Decizia comercială nr. 660/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 660/2011

Ședința din 15 februarie 2011

Completul compus din: PREȘEDINTE : C. I. JUDECĂTOR : D. P. JUDECĂTOR : A.-I. A.

G. : V. D.

S-a luat în examinare cererea pentru repunere în termen și recursul declarat de SC D. C. S. prin lichidator C. I. DE I. S. Z., împotriva sentinței civile nr. 3177 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Maramureș, cauza privind și pe intimata SC N. B. C. S., având ca obiect recurs la hotărârea de declinare și cerere de repunere în termen.

La apelul nominal făcut în cauă nu s-a prezentat nimeni.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, în data de (...) s-a înregistrat la dosar din partea recurentei o precizare a cererii de repunere în termen și a recursului.

Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ. astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2. constată că, este competentă să judece recursul în temeiul art. 3 C.pr.civ. Constată că, hotărârea recurată a fost pronunțată la data de (...), termenul de recurs fiind de 5 zile de la pronunțare, ori recursul a fost înregistrat la data de (...), împrejurarea raportat la care, din oficiu, invocă excepția tardivității recursului și reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 3177 din 16 septembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Maramureș s-a admis excepția necompetenței materiale a T.ui Maramureș invocată din oficiu și s-a declinat în favoarea Judecătoriei C.-N. spre competentă soluționare acțiunea în pretenții formulată de reclamanta SC D. C. S. prin lichidator C. I. de I. S. Z. în contradictoriu cu pârâta SC N. B. C. S.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că fiind vorba de o acțiune comercială evaluabilă în bani sub 100.000 lei competența aparține judecătoriei

(art.1 C.proc.civ. combinat cu art.2 pct.1 lit.a) și având în vedere sediul pârâtei, sub aspect teritorial, competența aparține Judecătoriei C.-N..

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs SC D. C. S. prin lichidator C. I. DE I. S. Z., solicitând repunerea în termenul de recurs și drept urmare modificarea hotărârii în sensul stabilirii competenței de soluționare a cererii în favoarea judecătorului sindic a T.ui Maramureș desemnat în procedura insolvenței debitoarei SC D. C. S. B. M.

În ceea ce privește cererea de repunere în termen recurentul arată că a luat act de hotărâre numai odată cu comunicarea sentinței respectiv la data de 5 oct.2010 și nu s-a putut încadra cu motivarea recursului în termenul de 5 zile stabilit prin hotărâre.

Sub aspectul competenței după materie în sarcina unei judecătorii dat fiind cuantumul sumei pretinse recurentul invocă greșita aplicare a legii. Astfel în opinia acestuia toate acțiunile prevăzute în L. 85/2006 din sarcina lichidatorului reprezintă acțiuni judiciare ale procedurii de insolvență care este organ ce aplică procedura în condițiile art.5 alin.1 din L. nr.85/2006 așa încât judecătorul sindic are competența potrivit art.11 alin.2 din L. insolvenței să soluționeze toate acțiunile care au drept efect mărirea sau micșorarea patrimoniului debitorului.

Analizând cu prioritate excepția tardivității formulării recursului precum și cererea de repunere în termen Curtea constată următoarele:

Obiectul analizei recursului îl constituie o hotărâre de declinare a competenței, supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare, potrivit art. 158 alin.2 C.proc.civ.

Lichidatorul judiciar a formulat cererea de recurs cu încălcarea termenului de 5 zile respectiv la data de 5 octombrie 2010 arătând că nu a putut formula motivele recursului deoarece a luat act de hotărâre odată cu comunicarea sentinței.

Potrivit art.103 alin.1 C.proc.civ. partea care dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa să exercite calea de atac, poate solicita repunerea în termen.

Pentru admisibilitatea cererii de repunere în termen, așa cum impune textul sus arătat, lichidatorul trebuia să dovedească că a fost împiedicat să promoveze calea de atac a recursului în termenul prevăzut de lege, din motive mai presus de voința lui. Cum în speță acesta invocă doar necunoașterea legii care nu îl exonerează de exercitarea în termen legal a căii de atac, instanța constată că cererea de repunere în termen este neîntemeiată și drept urmare excepția tardivității formulării recursului urmează a fi admisă.

Față de cele mai sus expuse în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1

C.proc.civ. rap. la art.303 alin.1 C.proc.civ. rap. la art.158 alin.2 C.proc.civ. urmează a se admite excepția tardivității.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge cererea de repunere în termen.

Respinge ca tardiv recursul declarat de SC D. C. S. împotriva sentinței civile nr. 3177 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Maramureș pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15 februarie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

I. C. P. D. A. A. I.

Red.CI Dact.SzM/2ex./(...)

G. D. V.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 660/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii