Plata parţială a preţului printr-o cesiune de creanţă. Nepredarea titlurilor de creanţă. Consecinţe. Inexistenţa viciilor de consimţământ
| Comentarii |
|
Cesiunea de creanţă ia naştere în mod valabil la data realizării acordului de voinţă al părţilor, în timp ce remiterea titlurilor de creanţă este un aspect ce ţine de executarea convenţiei.
Având In vedere că orice cauză de nulitate trebuie să fie contemporană momentului încheierii actului juridic, ameninţarea exercitată de pârâtă în faza executării contractului nu este de natură să afecteze valabilitatea acestuia. Mai mult, nu poate fi reţinută violenţa, ca viciu de consimţământ, întrucât convenţia a fost încheiată între persoane juridice, prin reprezentanţii lor legali.
I.C.C.J., Secţia comercială, decizia nr. 2515 din 14 septembrie 2004, în P.R. nr. 3/2005, p. 50
La data de 8 februarie 2001, reclamanta SC M.C. SRL Craiova a chemat în judecată pe pârâta SNP P. SA Sucursala Peco Dolj, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare cu cesiune de creanţă şi a actului adiţional, privind clauza ilicită referitoare la modalitatea de plată a preţului prin cesiunea unei creanţe. Ulterior, reclamanta şi-a precizat acţiunea, solicitând, în subsidiar, anularea contractului şi a actului adiţional referitor la cesiunea de creanţă, datorită vicierii consimţământului său.
Tribunalul Dolj, prin sentinţa civilă nr. 1792 din 29 iunie 2001, a admis acţiunea precizată a reclamantei, a anulat în parte contractul de vânzare-cumpărare din 24 iulie 2000 şi actul adiţional, în ceea ce priveşte cesiunea de creanţă în sumă de 2.287.210.424 lei. Prin decizia civilă nr. 546 din 2 noiembrie 2001, Curtea de Apel Craiova a admis recursul pârâtei, a schimbat sentinţa civilă şi, pe fond, a respins acţiunea precizată a reclamantei. Curtea de Apel Piteşti, la care a fost strămutată cauza, prin decizia civilă nr. 308 din 25 aprilie 2002, a admis cererea de revizuire formulată de reclamantă, a schimbat în parte decizia, a admis recursul pârâtei împotriva hotărârii instanţei de fond şi a trimis cauza spre rejudecare, în limitele admiterii cererii de revizuire.
După casare, Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 1860 din 7 noiembrie 2002, a admis cererea şi a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare cu cesiune de creanţă, cu privire la cesiunea de creanţă şi a obligat pe pârâtă la plata diferenţei de preţ, reactualizată, şi dobânzi comerciale. Recursul declarat de pârâtă împotriva acestei soluţii a fost respins de Curtea de Apel Piteşti, prin decizia civilă nr. 245 din 24 februarie 2003.
împotriva acestor din urmă hotărâri judecătoreşti, s-a declarat recurs în anulare, întrucât în cauză nu sunt întrunite condiţiile art. 956
C. civ. pentru a se putea reţine viciul de consimţământ invocat de reclamantă.
Recursul în anulare este întemeiat.
Din examinarea lucrărilor şi a actelor aflate la dosarul cauzei se constată că părţile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare, prin care s-a convenit preluarea creanţei în sumă de 2.287.210.424 lei, menţionate în actul adiţional, în contul unei părţi din preţ.
Este necontestat că aceste acte juridice, atât contractul, cât şi actul adiţional, au fost semnate de părţi, iar întreaga tranzacţie, privind cesionarea unor debite, s-a bazat chiar pe oferta reclamantei de a prelua debite în contul preţului. Având în vedere dispoziţiile art. 1397 C. civ., vânzătorul sau cedentul unei creanţe răspunde faţă de cumpărătorul cesionar numai pentru existenţa actuală a creanţei şi a accesoriilor sale, din momentul încheierii convenţiei, creanţele cedate existând la data de 24 iulie 2000, când s-au perfectat raporturile contractuale dintre părţi. Pe de altă parte, ţinând seama că cesiunea de creanţă este un contract consensual, iar remiterea titlului valabil încheiat prin simplul acord de voinţă al părţilor ţine de executarea acestuia, se constată că instanţele au reţinut greşit că nepredarea titlurilor de creanţă ar echivala cu existenţa unei clauze ilicite, întrucât existenţa unei astfel de clauze presupune încălcarea unor norme de ordine publică la momentul încheierii contractului, iar neremiterea titlului nu este sancţionată cu nulitatea absolută.
în ceea ce priveşte vicierea consimţământului la data încheierii contractului, invocată de reclamantă, nu poate fi reţinută, întrucât ameninţarea din partea pârâtei nu a fost concomitentă încheierii contractului, ci ulterior, în faza executării, aşa cum a rezultat din declaraţiile martorilor. In cauză, nu se poate reţine nici viciul de consimţământ reglementat de dispoziţiile art. 956 C. civ., întrucât contractul în litigiu a fost încheiat între persoane juridice, prin reprezentanţii lor abilitaţi legal, iar consimţământul lor nu a putut fi viciat prin violenţă.
în consecinţă, recursul în anulare a fost admis, decizia atacată a fost modificată, în sensul că a fost admis recursul pârâtei şi schimbată în tot hotărârea instanţei de fond, în sensul respingerii acţiunii.
| ← Invocarea vicierii consimţământului. Violenţă morală. Condiţii | Neachitarea diferenţei de preţ. Problema nulităţii → |
|---|
