TITLU EXECUTORIU. ÎNCUVIINŢAREA EXECUTĂRII SILITE

O.G. nr. 22/2002 stabileşte în sarcina ordonatorilor principali de credite obligaţia luării tuturor măsurilor ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea bugetelor proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.

Neîndeplinirea acestei obligaţii legale de către ordonatorii-debitori nu constituie motiv de respingere a cererii creditorilor privind încuviinţarea executării silite a titlului executoriu.

Secţia civilă, decizia nr. 2266 din 1 octombrie 2003

în motivarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 60 din 6 iunie 2003 a Tribunalului Cluj, debitorii au susţinut că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie este o instituţie publică, dar care nu dispune de fonduri proprii, acestea fiind stabilite prin Legea bugetului de stat. Pentru anul 2003, fondurile Ministerului Public având ca destinaţie plata drepturilor de personal, au fost alocate prin Legea nr. 63/2002, care nu cuprinde un capitol distinct cu cheltuieli pentru plata diferenţelor salariale solicitate de reclamanţi.

Plata diferenţelor de salarii, din bugetul aprobat pe anul 2003, ar conduce la imposibilitatea Ministerului Public de a acorda drepturile salariale cuvenite salariaţilor pe anul în curs. De aceea, aceste diferenţe salariale pot fi acordate numai în suplimentare. Prin urmare, executarea obligaţiei de plată este imposibilă, rezolvarea ei fiind posibilă numai prin intervenţia legiuitorului. Tocmai de aceea, prima instanţă a admis cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice.

în continuare, debitorii au invocat art. 7, 15 şi 21 din Legea nr. 72/1996, precum şi Legea nr. 500/2002, care prevede că Ministerul Finanţelor Publice, deşi nu este plătitorul direct al drepturilor creditorilor, are atribuţii de coordonare a acţiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar şi la aplicarea politicii fiscal-bugetare, asigurând totodată fondurile necesare pentru cheltuielile de personal.

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 22/2002, executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligaţia respectivă. Conform art. 3 din aceeaşi ordonanţă, în procesul executării silite a sumelor datorate de către instituţiile publice în baza unor titluri executorii, trezoreria statului poate efectua numai operaţiuni privind plăţi dispuse de către ordonatorii de credite în limita creditelor bugetare şi a destinaţiilor aprobate potrivit legii, astfel că nu se pot dispune plăţi care nu sunt prevăzute în buget.

Recursul este nefondat.

Corespunde realităţii că fondurile necesare Ministerului Public pentru plata drepturilor de personal pe anul 2003, au fost aprobate prin Legea bugetului de stat nr. 63/2002.

Sunt reale referirile debitorilor la Legea finanţelor publice nr. 72/1996 şi la noua Lege privind finanţele publice nr. 500/2002.

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 22/2002, executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.

Debitorii, care sunt instituţii publice, au citat în cadrul motivelor de recurs, numai art. 1 şi art. 3 din ordonanţă, dar nu şi art. 2 din acelaşi act normativ, conform căruia ordonatorii principali de credite bugetare au obligaţia să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.

Titlul executoriu ce se execută în speţă, este sentinţa civilă nr. 1030 din 18 decembrie 2002 a Tribunalului Cluj. De la emiterea titlului executoriu, a avut loc o rectificare bugetară în luna august 2003, ocazie cu care se putea solicita alocarea de sume de la bugetul de stat în scopul plăţii sumelor stabilite prin titlul executoriu.

întrucât debitorii nu îşi îndeplinesc obligaţia legală de a-şi asigura resursele necesare plăţii sumelor datorate în baza titlului executoriu, executarea se poate face în condiţiile dreptului comun, asupra bunurilor din patrimoniul lor, aparţinând

domeniului privat. (Judecător Traian Dârjan)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre TITLU EXECUTORIU. ÎNCUVIINŢAREA EXECUTĂRII SILITE