Decizia comercială nr. 140/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA C.Ă,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 140/2011
Ședința a de 20 I. 2011
I. constituită din: PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare apelul formulat de reclamantul C. M. împotriva sentinței comerciale nr. 8275 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C. în contradictoriu cu intimații M. D. M., SC B. C. S., U. H. D., B. R. V., Ț. T., având ca obiect acțiune în constatare caracter simulat al contractului de cesiune.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) apelantul-reclamant C. M., intimații-pârâți B. C. S. și M. D. M. au depus la dosarul cauzei concluzii scrise, însoțite de dovezile cheltuielilor judiciare.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13 iulie 2011, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin Sentința comercială nr. 8275 din (...) pronunțată de Tribunalul
Comercial Cluj în dosarul nr. (...) s-a respins excepția lipsei de interes.
S-a respins în întregime actiunea comerciala formulata de catre reclamantul C. M. impotriva paratilor M. D. M., SC B. C. S., U. H. D., B. R. V. si T. T.
A fost obligat reclamantul sa-le plateasca paratilor M. D. M. si SC B. C. S. suma de 1.190 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
P. a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Invocand simulatia, reclamantul este tinut sa faca dovada existentei actului public, a actului secret si a acordului simulatoriu.
Actele publice, cele doua contracte de cesiune de parti sociale, nu au fost tagaduite de catre nici una dintre parti.
Reclamantul nu a facut insa dovada existentei actului secret, a contrainscrisului si nici a acordului simulatoriu.
In ceea ce priveste actul secret, reclamantul a arătat ca a fost in imposibilitatea morala de a constitui acest înscris, insa aceasta susținere nu a fost dovedita in cauza de fata.
Ipoteza imposibilitatii morale de constituire a unui inscris nu este mentionata printre exceptiile prevazute de dispozitiile art. 1191-1198 C.civ., fiind o creatie a practicii judiciare, astfel ca aplicarea acestui caz impune a cercetare atenta si amanuntita a relatiilor dintre parti.
Imposibilitatea morala de preconstituire a inscrisului are la baza increderea profunda si reciproca existenta intre parti si isi gaseste aplicare numai atunci cand forma scrisa este ceruta ad probationem, nu advaliditatem , intrucat lipsa formei atrage nulitatea absoluta a actului juridic si nu se mai pune problema dovedirii sale.
C. sustinerilor paratilor M. D. M. si SC B. C. S., instanta a retinut ca in cazul in care transmiterea partilor sociale se face printr-un act oneros, ca si in cazul de fata, contractul este consensual, pentru validitatea cesiunii nefiind necesara incheierea contractului in forma scrisa sau in forma autentica. Forma scrisa este ceruta doar pentru efectuarea publicitatii si opozabilitatii fata de terti, respectiv pentru inscrierea in registrul comertului
.
A., apararea celor doi parati in sensul ca actiunea ar fi inadmisibila de plano in lipsa contrainscrisului este nefondata și a fost inlaturata cu consecinta analizarii de catre instanta a sustinerilor reclamantului, respectiv daca relatiile dintre acesta si paratul M. D. M. constituiau un impediment moral astfel incat nu era posibila incheierea actului secret.
Din probatoriul administrat rezulta ca reclamantul si paratul s-au cunoscut cu multi ani in urma, au legat o prietenie si au dezvoltat afaceri doar impreuna sau si cu alte persoane.
In raspunsul la interogator, insusi reclamantul a aratat ca nu si-a pus problema ca incheierea unui contrainscris ar prejudicia relatia de prietenie cu paratul M. (f. 188).
Din raspunsul la interogator dat de paratul U. H. D., parat care este prieten apropiat si afin al reclamantului, rezulta ca relatiile dintre reclamant si parat sunt similare cu cele existente in prezent si ca isi acordau incredere reciproca din moment ce aveau drept de semnatura la banca, unul pentru altul.
De altfel, si reclamantul a aratat ca avea atata incredere in paratul M. incat i-a acordat drept de semnatura pe contul sau.
Coroborand aceste dovezi, instanta a reținut ca reclamantul nu a facut dovada faptului ca se afla in imposibilitatea morala de a-si preconstitui contrainscrisul secret. Este real faptul ca atat la data incheierii contractelor de cesiune, cat si in prezent, reclamantul era prieten cu paratul M., derulau afaceri impreuna si, in considerarea acestui ultim aspect, isi acordau credit reciproc, imputernicindu-se sa efectueze operatiuni financiare unul pe contul altuia.
Insa, orice operatiune efectuata de catre paratul M. D. M. pe contul deschis pe numele reclamantului C. M. sau invers, putea fi urmarita, nici unul neputand sa efectueze operatiuni ,,oculte";, sa se sustraga supravegherii celuilalt, toate opertiunile financiar-bancare fiind evidentiate in ,,registrul-jurnal"; al bancii. Partile nici nu au depus la dosar o copie a limitelor imputernicirilor la care au facut referire.
Ori, faptul ca paratul a facut operatiuni bancare prin retragere si depunere numerar in contul reclamantului, in conditiile in care cei doi erau asociati in alte afaceri comerciale, nu constituie o dovada a relatiilor foarte stranse existente intre cele doua parti litigante, relatii care nu le-ar fi permis sa isi constituie actul secret.
In sprijinul acestei concluzii vine si depozitia martorului T. C., acesta declarand ca reclamantul era foarte meticulos si suspicios (f. 249).
Faptul ca ar fi existat un acord simulat intre reclamant, paratul M. D. M. si paratul U. H. D. in ceea ce priveste participarea la o alta societate comerciala nu constituie o dovada a imposibilitatii morale de preconstituire a inscrisului. De altfel, sustinerile martorului B. S. O. (f. 250) in acest sens sunt nefondate, din verificarile efectuate de catre instanta rezultand ca SC
E. S. a fost radiata prin incheierea judecatorului delegat nr. 7680 din data de (...).
Fata de cele ce preced, avand in vedere ca inclusiv in conditiile existentei prezentului litigiu, relatiile dintre parti nu s-au schimbat, reclamantul invitandu-l pe paratul M. D. M. la petrecerea organizata cu ocazia nasterii fiului sau, aceste relatii neconstituind o piedica morala pentru ca cei doi sa redacteze un act scris cu privire la operatiunile reclamate.
De altfel, pozitia procesuala a reclamantului a fost oscilanta, acesta sustinand fie ca a fost in imposibilitatea morala de a-si preconstitui un inscris, fie ca ar detine un inceput de dovada scrisa in acest sens, declaratiile olografe extrajudiciare date de paratul B. R. V. si aflate in copie la filele 63, 66 si 67 afirmand ca ar constitui astfel de dovezi.
I. a reținut ca aceste inscrisuri nu constituie un inceput de dovada scrisa a contrainscrisului secret, ci eventual o dovada a faptului ca reclamantul a facut o plata in contul paratului. Nu constituie o astfel de dovada nici depozitia martorei P. C., din faptul conex conform caruia reclamantul a avut acces la actele financiar-contabile ale societatii parate, neputandu-se trage prezumtia existentei actului secret invocat prin actiunea introductiva. In acelasi sens, retine instanta si depozitia martorului B. S. O. referitoare la folosirea de catre rudele reclamantului a unui autoturism proprietatea societatii parate. De altfel, dispozitiile art. 1203 C.civ. nu ar putea fi aplicate in conditiile in care nu s-a dovedit existanta imposibilitatii morale de preconstituire a actului secret.
Insa, chiar daca s-ar aprecia ca ar fi dovedita existenta contrainscrisului secret, instanta a reținut ca reclamantul nu a facut dovada existentei acordului simulatoriu si nici a intinderii si a clauzelor actului secret.
Se impune a se sublinia faptul ca paratii U., B. si T., desi prieteni foarte apropiati cu reclamantul, nu au putut preciza cate parti sociale a cumparat reclamantul si cate paratul M. D. M., sustinerile acestora fiind contradictorii.
In raspunsul la interogatoriul formulat de catre paratul M. D. M., paratul T. T. a aratat ca nu cunoaste numarul acestor parti sociale (f. 192), pentru ca in raspunsul la interogatoriul luat de catre reclamant sa arate ca acestuia i-au fost cesionate 12 parti sociale. O pozitie similara a avut si paratul B. R. V. (f. 196, 197).
Dat fiind faptul ca interogatoriile au fost administrate la acelasi termen de judecata, faptul ca cei doi parati sunt persoane rezonabile, au un nivel de cunoastere si intelegere care depaseste media, fiind persoane instruite si angrenate in realitate, instanta a reținut ca raspunsurile acestora sunt de departe subiective si in favoarea reclamantului, astfel ca nu pot fi retinute decat in masura in care s-ar fi coroborat si cu alte probe administrate.
A mai reținut instanta ca insusi reclamantul a afirmat ca le-a spus paratilor B. si T. ca va cumpara partile sociale impreuna cu paratul M. Cei doi parati au afirmat insa, in raspunsul la interogator, ca au aflat despre paratul M. D. M. si l-au cunoscut doar la notar, la semnarea contractului de cesiune.
Tot reclamantul a susținut ca discuțiile s-ar fi purtat cu parații B. si
T. in perioada 2003- 2005, uneori si in prezenta pârâtului M. C. acestei susțineri, parații B. si T. au aratat ca l-au cunoscut pe pârâtul M. cu ocazia semnării actului de cesiune din 2004, la "notar, pe strada R.".
N. cu privire la locul realizării acordului simulatoriu părțile au avut relatari diferite: reclamantul a susținut ca discuțiile se purtau la sediul firmei SC B. C. S. sau acasă la paratul B.; paratul B. a aratat ca discuta la telefon cu reclamantul. A., faptul ca actul ar fi fost semnat în final de către pârâtul M. nu reprezintă dovada unui acord simulatoriu, parații B. si T. nediscutând cu acesta nici un aspect al acestui presupus acord secret, semnând actul de cesiune ca urmare a încasării sumelor de bani, fara a sti cu exactitate proveniența acestora.
Apoi, daca in ceea ce priveste primul contract de cesiune, s-ar putea sustine ca nu se pot determina partile sociale cesionate reclamantului tocmai ca urmare a prezentarii de catre acesta in ultimul moment a paratului M., paratul B. R. V. ar fi putut preciza macar cate parti sociale i- ar fi instrainat reclamantului cu ocazia incheierii celui de-al doilea contract de cesiune.
Reclamantul nu a dovedit nici existenta acordului simulatoriu. Astfel, pentru a fi in prezenta interpunerii de persoane este absolut necesar ca toate cele trei parti implicate in operatiune sa aiba cunostinta atat de existenta actului public, cat si de existenta actului secret, adica sa stie in patrimoniul cui se produc efectele actului public.
Aceasta se impune cu necesitate, fiind de esenta simulatiei.D. la crearea aparentei prin actul juridic nu participa in mod constient toate subiectele de drept care sunt parti ale acelui act juridic, daca acordul simulatoriu nu este rodul manifestarii de vointa al acelorasi subiecte de drept, atunci nu mai este vorba despre simulatie, ci de o alta institutie juridica avand efecte si structura diferite. A., este absolut necesar ca tertul contractant din actul public sa cunoasca faptul ca a incheiat actul cu o persoana interpusa si ca adevaratul sau contractant este personajul ascuns privirilor indiscrete ale publicului.
Cesionarii T. si B. au aratat ca au negociat cesiunea cu reclamantul si ca pe paratul M. D. M. l-au cunoscut doar la semnarea primului contract de cesiune de parti parti sociale, semnand contractul doar pentru ca au avut incredere in reclamant. N. una dintre parti nu a afirmat ca ar fi stiut si ar fi asistat la discutii intre reclamant si paratul M. in sensul ca acesta din urma sa apara in contractul de cesiune, desi partile sociale nu ii erau cesionate in intregime.
Apoi, reclamantul a sustinut ca pretul primei cesiuni a fost achitat exclusiv din fondurile sale, fiind o dovada a faptului ca a fost parte in acest contract, tot reclamantul sustinand ca paratului M. i-au fost cesionate totusi
8 parti sociale. Faptul ca in perioada in care au avut loc cele doua cesiuni, paratul M. D. M. a retras si depus diverese sume in contul al carui titular era reclamantul nu constituie o dovada a existentei actului secret cu privire la cesiune si nici a acordului simulatoriu, toate partile recunoscand ca cei doi derulau multiple afaceri comerciale impreuna.
N. sustinerile reclamantului in sensul ca a creditat societatea parata cu diverse sume nu sunt dovedite in conditiile art. 1176 si urm C.civ., art. 1191 C.civ. si art. 46 C.com. si nu pot fi retinute de catre instanta. D. in ceea ce-l priveste pe paratul M. D. M. incheierea contrainscrisului ar fi fost de natura sa afecteze relatiile dintre cei doi, nu acelasi lucru s-ar putea sustine si despre incheierea contractelor de impumut cu societatea parata, cu atat mai mult cu cat, din punct de vedere contabil, un astfel de contract era necesar. Reclamantul insa nu a facut dovada acestor sustineri, neexistand nici un contract de impumut intre acesta si societatea parata.
Mai mult, in conditiile in care acelasi reclamant s-a prevalat de cele trei declaratii olografe date de paratul B. R. V., declaratii din care rezulta ca a facut plati in contul pretului primului contract de cesiune, ar fi putut sa procedeze in mod similar si in cazul eventualelor contracte de creditare.
Conform art. 1169 C.civ., reclamantul este tinut sa-si dovedeasca pretentiile prin mijloacele de proba admise de lege, hotararea neputandu-se pronunta doar pe baza prezumtiilor.
Nu este lipsit de relevanta in dezlegarea princinii nici faptul ca reclamantul a sustinut ca, data fiind pozitia sociala in care se afla atat in anul 2004, cat si in anul 2005, respectiv functia pe care o ocupa, aceea de membru in C. de A. in cadrul SC B. T. S., nu putea sa fie asociat in societatea parata, intrucat s-ar fi creat un conflict de interese (f. 4, 123).
Si aceste sustineri au fost infirmate de catre SC B. T. S., prin raspunsul trimis la solicitarea instantei aratandu-se ca singura interdictie in ceea ce-l priveste pe reclamant era aceea de a detine pachete de actiuni sau calitatea de asociat, actionar sau administrator in societati comerciale care au in obiectul de activitate activitati care se inscriu in sfera activitatilor permise bancilor. Parata SC B. COSMETISC S. nu avea in obiectul de activitate operatiuni financiar-bancare, afirmatia reclamantului fiind nefondata.
Singura obligatie pe care o avea reclamantul in ipoteza in care devenea asociat al societatii parate care a inchiriat bancii spatiul din P. U., nr. 22, era sa dezvaluie termenii contractului si sa obtina consimtamantul Comitetului Executiv al bancii, obligatia existand si in ipoteza in care participarea reclamantului ar fi fost in nume propriu sau printr-o alta entinate. (f. 230-232).
Fata de cele ce preced, instanta a reamintit reclamantului ca daca utilizarea simulatiei este determinata de scopuri ilicite sau imorale, sanctiunea nu poate fi decat nulitatea operatiunii juridice. In conditiile in care reclamantul a urmarit eludarea normelor edictate de catre institutia al carei angajat era, norme pe care le cunostea si le acceptase, chiar daca s-ar face dovada existentei contrainscrisului si a acordului simulatoriu, nu s-ar putea da eficienta unei eventuale intelegeri oculte in ceea ce priveste cele doua contracte de cesiune, acesta fiind cel putin imorala, B. T. fiind o societate pe actiuni, iar functionarea si incheierea actelor de administrare de catre prepusii acesteia trebuie sa aiba loc cu respectarea principiului transparentei.
In fine, sustinerile reclamantului in sensul ca paratul M. i-ar fi recunoscut pretentiile asupra unui numar de 10 parti sociale sunt vadit nefondate, scriptului depus la dosarul cauzei in timpul judecatii, script intitulat "Proces verbal" data la data de (...), nefiind semnat si asumat de catre parat.
Fata de toate aceste consideratii de fapt si de drept, instanta a respins ca fiind nefondate cererile privind constatarea simulatiei celor doua contracte de cesiune de creanta datate (...) si (...), iar ca o consecinta a respingerii cererilor principale, a fost respinsa si cererea accesorie privind inscrierea in registrul comertului.
Retinand culpa procesuala a reclamantului, in baza art. 274 C.pr.civ., instanta l-a obligat pe acesta sa le plateasca paratilor M. D. M. si SC B. C. S. suma de 1.190 lei cu titlu de cheltuieli de judecata constand in onorariu avocatial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel C. M. solicitândadmiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței comerciale apelate însensul admiterii acțiunii introductive de instanță, obligarea pârâtului de rangul 1 la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză atât în faza de apel, cât și la instanța de fond.
I. de fond și-a grupat argumentele în jurul a trei considerente principale: (1) că nu există un contraînscris care să facă dovada actului secret dintre reclamant și pârâtul M. D. M. și că nu a existat între noi o imposibilitate morală de preconstituire a unui asemenea înscris; (II) chiar dacă s-ar trece peste inexistența contraînscrisului, instanța apreciază că nu s-a facut dovada existenței acordului simulatoriu și nici a întinderii și a clauzelor actului secret; (III) că nu există motive care să fi justificat recurgerea de către reclamant la mecanismul simulației prin interpunere de persoane, iar în măsura în care totuși o asemenea simulație s-ar fi încheiat o asemenea simulație ar fi imorală.
Consideră sentința apelată ca fiind netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
1. Motive de apel privitoare la concluzia instantei că nu s-a făcut dovada actului secret și că nu exista o imposibilitate morală de preconstituire a unui înscris:
Este nefondată reținerea instanței că reclamantul nu ar fi făcut dovada existenței actului secret, a contraînscrisului și nici a acordului simulatoriu. I., deși admite imposibilitatea morală de preconstituire a unui înscris ca o situație excepțională, în care actul secret al unei simulații ar putea fi dovedit și cu alte mijloace de probă decât contraînscrisul, conchide că, în speță, nu s-ar fi facut dovada existenței unei asemenea imposibilități morale de preconstituire a înscrisului. În pofida faptului că instanța reține, pe baza declarațiilor părților, că între reclamant și pârâtul M. D. M. erau relații de prietenie, că derulau afaceri împreună și își acordam credite reciproc, împuternicindu-se chiar reciproc să efectueze operațiuni financiare unul pe contul altuia, ajunge totuși la concluzia că preconstituirea înscrisului ar fi fost posibilă, întrucât operațiunile efectuate pe conturile bancare nu erau oculte, ci puteau fi supravegheate de cel pe contul căruia erau făcute asemenea operațiuni.
Aceste considerente ale instanței sunt total nefondate atât pentru că în speță existența actului simulat poate fi dovedit prin orice mijloc de probă cât și sub aspectul nerecunoașterii imposibilității morale de preconstituire a contraînscrisului, culminând mai apoi cu nerecunoașterea simulației intervenite, fie ca urmare a ignorării totale a unor mijloace de probă, fie urmare a interpretării tendențioase și deformate a mijloacelor de probă administrate.
A. Critica soluției sub aspectul necesității existenței unui contraînscris.
În fundamentarea soluției sale instanța pleacă de la premisa caracterului necesar al existenței contraînscrisului pentru dovedirea simulației.
Procedând în acest mod, instanța aplică de fapt regulile de probațiune ale simulației din raporturile juridice civile și operațiunii de cumpărare a unor părți sociale, operațiune care în mod evident este o operațiune comercială, în condițiile art. 3 pct. 4 din Codul comercial; conform textelor menționate "Legea consideră ca fapte de comerț: ( ... ) cumpărările sau vânzările de părți, sau de acțiuni ale societăților comerciale". În condițiile în care simulația privea prin urmare o faptă obiectivă de comerț evident că regulile aplicabile în materie de probațiune sunt cele stabilite de art. 46 din Codul comercial, care elimină restricțiile în materie de probațiune prevăzutede art. 1191 Cod civil. Prin urmare, apreciem că premisa principală a instanței de fond, anume că nu s-a făcut dovada existenței unui contraînscris în raport cu actul public de cesiune de părți sociale este fundamental eronată, întrucât în materie comercială, dovada actului juridic secret - acela al interpunerii de persoane - poate fi făcută prin orice mijloc de probă.
B. Critica soluției sub aspectul nerecunoașterii imposibilității morale pentru încheierea unui contraînscris:
Admițând, ca ipoteză de analiză, că existența contraînscrisului este o condiție a dovedirii simulației chiar și în raporturile juridice comerciale - deși cum a arătat mai sus o asemenea condiție nu trebuie îndeplinită în speță - sentința apelată este criticabilă pentru că nu recunoaște existența în speță a unei imposibilități morale de preconstituire a înscrisului, bazată pe relațiile strânse de prietenie și încredere ce existau între reclamantul-apelant și pârâtul M. D. M. C. instanței pentru a ajunge la această concluzie consideră că nu pot fi reținute pentru următoarele:
1. Considerentul instanței că activitatea persoanei împuternicite poate fi urmărită de cel ce acordă o asemenea împuternicire și că aceasta nu ar fi în măsură să dovedească imposibilitatea preconstituirii înscrisului este eronată, cu atât mai mult cu cât instanța reține că nu a fost depusă la dosar o copie a înscrisului care să prevadă limitele împuternicirilor acordate între părți. S. fapt că nu a existat o asemenea limitare a puterilor conferite mandatarului, semnifică în opinia reclamantului o încredere deosebită ce exista între părți - și care își găsește justificarea în chiar relațiile de prietenie existente - iar instanța trebuia să ajungă la o concluzie contrară celei reținute, relația dintre reclamant și pârâtul de rangul 1 fiind mult deasupra unor simple relații de încredere ce există în mod obișnuit în raporturile dintre un mandant și mandatar. A. instanței că activitatea mandatarului poate fi supravegheată și urmărită de mandant și că activitatea acestuia nu are caracter ocult nu poate servi după nici un raționament logic pentru a formula deducții privitoare la existența/inexistența unor relațiile de prietenie și încredere între părți și, implicit, cu privire la posibilitatea/imposibilitatea preconstituirii unor probe.
2. N. considerentul instanței că efectuarea de către pârât a unor operațiuni bancare în contul reclamantului nu ar constitui o dovadă a relațiilor foarte strânse existente nu putea să ducă la concluzia instanței, ci dimpotrivă chiar la o soluție contrară. Afacerile comune derulate de parteneri, mai ales în condițiile în care este vorba despre societăți comerciale de persoane și nu de societăți de capitaluri, denotă în mod evident încrederea care există între asociați, relațiile apropiate dintre aceștia, asocierea într-o societate cu răspundere limitată realizându-se, cel mai adesea, cu persoane cunoscute și de mare încredere. De altfel, mecanismul interpunerii de persoane a mai fost folosit de reclamant și pârât chiar și în cazul altor societăți comerciale, analogia care putea fi făcută de instanță pentru situația acelei societăți și cea din prezentul proces putând fi reținut ca încă un argument pentru existența simulației cu privire la asociații societății. Înlăturarea depoziției martorului B. S. O., cu privire la practicarea simulației prin interpunere de persoane în cazul societății SC E. S., pe considerentul că acea societate a fost radiată prin Î. judecătorului delegat nr.
7680 din (...) este total nejustificată, împrejurările de fapt ce țin de asociații acelei societăți - și care permiteau instanței formularea unor prezumții judecătorești pentru speța noastră - neputând fi înlăturate prin radiereasocietății (de altfel, această societate nici nu este radiată din Registrul
Comerțului, fiind înregistrată în continuare la ORC C. sub nr. (...)).
3. Este tendențioasă și interpretarea pe care instanța de fond o acordă invitației pe care reclamantul a adresat-o pârâtului M. D. M. pentru petrecerea organizată cu ocazia unui eveniment familial (noiembrie 2010), instanța reținând că formularea unei asemenea invitații, în condițiile litigiului existent, denotă relații ce nu constituie " ... 0 piedică morală pentru ca cei doi să redacteze un act scris cu privire la operațiunile reclamate" Apreciază că, dimpotrivă, formularea unei asemenea invitații, în pofida litigiului existent, denotă relațiile foarte apropiate existente între noi, de prietenie și încredere deplină la momentul încheierii contractelor de cesiune
(2004, 2005), relații personale foarte strânse, care nu au putut fi zdruncinate în mod fundamental, de litigiului existent.
Toate cele mai sus evocate converg spre soluția existenței unor relații strânse de prietenie și încredere ce existau între reclamant și pârâtul de rangul 1, astfel că atunci când instanța apreciază că nu erau întrunite cerințele pentru a constata imposibilitatea morală de preconstituire a înscrisului se află într-o profundă eroare.
C. Critica soluției sub aspectul nerecunoașterii existenței actului simulației:
C1. I. ignoră cu desăvârșire anumite mijloace de probă administrate și converg ineluctabil spre soluția contrară celei pronunțate de instanță. I. de fond nu face nici o referire la anumite împrejurări care în mod categoric își găsesc explicația doar în considerarea faptului că apelantul a fost cel care a dobândit un număr de 12 + 1 părți sociale ale societății B. C. S., iar nu pârâtul M. D. M., dintre aceste împrejurări.
C2. I. dă o interpretare tendențioasă și deformată mijloacelor de probă administrate:
D. unele împrejurări au fost cu desăvârși re ignorate de instanța de judecată, altele au fost interpretate în mod tendențios și fără nici o justificare pentru asemenea interpretări. Așa de pildă, instanța apreciază că răspunsurile la interogator formulate de pârâții T. T. și B. R. V. "sunt de departe subiective și în favoarea reclamantului", astfel că nu pot fi reținute decât în măsura în care s-ar fi coroborat și cu alte probe administrate. Nu înțelege de ce dacă aceste relatări sunt "în favoarea reclamantului" nu ar putea fi reținute și de ce aceste declarații se consideră că nu sunt coroborate și cu alte probe. Chiar instanța reține că cedenții l-au cunoscut pe pârâtul M. D. M. doar cu ocazia semnării contractului de cesiune la notar, "pe strada R.", ceea ce se coroborează în mod evident cu alte împrejurări de fapt, mai sus menționate, dar care au fost ignorate cu desăvârșire de instanță. I. de fond, a căutat cu precizie farmaceutică găsirea unor neconcordanțe minore între declarațiile părților (număr de părți sociale cedate, locul unde s-a negociat tranzacția etc.) - neconcordanțe explicabile prin cei 7 ani de zile care au trecut de la încheierea tranzacției - pentru a exploata aceste neconcordanțe spre o anumită soluție, deși ansamblul probatoriului administrat ducând clar la concluzia reclamată de noi.
Împrejurarea că reclamantul deține autoturismul marca Renault
Megane, proprietatea societății, de la momentul achiziției acestuia prin contractul 28204 din (...), împrejurare atestată de declarația martorului B. S. este înlăturată de instanță, cu mențiunea că nu pot fi incidente dispozițiile art. 1203 Cod civil. În mod categoric, dispozițiile art. 1203 cod civil sunt aplicabile în speță, întrucât fiind admisibilă proba cu martori este admisibilă și proba cu prezumții.
Este cu totul surprinzătoare și înlăturarea cu desăvârșire a depoziției pârâtului U. H. D. care atât prin întâmpinarea depusă, cât și prin răspunsurile date la interogatoriile formulate a confirmat faptul că pârâtul M. D. M. era doar un interpus pentru achiziționarea părților sociale, și că, inclusiv Ia momentul la care pârâtul U. H. a devenit asociat al societății, avea cunoștință că deținătorul real al părților sociale ale societății era reclamantul, iar nu pârâtul M. D. M. Mai mult, acesta a confirmat prin semnarea actului intitulat Proces-verbal din (...) că pârâtul M. D. M. a fost dispus să recunoască cu ocazia întâlnirii avute între noi, Ia acea dată de (...), calitatea reclamantului de a fi proprietar pentru un număr de 10 părți sociale (din cele 13 pretinse de reclamant) ale societății. I. a reținut din depoziția pârâtului U. H. D. doar acele elemente care ar fi putut servi - în optica instanței - soluției preconizate de instanță, pentru restul împrejurărilor relatate de acesta pârâtul U. H. D. fiind finul reclamantului și un prieten apropiat doar al nostru (chiar daca îl cunoștea pe pârâtul M. cu mult înainte de a ne cunoaște pe noi și fusese vecin cu acesta!). Inconsecvența instanței apreciază că este evidentă ....
I. încearcă să rețină o contradicție între susținerea reclamantului cu privire la imposibilitatea morală a preconstituirii unui înscris și atitudinea noastră din timpul procesului în care am susținut că înscrisurile provenite de la pârâtul B. R. V. în care acesta confirmă primirea plăților de la reclamant ar constitui un început de dovadă scrisă. În mod evident nu există nici o contradicție în conduita noastră, relațiile cele mai strânse de prietenie le-am avut în raport cu pârâtul M. D. M., care azi nu mai recunoaște existența simulației, în timp ce toți ceilalți pârâți implicați în operațiunea de simulare recunosc existența acesteia. D. se admite că simulația prin interpunere de persoană implică cunoașterea interpunerii de persoane de către toți cei implicați (cocontractanți, beneficiarul real) este evident că înscrisurile provenite de la cocontractantul cedent în care acesta confirmă primirea unor sume de bani de la reclamant în contul prețului părților sociale cedate poate fi considerat un început de dovadă scrisă, care coroborat cu martori și prezumții, poate contura existența și întinderea simulației.
I. conchide în mod eronat că reclamantul ar fi făcut o plată în contul pârâtului M. D. M., fără ca, de această dată, să încerce să determine care ar fi fost rațiunea acestei plăți în contul altuia; reclamantul nu aveam vreo datorie de achitat către pârât și nici act de liberalitate nu a înțeles să fac, nu a fost împuternicit al pârâtului pentru această operațiune, astfel încât considerentul instanței că a făcut o plată în contul pârâtului este lipsit de orice fundament real și juridic. D. la o singura plata de mica valoare poate ca s-ar mai putea presupune asa ceva, in cazul a zeci de plati si incasari demonstrate, in valoare de peste 100.000 EUR, realizate pe parcursul mai multor ani argumentatia are de suferit. I. ajunge să rețină o stare de fapt total contară realității: ne transformă pe noi într-un împuternicit al pârâtului de rangul 1, în condițiile în care situația reală este totalmente contrarie celei reținute.
I. a ignorat depoziția contabilei societății B. C. S., martora P. C., propusă chiar de pârâtul M., din care rezultă că reclamantul era informat lunar despre situația contabilă a societății, cu ocazia depunerii situațiilor financiare ale societății la organele fiscale, informare care nu ar fi avut nici o rațiune în absența calității noastre de asociat al societății.
Ignorând unele mijloace de probă, înlăturând în mod nejustificat altele și interpretând în mod tendențios altele consideră că sentința pronunțatăeste vădit netemeinică și nelegală. Așa cum a arătat, proba cu martori sau prezumții putea și trebuia să fie folosită în speță, fiind în prezența unor raporturi juridice comerciale. Înscrisurile sau începuturile de dovadă scrisă existente, martorii și prezumțiile judecătorești care puteau fi formulate dovedesc în mod categoric simulația existentă și calitatea noastră de asociat al societății.
II. Motive de apel privitoare la existenta acordului simulatoriu
I. de fond reține că "pentru a fi în prezența interpunerii de persoane este absolut necesar ca toate cele trei părți implicate să aibă cunoștință atât de existența actului public, cât și de existența actului secret, adică să știe în patrimoniul cui se produc efectele actului public". Mai arată instanța că "este absolut necesar ca terțul contractant din actul public să cunoască faptul că a încheiat actul cu o persoană interpusă și că adevăratul său contractant este personajul ascuns privirilor indiscrete ale publicului". Admițând că ar fi corecte aceste susțineri ale instanței - împărtășite de altfel de majoritatea doctrinei din țara noastră - tot nu înțelegem cum a putut instanța să rețină că în speță nu s-ar fi făcut dovada acordului simulatoriu. Din moment ce instanța reține pe baza declarațiilor date cu ocazia interogatoriului formulat pârâților T. și B. cedenții părților sociale, că cedenții au negociat condițiile cesiunii cu reclamantul, pe pârâtul M. cunoscându-l doar la momentul semnării primului contract, acesta fiind prezentat de reclamant ca un interpus al reclamantului, este evident că aceștia aveau cunoștință despre existența simulației prin interpunere de persoane, ei semnând contractul de cesiune doar ca urmare a încrederii avute în reclamant. P. a fi îndeplinită cerința cunoașterii de către contractantul din actul public a simulației nu este nevoie ca acesta să fi cunoscut toate detaliile înțelegerii din actul secret, fiind suficient să cunoască că persoana din actul public nu este, ori nu este în întregime deținătorul real al drepturilor transmise. Pârâții T. și B. au confirmat prin depozițiile lor că l-au privit de pârâtul de rangul 1 doar ca un interpus, cunoscând în persoana noastră adevăratul beneficiar al părților sociale cedate, astfel că în opinia reclamantului existența acordului simulatoriu a fost dovedită rară putință de tăgadă în speță. Nu crede ca cineva isi poate imagina ca o tranzactie de cesiune a 66% dintr-o firma, in valoare de
130.000 EUR, cu plati esalonate in viitor pe mai multe luni si cu multiple conditionari putea fi stabilita de două părți ce s-au intalnit prima data la avocat (nu la notar cum gresit s-a inteles de instanta) pentru semnarea tranzacției.
III. Motive de apel privitoare la scopul simulației și caracterul imoral al acestuia.
I. de fond a încercat să identifice rațiunea pentru care reclamantul- apelant aș fi recurs la mecanismul simulației prin interpunere de persoane, ajungând la concluzia că din moment ce nu exista un conflict de interese între poziția pe care reclamantul o deținea în cadrul SC B. T. SA, aceea de membru în C. de administrație, și calitatea de asociat în societatea pârâtă SC B. C. S. nu există nici o rațiune pentru a fi recurs la acest mecanism, iar în măsura în care ar fi urmărit să utilizeze simulația pentru scopuri ilicite sau imorale ni se "reamintește" că o asemenea operațiune de simulație ar fi lovită de nulitate pentru cauză imorală.
Și acest considerent al instanței abundă de inexactități, atât din punctul de vedere al stării de fapt reținute, cât și din perspectiva fundamentării juridice a simulației.
1. Reclamantul nu a deținut calitatea de membru al C. de administrație al se B. T. SA, ci calitatea de director de investiții al B. T., calitate în care nu făcea parte din C. de administrație al băncii.
2. Așa cum se admite în mod unanim de juriști, operațiunea simulației nu este folosită doar pentru încercarea eludării unor dispoziții legale, ci și fără a urmări asemenea consecințe, situațiile în care simulația este licită - și de fapt singura ipoteză în care se recunoaște eficacitate juridică operațiunii de simulare ca atare - putând viza situații foarte variate. Într-un atare context, interpretarea dată de instanța de fond adresei B. T. SA, conform căreia interdicțiile ce ne priveau vizau doar deținerea calității de acționar sau asociat, administrator al unei societăți comerciale care ar avea în obiectul de activitate activități ce se înscriu în sfera activităților permise băncilor și că în condițiile acestea, neexistând un conflict de interese, nu ar mai putea subzista motive pentru operațiunea de simulare în achiziționarea părților sociale este totalmente nefondată.
Așa cum a arătat operațiunea de simulare nu trebuie să vizeze eludarea unei interdicții, ba dimpotrivă ea poate produce efecte doar atunci când nu urmărește eludarea unor norme imperative sau nu are scopul de a frauda interesele unor terțe persoane.
I. mai reține că existența simulației nu ar fi justificată atât timp cât am fi putut dobândi părțile sociale ale societății și în nume propriu sau printr-o altă entitate, întrucât nu avea altă obligație decât aceea de a dezvălui termenii contractului de asociere și a obține consimțământul Comitetului executiv al B. pentru a deveni asociat la o societate comercială care închiria băncii un anumit spațiu. O citire cu minima atentie a adresei bancii arata de fapt ca aceasta obligație a fost eliminata din codul de conduita C3.48.1, valabil începând cu februarie 2004. Este de remarcat că, pentru ca simulația să fie valabilă și să-și producă efectele, este obligatoriu ca reclamantul să fi putut dobândi părțile sociale și în nume propriu, în caz contrar simulația nu ar mai fi fost valabilă, ceea ce face ca și acest argument al instanței să fie lipsit de fundament juridic!
Față de toate cele de mai sus, apreciind că sentința apelată este vădit netemeinică și ne legală, solicită să se dispună admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii formulate în fața primei instanțe cu cheltuieli de judecată.
În probațiune s-au depus înscrisuri, interogatoriul pârâtului de rang l. În drept s-au invocat prevederile art. 1, art. 3 pct. 4 și art. 46 C. com., art. 1175 Cod civil, art. 296 C.pr.civ., art. 274 C.pr.civ ..
Analizând apelul declarat prin raportare la prevederile art. 296
și urm. Cod proced. civilă, C.ea reține următoarele:
Reclamantul și paratul M. D. s-au cunoscut cu mulți ani în urmă, au legat o prietenie și au dezvoltat afaceri doar impreuna sau si cu alte persoane, împrejurare de altfel necontestată de nici una dintre părți și care subzistă și în prezent.
La data de (...), pârâții B. R. V. și Ț. T., asociați la pârâta SC B. C. S., au încheiat cu paratul M. D. M. un contract de cesiune de părți sociale conform căruia, pârâtul Ț. T. a cesionat toate cele 8 părți sociale, iar pârâtul B. R. V. a cesionat 12 din cele 22 de părți sociale, prețul total al cesiunii fiind de 130.000 euro.
Din acest preț, 10.000 euro s-au achitat către pârâtul B. R. V. la data semnării contractului.
Diferența de 120.000 euro urma sa fie achitata astfel: 40.000 euro
(cate 20.000 euro pentru fiecare cedent la data ramanerii irevocabile asentintei civile nr. 1. a T. C., dar nu mai tarziu de (...); 40.000 euro, la data semnarii contractului de vanzare-cumparare intre parata SC B. C. S. si C. LOCAL AL MUN.PIULUI C.-N. cu privire la imobilul situat in C.-N., P. C., nr.
22, jud. C., dar nu mai târziu de (...) (din aceasta suma paratul T. primea
31.000 euro, iar paratul B. primea 9.000 euro); 40.000 euro urma sa fie achitata paratului B. pana cel târziu la data de (...).
La data de (...), paratul B. R. V. a cesionat paratului M. D. M. 2 părți sociale, astfel că în urma acestei cesiuni acesta din urmă deținea 22 de părți sociale, iar pârâtul B. R. V. avea 8 părți sociale.
Ulterior, in anul 2006, paratul B. R. V. a cesionat si cele 8 părți sociale astfel: către pârâtul M. D. M. un număr de 5 părți sociale si către paratul U.
H. D. un număr de 3 părți sociale.
La rândul sau, pârâtul M. D. M. a cesionat pârâtului U. H. D., în anul
2007, 9 părți sociale.
În urma acestei cesiuni, structura asociativă este următoarea: M. D. M., asociat cu 18 părți sociale și administrator și U. H. D. asociat cu 12 părti sociale.
Reclamantul apelant C. M. susține că primele două contracte de cesiune de părți sociale ar fi fost simulate prin interpunere de persoane si că în realitate ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra unui număr de 13 părți sociale.
Simulația, reglementată de dispozițiile art. 1175 C. civ. este definită de doctrină ca o excepție de la principiul opozabilității față de terți a actului juridic, în sensul că un terț poate să ignore efectele actului care exprimă - față de actul aparent - voința reală a părților contractante, în măsura în care nu a cunoscut existența si conținutul actului secret.
Astfel concepută, ea dă naștere în plan procesual unei acțiuni în simulație, aflată la îndemâna terților.
În speță, simulația actelor încheiate, față de actele aparente (actele adiționale privind modificarea structurii capitalului social prin cooptarea de noi asociați si redistribuirea părților sociale) este invocată de un nesemnatar al înscrisurilor aparente.
Astfel, în mod corect a reținut instanța faptul că actele publice nu au fost tăgăduite de către nici una dintre părți.
C. susținerilor pârâților M. D. M. și SC B. C. S., instanța a reținut de asemenea în mod corect faptul că în cazul în care transmiterea părților sociale se face printr-un act oneros, ca si în cazul de față, contractul este consensual, pentru validitatea cesiunii nefiind necesară încheierea contractului în formă scrisă sau în formă autentică.
Cu toate acestea, dezbaterile care au avut loc în fața instanței de fond cu privire la proba actului secret respectiv imposibilitatea morală de a constitui contraînscrisul - art. 1191-1198 C.civ - exced obiectului prezentei cauze întrucât, în materie comercială, între părțile actului secret, existența simulației poate fi dovedită cu orice mijloc de probă, inclusiv cu martori și prezumții, potrivit art. 46 C.com tocmai datorită faptului că vânzarea- cumpărarea de părți sociale este o faptă de comerț, potrivit art. 3 pct. 4
C.com.
În acest sens, sunt corecte susținerile apelantului potrivit cărora, în condițiile în care simulația privea o faptă obiectivă de comerț evident că regulile aplicabile în materie de probațiune sunt cele stabilite de art. 46 din Codul comercial, care elimină restricțiile în materie de probațiune prevăzute de art. 1191 Cod civil.
În speță, C.ea reține ca relevante următoarele aspecte:
Răspunsurile la interogator ale cedenților părților sociale ale societății SC B. C. S., B. R. V. și Ț. T. se coroborează cu poziția procesuală constantă a intimatului U. H. D., coasociat actual al societății, exprimată în sensul admiterii acțiunii.
Cei dintâi pârâți arătați anterior, prin declarațiile date în fața instanței de fond, au arătat că l-au cunoscut pe M. D. M. cu ocazia semnării contractelor de cesiune la avocat B. L., că au negociat clauzele contractului de cesiune cu apelantul, că au acceptat calitatea de interpus al pârâtului M. D. M., considerându-l pe apelantul reclamant ca asociat real al societății, prețul părților sociale cedate fiind primit de la C. M. cu excepția unei sume de 10.000 EUR, care le-a fost faptic predat de pârâtul M. -f. 193-200 dosar fond.
De asemenea, prin înscrisurile existente la filele 63-67 cedentul B. R.
V. confirmă primirea în tranșe a prețului convenit pentru părțile sociale cedate iar prin actul din (...) confirmă primirea integrală a prețului pentru părțile sociale cedate și că acesta nu mai are nici o pretenție "față de domnul C. M. pentru cele 12 părți sociale reprezentând 40% din firmă ale acestuia, precum și față de domnul M. M., care împreună cu părțile sociale cumpărate de la domnul T. T. deține 8 părți sociale reprezentând 26,6% din firmă".
Din cele 20 părți sociale care au reprezentat obiectul primului contract de cesiune de părți sociale 12 reveneau reclamantului și 8 părti sociale lui M. D. M.
Cu privire la cel de-al doilea contract de cesiune, din (...), având ca obiect 2 părți sociale, din care 1 parte socială îi revenea apelantului și 1 parte socială pentru pârâtul M. reclamantul a făcut o plata de 12.500 EUR confirmata de declarația din 29.09.05 data de dl B., in baza ridicărilor din contul său personal de 9950 EUR si 20.000 RON mentionate in extrasul de cont existent la dosar.
De altfel, chiar pârâtul M. D. M. recunoaște, prin răspunsul la întrebarea nr.2 din interogatoriu -f.201, că prețul părților sociale cedate a fost plătit de către reclamant nuanțând însă doar în final și arătând că de fapt banii erau ai lui.
Sursa de proveniență a banilor pentru plată este dovedită de apelant prin retragerile de numerar făcute din contul personal, existând și corelația cu plățile efectiv realizate pentru părțile sociale.
Prin urmare, nu doar că plata a fost făcută de apelant, dar și sursa de proveniență a banilor este dovedită, ca fiind din contul său.
Susținerea pârâtului M. că banii au provenit de la el este nedovedită în condițiile în care afirmă că a primit, pe parcursul unui an de zile, sume de câte 10.000 euro de la sora sa din Grecia fără să facă dovada circuitului bancar al acestora sau să prezinte vreun document care să ateste faptul că banii au trecut granița în numerar.
Declarația dată de martorul P. M. B. care afirmă că în anul 2004-
2005 a aflat de la pârâtul M. "că sora lui i-ar fi dat niște bani să cumpere părți sociale de la această societate", este una indirectă, aflată de la parte motiv pentru care ea nu poate fi reținută.
Martorii Ț. C. și B. S., au declarat că reclamantul a fost cel care a negociat dobândirea părților sociale, a făcut plata prețului aferentă părților sociale cumpărate, că domnul M. ridica bani din contul bancar aparținând apelantului, aceste sume fiind destinate plății obligațiilor firmei, că reclamantul s-a implicat în mod activ în activitatea societății.
Afirmația făcută de către intimatul M. în sensul că reclamantul a produs probe ulterior încheierii actelor publice, pentru a-și dovedipretențiile, cu referire directă la chitanțele eliberate de pârâtul B. sunt simple speculații în condițiile în care nu a solicitat înscrierea în fals cu privire la acestea.
La conturarea stării de fapt trebuie reținută și împrejurarea că reclamantul apelant a garantat în mod exclusiv un credit al societății SC B. C. S. în valoare de 98.685 EUR la data de (...), sumă ce a fost folosită pentru achiziționarea de către societate a spațiului din C.-N., P. U. nr. 22.
De asemenea, reclamantul deține actele originale ale societății, acte constitutive, certificatul de înmatriculare, acte adiționale precum și un autoturism al societății, Renault Megane, de la momentul achiziției acestuia prin contractul 28204 din (...)
În același timp, a fost implicat activ în activitatea societății, fiind informat lunar despre situația contabilă a societății și efectuând plățile online pentru societate.
Martora P. C., contabila societății B. C. S., a declarat în mod neechivoc faptul că reclamantul era informat lunar despre situația contabilă a societății, cu ocazia depunerii situațiilor financiare ale societății la organele fiscale.
De altfel, aceeași procedură, a simulației prin interpunere de persoane, a fost uzitată de către reclamant și pârâtul M. și în cazul altor societăți comerciale, cum ar fi SC E. S. așa cum rezultă din declarația martorului S. O.
D. se admite că simulația prin interpunere de persoană implică cunoașterea interpunerii de persoane de către toți cei implicați
(cocontractanți, beneficiarul real) este evident că înscrisurile provenite de la cocontractantul cedent în care acesta confirmă primirea unor sume de bani de la reclamant în contul prețului părților sociale cedate poate fi considerat un început de dovadă scrisă, care coroborat cu martori și prezumții, poate contura existența și întinderea simulației.
Înscrisurile sau începuturile de dovadă scrisă existente, martorii și prezumțiile judecătorești dovedesc în mod categoric simulația existentă și calitatea reclamantului de asociat al societății.
Este real faptul că, așa cum reține de altfel și instanța de fond, pentru a fi în prezența interpunerii de persoane este absolut necesar ca toate cele trei părți implicate să aibă cunoștință atât de existența actului public, cât și de existența actului secret, adică să știe în patrimoniul cui se produc efectele actului public". De asemenea, este absolut necesar ca terțul contractant din actul public să cunoască faptul că a încheiat actul cu o persoană interpusă și că adevăratul său contractant este personajul ascuns privirilor indiscrete ale publicului".
Din moment ce cedenții au negociat condițiile cesiunii cu reclamantul, pe pârâtul M. cunoscându-l doar la momentul semnării primului contract, acesta fiind prezentat de reclamant ca un interpus al reclamantului, este evident că aceștia aveau cunoștință despre existența simulației prin interpunere de persoane, ei semnând contractul de cesiune doar ca urmare a încrederii avute în reclamant.
P. a fi îndeplinită cerința cunoașterii de către contractantul din actul public a simulației nu este nevoie ca acesta să fi cunoscut toate detaliile înțelegerii din actul secret, fiind suficient să cunoască că persoana din actul public nu este, ori nu este în întregime deținătorul real al drepturilor transmise.
Pârâții T. și B. au confirmat prin depozițiile lor că l-au privit de pârâtul de rangul 1 doar ca un interpus, cunoscând în persoana reclamantului adevăratul beneficiar al părților sociale cedate.
Coroborând declarațiile martorilor audiați în cauză cu răspunsurile la interogatoriu, cu înscrisurile depuse la dosar și cu prezumțiile simple, potrivit art. 1203 Cod civil, C.ea apreciază ca deplin dovedite condițiile simulației prin interpunere de persoane.
Față de aceste considerente, raportat la art. 296 Cod proced. civilă,
C.ea va admite apelul declarat de C. M. împotriva sentinței civile nr. 8275 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C. pe care o va schimba în tot în sensul că va admite acțiunea formulată de reclamantul C. M. împotriva pârâților M. D. M., SC B. C. S., U. H. D., B. R. V. și Ț. T.
Va constata caracterul simulat al contractului de cesiune încheiat la
(...) între B. R. V. și M. D. M., precum și al contractului de cesiune de părți sociale din (...) încheiat între aceleași părți.
Va constata că reclamantul este adevăratul cesionar al unui număr de
13 părți sociale ale SC B. C. S..
Va dispune înregistrarea în Registrul Comerțului a dreptului de proprietate al reclamantului cu privire la cele 13 părți sociale ale SC B. C. S. concomitent cu reducerea numărului de părți sociale ale pârâtului M. D. M. de la 18 părți sociale la 5 părți sociale.
În baza art. 274 alin 3 Cod proced. civilă, va obliga pe intimatul M. D.
M. la plata în favoarea apelantului a sumei de 2.090,9 lei, cheltuieli de judecată parțiale la fond și în apel reprezentând taxă timbru, timbru judiciar
- 90.9 lei și parțial onorariu avocațial - 2.000 lei.
Procedând astfel, C.ea reține că judecătorii au dreptul, potrivit art.274 alin. (3) Cod procedură civilă, să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Totodată, reține și practica în această materie a Curții Europene a
Drepturilor Omului, conform căreia partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil (cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României, Stere și alții împotriva
României, Raicu împotriva României).
P. ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de C. M. împotriva sentinței civile nr. 8275 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C. pe care o schimbă în tot în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul C. M. împotriva pârâților M. D. M., SC B. C. S., U. H. D., B. R. V. și Ț. T.
Constată caracterul simulat al contractului de cesiune încheiat la (...) între B. R. V. și M. D. M., precum și al contractului de cesiune de părți sociale din (...) încheiat între aceleași părți.
Constată că reclamantul este adevăratul cesionar al unui număr de 13 părți sociale ale SC B. C. S..
Dispune înregistrarea în Registrul Comerțului a dreptului de proprietate al reclamantului cu privire la cele 13 părți sociale ale SC B. C. S.concomitent cu reducerea numărului de părți sociale ale pârâtului M. D. M. de la 18 părți sociale la 5 părți sociale.
Obligă pe intimatul M. D. M. la plata în favoarea apelantului a sumei de 2.090,9 lei, cheltuieli de judecată parțiale la fond și apel.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința azi, 20 I. 2011.
Red.M.H./dact.L.C.C.9 ex./(...)Jud.fond: E. B.
| ← Decizia comercială nr. 1145/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 1938/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
|---|
