Decizia comercială nr. 3005/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Operator de date cu caracter personal 8428

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 3005/2011

Ședința publică din 05 septembrie 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A. C.

JUDECĂTOR: M. S.

JUDECĂTOR: C. P.

G.: V. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC A. & B. S., împotriva sentinței civile nr. 2927 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalul Maramureș, în contradictoriu cu intimații OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI

COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ și D. G. A F.

P. A J. M., având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat pentru recurentă avocat R. E.

O., lipsă fiind intimații.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul este timbrat cu 19,5 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de

0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de (...), s-a înregistrat întâmpinare din partea O. MM.

Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ. astfel cum a fost modificată prin L. nr.

2. constată că este legal investită să judece recursul în temeiul Legii nr. 31/1990.

Reprezentantul recurentei depune la dosar dovezile ce atestă plata taxelor de timbru și arată că nu are de formulat alte cereri în probațiune.

Curtea, în urma deliberării, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

C U R T E A

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2927 pronunțată la data de 17 mai 2011 în dosarul nr. (...) al T.ui M. a fost admisă cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B. reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș în contradictoriu cu pârâta SC A. & B. S., iar pe cale de consecință, a fost dispusă dizolvarea SC A. & B. S., în temeiul disp. art. 237 alin.

1 lit. b din L. nr. 31/1990 republicată și modificată.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că în cauză sunt incidente prev. art. 237 alin. 1 lit. b din legea nr. 31/1990 republicată întrucât societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anule ce trebuiau depuse la O. R. C.

Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâta SC A. & B. S., solicitând admiterea, casarea sentinței, respingerea cererii.

În motivare se susține că a depus actele impuse de lege la autoritățile competente.

Examinând recursul declarat în raport cu probele administrate, cu prevederile art.3041 C.pr.civ. și cu dispozițiile legale incidente, Curtea reține că acesta este întemeiat.

Astfel, art. 237 alin.1 din L. nr. 31/1990 prevede că la cererea oricărei persoane interesate precum și a O.ui N. al R. C., tribunalul va putea pronunța dizolvarea în cazurile în care: b) societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului.

Din norma enunțată rezultă că legea recunoaște legitimare procesuală activă O.ui R. C. de a sesiza tribunalul cu acțiune în pronunțarea dizolvării în temeiul prevederilor lit.b, precum și oricărei persoane interesate, dizolvarea judiciară fiind facultativă atât pentru partea care are dreptul să o ceară, cât și pentru instanță care apreciază dacă dizolvarea, ca sancțiune a societății, este oportună sau nu.

În cazul în care din probe rezultă că activitatea societății nu a încetat și că dizolvarea cu titlu de sancțiune a acesteia nu se impune pentru asigurarea continuării activității comerciale, că o manifestare a voinței societare nu lipsește, cererea întemeiată pe art. 237 lit.b din L. nr. 31/1990 republicată poate fi respinsă.

În speță, actele îndeplinite de recurentă prin depunerea situațiilor financiare anuale, depunerea fiind confirmată de O. M., în afara termenului, se impun a fi validate, interesul menținerii ființei societare urmând să primeze alături de ocrotirea acesteia, impunându-se și ocrotirea deopotrivă a altor persoane juridice cu care se presupune că a intrat în raporturi juridice, câtă vreme activitatea sa comercială nu a încetat, iar societatea reflectă voința de a continua activitatea și de a îndeplini obligațiile impuse de lege. Or, în acest context, nu mai apare ca justificată aplicarea sancțiunii dizolvării, de vreme ce publicitatea în registrul comerțului a actelor și faptelor din activitatea recurentei a fost îndeplinită.

Prin urmare, reținând că nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.237 lit.b din L. nr. 31/1990, în temeiul art.312 C.proc.civ., instanța va admite recursul și va modifica hotărârea atacată în sensul respingerii cererii formulate de O. R. C. C. pentru dizolvarea societății.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de pârâta SC A. & B. S. împotriva sentinței civile nr.

2927 din 17 mai 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modificăîn sensul că respinge cererea de dizolvare formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B. prin O. R. C. de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Dispune radierea mențiunilor din Registrul C. efectuate în baza sentinței recurate.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. C. M. S. C. P.

G. V. D.

Red.CP/Dact.GC

3 ex/(...)

Jud. primă instanță: N. B.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 3005/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii