CONTESTATIE ÎN ANULARE. EROARE DE FAPT. EROARE DE DREPT. CONSECINŢE

Calea extraordinarăde atac a contestaţiei în anulare reglementată de art. 318 alin. (1) teza I poate fi utilizată numai în condiţiile stricte reglementate de acest text legal.

în speţă, eroarea materială invocată de contestator este, prin conţinutul motivării contestaţiei, o eroare de judecată, şi chiar dacă susţinerile contestatorului ar fi reale, nu s-ar putea pune semnul egalităţii între eroarea de fapt (materială) şi eroarea de drept.

Secţia comercială şi de contencios administrativ, decizia nr. 1522 din 23 septembrie 2003

Prin decizia civilă nr. 1008 din 18 iunie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. 3489/2003, s-a admis recursul declarat de reclamanta Schering Plough Central East AG Elveţia contra sentinţei civile nr. 1053 din 19 martie 2003 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 13790/2002, pe care a casat-o cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

La 10 iulie 2003, reclamanta recurentă în hotărârea de mai sus a înregistrat contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza I C.pr.civ.

In motivarea contestaţiei se susţine în esenţă că în speţă nu erau prezente situaţiile prevăzute de art. 312 alin. (5) C.pr.civ. care permit casarea cu trimitere: nesoluţionarea fondului ori neregulata citare, curtea de apel fiind astfel obligată să se pronunţe pe fondul litigiului. în consecinţă, se poate concluziona că decizia curţii de apel este rezultatul unei greşeli materiale, în sensul art. 318 alin. (1)teza I C.pr.civ.

Examinând contestaţia şi întâmpinarea depusă la dosar, curtea de apel constată că este nefondată contestaţia.

Calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare reglementată de art. 318 alin. (1) teza I poate fi utilizată numai în condiţiile stricte reglementate de acest text legal.

în speţă, eroarea materială invocată de contestator este, prin conţinutul motivării contestaţiei, o eroare de judecată, şi chiar dacă susţinerile contestatorului ar fi reale, nu s-ar putea pune semnul egalităţii între eroarea de fapt (materială) şi eroarea de drept.

în consecinţă, contestaţia în anulare va fi respinsă ca nefondată în baza art. 318 C.pr.civ. (Judecător Ion Turcu)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre CONTESTATIE ÎN ANULARE. EROARE DE FAPT. EROARE DE DREPT. CONSECINŢE