nulitate relativă o reprezintă lipsa discernământului, invocată în prezenta cauză de către reclamant.
Din ansamblul probator administrat în cauză, a apreciat instanţa că nu se poate stabili că, la data de 26 ianuarie 2004, menţionată în testamentul în litigiu, defuncta R.l. ar fi fost lipsită de discernământ. Astfel, raportul de expertiză medico-lcgală psihiatrică, probă determinantă în cauză, a conchis în sensul că nu se poate certifica în mod ştiinţific, pe baza documentelor medicale existente în dosarul cauzei, dacă, la data semnării testamentului, defuncta prezenta vreo afecţiune psihică de natură a-i afecta capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţclor ce decurgeau din respectivul testament (respectiv afectarea discernământului), neputându-se exclude, în mod tcoretic, această posibilitate (posibilitate sugerată de datele ncmedicale din dosar).
Martora G.E.V., audiată în cauză, a învederat că a văzut-o doar o singură dată pe defunctă, pe care a „perceput-o ca pc o persoană în vârstă, dar nu foarte bolnavă şi care părea conştientă de ce se întâmplă", dar doar a salutat-o. Cealaltă martoră audiată în cauză, S.T., a relatat că, în august 1999, s-a întâlnit pe stradă cu dcfuncta, care delira, spunând că sunt şobolani mari la ea acasă, care se urcau pe ca, că este un bărbat în uşă care nu o lasă să intre în casă, în aceeaşi perioadă fiind internată în spital pentru că îşi pierduse cunoştinţa şi delira. Aceeaşi martoră a declarat şi că, pc 10 octombrie 2000, a fost în vizită la defunctă, care nu a recunoscut-o.
Declaraţia acestci martore este, într-adevăr, aptă a confirma o stare fizică şi psihică a defunctei de natură să-i afecteze libera apreciere asupra actelor şi faptelor sale; însă, celc relatate de către martoră au avut loc în 1999-2000, iar în speţă este esenţială aprecierea existenţei sau nu a discernământului la data încheierii testamentului, 26 ianuarie 2004, dată în raport de care nu există probe la dosarul cauzei în sprijinul afirmaţiilor reclamantului.
De asemene**, scrisorile depuse la dosar de către reclamant, scrise de către pârâtă, în cuprinsul cărora se arată că defuncta „vorbeşte aiurea, ce-i trece prin cap, fel şi fel", fiind şi internată în spital, sunt din 17 martie 2003 (8 aprilie 2002, conform sublinierii reclamantului) şi nu pot atesta starea mintală concretă a defunctei la data scrierii
testamentului. Scrisoarea depusă la dosar poate să arate o eventuală intenţie dolosivă din partea pârâtei, neinvocată în cauză, dar nu confirmă că, la momentul întocmirii actului pentru cauză de moarte, defuncta era lipsită de discernământ. Mai mult, chiar din aceste scrisori reiese că, pentru o perioadă de patru ani, starea defunctei a fost bună (internarea anterioară în spital având loc în anul 1999), fiind posibil ca sănătatea sa să fi avut o perioadă de ameliorare şi după această ultimă internare, mai ales în condiţiile în care niciuna dintre probele administrate nu a atestat starea defunctei în a doua jumătate a anului 2003 şi în cursul anului 2004, anterior decesului.
A apreciat instanţa că defuncta, ca persoană fizică cu capacitate deplină de exerciţiu, este prezumată ca având discernământul necesar pentru a încheia acte juridice civile; aşadar, cel care invocă lipsa de discernământ trebuie să o dovedească.
în cauză, probele administrate nu sunt de natură a stabili cu claritate că, la data testării sau în perioada imediat anterioară, defuncta R.l. nu era conştientă de consccinţele actelor juridice încheiate, probele administrate neînlăturând prezumţia de discernământ care operează în favoarea acesteia, iar pentru toate aceste motive, a respins acţiunea şi, faţă de principiul disponibilităţii, a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
| ← Lipsa discernământului testatorului. Prescripţie | Invocarea lipsei consimţământului testatorului. Calitatea... → |
|---|
