Încheierea comercială nr. 412/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

ÎNCHEIERE CIVILĂ Nr. 412/2011

Ședința Camerei de C. de la 21 I. 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. H.

Grefier M. T.

{ F. | }

S-a luat în examinare cererea privind suspendarea provizorie a executării sentinței comerciale nr. 974 din (...), pronunțată de T. B.-N., în dosar nr. (...), formulată de petenta SC C.&T. I. SRL, în contradictoriu cu intimatul A. M. I.

Soluționarea cererii s-a făcut în Camera de C., fără citarea părților.

S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că cererea este timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei, timbru judiciar mobil, precum și că, la data de (...), petenta a depus la dosar dovada consemnării sumei de 500 lei, cu titlu de cauțiune, la dispoziția instanței, prin recipisa nr. 7. din data de (...).

Curtea reține cauza în pronunțare.

{ F. | }

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la (...) sub nr. (...) petenta SC C. & T. I. SRL a solicitat suspendarea provizorie a executării Sentinței comerciale nr. 974 /(...), pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...) până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul recursului înregistrat la dosar.

În motivarea cererii petenta a arătat că prin sentința comercială nr.

974 din (...), pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...) s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă generală împotriva debitoarei SC C. & T. I. SRL urmare a admiterii cererii formulate de către creditorul A. M. I.

Susține petenta că, fiind nelegal citată pentru termenul de judecată din (...), nu a putut formula contestație în condițiile Legii nr. 85/2006.

De asemenea, creanța creditorului A. M. I. este litigioasă, nefiind îndeplinită condiția caracterului cert, lichid și exigibil.

În aceste condiții se impune respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 300 alin. 3, art. 403 alin. 4

C.pr.civ., art. 8 alin. 5 din Legea nr. 85/2006.

Curtea, examinând cererea de suspendare provizorie reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. 974 din (...), pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...) s-a admis cererea formulată de către creditorul A. M. I. și s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă generală împotriva debitoarei SC C.& T. I. SRL

Din cuprinsul dispozițiilor art. 8 alin. 4 și 5 din Legea nr. 85/2006 rezultă că: „prin derogare de la prevederile art. 300 alin. 2 și 3 din C.pr.civ., cu modificările și completările ulterioare, hotărârile judecătorului sindic nu vor putea fi suspendate de instanța de recurs.

Prevederile alin. 4 nu se aplică în cazul judecării recursului împotriva următoarelor hotărâri ale judecătorului sindic: a) sentința de respingere a contestației debitorului introdusă în temeiul art. 33 alin. 4; b) sentința prin care se decide intrarea în procedură simplificată; c) sentința prin care se decide intrarea în faliment pronunțată în condițiile art. 107; d) sentința de soluționare a contestației la planul de distribuire a fondurilor obținute din lichidare și din încasarea de creanțe introdusă în temeiul art. 122 alin. 3.";

Curtea constată că prin sentința comercială nr. 974 din (...), pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...) s - a deschis procedura insolvenței în formă generală împotriva debitoarei fără să existe vreo contestație a acesteia din urmă formulată în temeiul art. 33 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.

Faptul că se invocă de către petentă nelegala citare și imposibilitatea formulării contestației nu sunt de natură să conducă la incidența art. 8 alin

5 lit. a din L.85/2006, textul fiind de strică interpretare iar aspectele sesizate neputând fi analizate în procedura necontencioasă reglementată de art. 403 alin 4 C. proced. civilă.

Față de aceste considerente, cererea petentului privind suspendarea provizorie a executării sentinței comerciale nr. 974 din (...), pronunțată de T.

B.-N. în dosar nr. (...) apare ca inadmisibilă, urmând a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de petenta SC C. & T. I. SRL privind suspendarea provizorie a executării sentinței comerciale nr. 974 din (...), pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul recursului.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, (...)

PREȘEDINTE, GREFIER, M. H. M. T.

Red./dact.M.H.

2 ex./(...)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea comercială nr. 412/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii