Vânzarea-cumpărarea nudei proprietăţi. Eroare asupra naturii actului juridic. Felul nulităţii. Prescriptibilitatea dreptului la acţiune
| Comentarii |
|
Nulitatea absolută sau relativă a unui act juridic este determinată în raport de caracterul privat sau general al interesului ocrotit prin norma care reglementează cerinţa de valabilitate încălcată.
întrucât reclamanta a invocat inducerea sa în eroare, fiindcă a înţeles să încheie un contract de întreţinere, iar nu o convenţie de vânzare-cumpărare cu rezerva uzufructului, sancţiunea incidenţă este cea a nulităţii relative, cu consecinţa prescriptibilităţii acţiunii în anulare în termenul de drept comun de 3 ani, prevăzut în art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
C.A, Bucureşti, Secţia a lll-a civilă, decizia nr. 579 din 17 februarie 2000, în P.R. nr. 1/2002, p. 123
Prin decizia civilă nr. 2238/A din 16 septembrie 1999, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, s-a respins apelul declarat de pârâtul G.N.D. împotriva sentinţei civile nr. 5543 din 18 iunie 1997, pronunţată de Judecătoria Sector 3 Bucureşti.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că reclamanţii au fost în eroare asupra naturii actului juridic încheiat, fiind aplicabile dispoziţiile art. 954 C. civ.
S-a mai reţinut că reclamanţii s-au aflat în eroare-obstacol asupra actului încheiat, situaţie care a dus, practic, la lipsa consimţământului acestora.
De asemenea, tribunalul a considerat că acţiunea reclamanţilor este imprescriptibilă şi cererea de chemare în judecată introdusă la 1 februarie 1997 nu este prescrisă.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul G.D.N.
în motivarea recursului se arată că reclamanţii au invocat eroarea ca viciu de consimţământ, situaţie în care sunt aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1958, acţiunea fiind prescriptibilă.
Recursul este fondat.
Din actele dosarului se reţine că, la 17 iulie 1992, s-a încheiat între părţi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 22.001 şi transcris sub nr. 12.379 din 20 iulie 1992, la notariatul de Stat al Sectorului 3 Bucureşti.
Prin acest contract de vânzare-cumpărare, reclamanţii U.M. şi U.E. au vândut pârâtului G.N.D. nuda proprietate a apartamentului nr. 46, situat în Bucureşti, sector 3, rezervându-şi un drept de uzufruct viager.
Prin acţiunea introdusă la data de 1 februarie 1996, reclamanţii au solicitat anularea acestui act de vânzare-cumpărare, pretinzând că, de fapt, au vrut să încheie un contract de întreţinere, iar consimţământul nu a fost valabil, fiind dat prin eroare.
Chiar reclamanţii, prin acţiunea introductivă, solicitând anularea actului de vânzare-cumpărare, au considerat că au avut consimţământul viciat la întocmirea lui.
în speţă sunt aplicabile prevederile art. 954 C. civ., eroarea constituind o cauză de anulare a convenţiei, când se referă la substanţa obiectului acesteia.
Tribunalul a considerat că acţiunea reclamanţilor este imprescriptibilă, întrucât este vorba de o nulitate absolută.
Pentru a decide dacă într-un caz dat sancţiunea aplicabilă actului juridic este nulitatea absolută sau nulitatea relativă, trebuie să stabilim în prealabil caracterul interesului ocrotit prin norma care prevede condiţia de valabilitate nesocotită.
Când acest interes este general, se aplică nulitatea absolută.
Când el este personal, al părţii, al părţilor sau al unor terţi, sancţiunea este nulitatea relativă.
în cazul nulităţii relative, dreptul la acţiunea în anulare este recunoscut numai persoanei special ocrotite, dreptul la acţiune fiind supus prescripţiei.
în speţă, curtea apreciază că este vorba de o nulitate relativă a actului juridic, acţiunea în anularea contractului de vânzare-cumpărare fiind prescriptibilă în termenul de 3 ani prevăzut în art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Acest termen curge de la data naşterii dreptului la acţiune, respectiv de la momentul în care consimţământul a fost viciat prin eroare, adică din momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare — 17 iulie 1992.
în raport de această dată, acţiunea introdusă la 1 februarie 1996 este prescrisă.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., a fost admis recursul, a fost casată decizia şi, pe fond, a fost admis apelul, schimbată în tot sentinţa, în sensul respingerii acţiunii ca fiind prescrisă.
S-a luat act că nu s-a solicitat cheltuieli de judecată.
Opinie separată
Referitor la recursul formulat de pârâtul G.D., consider că nu se poate reţine excepţia prescriptibilităţii dreptului de acţiune, în raport de dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, pentru următoarele considerente.
în acţiunea introductivă de instanţă reclamanţii au expus următoarea situaţie de fapt: „(...) în anul 1992 am acceptat propunerea acestora de a merge la notariat şi a întocmi un act de vânzare-cumpă-rare pe numele pârâtului, cu clauză de întreţinere, mai ales pentru faptul că suntem în vârstă, aveam o pensie mică, suntem bolnavi şi nu avem copii".
în drept, s-au invocat dispoziţiile art. 953 C. civ.
Instanţele anterioare au reţinut în mod corect, atât din modul de expunere al motivelor de fapt şi de drept, cât şi din administrarea probelor, că, în cauză, temeiul juridic este eroarca-obstacol, eroarea asupra naturii actului juridic încheiat de părţi.
Eroarea asupra naturii actului juridic (error in negotio) este rezultatul neconcordanţei involuntare dintre voinţa reală internă, comună, a părţilor contractante şi voinţa (pretins convergentă) exprimată prin actul juridic.
Cu alte cuvinte, este suficient ca una dintre părţile contractante să fi voit (voinţă internă) un alt act juridic decât cel declarat, pentru ca acesta din urmă să poată fi caracterizat ca lipsit de consimţământ şi, ca atare, nul absolut.
Dispoziţiile art. 953 C. civ., care prevăd: „consimţământul nu este valabil când este dat prin eroare, smuls prin violenţă sau surprins prin doi", trebuie raportate la dispoziţiile art. 948 C. civ., care reglementează condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii, care este şi condiţia „(2) consimţământul valabil al părţii ce se obligă".
în cauza dedusă judecăţii eroarea-asupra naturii actului juridic este echivalenţa lipsei consimţământului - motiv de nulitate absolută, întrucât normele care prevăd condiţiile esenţiale ale convenţiilor sunt imperative.
Acţiunea în nulitate absolută este imprescriptibilă, această regulă fiind expres prevăzută de art. 2 din Decretul nr. 167/1958: „nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie".
Pentru aceste considerente, consider că recursul trebuia respins ca nefondat.
Note: 1. Suntem de acord cu soluţia dată prin opinia separată. Când falsa reprezentare a realităţii se referă la natura actului juridic încheiat (astfel cum s-a invocat şi în speţa de mai sus), suntem în prezenţa unei erori-obstacol, care depăşeşte noţiunea unui simplu viciu de consimţământ şi care atrage sancţiunea nulităţii absolute, cu consecinţa imprescriptibilităţii acţiunii având acest obiect. Această eroare, distructivă de voinţă, echivalează cu lipsa totală a intenţiei părţii de a se obliga în sensul încheierii unui anumit act juridic, spre deosebire de eroarea viciu de consimţământ, care presupune totuşi un consimţământ exprimat.
2. A se vedea şi Trib. Bucureşti, Secţia a IV-a, decizia nr. 1564 din 11 septembrie 1996, în C.P.J.T.B. 1993-1997, p. 45, prin care s-a reţinut atât că eroarea asupra naturii actului juridic (error in negotio) atrage nulitatea absolută a actului juridic, cât şi că este suficient ca doar una dintre părţile contractante să fi voit a încheia un alt act juridic decât cel declarat, pentru ca acesta din urmă să poată fi caracterizat ca lipsit total de consimţământ.
| ← Mandat ce priveşte vânzarea dreptului de proprietate... | Vânzare-cumpărare de acţiuni. Eroare asupra substanţei... → |
|---|
