Decizia comercială nr. 128/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)*

DECIZIE CIVILĂ NR. 128/2011

Ședința ta de 23 iunie 2011

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : M. I. I.

JUDECĂTOR : D. P.

GREFIER : L. F.

S-au luat în examinare pentru pronunțare, după casare și trimitere spre rejudecare, apelurile declarat de reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și pârâta A. S. S. PAS, împotriva sentinței civile nr. 2969 din (...) pronunțată în dosarul nr. 1731/2005 al T. S., în contradictoriu cu intimații GAL G. și B. G., având ca obiect rezoluțiune contract.

Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 06 iunie 2011, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea s-a amânat pentru data de 14 iunie 2011, apoi pentru data de 21 iunie 2011 și ulterior pentru data de astăzi.

C U R T E A,

I. Prin sentința civilă nr. 2969 din 29 decembrie 2006 pronunțată în dosarul nr. (...) al T. S., s-a admis în parte acțiunea reclamantei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B. împotriva pârâtei A. S. S. PAS Z.

S-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.

6. 17 noiembrie 1995 încheiat între A. - B., succesoare în drepturi a F. - B. și A. salariaților S. PAS Z., cu consecința repunerii părților în situația anterioară.

Pârâta a fost obligată să restituie reclamantei suma de 119.114,40 lei, reprezentând valoarea unui nr. de 39675 acțiuni.

Reclamanta a fost obligată la restituirea sumelor de bani încasate în contul acțiunilor ce revin în proprietatea acesteia de 261.600.000 lei ROL din care suma de 201.600.000 lei ROL a fost achitată cu titlu de avans iar suma de

60.000.000 lei reprezintă plata ratei 1 și 2 a câte 30.000.000 lei fiecare.

S-au respins capetele de cerere privind reținerea de către A. a sumelor achitate de pârâtă cu orice titlu în contul contractului, obligarea pârâtei la plata sumei de 450.150,92 RON, precum și la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de expert, ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:

La data de 17 noiembrie 1995 între F. P. de S. B. și pârâtă s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 6.1995 având ca obiect cumpărarea de către pârâtă a 40 % din acțiunile de la S. S. C. P. S., respectiv a 39.675 acțiuni a 25.000 lei/acțiune.

Potrivit art. 2 din contract „proprietatea asupra acțiunilor vândute se transferă la cumpărător pe data plății avansului din prețul acțiunilor, cu toate drepturile și obligațiile prevăzute pentru acționari de legea română și de contract";.

În executarea contractului încheiat pârâta a achitat cu titlu de avans suma de 201.600.000 lei precum și rata de 30.000.000 lei din 20 ianuarie

1997 și rata de 30.000.000 lei din 10 iulie 1997 dată după care nu s-au mai achitat alte rate deoarece începând cu anul 1997 S. S. C. P. S. a intrat în incapacitate de plată, iar prin încheierea civilă nr. 1. a T. S. s-a dispus deschiderea procedurii falimentului.

Prin adresa nr. 414 din 22 decembrie 1998, pârâta a notificat reclamantei faptul că nu mai are posibilitate să achite diferența ratelor, la data respectivă fiind restante mai multe rate, deoarece față de S. S. C. P. S. Z. s-a solicitat declanșarea procedurii falimentului.

Analizând contractul nr. 6. 17 noiembrie 1995 în funcție de clauzele prevăzute de părțile din cauza de față, precum și de dispozițiile legale imperative în vigoare la data încheierii acestuia respectiv L. nr. 5., L. nr. 7., L. nr.

55/ 1995 și având în vedere cele arătate mai sus, s-a observat că ratele neachitate au drept cauză intrarea societății pe lângă care s-a constituit A. S. Pas Z., în procedura falimentului.

Din raportul de expertiză întocmit a mai rezultat că la data încheierii contractului societatea desfășura o activitate nerentabilă, înregistrând pierderi și având datorii neachitate față de bugetul statului și bugetul local, aspect ce nu rezultă din conținutul clauzelor contractului, împrejurări care au determinat și declararea procedurii falimentului.

Pe parcursul desfășurării procedurii falimentului Societății Comerciale - S. C. P. S.A Z. - și având cunoștință de faptul că această societate este în faliment și că pârâta nu mai are posibilitate să achite ratele pentru acțiunile cumpărate, reclamanta nu a luat nici o atitudine raportat la aceea stare de fapt.

De asemenea, din nici o probă de la dosarul cauzei nu a rezultat că pârâta ar datora reclamantei suma solicitată cu titlul de daune, dispozițiile art. 21 alin. 1 din O.G. nr. 25/2002 introduse prin L. nr. 5. nu sunt aplicate contractului nr. 6.1995, deoarece acestea nu pot retroactiva cu privire la contractul încheiat în anul 1995.

II. A. Împotriva hotărârii a declarat apel pârâta A. salariaților S. Z., solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii reclamantei ca fiind prescrisă, iar in subsidiar respingerea acțiunii ca nefondate, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea apelului pârâta a arătat că în mod ilegal instanța de judecată a admis în parte acțiunea reclamantei fără ca in motivarea sentinței să facă vreo referire la excepția invocată privind prescrierea dreptului de a se solicita rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. (...).

A. S. PAS Z. a încheiat la data de (...) cu F. P. de S. B. contractul nr. 645

/1995 având ca obiect cumpărarea a 40% din acțiunile de la SC. S. C. P. S. Z., respectiv 39.675 acțiuni.

Potrivit. art. 4 din prețul acțiunilor urma să se achite cu titlu de avans 20% din valoarea acțiunilor, respectiv 201.600.000 lei in termen de 60 zile iar diferența de 806.400.000 lei urma să se achite in 17 rate conform graficului prevăzut la art. 4 lit. b. din contract.

Potrivit art. 2 din contract «proprietatea asupra acțiunilor vândute se transferă la cumpărător pe data-plății avansului din prețul acțiunilor, cu toate drepturile si obligațiile prevăzute pentru acționari de legea română si de contract.

Pârâta a achitat avansul de 201.600.000 lei precum si rata de 30.000.000 lei din (...)si rata de 30.000.000 lei din (...) dată după care nu s-au mai achitat alte rate deoarece fată de S. S. C. S. Z. s-a dispus deschiderea procedurii prevăzute de L. 6. la scurt timp de la încheierea contractului.

Prin Notificare transmisă FPS la data de (...) pârâta a arătat că A. a achitat avansul si două rate in sumă totală de 261.000.000 lei, reprezentând 10.296acțiuni care intră in proprietatea sa iar diferența de 29.379 acțiuni fiind puse la dispoziția F. solicitându-se soluționarea pe cale amiabilă a situației create.

Având în vedere că de la data achitării ultimei rate (...), au trecut mai multe de 3 ani de zile, respectiv 8 ani de zile până la introducerea prezentei cereri, solicită în baza art. 3 din Deceretul 167/1958 a se constata prescris dreptul la acțiune.

Pe fondului cauzei, s-a arătat că acțiunea este neîntemeiată motiv pentru care s-a solicitat în subsidiar respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată.

Raporturile dintre ce două părți semnatare a Contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 6.(...) sunt reglementate de dispozițiile acestui contract completate cu dispozițiile Codului civil și nu sunt aplicabile disp. OUG 25/2002, act normativ apărut la circa 7 ani după semnarea acestui contract, iar legea civilă nu poate retroactiva.

Pentru a se putea invoca dispozițiile OUG 25/2002, ar fi trebuit ca între părțile semnatare a contractului, să se încheie un Act adițional la contractul încheiat la data de (...), dacă părțile doreau si acceptau ca efectele produse de acest contract după intrarea in vigoare a OUG să fie supuse dispozițiilor acestui act.

Contractul a încetat să-si mai producă efecte de la data la care cumpărătoarea a notificat vânzătoarea că nu înțelege să achite restul ratelor având in vedere faptul că fată de S. S. C. S. s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, vânzătoarea acceptând notificarea trimisă, fără un alt răspuns.

Reclamanta in calitate de vânzătoare a acțiunilor a fost de rea credință si nu a prezentat in contract situația reală a societății de la data încheierii contractului. Astfel in Capitolul 6 al contractului Obligațiile si garanțiile vânzătorului se arată la pct. 6.1 că: societatea nu este in stare de faliment, este la zi cu plata tuturor impozitelor. taxelor si altor sarcini fiscale exigibile ceea ce era neadevărat.

La data încheierii contractului pe rolul T. S. era înregistrată deja acțiunea formulată, de B. A. S. S. prin care se solicita declanșarea procedurii falimentului fată S. S. C. S. Z., cerere ce a făcut obiectul Dos. Nr. 2066/1995 a T. S..

Expertul contabil, numit in cauză, in urma studierii celor peste 9 volume a dosarului de faliment a constatat că la data încheierii contractului societatea desfășura o activitate nerentabilă, înregistrând pierderi atât la (...) cât si la (...) si avea datorii neachitate fată de bugetul statului.

Deși reclamanta A. a fost citată in cadrul procedurii falimentului a S. S. C. SA si a avut cunoștință de faptul că această societate este in faliment si că A. PAS nu mai dorește achitarea ratelor pentru acțiunile cumpărate, nu a luat nici o atitudine raportat la acea stare de fapt.

Drept consecință, acest contract ar fi încetat să-și mai producă orice efect după data de (...) când s-a achitat ce-a de a doua rată la contract.

A mai arătat pârâta-apelantă că în contractul încheiat între părți nu se cuprinde nici o clauză rezolutorie, cerere fiind întemeiată pe disp. art. 1020,

1021 Cod civil. si pe disp. art. 969, 970 privind executarea contractelor cu bună credință.

Acțiunea reclamantei este întemeiată de dispoziții legale ce nu se aplică contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 6..

Contractul nr. 6.(...) a fost încheiat in baza Legii 5., a Legii 7. si a Legii

55/1995m și trebuie analizat in funcție de clauzele prevăzute în acest contract precum și de dispozițiile legale imperative în vigoare la data încheierii acestuia.

În art. 4 lit. a alin. 3 se arată că in caz de întârziere a plății avansului de peste 15 zile, contractul este desființat de drept, insă pentru neplata in termen aratelor enumerate in art. 4 lit. b nu este prevăzută nici o clauză de desființare a contractului.

Pentru garantarea plății ratelor în art. 7.6 se arată în mod expres că se constituie gaj pe un nr. de 31.740. acțiuni, respectiv echivalența în acțiuni pentru suma ce urma a fi achitată în rate.

Rezultă astfel că potrivit disp. din pct. 7.6 din contractul de vânzare- cumpărare de acțiuni nr. 64511995 neachitarea ratelor nu duce la desființarea contractului, ci vânzătorul poate să-si execute dreptul de gaj asupra acțiunilor constituite drept gaj, respectiv echivalența in acțiuni a ratelor neachitate, respectiv pentru cele 29.379 acțiuni neachitate, așa cum rezultă din cuprinsul adresei nr. 414/(...).

Din nici o probă de la dosarul cauzei nu rezultă că pârâta ar datora reclamantei suma solicitată cu titlu de daune, cu atât mai mult cu cât orice pretenție bănească este prescriptibilă în termen de 3 ani de zile.

II. B Împotriva aceleași sentințe a declarat apel și reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând admiterea apelului si in urma rejudecării cauzei admiterea acțiunii așa cum a fost precizată.

În motivarea apelului reclamanta a arătat că deși instanța de fond a dispus prin sentința nr.2969/2006 "rezolutiunea contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr.6.(...)", in mod greșit nu ia in considerare legea in vigoare la această dată, respectiv L. nr. 5. pentru aprobarea OG nr. 25/2002, care prevede ca "In cazul desființării contractului pe cale convențională sau judiciara, A. va retine de la cumpărător toate sumele achitate de acesta in contul contractului reprezentând, după caz, avans, rate, dobânzi, penalități achitate cu orice titlu, pana la desființarea acestuia".

În situația rezoluțiunii contractului partea care si-a executat obligațiile este îndreptățită a obține despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor suferite ca urmare a neexecutării obligațiilor de către partea in culpă.

Temeiul solicitării daunelor interese rezidă in neexecutarea culpabilă a obligației de plata a prețului de către cumpărătoare respectiv A. S. S. PAS, ce a avut drept consecință rezoluțiunea contractului.

Pentru a nu se ajunge la situația in care intimata ar profita in detrimentul vânzătorului de propria sa conduita culpabila, care a dus de altfel si la desființarea contractului, se impune admiterea capătului de cerere cu privire la obligarea paratei la plata daunelor interese cuvenite A.V.A.S.

Mai mult, deși nu s-a formulat nici o cerere reconvenționala, instanța fără nici un temei legal, a obligat A. la restituirea sumei de bani încasate in contul acțiunilor respectiv suma de 261.600.000 lei ROL.

Contrar dispozițiilor speciale aplicabile in cauză, menționate mai sus, a fost respins și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de

450.150,92 RON reprezentând dobânda si penalitățile contractuale pentru ratele nr.3 si 17 (calculate pana la (...)).

Potrivit art. 294 (2) Cod procedura civila reclamanta a solicitat cuantumul dobânzilor si penalităților, calculate până la data de (...) când s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.6.(...) prin sentința civilă nr.2969/(...).

Cuantumul dobânzilor datorate este de 17.857,52 lei RON iar totalul penalităților datorate este de 446.400,36 lei RON, deci totalul general este de

464.257,88 lei RON.

Calculul desfășurat al dobânzilor și penalităților este anexat motivele de apel și el a fost realizat până la data de (...) când s-a pronunțat sentința nr.

2969/2006 prin care s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. 6.(...).

Deși A. a făcut dovada cheltuielilor de judecată realizate constând în plata onorariului de expert instanța a respins această solicitare ca fiind neîntemeiată.

Având în vedere că din culpa exclusivă a intimatei contractul de vânzare- cumpărare de acțiuni nu a fost executat corespunzător, reclamanta a solicitat obligarea Asociației S. S. PAS la plata de daune-interese.

Prin întâmpinarea depusă, reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului, a solicitat respingerea apelului învederând instanței că nu are nici o relevanță în soluționarea prezentei cauze faptul că societatea comercială privatizată - care nu este parte nici in contractul de vânzare cumpărare de acțiuni si nici in prezentul litigiu - a intrat în procedura prevăzută de L. nr. 6., republicată.

Mai mult, nici adresa din data de (...) la care se face referire și nici data de

(...) nu pot fi considerate ca punct de pornire in vederea calculării termenului de prescripție pentru introducerea cererii de chemare in judecată.

Deși pârâta a comunicat reclamantei faptul că societatea comercială privatizată a intrat în procedura prevăzută de L. 6. și se află în imposibilitate de a mai efectua plata prețului, rezoluțiunea nu operează de drept, partea îndreptățită trebuind să se adreseze instanței judecătorești cu o acțiune în rezoluțiune.

De asemenea, literatura de specialitate și practica judiciara sunt unanime în a aprecia faptul că acțiunea în rezoluțiune a contractului poate fi intentată numai de partea care a executat sau se declară gata să execute contractul.

Contractul prevede în mod expres că ultima rată este scadentă la data de (...), astfel că nu poate fi primită afirmația apelantei pârâte că data de la care curge termenul de prescripție pentru introducerea acțiunii ar fi data la care aceasta a comunicat reclamantei că nu mai înțelege să-și execute obligația de plată a prețului întrucât societatea comercială privatizată a intrat în faliment.

III. Prin decizia civilă nr. 96 din 20 aprilie 2007 pronunțată în dosarul nr. (...)al C. de A. C. s-au admis apelurile declarate de reclamanta AUTORITATEA

PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B. și de pârâta A. S. S. PAS Z. împotriva sentinței civile nr. 2969 din 29 decembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. (...) al T. S., care a fost desființată în întregime și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

IV. Prin decizia nr. 893 din 5 martie 2008 pronunțată în dosarul nr. (...) al Î.,s-a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 96 din 20 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de A. C., s-a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Î. a reținut că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a prevederilor art. 297 Cod procedură civilă când a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, întrucât tribunalul nu a soluționat procesul în temeiul unei excepții procesuale, ci a intrat în cercetarea fondului cauzei, pronunțându-se asupra tuturor capetelor cererii reclamantei pe care le-a admis sau respins motivat.

V. În rejudecarea apelului, după casare, Curtea de apel, prin decizia civilănr. 184 din 13 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr. (...), a admis apelul declarat de pârâta A. S. S. PAS împotriva sentinței civile nr. 2969 din (...) pronunțată în dosarul nr. 1731/2005 al T. S., pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis excepția prescripției acțiunii invocată de pârâtă și în consecință a respins acțiunea formulată de reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că, raportat la calificarea dată contractului încheiat între cele două părți, în conformitate cu prev.art.315

C.pr.civ., ca fiind unul cu executare uno ictu, acțiunea în rezoluțiune înaintată de către reclamanta A. este prescrisă, raportat la data plății ultimei rate achitate, respectiv (...).

VI. Recursul declarat împotriva acestei decizii de către reclamanta A. a fostadmis prin decizia nr.2174 din (...) a Î.C.C.J., aceasta dispunând casarea ei și trimiterea cauzei aceleiași instanțe de apel, pentru rejudecarea pe fond a apelului reclamantei.

Pentru a decide astfel, Î. Curte a reținut că este incident motivul de ordine publică al nepronunțării instanței de apel asupra apelului reclamantei, dându-se îndrumări cu privire la analiza motivelor invocate de către recurentă cu luarea în considerare a caracterului unor icto al contractului și a necesității stabilirii, în raport cu obligația debitorului de plată în rate a lucrului cumpărat, a momentului la care fiecare obligație a devenit exigibilă.

VII. În rejudecarea apelului, prin decizia civilă nr. 15/(...) Curtea de A. C. aadmis apelul declarat de pârâta A. S. S. PAS împotriva sentinței civile nr. 2969 din (...) pronunțată în dosarul nr. 1731/2005 al T. S., pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B., urmare a admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune .

De asemenea a fost respinge apelul declarat de către reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a dispune astfel, Curtea a apreciat că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, atât pentru rezoluțiune, cât și pentru despăgubiri, este data la care vânzătorul a fost notificat de către pârâtă, în sensul în care nu înțelege să își mai onoreze obligațiile contractuale, respectiv (...). Reținând că FPS a confirmat primirea notificării pârâtei la începutul anului

1999, introducerea cererii la data de (...) apare ca fiind făcută cu încălcarea termenului de prescripție de 3 ani, motiv pentru care sentința primei instanțe a fost schimbată în tot, cererea reclamantei fiind respinsă ca prescrisă.

VIII. Prin decizia nr. 4127 din (...), Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de A. și a casat decizia civilă nr. 15/(...) a C. de A. C., trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe cu îndrumarea de a se ține seama de dezlegarea de drept privind prescripția extinctivă pe care I. a dat-o prin decizia nr. 2174 din 29 septembrie 2009.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul C. sub nr.de mai sus.

IX. Analizând apelurile declarate de către cele două părți împotriva sentințeicivile nr. 2969 din 29 decembrie 2006 a T. S., Curtea reține următoarele:

Pârâta A. S. Pas Z. a încheiat la data de (...) cu FPS B., antecesoarea reclamantei, contractul nr. 6.1995 având ca obiect cumpărarea a 40% din acțiunile SC";S. C. P.";SA Z. respectiv a 39.675 acțiuni a câte 25.000 lei/acțiune.

Potrivit art. 2 din contract, proprietatea asupra acțiunilor vândute se transferă la data plății avansului, cu acest titlu fiind achitată suma de

201.600.000 lei, diferența de preț, de 806.400.000 lei urmând a fi plătită în 17 rate, conform graficului prevăzut la art.4 lit.b din contract.

La datele de 20 ianuarie 1997 și 10 iulie 1997 au fost achitate primele două rate, de câte 30.000.000 lei, ulterior nemaifiind făcute alte plăți, în condițiile în care SC S. C. P. SA a intrat în incapacitate de plată, în cursul anului

1998 fiind deschisă procedura falimentului, iar în prezent societatea fiind radiată.

Raportat la motivele de apel invocate de către cele două părți, prioritară este analizarea excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, în acest sens trebuind a se stabili data de la care acest termen începe să curgă.

În conformitate cu îndrumările date de către I. prin decizia nr. 2174 din 29 septembrie 2009, în această analiză trebuie pornit pe de o parte de la caracterul uno ictu al contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, iar pe de altă parte de la împrejurarea că dreptul la acțiune se naște la momentul la care obligația debitorului de plată în rate a lucrului cumpărat a devenit exigibilă. De asemenea I. a statuat prin decizia nr. 4127 din (...) că momentul la care debitorul a comunicat reclamantei imposibilitatea de plată și i-a cerut soluționarea pe cale amiabilă a rezoluțiunii contractului nu poate fi considerată ca fiind data la care a devenit scadentă obligația pârâtei la care să se raporteze momentul de început al termenului de prescripție extinctivă. În aceste condiții, orice susținere contrară a pârâtei se impune a fi înlăturată în considerarea caracterului obligatoriu al deciziilor de casare asupra problemelor de drept dezlegate, obligativitate impusă de prevederile art. 315 C.proc.civ.

A mai subliniat instanța de recurs că simpla manifestare de voință a debitorului nu a condus la încetarea raporturilor contractuale, în lipsa unei soluționări amiabile a rezoluțiunii contractului sau a unei hotărâri judecătorești care să fi dispus în acest sens.

Aceste chestiuni fiind tranșate prin decizia de casare, Curtea reține că excepția prescripției extinctive în ce privește acțiunea în rezoluțiune urmează să își găsească rezolvare în prevederile art. 7 alin.3 din Decretul nr.167/1958 potrivit cărora atunci când dreptul este supus unui termen suspensiv, prescripția începe sa curgă de la data când a expirat termenul. Cum dreptul reclamantei A. de a solicita plata ratelor de preț a fost afectat de mai multe termene succesive, ultimul împlinindu-se la data de (...), dreptul său de a apela la forța de constrângere a statului pentru a obține rezoluțiunea contractului pentru neplata prețului s-a născut de la data exigibilității ultimei rate, respectiv la data de (...). Raportat la această dată, o acțiune în rezoluțiune înregistrată la data de 2 iunie 2005 apare ca fiind formulată în interiorul termenului general de prescripție de trei ani.

Problematica prescripției dreptului la acțiune trebuie nuanțată însă în privința daunelor-interese, reprezentând dobândă contractuală și penalități de întârziere contractuale. Potrivit graficului de eșalonare a ratelor de preț, cuprins în Capitolul 4 punctul b din contractul nr. 6.1995 de vânzare-cumpărare acțiuni, doar ratele de preț nr. 12-17 au devenit exigibile în intervalul de 3 ani ce precede momentul introducerii acțiunii.

Nu comportă nicio discuție faptul că dobândă contractuală și penalitățile de întârziere contractuale solicitate de reclamantă prin acțiunea introductivă au natura juridică a unor drepturi accesorii dreptului de a percepe prețul acțiunilor, nașterea acestora fiind dependentă de eșalonarea prețului pe mai mulți ani, respectiv de înregistrarea unei întârzieri în plata unei rate scadente.

Prin urmare reclamanta poate pretinde plata acestor drepturi accesorii numai în măsura în care mai este în interiorul termenului de prescripție pentru a solicita și plata ratelor de preț la care se raportează aceste drepturi accesorii. Un astfel de punct de vedere este în concordanță cu prevederile art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 care stabilesc că odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.

Aplicând aceste norme de drept situației concrete deduse judecății Curtea constată că reclamanta A., la momentul introducerii acțiunii, se afla în interiorultermenului de prescripție extinctivă doar pentru ratele de preț nr. 12-17, ratele

3-11 situându-se în afara termenului general de prescripție extinctivă de 3 ani.

Din această perspectivă, criticile formulate prin apelul declarat de către pârâta A. S. S. PAS Z. în ce privește prescripția dreptului la acțiune al reclamantei sunt parțial întemeiate și prin urmare Curtea va admite apelul pârâtei, iar sentința instanței de fond va fi schimbată în sensul că se va admite excepția prescripției dreptului la acțiune în ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor-interese constând în dobânda și penalitățile contractuale aferente ratelor de preț nr. 3-11 prevăzute în contractul de vânzare- cumpărare de acțiuni nr. 645 din (...), cu consecința respingerii ca prescrisă a cererii reclamantei A. referitoare la plata dobânzii și penalităților contractuale aferente ratelor de preț nr. 3-11.

O altă critică ce se aduce hotărârii de fond de către ambele apelante, dar din unghiuri diametral opuse, vizează aplicabilitatea în speță a dispozițiilor O.G. nr. 25/2002.

Astfel, pe de o parte, pârâta A. S. S. PAS Z. susține că acest act normativ nu este aplicabil raporturilor contractuale generate de contractul de vânzare- cumpărare de acțiuni nr. 645 din (...) decât cu încălcarea principiului retroactivității legii civile deoarece O.G. nr. 25/2002 a intrat în vigoare la 7 ani după încheierea contractului. Pe de altă parte, reclamanta A. pretinde că în mod nelegal prima instanță nu a dat eficiență dispozițiilor art. 21 din OG nr.

25/2002 care stabilesc că în cazul desființării contractului pe cale convenționala sau judiciara A. va retine de la cumpărător toate sumele achitate de acesta in contul contractului, reprezentând, după caz, avans, rate, dobânzi, penalități achitate cu orice titlu, pana la desființarea acestuia, iar pentru prejudicii cauzate Autorității, cumpărătorul este obligat la plata daunelor-interese constituite din sumele reprezentând dobânzile si penalitățile datorate pentru ratele scadente si neachitate pana la data desființării contractului, precum si penalitățile datorate ca urmare a neîndeplinirii celorlalte obligații contractuale.

Cu privire la acest aspect Curtea achiesează la susținerea reclamantei A. și reține că prevederile art. 21 alin. 1 și 11 din OG nr. 25/2002 modificată prin L. nr. 5. sunt aplicabile raporturilor contractuale generate de contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 645 din (...) întrucât acest contract se afla în derulare la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv la 26 iulie 2002. Potrivit dispozițiilor art. 2 din OG nr. 25/2002 ordonanța se aplică contractelor având ca obiect vânzarea-cumpărarea de acțiuni deținute de stat la societățile comerciale, încheiate de F. P. de S. sau de A. pentru Privatizare și Administrarea Participatiilor S. și aflate în derulare, pentru efectele produse de acestea după intrarea ei în vigoare.

Curtea Constituțională care a fost chemată să se pronunțe în repetate rânduri asupra constituționalității acestui text de lege a menționat expres că dispozițiile OG nr. 25/2002 se aplică pentru efectele produse după intrarea sa în vigoare. Or, în speța de față aceste efecte sunt reprezentate de neplata la termenele scadente a ratelor contractuale exigibile după 26 iulie 2002 și desființarea contractului care a fost dispusă de prima instanță doar la data de 29 decembrie 2006. Doar aceste efecte trebuie să se situeze, în lumina considerentelor deciziilor C. Constituționale, ulterior momentului intrării în vigoare a O.G. nr. 25/2002.

După cum a reținut inclusiv Î. prin decizia nr. 4127 din (...) corespondența purtată între părți în anul 1998 și 1999 și aflată la filele 56-59, respectiv la filele

290-294 din dosarul de fond nu a dus la încetarea raporturilor contractuale, în lipsa unei soluționări amiabile a cererii de rezoluțiune a contractului formulată de pârâta sau a unei hotărâri judecătorești care să fi dispus în acest sens. Esteadevărat că la momentul comunicării imposibilității de plată prin notificarea nr.

414 din (...), față de SC S. C. SA era deschisă procedura falimentului însă această împrejurare nu a condus de drept la încetarea contractului de vânzare- cumpărare de acțiuni nr. 645 din (...) cât timp nu s-a făcut dovada că administratorul judiciar/. judiciar ar fi denunțat acest contract în condițiile speciale ale articolului 67 din L. nr. 6. privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului. Simpla manifestare de voință a pârâtei A. S. S. PAS Z., exprimată prin intermediul organelor statutare, nu a condus la încetarea raporturilor contractuale, cu atât mai mult cu cât aceasta era în culpă pentru neplata la scadență a ratelor de preț.

Ca atare în mod greșit a refuzat prima instanță să facă aplicabilitatea prevederilor art. 21 alin. 1 și 11 din OG nr. 25/2002 modificată prin L. nr. 5. și a respins cererea reclamantei A. referitoare la plata daunelor-interese constând în penalități și dobânzi contractuale aferente ratelor de preț nr. 12-17 situate în interiorul termenului de prescripție, calculate în conformitate cu prevederile contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 645 din (...).

Potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză și a completării la acest raport de expertiză (f. 267-269) penalitățile contractuale aferente ratelor

12-17 pentru perioada (...) ( data scadenței ratei nr. 12 ) - (...) ( data efectuării calculului de către expert ) se ridică la 98.483,4 lei, iar dobânda contractuală aferentă ratelor 12-17 pentru aceeași perioadă este de 3083,09 lei așa cum reiese din modul de calcul prezentat de reclamantă în anexa 2 de la fila 253 din dosarul de fond. Curtea s-a raportat la modul de calcul realizat de reclamantă întrucât raportul de expertiză nu se referă în mod expres la calculul dobânzilor pentru perioada ce se situează în interiorul termenului de prescripție, iar pârâta nu a contestat modul de calcul prezentat de reclamantă.

În considerarea dispozițiilor art. 294 alin. 2 C.proc.civ. potrivit cărora în apel se pot solicita dobânzi, rate sau venituri ajunse la termen după darea hotărârii primei instanței și față de cererea reclamantei din precizarea acțiunii introductive de la fila 279 de actualizare a dobânzii și a penalităților până la data pronunțării unei hotărâri definitive de rezoluțiune, Curtea va încuviința cererea apelantei A. și va obliga pârâta să plătească reclamantei daune-interese constând și în penalități și dobânzi contractuale aferente ratelor de preț nr. 12-17, calculate în conformitate cu prevederile contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 645 din (...), pentru perioada (...)-(...), dată la care s-a dispus rezoluțiunea contractului.

Prin apelul formulat, reclamanta A. a mai susținut că deși nu s-a formulat o cerere reconvențională în acest sens, instanța de fond a obligat-o să restituie pârâtei suma de 26.160 lei, reprezentând avans și 2 rate de preț încasate în baza contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 645 din (...), ca efect al rezoluțiunii contractului, cu ignorarea prevederilor art. 21 din OG nr. 25/2002 care o îndreptățeau să păstreze atât avansul de 20.160 lei cât și ratele încasate în sumă de 6000 lei.

Această critică este parțial întemeiată. Este adevărat că în hotărârea apelată nu se regăsește o dispoziție expresă de admitere a unei cereri reconvenționale, dispunându-se direct repunerea părților în situația anterioară prin restituirea prestațiilor primite de reclamanta A. în urma executării parțiale a contractului, însă acest fapt nu echivalează neapărat cu inexistența în sine a cererii reconvenționale așa cum pretinde apelanta A..

Pârâta A. S. S. PAS Z. a formulat la data de 21 decembrie 2006 o cerere reconvențională care se află la fila 274 din dosar prin care a solicitat repunerea părților în situația anterioară prin obligarea reclamantei la restituirea sumei de

26.160 lei, dar instanța de fond a omis să se pronunțe în mod expres asupraacestei cereri reconvenționale. Este adevărat că nu au fost respectate dispozițiile art. 119 alin.3 C.proc.civ. care obligă pârâtul să depună cererea reconvențională o dată cu întâmpinarea sau cel mai târziu la prima zi de înfățișare dacă are pretenții în legătură cu cererea reclamantului, însă cât timp nu s-a dispus de către instanța de fond judecarea separată a acestei cereri, această cerere se impunea a fi soluționată. În concret, prima instanță s-a pronunțat implicit asupra cererii reconvenționale dispunând restituirea prestațiilor primite.

Repunerea părților în situația anterioară în cazul de față contravine însă, așa cum a subliniat apelanta A. prevederilor art. 21 alin. 1 din OG nr. 25/2002 modificată prin L. nr. 5. potrivit cărora în cazul desființării contractului pe cale convențională sau judiciară, A. va retine de la cumpărător toate sumele achitate de acesta în contul contractului, reprezentând, după caz, avans, rate, dobânzi, penalități achitate cu orice titlu, pana la desființarea acestuia.

Întrucât Curtea a stabilit într-un paragraf anterior că acest act normativ produce efecte asupra contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 645 din

(...), sub acest aspect critica apelantei A. apare întemeiată astfel încât hotărârea instanței de fond se impune a fi schimbată în sensul respingerii ca nefondată a cererii reconvenționale formulate de pârâta-reclamantă A. S. S. PAS Z. având ca obiect restituirea sumei de 26.160 lei, reprezentând contravaloarea avansului și a primelor două rate de preț achitate. În condițiile în care desființarea contractului se situează sub imperiul prevederilor O.G. nr. 25/2002, reclamanta este în drept să rețină și să calculeze prejudiciul suferit în urma desființării contractului în raport de acest act normativ, respectiv este în drept să rețină avansul și toate ratele achitate de pârâtă în contul contractului, în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 1 din OG nr. 25/2002.

Cu privire la încălcarea art. 1021 Cod civil, Curtea are în vedere că răspunderea civilă contractuală este o specie cu caracter derogator de la răspunderea civilă delictuală, cu toate consecințele ce decurg de aici, și anume: debitorul contractual răspunde numai pentru prejudiciul cauzat, care a fost prevăzut ori era previzibil la data încheierii contractului, iar creditorul trebuie să dovedească existența contractului, faptul că obligația corelativă nu a fost executată, prejudiciul și legătura de cauzalitate, culpa debitorului fiind prezumată conform art. 1082 Cod civil.

Curtea nu achiesează la apărarea pârâtei potrivit căreia rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni se putea dispune doar în caz de întârziere cu 15 zile a plății avansului așa cum au convenit părțile la art. 4 lit. a alin. 3 din contract întrucât rezoluțiunea operează în cazul neexecutării totale sau parțiale a unei obligații contractuale sub condiția ca partea din obligație neexecutată să fie considerată esențială la încheierea contractului. Este incontestabil că neplata a 15 rate de preț din cele 17 stabilite constituie o neexecutare suficient de importantă pentru a justifica rezoluțiunea contractului, fiind lipsit de relevanță faptul că părțile nu au stipulat în mod expres că această sancțiune va opera în cazul neplății la scadență a ratelor de preț, condiția rezolutorie fiind subînțeleasă în orice contract sinalagmatic conform prevederilor art. 1020 C.

Nu este întemeiată nici susținerea apelantei pârâte potrivit căreia reclamantei nu i-ar fi deschisă calea unei acțiuni în rezoluțiune cât timp s-a stipulat obligația de plată a unor penalități de întârziere pentru neplata la termen ratelor de preț și s-a constituit un drept de gaj asupra acțiunilor pentru suma ce urma a fi achitată în rate. Dreptul de a opta între executarea unui contract sau a unei garanții ce însoțește contractul și rezoluțiunea acestuia cu plata de daune interese aparține întotdeauna părții contractante care și-a executat propriile obligații contractuale și este prevăzut de art. 1021 C. astfel căinterpretarea dată de apelanta pârâtă clauzelor contractuale este contrară legii și nu poate fi primită. În cazul desființării contractului prin rezolutiune, suntem în prezenta unei forme speciale de executare silită prin echivalent a obligațiilor contractuale, respectiv în prezenta unei forme de răspundere contractuală. Desființarea contractului și daunele - interese sunt modalități de executare prin echivalent a obligațiilor născute din contractele sinalagmatice, întemeindu-se pe principiul forței obligatorii a contractului.

Prin urmare Curtea va menține dispozițiile sentinței apelate referitoare la rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 645 din (...) și la obligarea pârâtei la plata sumei de 119.114,40 lei în favoarea reclamantei, cu titlu de daune interese reprezentând suma încasată de pârâta A. S. S. PAS Z. în urma acțiunii de lichidare voluntară a SC S. C. SA Z. pentru pachetul de 39.675 acțiunii așa cum s-a stabilit prin raportul de expertiză efectuat în cauză / f. 228 dosar fond ).

Curtea va admite apelul reclamantei și în ce privește cheltuielile de judecată ocazionate de judecata în fond a cererii de chemare în judecată, obligând pârâta la plata sumei de 1680 lei în favoarea reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, constând în onorariu expert ( f. 207, f. 246 ), având în vedere că expertiza dispusă în cauză a fost o probă utilă ce a dus la stabilirea unor împrejurări de fapt pertinente pentru dezlegarea cauzei.

Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 296 C.proc. civ va admite apelurile formulate de reclamanta A. și pârâta A. S. S. PAS Z. împotriva sentinței civile nr. 2969 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) ( număr în format vechi 1731/2005 ) al T. S. pe care o schimbă în parte după cum urmează:

Va admite excepția prescripției dreptului la acțiune în ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor-interese constând în dobânda și penalitățile contractuale aferente ratelor de preț nr. 3-11 prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 645 din (...) și respinge ca prescrisă cererea reclamantei A. referitoare la plata dobânzii și penalităților contractuale aferente ratelor de preț nr. 3-11.

Va admite în parte acțiunea principală formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta A. S. S. PAS Z. și în consecință:

Va obliga pârâta să plătească reclamantei daune-interese constând în:

98.483,40 lei, penalități contractuale, 3083,09 lei dobânzi contractuale, precum și penalități și dobânzi contractuale aferente ratelor de preț nr. 12-17, calculate în conformitate cu prevederile contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.

645 din (...), pentru perioada (...)-(...).

Va respinge ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâta- reclamantă A. S. S. PAS Z. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A., având ca obiect restituirea sumei de 26.160 lei, reprezentând contravaloarea avansului și a primelor două rate de preț achitate.

Vor fi menținute dispozițiile sentinței apelate referitoare la rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 645 din (...) și la obligarea pârâtei la plata sumei de 119.114,40 lei în favoarea reclamantei.

Va obliga pârâta la plata sumei de 1680 lei în favoarea reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, constând în onorariu expert.

În temeiul dispozițiilor art. 276 C.proc.civ. Curtea va obliga apelanta- reclamantă la plata sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, în favoarea apelantei pârâte, reprezentând onorariu avocațial ( f. 35 ) având în vedere că apelul pârâtei a fost admis doar în parte, daunele-interese pretinse de reclamantă fiind admise doar în parte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :

Admite apelurile formulate de reclamanta A. și pârâta A. S. S. PAS Z. împotriva sentinței civile nr. 2969 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) ( număr în format vechi 1731/2005 ) al T. S. pe care o schimbă în parte după cum urmează:

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune în ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor-interese constând în dobânda

și penalitățile contractuale aferente ratelor de preț nr. 3-11 prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 645 din (...) și respinge ca prescrisă cererea reclamantei A. referitoare la plata dobânzii și penalităților contractuale aferente ratelor de preț nr. 3-11.

Admite în parte acțiunea principală formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta A. S. S. PAS Z. și în consecință:

Obligă pârâta să plătească reclamantei daune-interese constând în:

98.483,40 lei, penalități contractuale, 3083,09 lei dobânzi contractuale, precum

și penalități și dobânzi contractuale aferente ratelor de preț nr. 12-17, calculate în conformitate cu prevederile contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.

645 din (...), pentru perioada (...)-(...).

Respinge ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâta- reclamantă A. S. S. PAS Z. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A., având ca obiect restituirea sumei de 26.160 lei, reprezentând contravaloarea avansului și a primelor două rate de preț achitate.

Menține dispozițiile sentinței apelate referitoare la rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 645 din (...) și la obligarea pârâtei la plata sumei de 119.114,40 lei în favoarea reclamantei.

Obligă pârâta la plata sumei de 1680 lei în favoarea reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, constând în onorariu expert.

Obligă apelanta-reclamantă la plata sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, în favoarea apelantei pârâte.

Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER M. I. I. D. P. L. F.

Red.MII/ (...)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 128/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii