Decizia comercială nr. 15/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA C.Ă, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 15/2011
Ședința din 25 ianuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : C. I. JUDECĂTOR : A. - I. A. GREFIER : V. D.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul T. J., împotriva sentinței comerciale nr. 409 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C., în contradictoriu cu intimații O. N. C., O. N. C., T. M. L., T. L., T. I., T. H. și SC F. SA, având ca obiect constatare nulitate act.
La apelul nominal făcut în cauză, la a doua strigare, nu s-a prezentat nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul nu este timbrat, lipsind dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 25,5 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, apelantul fiind citat cu mențiunea timbrării apelului de la domiciliul procesual ales în declarația de apel (fila 7 din dosar).
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de (...) s-au înregistrat la dosar din partea apelantului motivele de apel.
C.ea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ. astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2. constată că, este competentă să soluționeze apelul potrivit art. 3 pct. 2 C.pr.civ. Reținând că, apelantul T. J. a fost citat de la sediul procesual ales în declarația de apel, respectiv de la S. N., Ș. și A., cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 25,5 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, dar nu s-a conformat acestei dispoziții, din oficiu, în temeiul art. 20 alin. 3 din legea nr. 146/1997 invocă excepția netimbrării apelului și reține cauza în pronunțare pe excepție. C U R T E A Prin sentința comercială nr. 409 din 7 iulie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C., s-a luat act de renunțarea intervenientului în interesul pârâtei O. N. C. la judecarea cererii de intervenție în interesul pârâtei SC F. SA C.-N. S-a admis excepția lipsei de interes a reclamantului T. J., în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor pârâtei SC F. SA din data de 20 octombrie 1995 prin care s-a aprobat actul constitutiv al pârâtei, ulterior autentificat sub nr. 177/14 decembrie 2005 de BNP P. M., în ceea ce privește clauza : „Societatea fiind de tip închis, acțiunile nominative sunt cesibile numai între acționari. Acționarii care doresc să cesioneze acțiunile fiind obligați să notifice în scris Consiliul de A. al societății, iar acesta va aduce la cunoștința celorlalți acționari această intenție prin afișarea ofertei de cesionare la sediul societății. Notificarea are valoare de ofertă irevocabilă și are ca scop aducerea la cunoștința acționarilor a intenției de cesiune. A. dobândite în condițiile prezentului act constitutiv pot fi transmise către terți numai prin moștenire legală"; și, în consecință : S-a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor pârâtei SC F. SA din data de 20 octombrie 1995 prin care s-a aprobat actul constitutiv al pârâtei, ulterior autentificat sub nr. 177/14 decembrie 2005 de BNP P. M., în ceea ce privește clauza arătată la pct. 2 ca fiind formulat de o persoană lipsită de interes. S-a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a actului constitutiv autentificat sub nr. 177/14 decembrie 2005 de BNP P. M., în ceea ce privește clauza arătată la pct. 2. Reclamantul T. J. a declarat apel împotriva sentinței comerciale nr. 409/(...) pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj. Dovada de îndeplinire a procedurii de citare confirmă împrejurarea că apelantului i-a fost adus la cunoștință obligația de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art.19 din L. nr.146/1997. A. și cererile introduse la instanțele judecătorești [...] sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani potrivit prevederilor art. 1 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Dispozițiile art. 11 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru statuează : Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din: taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabila în bani, soluționată de prima instanță. Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. In cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioara. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii în conformitate cu prevederile art.20 alin 3 din L. nr 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin D. nr. 935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și în acest sens s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, C.ea a constatat că dispozițiile Legii nr. 146/1997 nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin L. fundamentală. C.ea Europeană a Drepturilor Omului amintește, în cauza Weissman și alții contra România, că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal (Tolstoy-Miloslavsky, citat mai sus, pag. 80-81, §§ 61 și următoarele, și Kreutz). Constatând că apelantul, deși legal citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și a timbrului judiciar, nu a îndeplinit obligația de plată până la termenul stabilit astfel că urmează a se aplica sancțiunea anulării acțiunii în conformitate cu prevederile art. 20 alin 3 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E : Anulează ca netimbrat apelul declarat de T. J. împotriva sentinței comerciale nr. 409/(...) pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr. (...), pe care o menține în întregime. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi 25 ianuarie 2010. PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER I. C. A. A.-I. D. V. Red.CI Dact.SzM/4ex. (...)
← Decizia comercială nr. 493/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 126/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|