Decizia comercială nr. 1538/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1538
Ședința publică din 13 aprilie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B. JUDECĂTORI : F. T. M. H.
GREFIER: M. ȚÂR
S-a luat în examinare recursul formulat pârâții SC C. SRL, L. I., L. M., T. V. împotriva sentinței civile nr. 3429 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al
T.ui S. în contradictoriu cu intimatul T. C. având ca obiect retragere asociat.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă av. Mircea Costin în reprezentarea intereselor recurenților ( împuternicire avocațială aflată la fila 7 din dosar), domnul consilier juridic, C. C., cu delegație de reprezentare a societății recurente, aflată la fila 37 din dosar și apărătorul intimatului, av. S. C., cu împuternicire avocațială aflată la fila 25.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 4350 lei și are aplicat timbru judiciar în valoare de 5 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante nu au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea intimatului - întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului formulat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
Reprezentantul recurenților, domnul av. Costin, arată că întâmpinarea le-a fost comunicată prin fax, sens în care depune răspuns la întâmpinare.
Un exemplar se comunică cu reprezentantul intimatului.
Instanța solicită părților litigante să precizeze dacă există obiecțiuni cu privire la competența de soluționare a căii de atac.
Reprezentantul recurenților, domnul av. Costin arată că pe rolul C. mai există deja înregistrată o cauză având același obiect, așadar din punctul său de vedere competența C. în soluționare nu este contestată. Soluționarea petitului accesoriu urmează soarta principalului, care în acest caz este retragere asociat.
Reprezentantul intimatului arată că împărtășește aceeași părere, cererea de retragere a asociatului urmează calea de atac a recursului astfel că și petitul accesoriu privind plata drepturilor cuvenite se supune aceleași căi de atac.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.21 din Constituție, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, luând act și de dispozițiile art. 226 alin.1 lit.c coroborat cu dispozițiile alin.2 și 3 ale aceluiași articol din Legea nr.31/1990, care prevăd că instanța prin aceeași hotărâre va dispune cu privire la structura participării la capitalul social al societății. Pentru identitate de rațiune, și stabilirea drepturilor patrimoniale cuvenite asociatului se poate realiza în același cadru procesual, iar calea de atac este cea dată de lege cu privire la petitul principal, respectiv retragere asociat.
Reprezentantul intimatului solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a fi în măsură să lectureze conținutul răspunsului la întâmpinare, depus și comunicat la acest termen de judecată.
Se reia dezbaterea cauzei, la a doua strigare când se prezintă av. Mircea Costin în reprezentarea intereselor recurenților ( împuternicire avocațială aflată la fila 7 din dosar), domnul consilier juridic, C. C., cu delegație de reprezentare a societății recurente, aflată la fila 37 din dosar și apărătorul intimatului, av. S. C., cu împuternicire avocațială aflată la fila 25.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Reprezentantul recurenților, domnul av. Mircea Costin, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. În susținere se arată că o hotărâre casată este inexistentă iar rejudecarea unei cauze prin prisma unui probatoriu care a stat la baza acesteia nu se poate face, având în vedere și specificitatea cauzei. Instanța nu avea voie să se folosească de cele statuate prin hotărârea casată. Sentința atacată este lovită de nulitate absolută. A fost solicitată o expertiză care să stabilească situația patrimonială, în exercitarea unui drept procesual legal. Prin încheierea din data de (...) este încuviințată această cerere, la termenul din data de 18 iunie se amână în vederea obținerii acestei liste de experți, iar la data de (...) se judecă pe fond acest litigiu. Astfel se pune întrebarea de ce instanța de trimitere a judecat pe fond când exista o cerere de probe.
Se solicită admiterea recursului casarea sentinței recurate în totalitate și trimiterea spre rejudecare la instanța de fond.
Curtea solicită reprezentantului recurenților să precizeze care este în opinia sa, în condițiile în care dispozițiile art. 226 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 nu menționează o dată, data retragerii, în funcție de care se calculează drepturile celui retras.
Reprezentantul recurentei arată că data retragerii nu poate fi alta decât data pronunțării unei hotărâri, simpla cerere de retragere neoperând ca o retragere de iure. A. retragere a asociatului trebuie să fie confirmată printr-o hotărâre judecătorească, iar data retragerii este aceea de la momentul în care a fost pronunțată hotărârea.
Curtea solicită reprezentantului părții litigante să precizeze dacă a existat un acord, chiar tacit, între asociați, cu privire la împrejurarea că reclamantul trebuie, într-o formă sau alta, să „părăsească"; societatea.
Reprezentantul recurenților, av. Costin Mircea arată că inițial a existat un acord în acest sens, cu privire la retragere, asociații chiar purtând mai multe discuții pentru a stabili drepturile care se cuvin asociatului retras, dar ulterior intimatul a formulat cerere de retragere ca și cum aceste întâlniri nu au existat, părțile neajungând la un acord cu privire la drepturile bănești ce revin reclamantului. S. acordarea de cheltuieli de judecată.
Domnul consilier juridic, în calitate de reprezentant al societății recurente în susținerea căii de atac mai arată că au existat două momente ale retragerii, primul moment a avut loc imediat după pronunțarea sentinței ce a fost ulterior desființată, atunci când, prin intermediul executorului judecătoresc, a fost depusă o suma stabilită prin prima hotărâre, intimatul a fost de acord să ia această sumă, însă problemele s-au ivit atunci când s-a ridicat chestiunea referitoare la plata impozitului ce trebuia achitat, reclamantul pretinzând ca aceasta să fie suportată de către societate. Cel de-al doilea moment a fost după pronunțarea sentinței recurate, fiind făcută o ofertă de către societate, care a fost însă refuzată.
Se mai relevă că suma avută în vedere în anul 2005 nu mai poate fi actuală, această sentință se află în procedura de executare, formulându-se contestație la executare, în cadrul căreia se invocă patrimoniul societății trebuie reevaluat.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate. În susținere relevă instanței că nu achiesează afirmațiilor făcute de către partea adversă, cu referire la situația discuțiilor pe marginea drepturilor bănești cuvenite reclamantului.
Se mai relevă că au fost efectuate patru expertize și contraexpertize, astfel că nu se poate afirma că instanța a preluat considerentele unei sentințe casate. Prin încheierile de la filele 39 și 55 din dosarul de fond, instanța nu a încuviințat efectuarea unei expertize, nefiind justificată admiterea acestei probe. Nu a regăsit a fi formulate obiective care ar trebui să le cuprindă această expertiză. Litigioasă nu era problema retragerii, deoarece părțile au acceptat această împrejurare, încă din cursul anului 2005, însă discuțiile au fost generate de stabilirea drepturilor cuvenite în urma acesteia.
Se mai relevă că în mod fals se arată că ar fi existat o înțelegere cu privire la această chestiune. A existat un acord nu cu privire la o sumă determinată, ci asupra datei de referință, care se impune și instanței de rejudecare. S. acordarea de cheltuieli de judecată.
Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și susținerile părților litigante reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 3429 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), s-a admis cererea formulată de reclamantul T. C. în contradictoriu cu pârâții S. C. S. C., L. I., L. M., T. V. și s-a încuviințat retragerea acestuia din SC ,,C.- C..
În baza art.226 alin.(3) din Legea nr.31/1990, actualizată, a stabilit drepturile asociatului retras la suma totală de 458.887,75 lei, reprezentând cota de 33,33% din capitalul social și patrimoniul social net al SC C. SRL C., conform sentinței civile nr.1391 din 20 septembrie 2006 a T.ui S..
Au fost obligați pârâții, în solidar, la stingerea obligației societare față de reclamant prin plata în natură din bunurile societății sau prin echivalent în bani.
În baza art.226 alin.(2) din Legea nr.31/1990, actualizată, a dispus ca după retragerea asociatului T. C., structura capitalului social al SC ,,C.- C., va fi următoarea: L. I., 300 părți sociale reprezentând 39,48% din capitalul social ; L. M.,
80 părți sociale reprezentând 10,52% din capitalul social ; T. V. , 380 părți sociale reprezentând 50% din capitalul social.
Au fost obligați în solidar pârâții S.-C., L. I., L. M. și T. V., să plătească reclamantului suma de 15.625 lei, cheltuieli de judecată.
Ulterior, prin încheierea ședinței camerei de consiliu din (...), s-a lămurit dispozitivul acestei hotărâri, în sensul în care obligația societară a pârâților asociați L. I., L. M. și T. V. se întinde numai până la concurența capitalului social subscris, sens în care a fost completat alin. 3 din dispozitiv.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art.226 lit.c din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizeaza acordul unanim, asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, instanta judecatoreasca urmând a dispune, prin aceeasi hotarare, si cu privire la structura participarii la capitalul social a celorlalti asociati. Drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părtile sale sociale, se stabilesc prin acordul asociatilor ori de un expert desemnat de aceștia sau, în caz de neînțelegere, de tribunal.
În speță este dincolo de orice îndoială faptul că între reclamant și ceilalți asociați ai SC ,,C. C., a intervenit o lipsă de încredere și imposibilitatea realizării unei colaborări generată de faptul că reclamantul a fost suspectat de lipsă deloialitate față de societate, motiv pentru care a fost concediat din funcția de director general, au fost sesizate organele de urmărire penală pentru săvârșirea unor infracțiuni în legătură cu activitatea desfășurată, toate acestea culminând cu acțiunea de excludere din societate, deși reclamantul și-a manifestat încă de la început dorința de retragere, prin acordul tuturor asociaților.
Rezultă așadar, că raportat la aceste circumstanțe se impune admiterea cererii de către tribunal și încuviințarea retragerii reclamantului T. C. din SC ,,C.- C., cerere la care, dealtfel, în codițiile date, nici ceilalți asociați nu ar avea motive plauzibile sau vreun interes legitim și serios de a se opune.
Cu alte cuvinte în momentul de față miza acestui proces constă în întinderea drepturile cuvenite asociatului retras, recte reclamantul T. C., pentru părțile sociale de 33,33% din capitalul social al SC ,,C.- C., și care inițial au fost stabilite prin sentința civilă nr.1391/(...) a T.ui S. la suma totală de 458.887,75 lei, într-un prim ciclu procesual.
În acest context, după reluarea judecății, reprezentanta reclamantului a solicitat stabilirea acestor drepturi pe baza probatoriului deja administrat și obligarea societății pârâte la plata contravalorii părților sociale, în sumă de 3800 lei și la 1.218.699,81 lei, cota cuvenită din patrimoniul social și dividente (instanța a observat că este vorba de o eroare: suma de 1.218.699,81 lei, reprezintă în realitate valoarea întregului patrimoniului social net) aceste sume rezultând din rapoartele de expertiză în construcții, evaluare a terenurilor și expertiza contabilă. În susținerea acestui demers se motivează că prin D. nr.12/2007 a C. de A.-C. s-a dispus doar asupra judecării separate a celor două cereri și nu se justifică readministrarea probelor doar pentru că a trecut o perioadă de timp. Mai mult,se menționează faptul că din primăvara anului 2005 doar ceilalți asociați administrează societatea iar pârâta nu face decât să-și invoce propria culpă în tergiversarea judecării cauzei de 5 ani de zile; în acest fel s-ar ajunge ca pe durata existenței unei societăți, cererea de retragere a unui asociat să nu poată fi soluționată ca urmare a exercitării abuzive a drepturilor procesuale de către cealaltă parte.
În schimb reprezentantul societății pârâte consideră că se impune evaluarea activului net al societății printr-o nouă expertiză întrucât prin hotărârea de casare s-a desființat toată judecata pe fond iar după mai bine de 4 ani s-au schimbat realitățile economice privind piața imobiliară, gradul de uzură a bunurilor mobile și imobile, mișcările de bunuri și fluxul de numerar, nici unul din activele sau pasivele societății nu a rămas constant ca valoare iar acest motiv este mai mult decât suficient pentru a dovedi necesitatea readministrării probei cu expertiza.
Analizând aceste aspecte, tribunalul a constatat că dispozițiile art. 315 Cod procedură civilă, prevăd următoarele:
(1) In caz de casare, hotararile instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum si asupra necesitatii administrarii unor probe sunt obligatorii pentru judecatorii fondului.
(2) Cand hotararea a fost casata pentru nerespectarea formelor procedurale,judecata va reincepe de la actul anulat.
(3) Dupa casare, instanta de fond va judeca din nou, tinand seama de toatemotivele invocate inaintea instantei a carei hotarare a fost casata.
(4) La judecarea recursului, precum si la rejudecarea procesului dupa casarea hotararii de catre instanta de recurs, dispozitiile art. 296 sunt aplicabile in mod corespunzator în sensul că"; instanta (…) poate pastra ori schimba, in tot sau in parte, hotararea atacata; apelantului nu i se poate insa crea in propria cale de atac o situatie mai grea decât aceea din hotararea atacata";.
În speță, raportat la prevederile legale tocmai enunțate, tribunalul a reținut că sentința civilă nr.1391/(...) a T.ui S. a fost atacată cu apel doar de pârâții SC ,,C.
SRL- C., L. I., L. M. și T. V., sub ambele aspecte, atât al excluderii cât și al retrageriireclamantului asociat T. C. din societate. Sub acest ultim aspect, care interesează în cauza de față, pârâții au solicitat modificarea sumelor cuvenite acestuia iar cota de 33,33% din activul net să fie atribuită acestuia în natură, în baza art.242 alin.2 din Legea nr.31/1991, având în vedere că legea obligă la plata unor sume de bani doar în cazul excluderii asociaților.
În ce privește sumele de bani acordate reclamantului, pârâții apelanți au susținut că experții nu au determinat „valoarea justă"; deși au utilizat aceeași metodă de expertizare, cea a valorii de înlocuire, că suma de 3800 lei reprezentând
33.33% din capitalul social s-a acordat în plus deoarece este inclusă în cota de
33.33% din patrimoniul social, la fel suma de 1000 lei reprezentând dividende, deoarece la data de 31 dec.2005 s-a achitat impozitul pe dividende iar suma de
70.065,70 lei a fost determinată în plus de expertul contabil A. P., care nu a respectat mandatul dat de instanță desființând fără a i se cere raportul întocmit de
M. M., permițîndu-și fără temei legal să înlăture două capitole de cheltuieli din evidența contabilă a societății: amortizarea mijloacelor fixe în sumă de 154.986,6 lei precum și provizioanele legal constituite în sumă de 571.317 lei, care a fost considerat profit, fără ca această sumă să fie diminuată cu impozitul de 16% în sumă de 9.141 lei.
În final pârâții au apreciat că partea ce i se cuvine reclamantului T. C. din activul net este de aprox. 200.000 lei deoarece a doua și a treia expertiză au determinat valori ce nu au acoperire în bunurile care au fost supraevaluate; experții au mărit în mod nejustificat valoarea de 1000 euro/ar pentru terenul în suprafață de 13.000 mp, in condițiile în care a dovedit prin anunțuri în ziar că prețurile din intravilanul localității C. sunt de 1500 lei/ar, nu au avut în vedere faptul că în cursul anului 2003 societatea a cumpărat suprafețe de teren la prețuri de 300 lei/ar, conform contractelor depuse la dosar și înregistrate în contabilitate și nu s-a exclus din calcul taxa pe valoare adăugată, bunurile imobile fiind cu taxare inversă. Inițial valoarea terenului a fost de 260.000 lei, a doua expertiză determină valoarea terenului la 500.500 lei iar a treia expertiză stabilește valoarea de 526.500 lei, propunându-se valoarea din a doua expertiză, fără nici o justificare stiințifică, tehnică, logică și reală.
Răspunzând acestor critici, reclamantul s-a apărat prin aceea că pârâții niciodată nu i-au propus să ia în natură o parte din bunurile societății ci, dimpotrivă, el a fost acela care a solicitat în fața instanței fie atribuirea în natură a întregului patrimoniu obligându-se a-i despăgubi pe ceilalți asociați fie să preia terenuri sau construcții cu terenuri, la valoarea stabilită în expertize, atunci când aceștia au susținut că valorile sunt prea mari, însă pârâții nu au fost de acord; în situația în care reclamantul ar fi obligat să preia doar o parte din patrimoniu, în natură, proporțional cu cota societară deținută, aceasta nu ar prezenta nici o utilitate pentru desfășurarea propriei activități.
În ce privește stabilirea valorii patrimoniului net, reclamantul a învederat faptul că, în primul ciclu procesual, instanța a admis toate probele solicitate de pârâți, identificând nu mai puțin de patru etape în administrarea probatoriului.
În prima etapă a fost numit ca expert pentru evaluarea terenurilor și a construcțiilor exp.P. Tiberiu iar pentru evaluarea utilajelor a fost numit exp.Ștefan V., valorile stabilite de aceștia fiind cuprinse în raportul de expertiză contabilă întocmit de exp.M. M. A. expertize au fost contestate de pârâți astfel că, în a doua etapă, s-a numit expert T. I., pentru evaluarea terenurilor, exp.Orza Mircea, pentru evaluarea construcțiilor iar exp.Ștefan V. i s-a solicitat o completare la raportul de expertiză, prin care a răspuns la toate obiecțiunile formulate de părți. În această etapă, expertul contabil M. M. nu a mai fost de acord să cuprindă în contabilitate valoarea de circulație stabilită de experții tehnici. În etapa a treia, la cererea pârâților, a fost numit un colectiv de experți tehnici, format din cei doi experțitocmai amintiți, la care s-a alăturat exp.Deheleanu G., iar doi dintre ei s-au prezentat în fața instanței pentru a da explicații și a concretiza elementele avute în vedere, spre comparație, la stabilirea prețului de circulație a imobilelor. În sfârșit, în a patra etapă, la cererea pârâților, cei trei experți întocmesc o completare la raportul de expertiză, acest raport urmând a fi cuprins în raportul de expertiză contabilă. Cum exp.M. M. a plecat din țară, a fost numit expert contabil în cauză, prin acordul părților, A. P. care a răspuns la toate obiecțiunile și a dat explicații de unde provine diferența dintre prima expertiză contabilă și cea efectuată de el (diferențele de preț stabilite prin noile expertize tehnice, provizioane și amortizări care au fost calculate de două ori, atât de exp.tehnici cât și de exp. contabil, etc) și în final această valoare a fost luată în considerare de către instanță.
Reclamantul conchide că s-au luat în considerare de prima instanță toate obiecțiunile, cererile și elementele de comparație avute în vedere de către doi sau trei experți, pe aceeași categorie de bunuri, astfel explicându-se durata lungă a procesului în primul ciclu procesual, de circa un an și jumătate (din (...)-(...)) iar de la data stabilirii valorii de circulație la imobile prețurile au crescut, astfel că pârâții sunt în avantaj prin tergiversarea judecării acestui dosar. Susținerea pârâților că nu trebuia să se restituie cota de 33.33% din capitalul social, este contrazisă de expertiza contabilă care a identificat și evidențiat în cont separat suma ce reprezintă capitalul social, neexistând nici o dovadă că această sumă s-ar regăsi în alte bunuri ce compun patrimoniul societății. Despre susținerea acestora că s-a achitat impozitul pe dividende, sumă cu care s-ar reduce cuantumul valorii sociale cuvenite, reclamantul arată că această dovadă nu s-a făcut, expertul găsindu-le evidențiate în bilanț, pe anii 2003-2005, astfel că acestea au fost cumulate de expert conform evidențelor contabile. Prin urmare, reclamantul solicită a se constata că a fost administrată o vastă probațiune, pe durata unui an și jumătate (până la soluționarea apelului -n.n) și că tergiversarea judecății îi produce în continuare pierderi.
T. analizând situația creată, prin prisma aspectelor mai sus inserate, a constatat că în prezent, după aproape cinci ani și jumătate de la înregistrarea cererii de retragere din societate, formulată de reclamantul T. C.((...)) instanța este chemată să se pronunțe nu atât asupra dreptului principal de retragere (temeinicia cererii evidențiindu-se chiar de la început însă a fost paralizată de pârâți, prin formularea cererii incidentale de excludere) cât, mai ales, asupra dreptului accesoriu cuvenit pentru părțile sale sociale de 33,33% din patrimoniul societar, ca urmare a neînțelegerilor intervenite între asociați. În acest context trebuie observat că în economia art.226 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, atât retragerea din societate cât și stabilirea drepturilor asociatului retras pentru părțile sale sociale are loc, de principiu, pe cale amiabilă și acord mutual, apelând la nevoie la serviciile unui expert, în timp ce acțiunea în justiție este o situație de excepție, bazată pe o stare conflictuală și de aceea trebuie analizată de instanță cu toată atenția, raportat la toate circumstanțele cauzei, pentru a pronunța o soluție justă. Desigur,și într-o astfel de situație concluziile unuia sau mai multor experți sunt necesare dar nu suficiente atâta vreme cât însăși asociații nu au înțeles să apeleze la astfel de servicii prin acord mutual și să țină cont de concluziile acestuia.
Astfel, potrivit art.6 par.1 din Convenția (europeană) pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la care R. este parte (Legea nr.79/1995), orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Desigur că, pentru realizarea acestui deziderat, trebuie luate în considerare și disp.art. 723 Cod procedură civilă care prevede că";drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credintă și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege; partea care folosește aceste drepturi în chip abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite";, legea română sancționând astfel, în consonanță cu principiul de drept (european) tocmai enunțat, abuzul de drept procesual.
Or, în speță, din actele și lucrările dosarului rezultă neîndoios că pârâții au avut o atitudine șicanatorie față de reclamant, chiar de la început, încercând să tergiverseze soluționarea cauzei, prin contestarea permanentă a expertizelor efectuate în cursul procesului și solicitarea de noi expertize, uzând în același timp și de alte mijloace procesuale aflate la îndemâna lor (plângere penală, desfacerea contractului de muncă, acțiune în excludere) și care, în final, s-au dovedit a fi neîntemeiate. În aceste condiții, pe toată perioada derulării procesului, adică mai bine de cinci ani, reclamantul a fost exclus "de facto"; din societate mai precis de la luarea deciziilor privind administrarea și conducerea societății SC ,,C.- C..
Așa fiind, pretenția pârâților de a se efectua noi expertize, după reluarea judecății, care să reflecte"; realitățile economice prezente, mișcările de bunuri mobile
și imobile, fluxul de numerar,care sunt într-o continuă mișcare în interiorul unei societăți comerciale care a desfășurat o activitate susținută în această perioadă de 4 ani"; (deloc surprinzătoare, raportat la atitudinea procesuală adoptată) deși pare, la prima vedere, bine intenționată, sugerând că în prezent societatea comercială înlitigiu este una prosperă (și deci, reclamantul nu ar avea decât de câștigat), în realitate, această solicitare este total nejustificată și în același timp insidioasă. Administrarea de către instanță de noi expertize tehnice și contabile, care, desigur, vor putea fi în continuare contestate, nu ar face decât să tergiverseze și mai mult soluționarea cauzei, lipsind reclamantul de un drept al său și generându-i pierderi prin neuz, cu toate că, în ultimă analiză, doar el ar putea fi cel îndreptățit să ceară reevaluarea patrimoniului societății (inclusiv calculul dividendelor pe perioada procesului), dacă, desigur, ar fi apreciat că acest lucru îi este favorabil.
În acest context, instanța a mai subliniat faptul că oricât de multe expertize tehnice și contabile s-ar efectua într-o astfel de cauză, acestea pot fi utile și relevante doar pentru stabilirea unei valori estimative a patrimoniului net al societății în litigiu însă ele nu reflectă (și nici nu pot reflecta) valoarea reală și exactă a patrimoniului societății la momentul formulării cererii de retragere din societate de către reclamant sau al pronunțării hotărârii, așa cum pretind pârâții, cunoscut fiind că patrimoniul, prin definiție, are o valoare netă variabilă, prin schimbările permanente, de activ și pasiv iar pe de altă parte, valoarea de circulație a bunurilor mobile și imobile, stabilită prin expertize, este de asemenea una orientativă și fluctuantă, funcție de cerințele pieței la un moment dat. Tocmai de aceea în astfel de situații concluziile experților pot fi în permanență contestate, sub diferite aspecte și din varii motive așa încât poate avea loc o prelungire „sine die"; a procesului, cu încălcarea dreptului fundamental al reclamantului la un proces echitabil, in sensul definit de art. 6 par.1 din Convenția (europeană) pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și implicit încurajarea conduitei procesuale abuzive a pârâților care, trebuie observat, că se află la adăpostul principiului ";non reformatio in pejus"; prevăzut de art.315 rap. la art.296 Cod procedură civilă, și deci, nu li se poate îngreuna situația în propria cale de atac. (chiar dacă, ipotetic, pe parcursul a circa 4 ani de zile de la pronunțarea primei hotărâri, valoarea patrimoniului net al societății comerciale în discuție, ar fi crescut semnificativ). Corelativ însă, trebuie avut în vedere și reversul acestei conduite procesuale, în sensul că pârâții nu pot să conteste de principiu valoarea patrimoniului net al societății comerciale stabilit de instanță în primul ciclu procesual, la suma de
1.218.699,81lei, ca valoare de referință pentru calculul cotei de 33,33% din capitalul social, respectiv suma de 4.,64 lei, indiferent de valoarea reală și actuală aacestui patrimoniu, atâta vreme cât reclamantul nu are nici o culpă în tergiversarea soluționării cauzei, fiind în același timp împiedicat să participe la luarea deciziilor și încasarea dividendelor, pe tot parcursul procesului, după cum s-a arătat în precedent. În schimb, se poate spune că, în prezent, o eventuală creștere a patrimoniului net al „ SC C. „ SRL, nu îi poate fi profitabilă reclamantului, după cum o eventuală scădere a acestuia, nu îi este în nici un fel imputabilă.
De aceea, tribunalul procedând la rejudecarea în fond a pricinii, prin prisma disp.art.315 Cod procedură penală, a considerat că este corect și just a se menține cuantumul sumelor deja stabilite în favoarea reclamantului, prin sentința civilă nr.1391/(...), pronunțată de instanță în primul ciclu procesual, pe baza expertizelor tehnice și contabile efectuate la acea epocă, criticile aduse acestora fiind simple afirmații, nesusținute de probele aflate la dosar.
Drept urmare, față de cele ce preced, tribunalul a admis cererea formulată de reclamantul T. C. în contradictoriu cu pârâții S.-C., L. I., L. M.,T. V. și a încuviințat retragerea acestuia din SC ,,C.- C. stabilind totodată drepturile asociatului retras la suma totală de 458.887,75 lei, reprezentând cota de 33,33% din capitalul și patrimoniul social net al societății, conform sentinței civile nr.1391 din 20 septembrie 2006 a T.ui S., iar pârâții au fost obligați, în solidar, la stingerea obligației societare față de reclamant, prin plata în natură, din bunurile societății sau prin echivalent, în funcție de opțiunea reclamantului. În acest loc este de precizat că asociatul exclus nu poate pretinde decât contravaloarea în lei a drepturilor cuvenite din patrimoniul social, proporțional cu părțile sociale deținute, adică plata prin echivalent bănesc (art.224 alin.2 din Legea nr.31/1990), în timp ce asociatul retras este îndrituit să pretindă ca despăgubirea să se facă în natură, din bunurile societății, ca formă de executare directă și principală a unei obligații; nimic nu poate însă împiedica pe asociatul retras să accepte și o despăgubire în bani, conform principiului de drept că, ceea ce legea nu interzice, este permis.
În baza art.226 alin.2 din Legea nr.31/1990, instanța a dispus că după retragerea asociatului T. C., structura capitalului social al SC ,,C.- C., va fi următoarea: L. I., 300 părți sociale reprezentând 39,48% din capitalul social, L. M.,
80 părți sociale reprezentând 10,52% din capitalul social, T. V. , 380 părți sociale reprezentând 50% din capitalul social, ceea ce înseamnă o împărțire proporțională a părților sociale deținute de asociatul T. C., de 33,33%, între ceilalți trei asociați.
În baza art.274 Cod procedură civilă, au obligați în solidar pârâții SC C.-C., L.
I., L. M. și T. V. să plătească reclamantului suma de 15.625 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții SC C. SRL, L. I., L. M. și T. V., solicitând instanței să dispună IN PRINCIPAL casarea ei în totalitate și trimiterea dosarului spre o nouă judecată aceleiași instanțe iar, ÎN SUBSIDIAR, modificarea acesteia în sensul stabilirii valorii dreptului de creanță al reclamantului intimat față de SC C. SRL la 33,33% din valoarea reală actuală a activului net patrimonial al societății.
S. totodată obligarea reclamantului intimat la plata cheltuielilor de judecată.
În baza art. 3041 C.proc.civ. invocă următoarele motive de nelegalitate și de netemeinicie ale sentintei civile recurate: O primă eroare de judecată, care surprinde prin gravitatea ei, constă în aceea că judecătorul fondului a luat ca element de referință în stabilirea dreptului de creanță al reclamantului intimat valoarea de 458.887,75 lei, reprezentând cota de 33,33% din capitalul și patrimoniul social net al societății, așa cum această valoare a fost stabilită prin sentința civilă nr. 1391 din 20 septembrie 2006 a T.ui S.. Subliniază în context că această sentintă este inexistentă, fiind casată în totalitate de către Curtea de A. C. prin decizia civilă nr. 12 din 24 ianuarie2007,pronunțată în dosarul (...) și confirmată ca fiind legală și temeinică de către I. Curte de C. și Justiție prin decizia nr. 3766 din 21 noiembrie 2007. Așadar, judecătorul fondului, contrar oricăror reguli de procedură și oricăror principii de drept dă valoare juridică unei sentințe inexistente care a fost casată în totalitate de către instanta de control judiciar ce a dispus trimiterea dosarului spre o nouă judecată. În alți termeni, deși sentința civilă nr. 1391 a fost desființată ca fiind nelegală și netemeinică de către instanța de control judiciar, totuși, în rejudecare Tribunalul Sălaj confirmă soluția dată prin respectiva sentință și chiar face trimitere în dispozitivul hotărârii atacate la cele stabilite prin acea sentință. O altă eroare de judecată comisă de judecătorul fondului constă în respingerea de către acesta a cererii insistente formulată de pârâții recurenți de a se încuviința efectuarea unei noi expertize care să reflecte realitățile economice prezente, mișcările de bunuri mobile și imobile, fluxul de numerar, care sunt într-o continuă mișcare în interiorul unei societăți comerciale care a desfășurat o activitate susținută în această perioadă de 4 ani. Motivarea respingerii acestei cereri legale este făcută de către judecătorul fondului cu un limbaj total neprocedural și care vădește adversitatea nedisimulată a lui față de pârâți. A. rezultă din următorul pasaj al considerentelor care este, pe cât de relevant, pe atât de semnificativ sub aspectul faptului că judecătorul fondului nu a fost echidistant și obiectiv în cauză: " ... pretenția pârâților de a se efectua noi expertize, după reluarea judecății, care să reflecte "realitățile economice prezente, mișcările de bunuri mobile și imobile, fluxul de numerar, care sunt într-o continuă mișcare în interiorul unei societăți comerciale care a desfășurat o activitate susținută în această perioadă de 4 ani" (deloc surprinzătoare, raportat la atitudinea procesuală adoptată) deși pare, la prima vedere, bine intenționată, sugerând că în prezent societatea comercială în litigiu este una prosperă (și, deci reclamantul nu ar avea decât de câștigat), în realitate această solicitare este total nejustificată și în același timp insidioasă". A califica exercitarea unui drept procesual, în cazul dat al dreptului la apărare de către pârâți ca fiind "insidioasă", este un fapt incalificabil pentru magistratul de la instanța de fond. De altfel, considerentele sentinței recurate abundă în aprecieri care nu au suport în realitățile dosarului, anume că pârâții au fost aceia care au tergiversat soluționarea pricinii timp de 4 ani. Este de subliniat în context că pârâții recurenți nu s-au opus la retragerea reclamantului intimat din societate, retragere pe care ei au considerat-o ca fiind benefică pentru societate datorită dispariției elementului intuitu personae prin exercitarea de către reclamantul intimat a unor acte de concurentă neloială fată de societatea recurentă. Așa fiind, ei nu aveau nici un interes să tergiverseze judecarea pricinii și să mențină o stare de incertitudine prelungită, atât a patrimoniului societății, cât și a procesului decizional al acesteia. O altă nelegalitate comisă de judecătorul fondului constă în aceea că deși prin încheierea de judecată din data de 21 mai 2010 s-a încuviințat expertiza solicitată de către pârâții recurenți și instanța a fixat termen de judecată pentru data de 18 iunie 2010 În vederea numirii a trei experți pentru efectuarea expertizelor solicitate, la data de 29 iulie 2010 același judecător al fondului, contrar celor stabilite prin menționata încheiere dispune judecarea cauzei pe fond și rămâne în pronunțare, fără să motiveze în vreun fel oarecare revenirea asupra probei cu expertiza deja încuviintată, care de altfel era o probă pe cât de necesară, pe atât de utilă pentru corecta dezlegare a pricinii. Mai mult, prin considerentele sentinței recurate nici nu se face referire la expertiza încuviințată și neadministrată în cauză. În alți termeni, judecătorul fondului a preferat ca în loc să se conformeze regulilor de procedură imperative să înlocuiască aceste reguli cu propriul său arbitrar. O altă eroare de judecată comisă de judecătorul fondului și care de altfel se înscrie pe linia conduitei sale constant părtinitoare a reclamantului intimat constă în denaturarea realităților dosarului în sensul interpretării vădit tendenționase a exercitării de către pârâți a drepturilor lor procesuale ca fiind "o atitudine șicanatorie față de reclamanți". "În aceste condiții, (se reține În considerente s.n.) pe toată perioada derulării procesului, adică mai bine de cinci ani, reclamantul a fost exclus "de facto" din societate, mai precis de la luarea deciziilor privind administrarea și conducerea societății SC C. SRL C.." De subliniat în context că, reclamantul intimat s-a pus singur în situația dată prin formularea cererii de retragere din societate. De vreme ce el a formulat o astfel de cerere el și-a pierdut calitatea de asociat, întrucât a denunțat unilateral contractul de societate, și ca urmare, și-a pierdut și drepturile și obligațiile aferente acestei calități. Pe de altă parte, reclamantul intimat a fost acela care a promovat împotriva societății și a pârâților recurenți acțiune în justiție prin care a solicitat să se constate retragerea lui din societate și să i se stabilească dreptul de creanță pe care ÎI are față de societate. Este de precizat că în timpul procesului pârâții l-au contactat de mai multe ori pe reclamantul intimat și au Î. să discute cu acesta rezolvarea litigiului printr-o tranzacție. L- au invitat pe acesta și la BNP C. loniță unde s-au prezentat cu toții (inclusiv reclamantul intimat), au convenit Împreună asupra valorii dreptului de creanță a acestuia din urmă față de societate, dar Înțelegerea respectivă nu a putut fi materializată deoarece reclamantul intimat a refuzat să plătească obligațiile sale către bugetul de stat aferente dreptului de creanță ce i-a fost recunoscut și a pretins ca aceste obligații să i le plătească societatea, ceea ce era nelegal, întrucât impozitul de 16% pe venitul realizat îI plătește beneficiarul acelui venit, iar nu debitorul care îi achită creanța respectivă. Reclamantul intimat s-a Î. pe o premisă falsă susținând fără temei legitim că numai 1 % este obligația de plată către bugetul de stat, iar nu 16%. Așa fiind, dacă În cazul dat se poate vorbi de o temporizare a rezolvării diferendului, vinovat de această temporizare este chiar reclamantul intimat, iar nu pârâții recurenti. Pârâții recurenți au mai încercat și ulterior acestui moment să-i achite reclamantului intimat dreptul de creanță, martor fiind în acest sens M. Șandru, domiciliat În Z., Str. Gh. D., nr. 11, jud. S., dar reclamantul intimat a condiționat din nou primirea sumelor ce i se cuvin de plata către bugetul de stat a impozitului pe profit aferent acelor sume de către pârâții recurenți, solicitare neacceptată de către aceștia din urmă în mod justificat, întrucât ei nu au fost de acord și nu pot fi de acord ca reclamantul intimat să realizeze În paguba lor o îmbogățire fără justă cauză. În plus, invocarea de către judecătorul fondului a art. 6 par. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului pentru a justifica dreptul reclamantului intimat la un proces echitabil nu se justifica ținând seama de faptul că pe parcursul derulării procedurii judiciare, precum și din considerentele sentinței recurate a rezultat că dispoziția normativă europeană a fost încălcată de același judecător al fondului raportat la situația pârâților recurenți din acest proces, el manifestând părtinire și lipsă de imparțialitate față de reclamantul intimat. O altă eroare de judecată comisă de prima instanță vizează obligarea în solidar a pârâților recurenți la stingerea datoriei societare față de reclamant prin plata în natură din bunurile societății sau prin echivalent în bani. Instituirea acestei obligații este în afara legii sub cel puțin următorul aspect, și anume: În cazul societății cu răspundere limitată răspunderea fiecărui asociat pentru datoriile societății este limitată și subsidiară. Este limitată la valoarea aporturilor aduse de fiecare dintre ei la formarea capitalului social. Este subsidiară deoareceaceastă răspundere nu poate fi angajată decât în condițiile în care creditorul face dovada că a încercat în prealabil să recupereze creanța sa de la societate, dar nu a reușit datorită lipsei de disponibilități financiare ale acesteia; De asemenea, stabilirea cheltuielilor în sumă de 15.625 lei este în egală măsură nejustificată și nelegală deoarece, pe de o parte, pârâții recurenți nu s-au opus la retragerea din societate a reclamantului intimat, iar pe de altă parte, acesta din urmă nu este în măsură să justifice prin acte contabile cheltuieli de judecată În sumă de 15.625 lei. Analizând recursul formulat, Curtea constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de (...), în dosar nr. (...) (nr. 1316/2005, în format vechi) reclamantul T. C. a chemat în judecată pe pârâții SC ,,C. SRL C., L. I., L. M. și T. V., pentru a dispune retragerea din societate a reclamantului și obligarea pârâților la plata contravalorii părților sociale pe care le deține de 33.33%, inclusiv dividendele calculate la zi, cu obligarea la cheltuieli de judecată. La rândul său, pârâta ,,SC C. SRL C., legal reprezentantă prin L. I. și T. V., administratori, a solicitat, la data de (...) printr-o acțiune separată ( Dos. 1464/2005, în format vechi) și apoi precizată, pronunțarea unei hotărâri de confirmare a H. A. din 9 aprilie 2005 privind excluderea din societate a reclamantului T. C., iar la data de (...), a introdus o nouă acțiune având același obiect, formându-se Dosar nr.1914/2005 (în format vechi). Cele trei dosare au fost conexate în cursul judecății, prin încheierea din 2 septembrie 2005 (f. 257 dos. 1914/2005), instanța apreciind că acestea trebuie reunite pentru o mai bună administrare a justiției. În final, prin sentința civilă nr.1391/(...) pronunțată în Dosar nr.(...), s-a admis acțiunea formulată de reclamantul T. C. în contradictoriu cu pârâții L. I., L. M., T. V. și SC C. SRL C. și în consecință, s-a încuviințat retragerea reclamantului din SC C. SRL C., pârâta SC C. SRL C. fiind obligată să plătească reclamantului T. C. suma de 3.800 lei reprezentând cota parte de 33,33% din capitalul social, și aceeași cotă parte din valoarea patrimoniului social net în sumă de 1.218.699,81 lei , respectiv 406.192,64 lei precum și 48895,11 lei reprezentând cota parte de 33,33% dividende din suma totală de 146.700 lei, fiind respinsă ca nefondată cererea formulată de SC. C. SRL C. și ceilalți trei asociați, L. I., L. M. și T. V., privind confirmarea hotărârii de excludere din societate a asociatului T. C.. În urma apelului promovat de SC C. SRL C. și ceilalți trei asociați, această sentință a fost desființată prin D. civilă nr.12/2007 a C. de A. C., devenită irevocabilă prin respingerea recursului declarat de reclamant, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Sălaj, pe motiv că măsura conexării celor două cereri ( de retragere și respectiv excludere din societate a reclamantului) a fost greșită deoarece, fiind vorba de două proceduri judiciare diferite, s-a încălcat principiul subsidiarității cererii de retragere față de cea de excludere, care trebuia soluționată cu prioritate. Reluând judecata, pentru motivul procedural mai sus arătat, tribunalul, văzând prev. art. 315 Cod procedură civilă, a dispus în ședința din (...) disjungerea celor două acțiuni, formându-se dosar nr. (...), având ca obiect retragere din societate și dosar cu nr. nou (...), având ca obiect excluderea din SC. ,,C.- C. a asociatului T. C.. Apoi, în ședința din 21 martie 2008 s-a dispus suspendarea cauzei din prezentul dosar, cu nr.(...), în temeiul art. 244 pct.1 Cod procedură civilă, până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii pronunțată în dosar nr. (...). Prin sentința civilă nr.660 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în respectivul dosar, irevocabilă, prin respingerea apelului și recursului, s-a respins ca nefondată acțiunea precizată a reclamantei SC ,,C. C., pentru confirmarea H. A. din 29 aprilie 2005, privind excluderea din societate a pârâtului - asociat T. C. . Ulterior rămânerii irevocabile a acestei hotărâri, s-a procedat la repunerea pe rol a prezentului dosar, fiind pronunțată sentința recurată, prin care acțiunea reclamantului a fost admisă, cu consecința încuviințării retragerii acestuia din SC ,,C.- C.. În baza art.226 alin.(3) din Legea nr.31/1990, actualizată, au fost stabilite drepturile asociatului retras la suma totală de 458.887,75 lei, reprezentând cota de 33,33% din capitalul social și patrimoniul social net al SC C. SRL C., conform sentinței civile nr.1391 din 20 septembrie 2006 a T.ui S.. Au fost obligați pârâții, în solidar, la stingerea obligației societare față de reclamant prin plata în natură din bunurile societății sau prin echivalent în bani. În baza art.226 alin.(2) din Legea nr.31/1990, actualizată, s-a dispus ca după retragerea asociatului T. C., structura capitalului social al SC ,,C.- C., să fie următoarea: L. I., 300 părți sociale reprezentând 39,48% din capitalul social ; L. M., 80 părți sociale reprezentând 10,52% din capitalul social ; T. V. , 380 părți sociale reprezentând 50% din capitalul social. Au fost obligați în solidar pârâții S.-C., L. I., L. M. și T. V., să plătească reclamantului suma de 15.625 lei, cheltuieli de judecată. Ulterior, prin încheierea ședinței camerei de consiliu din (...), s-a lămurit dispozitivul acestei hotărâri, în sensul în care obligația societară a pârâților asociați L. I., L. M. și T. V. se întinde numai până la concurența capitalului social subscris, sens în care a fost completat alin. 3 din dispozitiv. Recursul declarat de către pârâți împotriva acestei hotărâri este structurat în jurul următoarelor motive de nelegalitate, fiind de subliniat împrejurarea că nu există critici legate de modul în care a fost soluționat primul petit, privitor la încuviințarea retragerii reclamantului, acesta intrând, ca atare, în puterea lucrului judecat: În primul rând, se relevă că în mod greșit s-a dat eficiență unei sentințe desființate în totalitate ca urmare a admiterii apelului declarat de către pârâți, acesta fiind un motiv de trimitere a cauzei spre rejudecare. Cu privire la această susținere, Curtea constată că, deși nu este la adăpost de critică cuprinderea în dispozitiv a mențiunii referitoare la sentința civilă nr.1391 din 20 septembrie 2006 a T.ui S., cu privire la care se relevă cu temei că este inexistentă, trimiterea pe care a făcut-o judecătorul fondului trebuie interpretată în lumina circumstanțelor specifice ale cauzei, în contextul în care s-a considerat că este nevoie de o rigoare mai mare în identificarea elementelor pe baza cărora au fost stabilite drepturile asociatului retras. Astfel, trebuie luată în calcul împrejurarea că, la momentul pronunțării sentinței, părțile nu aveau cum să cunoască considerentele acesteia, respectiv faptul că tribunalul s-a raportat la valoarea patrimoniului social net al SC C., astfel cum aceasta a fost stabilită prin probațiunea administrată în dosarul nr. (...), în care a fost pronunțată sentința la care s-a făcut trimitere în dispozitiv. În plus, nu este vorba despre două cereri distincte de retragere, ci despre una și aceeași solicitare, care doar din considerente de ordin administrativ, după trimiterea spre rejudecare, a primit un alt număr de dosar. De altfel, o asemenea modalitate de redactare a minutei, care să atenționeze părțile cu privire la raționamentul de bază al instanței poate fi considerat ca util și din perspectiva prev. art. 720 indice 8 C.pr.civ., în contextul în care este vorba despre o hotărâre care poate fi pusă în executare imediat, iar în vederea executării silite, este preferabil să fie oferite cât mai multe repere, pentru preîntâmpinarea unor piedici ce s-ar putea ivi. Pe de altă parte, în nici un caz nu poate fi primit raționamentul conform căruia, în fapt, s-ar fi dat valoare unei sentințe desființate, în sensul în care aceasta ar urma să fie pusă acum în executare, din moment ce tribunalul nu s-a limitatdoar la a indica numărul acesteia, ci, în prealabil, a stabilit în mod clar și lipsit de echivoc care este cuantumul drepturilor ce se cuvin asociatului retras, respectiv suma de 458.887,75 lei. În concluzie, deși procedeul de redactare a dispozitivului poate fi, de principiu, amendabil, în concret, Curtea apreciază că nu sunt incidente prev. art. 304 pct. 5 C.pr.civ., pentru a determina soluția de casare preconizată de către pârâți, din moment ce analiza legalității hotărârii trebuie făcută nu numai prin prisma celor statuate în minută, ci și a considerentelor, care explică în mod pertinent de ce a fost considerată necesară trimiterea la sentința dată în primul ciclu procesual. Totodată, de subliniat este și faptul că tribunalul a făcut, în mod corect, aplicarea prev. art. 297 alin. 1 teza finală și art. 315 alin. 2 C.pr.civ., în ceea ce privește consecințele desființării sentinței nr. 1391/2006 a T.ui S.. Astfel, în contextul în care admiterea apelului s-a datorat unor considerente strict de ordin procedural, așa cum s-a relevat mai sus, judecata a reînceput de la actul anulat, care a fost sentința pronunțată, probele administrate fiind câștigate cauzei, iar completarea sau refacerea probațiunii se impunea numai dacă, în această modalitate, s-ar fi dat eficiență prev. art. 129 alin. 1 și 5 C.pr.civ., tribunalul explicând pe larg de ce acest lucru nu a fost considerat necesar. Din această perspectivă, sunt întemeiate apărările din întâmpinare conform cărora nu exista nici un impediment procedural pentru ca examinarea cererii de retragere să se facă pe baza probatoriului vast administrat deja în cauză, într-un interval de cca 1 an și jumătate, într-un prim ciclu procesual, probe care nu au fost înlăturate din economia cauzei, prin prisma statuărilor instanțelor de control judiciar, iar hotărârea de desființare nu a cuprins dispoziții obligatorii privind necesitatea administrării unor probe. Astfel, judecătorul fondului face un istoric al cauzei din această perspectivă, necesar în vederea formării unei imagini de ansamblu cu privire la amploarea cercetării judecătorești efectuate în primul ciclu procesual, reținând că în prima etapă, a fost numit ca expert pentru evaluarea terenurilor și a construcțiilor exp.P. Tiberiu iar pentru evaluarea utilajelor a fost numit exp.Ștefan V., valorile stabilite de aceștia fiind cuprinse în raportul de expertiză contabilă întocmit de exp.M. M. A. expertize au fost contestate de pârâți astfel că, în a doua etapă, s-a numit expert T. I., pentru evaluarea terenurilor, exp.Orza Mircea, pentru evaluarea construcțiilor, iar exp.Ștefan V. i s-a solicitat o completare la raportul de expertiză, prin care a răspuns la toate obiecțiunile formulate de părți. În această etapă, expertul contabil M. M. nu a mai fost de acord să cuprindă în contabilitate valoarea de circulație stabilită de experții tehnici. În etapa a treia, la cererea pârâților, a fost numit un colectiv de experți tehnici, format din cei doi experți tocmai amintiți, la care s-a alăturat exp.Deheleanu G., iar doi dintre ei s-au prezentat în fața instanței pentru a da explicații și a concretiza elementele avute în vedere, spre comparație, la stabilirea prețului de circulație a imobilelor. În sfârșit, în a patra etapă, la cererea pârâților, cei trei experți întocmesc o completare la raportul de expertiză, acest raport urmând a fi cuprins în raportul de expertiză contabilă. Cum exp.M. M. a plecat din țară, a fost numit expert contabil în cauză, prin acordul părților, A. P. care a răspuns la toate obiecțiunile și a dat explicații de unde provine diferența dintre prima expertiză contabilă și cea efectuată de el (diferențele de preț stabilite prin noile expertize tehnice, provizioane și amortizări care au fost calculate de două ori, atât de exp.tehnici cât și de exp. contabil, etc) și în final această valoare a fost luată în considerare de către instanță. Nu se poate susține că prin luarea în calcul a acestor expertize s-ar fi încălcat dreptul la un proces echitabil al pârâților, din moment ce s-au luat în considerare de prima instanță toate obiecțiunile, cererile și elementele de comparație invocate decătre părți și avute în vedere de către doi sau trei experți, pe aceeași categorie de bunuri, astfel explicându-se durata lungă a procesului în primul ciclu procesual, de circa un an și jumătate. De altfel, prin apelul declarat împotriva sentinței nr. 1391/2006, pârâții s-au limitat la a indica, generic, faptul că bunurile din patrimoniu au fost supraevaluate, fără a oferi însă argumente pertinente, de natură să contrazică probele științifice administrate, în cadrul cărora experții au răspuns pe larg la toate obiecțiunile si observațiile formulate. În plus, susținerea pârâților că nu trebuia să se restituie cota de 33.33% din capitalul social, este contrazisă de expertiza contabilă care a identificat și evidențiat în cont separat suma ce reprezintă capitalul social, neexistând nici o dovadă că această sumă s-ar regăsi în alte bunuri ce compun patrimoniul societății. Despre susținerea acestora că s-a achitat impozitul pe dividende, sumă cu care s-ar reduce cuantumul valorii sociale cuvenite, se arată că această dovadă nu s-a făcut, expertul găsindu-le evidențiate în bilanț, pe anii 2003-2005, astfel că acestea au fost cumulate conform evidențelor contabile. În rejudecare, cererea de efectuare a unei noi expertize a fost fundamentată pe necesitatea reflectării realităților economice prezente, a mișcărilor de bunuri mobile și imobile, a fluxului de numerar, însă Curtea apreciază că această solicitare nu era pertinentă, utilă și concludentă pentru soluționarea cauzei, având în vedere istoricul acesteia. Pe de o parte, în mod corect a fost analizată de către tribunal, în mod comparativ, atitudinea procesuală a părților cu interese contrare, constatându-se că pârâții nu pot să conteste, de principiu, valoarea patrimoniului net al societății comerciale stabilit de instanță în primul ciclu procesual, la suma de 1.218.699,81lei, ca valoare de referință pentru calculul cotei de 33,33% din capitalul social, respectiv suma de 4.,64 lei, indiferent de valoarea reală și actuală a acestui patrimoniu, atâta vreme cât reclamantul nu are nici o culpă în tergiversarea soluționării cauzei, fiind în același timp împiedicat să participe la luarea deciziilor și încasarea dividendelor, pe tot parcursul procesului, respectiv de peste 5 ani. În schimb, s-a relevat că, în prezent, în contextul în care pârâții sunt la adăpostul principiului neagravării situației în propria cale de atac, o eventuală creștere a patrimoniului net al „ SC C. „ SRL, nu îi poate fi profitabilă reclamantului, după cum o eventuală scădere a acestuia, nu îi este în nici un fel imputabilă. Nu este întemeiată critica conform căreia o astfel de abordare ar fi de natură să încalce dreptul pârâților de a fi judecați de o instanță independentă și imparțială, neexistând nici un element care să ducă la o astfel de concluzie. T. nu a făcut altceva decât să analizeze, echidistant, starea de fapt și modul în care pârâții și-au exercitat drepturile procesuale, ajungând la concluzia că aceasta este contrară prev. art. 129 alin. 1 și art. 723 C.pr.civ., urmărind tergiversarea soluționării cauzei. Toate acestea vin în contradicție tocmai cu principiul celerității care guvernează soluționarea cauzelor în materie comercială, pârâții neîncercând altceva decât să obțină temporizarea ei, prin orice mijloace. Or, instanța nu se poate raporta numai la situația uneia dintre părți, ci trebuie să analizeze cauza în ansamblul său, iar dreptul la un proces echitabil nu este apanajul exclusiv al uneia sau alteia dintre părțile din proces. Astfel, reperele la care s-a raportat tribunalul atunci când a ajuns la această concluzie au fost următoarele: introducerea cererii de excludere, atunci când era deja pe rol cea de retragere și în contextul în care, chiar în prezentul recurs se susține că a existat, încă anterior anului 2005, o situație conflictuală între asociați, în baza căreia pârâții au ajuns la concluzia că, în persoana reclamantului, nu mai există affectio societatis, miza celor două proceduri judiciare fiind numai stabilirea drepturilor ce se cuvin acestuia, din perspectiva societății, fiind preferabilă situațiaîn care acestea se calculau în baza prev. art. 224 alin. 1 și 2 din LSC; formularea cererii de conexare a celor două proceduri judiciare, precum și a apelului și recursului împotriva sentinței pronunțate în dosarul de excludere, după trimiterea spre rejudecare, acesta din urmă fiind anulat ca netimbrat. În plus, nu se poate susține cu temei că ar fi neconcludente rapoartele de expertiză administrate anterior, deoarece acestea au consumat importante resurse de timp și materiale, pârâților garantându-li-se toate drepturile pe parcursul primului ciclu procesual, prin încuviințarea obiecțiunilor, a numirii unor noi comisii de experți, prin chemarea acestora în instanță, etc. Desigur că recurenții susțin că nu au făcut altceva decât să-și exercite drepturi recunoscute de legiuitor, iar o astfel de atitudine nu poate fi considerată ca abuzivă și șicanatorie, însă nu fac nicio referire la buna-credință care trebuie să caracterizeze orice astfel de demers, toate cele mai sus expuse fiind indicii în sensul în care scopul acestor acțiuni nu a fost tocmai cel recunoscut de lege. Mai mult, în doctrină s-a precizat că „procedura retragerii trebuie să permită, în măsura posibilului, concilierea intereselor contradictorii ale asociatului și societății. Desigur, echilibrul se înclină în partea asociatului, căruia, din punct de vedere strict contractual, legea îi consimte o favoare, prin îndulcirea forței obligatorii a pactului social";, specificându-se însă că și interesul social trebuie avut în vedere ( R.N. Catană- Rolul justiției în funcționarea societăților comerciale-Ed. Lumina lex, București, 2003, pag. 33 și urm.). Același autor relevă că „intervenția înaintea instanței poate fi cauzată nu numai de refuzul „pe fond"; a cererii de retragere, ci și de imposibilitatea ajungerii la un compromis cu privire la drepturile aferente acestei retrageri, care a fost, totuși, acceptată";… Chiar dacă s-ar aprecia în sens contrar, nu au fost formulate apărări pertinente cu privire la afirmația intimatului conform căreia a existat un consens al părților cu privire la data care trebuia luată ca punct de referință pentru stabilirea drepturilor reclamantului, așa cum s-a consemnat în încheierea ședinței publice din (...), din dosar nr. 1316/2005 (f.258), chiar reprezentanta pârâtei solicitând ca evaluarea bunurilor să se facă la data de (...), „când s-a cerut retragerea, respectiv excluderea reclamantului din societate";, acesta din urmă fiind de acord cu propunerea avansată. Așa fiind, văzând și cele mai sus expuse cu privire la reînceperea judecății de la actul anulat, acest acord se impune a fi validat. Raportat la existența unui acord de principiu, care nu a fost negat nici în recurs, cu privire la necesitatea „. reclamantului din cadrul societății, iar din moment ce pârâții au solicitat ei înșiși ca data de referință pentru calculul drepturilor cuvenite să fie (...), principiul disponibilității își găsește aplicare. Astfel, chiar în recurs se menționează că pârâții recurenți nu s-au opus la retragerea reclamantului intimat din societate, retragere pe care ei au considerat-o ca fiind benefică pentru societate datorită dispariției elementului intuitu personae prin exercitarea de către reclamantul intimat a unor acte de concurentă neloială fată de societatea recurentă. Mai mult, se relevă că reclamantul intimat s-a pus singur în situația dată prin formularea cererii de retragere din societate. De vreme ce el a formulat o astfel de cerere, el și-a pierdut calitatea de asociat, întrucât a denunțat unilateral contractul de societate, și ca urmare, și-a pierdut și drepturile și obligațiile aferente acestei calități. A. abordare pare să confirme concluzia la care a ajuns Curtea, în sensul în care strategia pârâților a fost constantă pe parcursul soluționării cauzei, data retragerii fiind, de fapt, cea indicată de recurenți la termenul din (...), cu privire la retragere, hotărârea urmând a constata o situație preexistentă. Desigur că se poate obiecta că o astfel de concluzie este contrazisă de însuși dispozitivul sentinței recurate, însă, așa cum s-a arătat mai sus, soluția dată cu privire la primul petit nu a fost contestată. Dată fiind relativitatea acordului de voințe între asociați, respectiv faptul că între aceștia își produce efectele acordul de voințe de la data realizării sale, efectuarea publicității în registrul comerțului este destinată doar terților, iar stabilirea drepturilor patrimoniale ale fostului asociat, retras, reprezintă o operațiune subsecventă, efectuată prin raportare la situația patrimonială a societății la data retragerii. Retragerea din societate nu atrage sistarea vieții sociale, societatea urmând a-și desfășura activitatea sa obișnuită, urmând ca, doar scriptic, să fie avută în vedere situația patrimonială a pârâtei la data retragerii, în vederea stabilirii valorii reale, venale a cotei de participare a reclamantului. În consecință, Curtea concluzionează că la (...), data adoptării hotărârii de excludere a reclamantului și data solicitată de pârâți ca referință pentru stabilirea drepturilor reclamantului, s-a realizat „acordul de voințe"; între reclamant și pârâții persoane fizice cu privire la retragerea reclamantului din societate. Potrivit art. 226 din Legea nr. 31/1990, actualizată, (1) asociatul în societatea în nume colectiv, în comandită simpla sau în societatea cu răspundere limitată se poate retrage din societate: a) în cazurile prevăzute în actul constitutiv; b) cu acordul tuturor celorlalți asociați; c) în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, supusă numai recursului, în termen de 15 zile de la comunicare. (2) În situația prevăzută la alin. (1) lit. c), instanța judecătorească va dispune, prin aceeași hotărâre, și cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalți asociați. (3) Drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părțile sale sociale, se stabilesc prin acordul asociaților ori de un expert desemnat de aceștia sau, în caz de neînțelegere, de tribunal. Din coroborarea dispozițiilor alin. 2 și 3 ale art. 226 din Legea nr. 31/1990, mai sus citate, rezultă că acordul asociaților asupra retragerii din societate a unuia dintre ei poate fi total, caz în care asociații decid atât asupra retragerii, cât și asupra structurii participării la capitalul social a asociaților rămași în societate și asupra drepturilor asociatului retras, cuvenite pentru părțile sale sociale, dar și parțial, caz în care tribunalul este chemat să decidă asupra chestiunilor asupra cărora asociații nu s-au putut pune de acord. C. disociabil al elementelor de voință societară pe care le presupune retragerea unui asociat apare firesc în condițiile în care nici Legea nr. 31/1990, actualizată, nici vreun alt act normativ nu interzic o asemenea disociere, iar problema retragerii unui asociat dintr-o societate comercială este de ordine privată, normele art. 226 din Legea nr. 31/1990, actualizată, având, de altfel, caracter supletiv, cu excepția celei din aliniatul 2, care impune tribunalului să stabilească structura participării asociaților rămași la capitalul social, tocmai pentru a facilita continuarea vieții societare. Văzând și principiul consensualismului, precum și împrejurarea că mențiunea în registrul comerțului a retragerii unui asociat se efectuează, în caz de acord parțial al părților asupra retragerii, pe baza hotărârii pronunțate de tribunal conform art. 226 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, actualizată, soluționarea aspectului stabilirii structurii participării asociaților rămași la capitalul social fiind indispensabilă pentru efectuarea mențiunii retragerii unui asociat în registrul comerțului, nu există nici un impediment pentru a se da valoare susținerilor intimatului din întâmpinarea formulată în recurs. Ca urmare, acordul asociaților cu privire la necesitatea îndepărtării reclamantului din viața societară a fost valabil exprimat la data de (...), această dată urmând a fi avută în vedere ca dată de referință pentru stabilirea structuriiparticipării asociaților rămași la capitalul social și pentru stabilirea drepturilor cuvenite reclamantului. Contrar susținerii pârâților, stabilirea acestei date nu reprezintă doar rezultatul voinței reclamantului, ci și a pârâților persoane fizice, care nu s-au opus retragerii reclamantului din societate, ci și-au dat acordul în acest sens în mod liber. Mai mult, pârâții nu au dovedit în ce măsură pârâta ar avea o situație economică precară, de care ar profita acum, cu rea credință, reclamantul. Cu referire la critica încălcării de către prima instanță a legii, prin prisma neadministrării noii expertize, încuviințate la termenul din (...), se constată că nu poate fi primită, întrucât, din analiza încheierilor de ședință din datele de 21 mai 2010 și 18 iunie 2010, rezultă că nu este reală susținerea conform căreia o astfel de probă ar fi fost realmente încuviințată. Astfel, la primul dintre aceste termene, tribunalul a pus în vedere părților să depună obiective la expertiză pentru a putea fi discutate și se emite adresă pentru comunicarea listei de experti. La următorul, se amână cauza pentru lipsă de apărare și pentru a se depune obiectivele. Curtea achiesează susținerilor din întâmpinare, conform cărora luarea acestor măsuri administrative nu are semnificația încuviințării cererii în probațiune, atâta timp cât nu au fost depuse obiectivele, iar o solicitare de efectuare a unei expertize la modul general nu poate semnifica altceva decât indicarea expertizei ca mijloc de probațiune și nu solicitarea de încuviințare a unei probe, cerere ce presupune indicarea în concret a tezei probatorii, respectiv formularea, în concret, a obiectivelor cu privire la care să se pronunțe expertul. N. după acest moment, se poate aprecia că instanța este învestită în mod plenar cu cererea în probațiune, fiind necesar să analizeze pertinența, utilitatea și concludența acesteia. Mai mult, datorită faptului că pârâți nu au depus, pentru niciunul din cele două termene ce au fost acordate în cauză după data de 21 mai 2010, obiectivele la expertiză, în cauză era incidentă sancțiunea decăderii din probă, în acord cu prev. art. 170 alin. 1 și 3 C.pr.civ. Ducând raționamentul mai departe, rezultă că orice solicitare de trimitere spre rejudecare a cauzei, în vederea stabilirii valorii patrimoniului societății la o altă dată de referință, este neavenită, din moment ce, conform celor mai sus expuse, fie nu a existat o veritabilă cerere în probațiune, fie a operat decăderea. Cu referire la punctul șase al motivelor de recurs, se constată că această critică a rămas fără obiect, prin raportare la faptul că, la solicitarea pârâților, dispozitivul sentinței a fost lămurit, fiind stabilite limitele obligației stabilite în sarcina recurenților-persoane fizice. În fine, nu este fondată nici alegația referitoare la greșita aplicare a prev. art. 274 și urm. C.pr.civ., întrucât suma acordată cu acest titlu nu este apreciată ca fiind nepotrivit de mare, raportat la valoarea obiectului cauzei, la durata sa în timp, fiind inclusă în cuantumul acordat și suma achitată cu titlu de onorariu experți. Pentru aceleași argumente, va fi acordată cu acest titlu, pentru recurs, suma de 6.200 lei, onorariu avocațial (f. 42). PENTRU A. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E: Respinge recursul declarat de SC C. SRL, L. I., L. M. și T. V., împotriva sentinței civile nr. 3429 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. pe care o menține în întregime. Obligă recurenta SC C. SRL, și pe recurenții L. I., L. M. și T. V. în solidar să plătească intimatului suma de 6200 lei cheltuieli de judecată. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, M. B. F. T. M. H. GREFIER, M. ȚÂR Red.M.B./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: S. M.
| ← Decizia comercială nr. 3492/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 128/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
|---|
