Decizia comercială nr. 1562/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1562/2011
Ședința publică de la 14 A. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE R.-R. D.
Judecător L. U.
Judecător D. M.
Grefier M. T.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul formulat de debitoarele C. T. B. - PRIN P. și P. C. T. B., împotriva sentinței civile nr. 3., pronunțată în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu creditoarea S. D. 2. C. S., debitorul P. C. T. B. PRIN P. și chematul în garanție M. D. R. ȘI L., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenți, avocat V. C. C., cu delegație la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul nu este timbrat, iar la data de 11.04, respectiv (...), intimata creditoare a depus la dosar întâmpinare. Reprezentanta recurenților depune la dosar dovada achitării taxelor judiciare de timbru aferente recursului în sumă de 3728 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar mobil, precizând că a studiat întâmpinarea. Nemaifiind altecereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursurilor. Reprezentanta recurenților solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată. Curtea reține cauza în pronunțare. CURTEA Prin sentința civilă nr.315/CA/19 octombrie 2010 pronunțată în dosarul (...) a Tribunalului Bistrița-Năsăud, s-a respins excepția prematurității invocate de pârâtele C. T. B. prin P. și P. comunei T. B. s-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta D. 2. C. S. împotriva pârâtelor C. T. B. prin P. și P. comunei T. B. și în consecință, au fost obligate pârâtele să achite reclamantei suma de 168.538,77 lei diferență preț, 165.792,97 lei penalități de ântîrziere calculate până la data de (...) fiind obligate pârâtele și la plata unor penalități de 0,15% pe zi de întârziere de la data de (...) până la plata efectivă a sumeid e 168.538,77 lei. De asemenea, s-a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâtă, s-a luat act de renunțarea la judecarea cererii de chemare în garanție formulată de C. T. B. prin P. împotriva M.ui D. R. și Locuințe și au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 9.983,07 lei precum și să achite suma de 2.000 lei diferență onorar pentru expert M. E. Tribunalul a reținut că pârâtele nu și-au respectat obligația de achitare a facturilor emise de reclamantă conform art.18 pct.1 din contractul încheiat că penalitățile de întârziere sunt datorate conforma rt.6 pct.2 din contract și că potrivit actului adițional din (...) a fost prelungit termenul de finalizare a lucrărilor până la data de (...). Raportat la acest aspect, au fost respinse apărările pârâtelor cu privire la faptul că lucrarea nu ar fi fost finalizată la termenul prevăzut în contract invocându-se și procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor. De asemenea, în ce privește cererea reconvențională s-a constatat că reclamanta nu datorează penalități pentru neexecutarea lucrării în termenul convenit de părți c aurmare a prelungirii acestuia prin actul adițional încheiat la (...). Totodată s-a luat act la renunțarea judecării cererii de chemare în garanție formulată de pârâta C. T. B. prin P. împotriva M.ui Dezlvotării R. și Locuințe și au fost obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs C. T. B. prin P. și P. comunei T. B. solicitând admiterea recursului potrivit art.304 pct.9 și 304/1 C.proc.civ., casarea în întregime a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul admiterii și a cererii reconvenționale ca fiind întemeiată și obligarea reclamantei la plata sumei de 371.510 lei penalități de întârziere cu cheltuieli de judecată solicitând și compensarea acestora în cazul în care instanța va aprecia necesar acest lucru. În motivarea recursului se susține că deși s-a dispus efectuarea unei expertize, experta nu s-a pronunțat asupra penalităților cerute, nu a răspuns obiectivelor pârâtelor iar instanța a dispus în mod nejustificat respingerea cererii. Chiar dacă încheierea de ședință nu este completă rezultă că s-a contestat conținutul expertizei și având în vedere și cererea reconvențională instanța trebuia să dispună completarea expertizei chiar și din oficiu. Tot nejustificat a fost respinsă și cererea de audiere a martorului C. N., astfel că recurenta solicită casarea cu trimitere a hotărârii deoarece nu este posibilă administrarea acestor probe în recurs. În subsidiar, se solicită modificarea sentinței deoarece instanța a interpretat greșit actele adiționale întrucât executarea lucrărilor trebuia finalizată până în data de 10 mai 2008. Chiar dacă termenul de finalizare s-a modificat, art.12 din contract privitor la penalități a rămas nemodificat, astfel încât pârâta datorează penalitățile calculate pe care nu le-a contestat. SC D. 2. C. S. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs reprezentând onorar avocațial. Intimata arată că a fost efectuat un raport de expertiză cu privire la cuantumul penalităților și cu privire la acest aspect, experta a răspuns punctual astfel încât nu este fondată cererea recurentei de casare cu trimitere spre rejudecare. De asemenea, nici cererea de obligare la plata de penalități de întârziere nu este justificată pentru că la data la care părțile au convenit să se facă finalizarea lucrării, lucrarea era predată fiind semnate procesele verbale de recepție finală. Asupra recursului, Curtea va reține următoarele: În ceea ce privește lipsa de rol activ imputată instanței de fond și nepronunțarea asupra cererii de refacere a expertizei și de calcul a penalităților solicitate în acțiunea reconvențională se observă că tribunalul a stabilit prin încheierea din ședința publică din (...) obiectivele expertizei contabile că raportat la aceste obiective expertul a efectuat raportul de expertiză astfel că prin încheierea din (...) s-au respins cererile de completare a raportului de expertiză cât și solicitarea pârâtei reconvenționale de administrare a probei testimoniale ca neconcludente. Astfel, tribunalul a dat dovadă de rol activ în conformitate cu art.129 alin.5/1 și a administrat toate probele necesare pentru justa soluționare a cauzei pronunțându-se asupra cererilor părților. Pârâtele reconvenționale aveau posibilitatea de a solicita obiective proprii la raportul de expertiză contabilă și de altfel chiar și obiectivele stabilite de către instanță s-au datorat faptului că era contestată contravaloarea facturii 575/(...) în condițiile în care însuși prețul total aferent lucrărilor era stabilit de părți în mod diferit. Ca atare, Curtea va aprecia că nu se impune casarea sentinței atacate în vederea administrării unor noi probe deoarece cele administrate cu ocazia judecării fondului cauzei au putut duce la justa soluționare a cauzei. Referitor la motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ., și care de fapt ar privi interpretarea greșită a actelor aflate la dosarul cauzei respectiv motivul de modificare prev.de art.304 pct.8 C.proc.civ.Curtea va aprecia că acesta este nefondat. Aceasta deoarece potrivit actului adițional din (...) termenul de finalizare a lucrărilor stabilit inițial pentru data de (...) a fost prelungit pentru data de (...). Părțile au arătat că restul clauzelor contractuale erau nemodificate. Penalitățile prev.de art.12 din contract sunt datorate în privința executantului pentru neexecutarea obligațiilor asumate din contract evident până la termenul stabilit la pct.6 din contract prelungit prin actul adițional până în (...). Cu alte cuvinte, prelungindu-se termenul de finalizare a lucrărilor doar în cazul în care acest termen nou stabilit prin actul adițional nu era respectat, erau datorate penalități și nu așa cum arată recurenta că penalitățile sunt datorate oricum pentru nerespectarea termenului inițial stabilit. Or, instanța de recurs apreciază că penalitățile sunt consecința nerespectării obligațiilor asumate iar intimata așa cum rezultă din procesele verbale de recepție finală a predat lucararea la data de (...), deci înaintea termenului stabilit prin actul adițional. Prin urmare, interpretarea contractului a fost făcută de instanța de fond în conformitate cu art.982, 983 C.civ.astfel că în mod întemeiat a fost respinsă acțiunea reconvențională. Ca atare, în conformitate cu art.312 C.proc.civ.,raportat la art.304 pct.8 și 9 C.proc.civ., va respinge recursul ca nefondat și va menține în totalitate sentința civilă atacată. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de C. T. B. și P. comunei T. B. împotriva sentinței civile 315 din (...) pronunțată în dosarul (...) al Tribunalului Bistrița-Năsăud, pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 14 aprilie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, R. R. D. L. U. D. M. M. T. red.RRD/AC
2 ex. - (...)
← Decizia comercială nr. 317/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Încheierea comercială nr. 430/2011, Curtea de Apel Cluj -... → |
---|