Decizia comercială nr. 191/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Nr. 191/2011

Ședința de la 14 O. 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. Al H.

Judecător G.-A. N.

Grefier A. B.

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - apelul declarat de către apelanții B. R. și B. I. L. împotriva sentinței civile nr. 6. pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC B. SA - S. J. C., având ca obiect obligatia de a face.

Se constată că la data de 12 octombrie 2011 s-au înregistrat la dosarul cauzei concluzii scrise formulate de apelanți.

Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 7 octombrie 2011, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.

C.EA

Prin sentința comercială nr. 634 din (...) pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. (...) s-a respins cererea formulată de reclamanții B. R. și B. I. L. împotriva pârâtei SC B. SA, cerere având ca obiect obligarea pârâtei să emită o adeverință de radiere ipotecă pentru imobilul situat în C.-N., str.V. N. nr.36, înscris în CF nr.1., nr. top. 19594/2 și 19595/1/2 și în caz contrar hotărârea să țină loc de adeverință de radiere. F. cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 9 august 2004 între pârâtă și SC Z. C. SRL s-a încheiat un contract de credit înregistrat sub nr.24090, contract m baza căruia instituția bancară acorda persoanei juridice o linie de credit în cuantum de 1 miliard lei vechi, pe o perioadă de 6 luni de la data semnării contractului, respectiv până la data de 9 februarie 2005, linia de credit utilizându-se pentru acoperirea necesităților de capital circulant generate de decalajul dintre încasări și plăți și anume pentru plăți curente, furnizori, utilități și datorii curente la bugetul de stat, conform art.1 din convenția părților.

Împrumutatul se obliga să restituie pârâtei întregul împrumut acordat, cu o dobândă de 27% pe an, instituția bancară rezervându-și dreptul de a modifica dobânda în funcție de cursul dobânzii pe piața interbancară, nerambursarea la termenul stabilit a liniei de credit atrăgând după sine plata de către împrumutat de dobânzi penalizatoare până la data recuperării integrale a sumelor și a dobânzilor aferente.

Pentru linia de credit împrumutatul se obliga să achite băncii comisioane de acordare, de evaluare și reevaluare, precum și un comision de neangajare de 1% pe an calculate pe fiecare zi de neangajare la soldul neangajat al creditului aprobat.

La data de 24 noiembrie 2004 s-a încheiat un act adițional la contractul de credit între pârâtă, SC Z. C. SRL și reclamanții B. I. L.,respectiv B. R., în calitate de garanți, părțile de comun acord procedând la suplimentarea facilității revolving pentru capital de lucru de la 1 miliard lei vechi la 1.950.000.000 lei vechi, în cadrul perioadei inițiale, cu rambursare la data de 9 februarie 2005.

Conform acestui act adițional, în vederea garantării restituirii împrumutului se proceda la suplimentarea garanțiilor inițiale aferente contractului de credit nr.24059/18 mai 2004, cu un contract de ipotecă asupra imobilului proprietatea reclamanților situat în C.-N., la V. N., constând în două terenuri intravilan în suprafață de 351 mp și respectiv

1.299 mp, înscrise în CF nr.1. C.-N. Valoarea creanței garantate era de

950.000.000 lei vechi la care se adăugau dobânzile, spezele, taxele, comisioanele și cheltuielile aferente.

În conformitate cu dispozițiile clauzelor contractuale inserate în capitolul „Alte clauze";, garanții se obligau în mod solidar alături de beneficiarul creditului SC Z. C. SRL la plata întregului credit și a dobânzilor aferente conform C. civil și C. comercial.

La data de 8 februarie 2005 se încheie actul adițional nr.2 la contractul de credit, act adițional în baza căruia se procedează la reducerea facilității revolving pentru capital de lucru de la 1.950.000.00 lei vechi la

1.850.000.000 lei vechi, stabilindu-se menținerea acestui plafon pe o perioadă de 6 luni, cu rambursare la data de 9 august 2005. În baza aceluiași act adițional, garanții se obligau în solidar, alături de societatea împrumutată, la plata creditului și a dobânzilor aferente, conform legii.

Din cuprinsul contractului de credit și respectiv a actelor adiționale încheiate la acest contract, instanța a reținut faptul că reclamanții, în calitate de garanți ipotecari, și-au asumat o obligație de solidaritate pasivă împreună cu SC Z. C. SRL, solidaritate care, în conformitate cu disp. art.1039 C.civ., îl îndreptățește pe creditor să ceară oricărui debitor executarea integrală a prestației care formează obiectul obligației.

Astfel, prin contractul de ipotecă nr.(...)0/(...), pe care reclamanții recunosc că l-au încheiat împreună cu pârâta, contract de ipotecă ce vizează imobilul proprietatea garanților persoane fizice, situat în C.-N., V. N., imobil compus din 2 terenuri în suprafață de 351 mp și respectiv 1.299 mp, înscrise în CF nr.1., reclamanții au garantat restituirea de către persoana juridică a unui împrumut în cuantum de 950.000.000 lei vechi, dispunându-se în baza aceluiași contract notarea interdicției de înstrăinare și grevare în cartea funciară.

Garanții ipotecari își exprimau acordul ca banca să-și acopere întreaga creanță (facilitate, dobânzi, comisioane) din valoarea imobilului la data executării.

Instanța a mai reținut faptul că împotriva SC Z. C. SRL a fost deschisă procedura insolvenței și că pârâta a formulat declarație de creanță, fiind înscrisă în tabelul creanțelor declarate împotriva averii debitoarei cu o creanță garantată în cuantum de 188.248,09 lei (f.12-13).

În cadrul procedurii insolvenței, în urma valorificării unor bunuri aparținând debitoarei SC Z. C. SRL, s-a procedat la distribuirea în favoarea pârâtei a sumei în cuantum de 188.248 lei, fapt ce rezultă din cuprinsul adresei înregistrată la dosar la data de 6 ianuarie 2011 (f.45).

Reclamanții apreciază că distribuirea către pârâtă a întregii sume înscrisă în tabelul creanțelor declarate împotriva averii debitoarei SC Z. C.

SRL îi îndreptățește la radierea ipotecii înscrise asupra imobilului proprietate personală, imobil adus ca și garanție în vederea restituiriiîmprumutului de tip revolving, a comisioanelor, dobânzilor și a tuturor celorlalte cheltuieli ocazionate de încheierea contractului de credit.

Aceasta, în condițiile în care reclamanții însăși au arătat că pârâta nu

și-a recuperat întreaga creanță pe care o deținea împotriva persoanei juridice, considerând însă că neînscrierea în tabelul creanțelor cu o sumă superioară celei care a fost distribuită nu o mai îndreptățește pe pârâtă să solicite și să obțină recuperarea acesteia.

În acest sens, au fost invocate disp. art.41 din Legea nr.85/2006, în conformitate cu care creditorii care dețineau creanțe garantate împotriva debitoarei aflate în procedura insolvenței erau îndreptățiți să procedeze la actualizarea acestei creanțe până la data distribuirii prețului.

Neactualizarea acestei sume și neînscrierea la masa credală cu un cuantum superior al creanței, conform opiniei exprimată de reclamanți, echivalează cu imposibilitatea pârâtei de a mai recupera diferența de creanță pretinsă, opinie care însă nu corespunde principiului solidarității.

Astfel, solidaritatea pasivă la care reclamanții s-au obligat în calitate de garanți, reprezintă o adevărată garanție a executării creanței instituției bancare. Creditorul are posibilitatea să-i aleagă pe acela dintre codebitorii solidari care este mai solvabil, evitând astfel riscul pe care îl prezenta, în lipsa solidarității, divizarea urmăririi între codebitori între care unul ar fi fost insolvabil.

. pasivă, prin modul în care acționează, face ca riscul eventualei insolvabilități a unuia dintre codebitorii solidari să nu mai fie suportat de către creditor, ci de către celălalt codebitor solidar solvabil.

. este, pe cale de consecință, o excepție de la regula de drept comun a divizibilității datoriei, impunându-se a fi stipulată în mod expres, nefiind prezumată (art.1041 C.civ.).

După cum rezultă din contractul de ipotecă și respectiv din cele două acte adiționale la contractul de linie de credit nr.24090/9 august 2004, reclamanții s-au obligat în mod solidar cu debitoarea SC Z. C. SRL să restituie întregul credit acordat acesteia, precum și dobânzile, comisioanele, spezele și orice alte taxe ar rezulta din contract.

Pe cale de consecință, în această modalitate instituția bancară s-a asigurat în eventualitatea procedurii riscului insolvabilității persoanei juridice, fiind îndreptățită, în baza acordului exprimat de reclamanți la încheierea contractului de ipotecă și a actelor adiționale la contractul de linie de credit, să se îndrepte împotriva codebitorului solidar solvabil, neexistând nici o obligație de executare a creanței și recuperare a acesteia doar de la debitoarea principală aflată în starea de insolvență.

Împrejurarea că pârâta s-a înscris la masa credală cu o anumită sumă, sumă ce i-a fost de altfel distribuită, nu exonerează pe reclamanți, în condițiile în care instituția bancară nu și-a recuperat în integralitate creanța, de la plata diferenței, această obligație de plată fiind instituită în baza solidarității pasive asumată de reclamanți în calitate de garanți ipotecari.

Drept urmare, cererea prin care se solicită obligarea pârâtei să emită o adeverință în conformitate cu care reclamanții să fie în măsură să-și radieze ipoteca instituită asupra imobilului situat în C.-N., str.V. N. nr.36, imobil înscris în CF nr.1., nu este fondată, cât timp instituția bancară nu și-a recuperat în întregime creanța, nerecuperare recunoscută de altfel de către reclamanți.

Astfel cum rezultă din cuprinsul răspunsului la interogator, instituția bancară pretinde că deține împotriva debitoarei SC Z. C. SRL o creanțănerecuperată în cuantum de 89.516,93 lei, sumă care poate fi recuperată în baza solidarității pasive de la codebitorii solidari B. I. L. și B. R..

Î.a ipotecii asupra bunului proprietatea reclamanților îi conferă creditorului dreptul de a urmări bunul respectiv, creditorul având un drept de preferință față de ceilalți creditori pentru satisfacerea creanței sale.

Ipoteca poate fi stinsă în condițiile în care datoria a fost achitată în întregime, rămânând astfel fără obiect, înscrierea ei trebuind să fie ștearsă sau radiată.

Radierea se realizează prin facerea unei mențiuni în registrul în care s- a făcut înscrierea, fie prin înțelegerea părților, fie pe cale judecătorească, pe baza unei hotărâri judecătorești, dacă părțile nu se înțeleg.

În cazul în speță, reclamanții au solicitat instanței obligarea pârâtei să emită o adeverință de radiere de ipotecă sau în caz contrar hotărârea să țină locul acestei adeverințe de radiere, cererea reclamanților fiind inadmisibilă în modalitatea în care a fost formulată, întrucât, pe de o parte, în condițiile în care pârâta era de acord radierea se impunea a se face prin înțelegerea părților, iar pe de altă parte, pe cale judecătorească cererea se impunea a fi formulată ca și o cerere în baza căreia instanța să dispună radierea ipotecii și nu obligarea pârâtei la emiterea adeverinței și, în caz contrar, hotărârea să

țină loc de adeverință de radiere (art.1788 C.civ.).

Cererea formulată nu are nici caracter fondat, atâta timp cât creanța de care a beneficiat debitorul principal SC Z. C. SRL nu a fost stinsă, împrumutul și accesoriile acestuia nefiind integral restituite instituției bancare, instanța considerând că pretențiile formulate prin cererea dedusă judecății se impun a fi respinse și în urma analizării lor pe fond, nefăcându- se dovada plății datoriei, remiterii datoriei, compensației sau dării în plată, care au drept efect stingere ipotecii ca și obligație subsidiară obligației principale. Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat de către pârâtă.

Î. acestei hotărâri au declarat apel reclamanții B. R. ȘI B. I.-L. solicitând ca după rejudecarea cauzei să se dispună admiterea apelului și desființarea În totalitate a hotărârii atacate, admiterea cererii de chemare În judecată așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată

În motivare s-a arătat că:

În fapt, așa cum a arătat și la instanța de fond. În anul 2004 reclamantu B. I.-L. în calitate de asociat și administrator la S. Z. C. S. a semnat cu intimata un contract de credit și un contract de ipotecă pentru garantarea imprumutului. În anul 2005 s-a semnat Între reclamanți și intimată un act adițional la contractul de credit prin care reclamanții au garantat cu imobilul proprietate creditul acordat de către pârâtă către S. ZALJNA C. S. U. s-a Încheiat și contractul de ipotecă și s-a inscris ipoteca În cartea funciară.

În anul 2007 S. Z. C. S. a intrat În procedura insolventei. iar intimata s-a inscris la masa credală a debitoarei cu suma de 188.248,09 lei reprezentând contravaloarea creantei totale pe care o avea față de debitoare la data deschiderii procedurii. În anul 2008 lichidatorul judiciar a notificat pe intimată despre intrarea În faliment a S. Z. C. S. cu posibilitatea ca aceasta să-și depună o declarație de creantă actualizată in conformitate cu prevederile A. 41 alin. 2 din Legea nr. 85/2006. citează: Prin exceptie de la alin. (1), creantele garantate se inscriu in tabelul definitiv si/sau in tabelul definitiv consolidat, dupa caz, la valoarea garantiilor, evaluata in conformitate cu art. 39 alin. (1) lit. A, dar nu mai mult decat valoarea totala a creantei garantate de acea garantie:

La distributia pretului garantiei, creditorul garantat va fi indreptatit sa calculeze accesoriile la creanta garantata pana cel mult la data vanzarii bunului, cu conditia ca pretul bunului sa fie corespunzator mai mare decat valoarea initial evaluata. In cazul in care pretul va fi inferior valorii evaluate, la distributie se va ajusta corespunzator raportul dintre partea garantata si cea negarantata a creantei. ( prevedere legală valabilă până la data distribuirii prețului) pentru Î.a pârâtei pe tabelul consolidat al creditorilor, dar pârâta nu a efectuat nici un demers.

U., la vânzarea bunului pe care s-a Î. ipoteca, lichidatorul judiciar a mai făcut un demers către intimată, pentru ca aceasta să-și precizeze suma și contul În care să fie virată suma rezultată din vânzarea imobilului asupra căruia a fost Î.ă ipoteca. Nici de această dată intimata nu a făcut nici un demers, ori În atare situație, se consideră că intimata a fost satisfăcută integral față de creanța pe care a avea față de debitoarea S. Z. C. S. și nu mai putea avea nici o pretenție față de reclamanți, care erau până la acel moment răspunzători În solidar cu debitoarea față de intimată.

Din răspunsul la interogator depus la dosar de către pârâtă, la Î. 3, se arată cu claritate că aceasta în cadrul procedurii insolvenței a debitoarei S. Z. C. S. cu care erau garanți ipotecari În solidar, nu a solicitat reactualizarea debitului la data distribuirii prețului obținut de pe imobilul pe care pârâta avea inscrisă ipotecă, motivând acest aspect că administratorul judiciar nu iar fi solicitat să facă o asemenea cerere.

Instanța de fond arată că ipoteca poate fi stinsă În momentul în care datoria a fost stinsă, iar înscrierea trebuind să fie ștersă sau radiată, ori reclamanții acest fapt au și solicitat, să fie obligată intimata la eliberarea unei adeverințe de radiere ipotecă, sau hotărârea instanței să țină loc de această adeverință. Mai mult decât atât, instanța vorbește de stingerea datoriei, ori În cadrul procedurii insolvenței al debitoarei S. Z. C. S. acest fapt s-a și Întâmplat, s-a stins creanța solicitată de intimată, faptul că aceasta nu a făcut demersuri pentru ași reactualiza creanța În conformitate cu prevederile A. 41 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 cu textul valabil la data efectuării operațiunii de vânzare a imobilului de către lichidator nu ne poate fi imputat. Intimata arată că, ar mai avea de recuperat o creanță În valoare de circa 89.516,93 lei de la debitoare, dar a făcut o simplă afirmație fără a aduce vreo dovadă În acest sens sau fără a formula vreo pretenție În acest sens, ori imobilul supus garanției imobiliare a fost vândut de către lichidatorul judiciar al debitoarei S. Z. C. S. cu suma de peste 400.000 lei ceea ce înseamnă că creanța pretinsă de intimată putea fi satisfăcută integral.

Este real faptul că În cazul de față există o solidaritate a codebitorilor, dar această solidaritate poate fi exercitată În anumite condiții și cu anumite măsuri. Dacă creditoarea, deși avea posibilitatea să-și recupereze creanța pretinsă de la debitorul principal, dar nu a făcut demersuri pentru a-și recupera integral creanța nu este vina subsemnaților. Ipoteza de a se executa codebitorii apare doar atunci când creditorul nu poate să-și satisfacă pretențiile din executarea garanției debitorului principal, sau În speță, dacă lichidatorul ar fi refuzat plata debitului actualizat, ori intimata nu a întreprins nici un demers în acest sens, iar în prezenta speță Își invocă propria culpă În nerecuperarea creanței sale integrale de la debitoare.

Se mai susține În hotărâre că reclamanții au recunoscut că ar mai datora sume de bani În contul debitoarei S. Z. C. S. În urma nesatisfacerii intregii pretenții a intimatei prin procedura insolvenței asupra debitoarei, ori reclamanții nu au recunoscut niciodată că ar datora vreo sumă față deintimată, dacă ar fi recunoscut acest fapt nu ar fi promovat prezenta acțiune. Reclamanții au arătat că În ipoteza În care intimata ar fi avut pretenții mai mari față de debitoarea S. Z. C. S. ar fi avut posibilitatea să apeleze la prevederi legale imperative, care-i permiteau să-și reactualizeze debitul până la data vânzării bunului pe care a fost instituită garanția.

În hotarârea atacată instanța enumeră posibilitățile prin care se poate radia o ipotecă din registru, printre care se arată că aceasta se poate face și pe cale judecătorească, dacă acest fapt nu poate fi facut prin Î. părților. U., În argumentarea sa instanța arată că cererea trebuia facut În temeiul A.

1788 C. C. și că așa cum s-a formulat această cerere, aceasta este inadmisibilă. Prin aceasă susținere a instanței se Încalcă principiul disponibilității părților În proces.

Este real faptul că A. 1788 C. C. arată cu claritate care sunt posibilitățile de radiere a unei ipoteci din registru, dar nu stabilește și modalitatea prin care o parte interesată se poate adresa instanței de judecată, iar În atare situație credem că se identifică două posibilități: una este cea de care au uzat reclamanții, prin promovarea unei acțiuni având ca obiect obligația de a face și a doua posibilitate, este cea de promovare a unei acțiuni de dispoziție, adică instanța să dispună raderea ipotecii. Reclamanții au apreciat că În speță este mai convenabil și mai aplicabilă acțiunea În obligația de a face, având În vedere că instanța trebuia să constate o anumită stare de fapt În litigiul dedus judecății și apoi să pronunțe o hotărâre. Cred că hotărârea pronunțată Încalcă atât textul de lege invocat chiar de instanță, cât și prevederile legale invocate În acțiunea introductivă, dar și principiul disponibilității părților.

În ceea ce privește caracterul fondat al cererii reclamanților, au facut referire la acest aspect mai pe larg În concluziile scrise depuse la dosar pe care instanța de fond nu le-a luat în considerare și nici măcar nu a facut referire la acestea.

Reclamanții nu datorează nici o sumă către intimată, pentru că aceasta și-a satisfăcut creanța În cadrul procedurii insolvenței a debitoarei s.c. Z. C. S., iar culpa intimatei în nerecuperarea de la debitoarei a Î. sume pe care dorea să o Încaseze nu ne poate fi imputată.

Așa cum rezultă și din hotărârea pronunțată de instanța de fond, reclamanții și cu s.c. Z. C. S. erau garanți ipotecari la creditul contractat de către s.c. Z. C. S. de la intimată, iar obligația de restituire a creditului și a accesoriilor le aparținea În solidar, așa cum susține intimata și instanța de judecată și cum de altfel este și legal, doar că aici a intervenit o chestiune foarte importantă la care de fapt a facut referire și intimata în apărările invocate.

Intimata avea posibilitatea să aleagă Î. cărui garant ipotecar să se

Îndrepte pentru recuperarea creditului și accesoriilor, iar aceasta a facut-o

Încă În anul 2007 când a formulat cerere de Î. la tabelul preliminar al creditorilor la s.c. Z. C. S., astfel, la data de (...) pârâta a solicitat Î.a pe tabelul preliminar al creditorilor, conform cererii aflate În copie la dosarul cauzei. Tot în această ordine de idei, intimata a avut dreptul de recuperare a creditului și accesoriilor de la reclamanți în baza contractului de garanție imobiliară, dar în prezent nu-I mai are, arată că reclamanții nu mai datorează nici o sumă către pârâtă În baza contractului de garanție imobiliară semnat cu aceasta.

Așa cum rezultă din actele depuse la dosar, contractul de garanție imobiliară a fost semnat în anul 2004, reclamanții garantau un credit contractat de către s.c. Z. C. S. În cursul lunii aprilie 2007 S. Z. C. S.a intrat

În procedura insolvenței, iar așa cum a arătat mai sus, pârâta și-a depus cerere de declarare creanță la dosarul de insolvență. La acea dată i s-a născut pârâtei dreptul de a executa garanția imobiliară, adică contractul de ipotecă, atât al reclamanților cât și al debitoarei S. Z. C. S. P. a ales să se îndrepte Î. debitoarei s.c. Z. C. S., dar tot la fel de bine se putea îndrepta și Î. reclamanților, pentru că așa cum susține pârâta și cum este reglementa și în legislația în vigoare, reclamanții aveau o obligație solidară cu debitoarea s.c.

Z. C. S. de a stinge datoria către pârâtă.

Practic, pârâta a avut trei ani la dispoziție de zile de la data deschiderii procedurii insolvenței de a se Î. Î. reclamanților, dar nu a facut-o. Având în vedere că au trecut mai mult de trei ani de zile de la data când s-a născut dreptul pârâtei de a cerere executarea contractului de garanție imobiliară împotriva reclamanților, dreptul pârâtei de a mai solicita de la reclamanți vreo sumă în baza contractului de garanție imobiliară s-a prescris În temeiul A. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescriptia extinctivă.

Acest fapt l-au invocat și În apărările la instanța de fond, dar aceasta nu a făcut nici o referire la aceste apărări,

Pentru aceste considerente solicită să se admită apelul, să se desființeze în totalitate hotărârea atacată și pe cale de consecință să se admită cererea de chemare în judecată așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În drept își întemeiază prezentul apel pe prevederile A. 282 - 298 C. Pr.

C.

P. intimată B. SA a formulat întâmpinare prin care solicita instantei ca in urma dezbaterilor ce vor avea loc in prezenta cauza sa dispuna respingerea apelului introdus de apelanti impotriva Sentintei comerciale nr.

6. a T.ui C. C., ca fiind nefondata.

În motivare s-a arătat că:

In fapt, apelantii solicita desfiintarea hotararii primei instante si admiterea cererii de chemare in judecata. In sustinerea apelului, apelantii in esenta arata ca pârâta nu mai detine nicio creanta fata de acestia, precum si faptul ca dreptului pârâtei de a executa silit pe apelanti s-a prescris, in conformitate cu prevederile art 3 din Decretul nr. 167/1958.

Sustinerile apelantilor sunt neintemeiate, iar sentinta pronuntata de catre prima instanta este legala si temeinica.

A. au actionat-o in judecata pe pârâtă solicitand emiterea unei adeverinte de radiere a ipotecii inscrise in favoarea pârâtei in CF nr. 1. C.-N.

A. arata ca au garantat prin ipotecarea imobilului aflat in proprietatea acestora restituirea unui credit acordat de catre pârâta societatii Z. Comimpex, societate care se afla in procedura insolventei. In procedura insolventei s-au vandut bunuri aflate in proprietatea societatii Z. si apelantii apreciaza ca pârâta șia recuperat integral creanta rezultata din creditul acordat societatii Z., a carui restituire a fost garantata de catre reclamanti prin constituirea ipotecii. In consecinta pârâta in mod nejustificat ar refuza eliberarea unei adrese de radiere a ipotecii.

Sustinerile apelantilor sunt eronate. Astfel, cum pârâta le-a comunicat apelantilor, creditul acordat societatii Z. C. nu s-a rambursat integral pârâtei (in acest sens a depus la dosarul cauzei acte doveditoare privind cuantumul creantei detinute de catre pârâtă). Astfel, pârâta detine o creanta in valoare de 89. 516,93 lei, rezultand din contractul de credit perfectat cu societatea Z. C.. In consecinta, avand in vedere ca nu a fost restituit integral creditul acordat, contrar celor sustinute de catre apelanti, si nu s-a stins obligatia principala, subzista in continuare si ipoteca accesorie acestui credit, asupraimobilelor aflate in proprietatea reclamantilor. D. de ipoteca fiind accesorie obligatiei principale - in speta obligatia de a restitui creditul cu toate dobanzile si cheltuielile aferente - se stinge doar cu ocazia stingerii acestei obligatii principale. Or, astfel cum a mentionat pârâta si la ora actuala o creanta rezultata din creditul acordat societatii Z., deci obligatia principala, respectiv aceea de a restitui creditul nu s-a stins. Asadar, actiunea apelantilor este neintemeiata.

De asemenea, se observa ca apelantii s-au obligat in mod solidar cu societatea Z. sa restituie creditul si accesoriile acestuia (astfel cum acestia recunosc insasi prin apelul formulat).

A. in mod eronat sustin ca, creditorul unei obligatii solidare se poate indrepta impotriva garantilor care s-au obligat in mod solidar cu debitorul principal numai in cazul in care nu s-a putut recupera creanta de la debitorul principal, intrucat una dintre efectele solidaritatii consta in faptul ca, creditorul se poate indreapta pentru intreaga creanta impotriva oricarui debitor garant care s-a obligat in solidar. In consecinta, cat timp exista o datorie din contractul de credit pârâta - creditor al unei obligatii solidare - a posibilitatea sa solicite achitarea acestei creante si de la apelantii, care s-au obligat in solidar cu societatea Z.. In acest sens art. 1043 C.civ privind obligatiile solidare dispune ca "A. intentata contra unuia dintre debitori nu popreste pe creditor de a exercita asemenea actiune si în contra celorlalti debitori,"

Referitor la prescriptia dreptului de a executa silit arată ca potrivit art. 1045 C.civ in cazul solidaritatii pasive intreruperea prescriptiei fata de un debitor solidar opereaza si fata de toti ceilalti debitori solidari (deci prescriptia este intrerupta si fata de acestia). In speta intervenind un caz de intrerupere a prescriptiei fata de debitorul Z., prescriptia a fost intrerupta si fata de garantii care s-au obligat solidar cu Z..

Pe de alta parte invederează instantei ca, prescriptia vizeaza doar dreptul de a executa silit, insa nu stinge un drept creanta. In conformitate cu prevederile legale aplicabile si cu doctrina juridica majoritara, implinirea termenului de prescriptie nu are ca efect stingerea dreptului subiectiv, ci pur si simplu conduce la imposibilitatea realizarii acestui drept de creanta pe calea executarii silite. Astfel art. 1 din Decretul nr. 167/1958 care reprezinta dreptul comun în materie de prescriptie extinctiva dispuna ca "dreptul la actiune" se stinge prin prescriptie. Mai mult, art. 20 din acelasi act normativ dispune expres ca "D. care a executat obligatia dupa ce dreptul la actiune al creditorului s-a prescris, nu are dreptul sa ceara înapoierea prestatiei, chiar daca la data executarii nu stia ca termenul prescriptiei era împlinit." Din aceste prevederi legale rezulta neechivoc ca se poate stinge prin prescripte extinctiva doar dreptul la actiune/ la executare silita, insa nu se stinge dreptul subiectiv insasi. In acest sens invoca si prevederile art. 1092 C.civ. care dispun: plata realizata pentru stingerea unei obligatii naturale nu este supusa "repetitiunii", astfel cum ar fi supusa restituitirii in cazul in care nu ar exista un drept la aceasta plata. In acelasi sens s-a pronuntat si doctrina", statuand ca prescriptia determina stingerea dreptului la actiune, fara a stinge insa si dreptul subiectiv." Asadar, dreptul lipsit de posibilitatea de a fi realizat printr-o actiune in justitie, si implicit de posibilitatea realizarii pe calea unei executati silite (in urma implinirii termenului de precriptie extinctiva), este un drept un drept imperfect, caruia ii corespunde o obligatie naturala, adica titularul acesteia nu mai poate fi constrans sa execute, insa aceasta nu inseamna ca dreptul in sine s-ar fi stins. Astfel, daca o asemeneaobligatie naturala ar fi executata de buna-voie, plata ar fi valabila si ar produce efecte juridice, stingand obligatia.

Nu in ultimul rand pârâta arată ca in speta s-a formulat o actiune prin care s-a urmarit obligarea pârâtei la emiterea unei adeverinte de radiere, asadar scopul actiunii consta in radierea ipotecii din cartea funciara a imobilului aflat in proprietatea apelantilor si rectificarea cartii funciare sub acest aspect. Potrivit art 34 din legea nr. 7/1996 rectificarea cartii funciare este posibila numai daca prin hotarare judecatoreasca irevocabila s-a constatat ca au incetat efectele actului juridic in temeiul caruia s-a realizat inscrierea. Asadar o actiune in rectificate de carte funciara (practic actiunea formulata de catre apelanti) se va grefeaza intotdeauna pe o actiune care priveste fondul dreptului care se doreste de a fi radiat din cartea funciara. Avand in vedere ca in speta nu s-a formulat un asemenea petit, actiunea apelantilor nu este admisibila.

In consecinta, criticile apelantilor sunt neintemeiate, intrucat acestia s-au obligat in mod solidar la stingerea datoriei pârâtei, datorie care exista si la ora actuala. Pentru aceste considerente solicita sa se respingă apelul si sa se mentină hotararea pronuntata de catre prima instanta.

In drept s-au invocat textele de lege mentionate in cuprinsul prezentei.

In probatiune s-au depus inscrisuri si expertiza contabila.

Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, C.ea constată următoarele:

La data de 9 august 2004 între pârâta SC B. SA și SC Z. C. SRL s-a încheiat un contract de credit înregistrat sub nr.24090, contract in baza căruia instituția bancară acorda persoanei juridice o linie de credit în cuantum de 1 miliard lei vechi, pe o perioadă de 6 luni de la data semnării contractului, respectiv până la data de 9 februarie 2005, linia de credit utilizându-se pentru acoperirea necesităților de capital circulant generate de decalajul dintre încasări și plăți și anume pentru plăți curente, furnizori, utilități și datorii curente la bugetul de stat, conform art.1 din convenția părților. La data de 24 noiembrie 2004 s-a încheiat un act adițional la contractul de credit între pârâta SC B. SA, SC Z. C. SRL și reclamanții B. I. L., respectiv B. R., în calitate de garanți, părțile de comun acord procedând la suplimentarea facilității revolving pentru capital de lucru de la 1 miliard lei vechi la 1.950.000.000 lei vechi, în cadrul perioadei inițiale, cu rambursare la data de 9 februarie 2005.

Conform acestui act adițional, în vederea garantării restituirii împrumutului se proceda la suplimentarea garanțiilor inițiale aferente contractului de credit nr.24059/18 mai 2004, cu un contract de ipotecă asupra imobilului proprietatea reclamanților situat în C.-N., la V. N., constând în două terenuri intravilan în suprafață de 351 mp și respectiv

1.299 mp, înscrise în CF nr.1. C.-N. Valoarea creanței garantate era de

950.000.000 lei vechi la care se adăugau dobânzile, spezele, taxele, comisioanele și cheltuielile aferente. În conformitate cu dispozițiile clauzelor contractuale inserate în capitolul „Alte clauze";, garanții se obligau în mod solidar alături de beneficiarul creditului SC Z. C. SRL la plata întregului credit și a dobânzilor aferente conform C. civil și C. comercial.

La data de 8 februarie 2005 se încheie actul adițional nr.2 la contractul de credit, act adițional în baza căruia se procedează la reducerea facilității revolving pentru capital de lucru de la 1.950.000.00 lei vechi la

1.850.000.000 lei vechi, stabilindu-se menținerea acestui plafon pe o perioadă de 6 luni, cu rambursare la data de 9 august 2005. În bazaaceluiași act adițional, garanții se obligau în solidar, alături de societatea împrumutată, la plata creditului și a dobânzilor aferente, conform legii.

Din cuprinsul contractului de credit și respectiv a actelor adiționale încheiate la acest contract, prima instanță a reținut faptul că reclamanții, în calitate de garanți ipotecari, și-au asumat o obligație de solidaritate pasivă împreună cu SC Z. C. SRL, solidaritate care, în conformitate cu disp. art.1039 C.civ., îl îndreptățește pe creditor să ceară oricărui debitor executarea integrală a prestației care formează obiectul obligației.

Prin contractul de ipotecă nr.(...)0/(...), pe care reclamanții recunosc că l-au încheiat împreună cu pârâta, contract de ipotecă ce vizează imobilul proprietatea garanților persoane fizice, situat în C.-N., V. N., imobil compus din 2 terenuri în suprafață de 351 mp și respectiv 1.299 mp, înscrise în CF nr.1., reclamanții au garantat restituirea de către persoana juridică a unui împrumut în cuantum de 950.000.000 lei vechi, dispunându-se în baza aceluiași contract notarea interdicției de înstrăinare și grevare în cartea funciară. Garanții ipotecari își exprimau acordul ca banca să-și acopere întreaga creanță (facilitate, dobânzi, comisioane) din valoarea imobilului la data executării.

Î. SC Z. C. SRL a fost deschisă la (...) procedura insolvenței (dosar nr (...)) și pârâta a formulat, la data de (...), declarație de creanță, fiind înscrisă în tabelul creanțelor declarate împotriva averii debitoarei cu o creanță garantată în cuantum de 188.248,09 lei (f.12-13). În cadrul procedurii insolvenței, în urma valorificării unor bunuri aparținând debitoarei SC Z. C.

SRL, s-a procedat la distribuirea în favoarea pârâtei a sumei în cuantum de

188.248 lei, fapt ce rezultă din cuprinsul adresei înregistrată la dosar la data de 6 ianuarie 2011 (f.45).

Reclamanții apreciază că distribuirea către pârâtă a întregii sume înscrisă în tabelul creanțelor declarate împotriva averii debitoarei SC Z. C.

SRL îi îndreptățește la radierea ipotecii înscrise asupra imobilului proprietate personală, imobil adus ca și garanție în vederea restituirii împrumutului de tip revolving, a comisioanelor, dobânzilor și a tuturor celorlalte cheltuieli ocazionate de încheierea contractului de credit.

P. susține că nu s-a rambursat integral creditul acordat societatii Z. C.

(in acest sens a depus la dosarul cauzei acte doveditoare privind cuantumul creantei detinute de catre pârâtă). Astfel, pârâta arată că detine o creanta in valoare de 89. 516,93 lei, rezultand din contractul de credit perfectat cu societatea Z. C., reprezentând dobânzi penalizatoare. In consecinta, avand in vedere ca nu a fost restituit integral creditul acordat, si nu s-a stins obligatia principala, subzista in continuare si ipoteca accesorie acestui credit, asupra imobilelor aflate in proprietatea reclamantilor. D. de ipoteca fiind accesorie obligatiei principale - in speta obligatia de a restitui creditul cu toate dobanzile si cheltuielile aferente - se stinge doar cu ocazia stingerii acestei obligatii principale.

C.ea observă că pârâta SC B. SA susține că deși s-a stins creditul principal, reclamanții datorează dobânzi penalizatoare - fila 53 dos fond, filele 25-36 dos apel), acesta fiind motivul refuzul său.

In cazul obligațiilor cu executare succesivă cum sunt fructele civile

(dobânzile) - acestea se dobândesc „zi cu zi"; și devin exigibile de la data convenită de către părți pentru plată. Dobânzile penalizatoare sau dobânzile moratorii, fiind prestații periodice, au natura juridică a fructelor civile, fiind incidente dispozitiile art 12 din Decretul nr 167/1958 atât în ce priveșteînceputul prescripției cât și în ce privește modul de operare a prescripției. Dacă debitorul este obligat să plătească dobânzi prin prestații succesive - dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită, conform art 12, termenul calculându-se de la data exigibilității fiecărei rate de dobândă. De asemenea fiind drepturi accesorii, sunt aplicabile și disp art 1 al 2 din Decretul 167/1958 - în sensul că prescripția dreptului la acțiune în realizarea creanței principale atrage și prescripția dreptului la acțiune pentru plata dobânzilor.

C.ea observă că dreptul la acțiune și respectiv la executare silită al pârâtei cu privire la dobânzile penalizatoare s-a stins prin prescripție în ceea ce îi privește pe debitorii reclamanți.

Mai întâi trebuie observat că pârâta s-a înscris în tabelul creditorilor SC Z. C. și că s-a distribuit către pârâta suma de 188.248 lei cu care această creditoare s-a înscris în tabel - fila 8 dos fond, în acest fel stingându-se debitul principal.

De asemenea curtea observă că pârâta nu a înțeles să întrerupă cursul prescripției dreptului la acțiune în valorificarea dobânzilor penalizatoare, față de reclamanți prin formularea unei cereri de chemare în judecată față de aceștia, ori printr-un alt demers din care să rezulte în mod neechivoc intenția de a recupera accesoriile împrumutului acordat, accesorii ce s-au născut după deschiderea procedurii insolvenței. Astfel termenul de prescripție s-a împlinit și refuzul eliberării adeverinței solicitate este unul nejustificat.

Potrivit art 36 din Legea nr 85/2006 de la data deschiderii procedurii insolventei se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, iar potrivit art 40 din Legea nr 85/2006 deschiderea procedurii suspenda orice termene de prescriptie a actiunilor prevazute la art. 36. Potrivit art 41 al 1 nici o dobanda, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuiala, numita generic accesorii, nu va putea fi adaugata creantelor nascute anterior datei deschiderii procedurii.

Potrivit art 41 al 2 - în forma in vigoare la momentul nașterii raportului juridic dintre părți prin exceptie de la alin. (1), creantele garantate se inscriu in tabelul definitiv si/sau in tabelul definitiv consolidat, dupa caz, la valoarea garantiilor, evaluata in conformitate cu art. 39 alin. (1) lit. A, dar nu mai mult decat valoarea totala a creantei garantate de acea garantie. La distributia pretului garantiei, creditorul garantat va fi indreptatit sa calculeze accesoriile la creanta garantata pana cel mult la data vanzarii bunului, cu conditia ca pretul bunului sa fie corespunzator mai mare decat valoarea initial evaluata. In cazul in care pretul va fi inferior valorii evaluate, la distributie se va ajusta corespunzator raportul dintre partea garantata si cea negarantata a creantei.

Efectele formulării declarației de creanță de către pârâtă, urmare a deschiderii procedurii insolvenței celuilalt debitor solidar, nu afectează prescripția dreptului de a pretinde accesorile debitului principal, accesorii calculate și pretinse de către pârâtă până la momentul încasării debitului principal în procedura insolvenței, în sensul întreruperii termenului de prescripție. T. calitatea de debitori solidari a reclamanților și incidența textelor suscitate din legea insolvenței, îndrituia pârâta să solicite plata acestor accesorii născute după deschiderea insolvenței, de la aceștia.

Ori întreruperea prescripției dreptului la acțiune cu privire la debitul principal și accesoriile acestuia născute până la deschiderea procedurii insolvenței, întrerupere realizată prin formularea și ulterior înscrierea lamasa credală a declarației de creanță formulate de către pârâtă, nu afectează cursul prescripției referitor la dreptul de a cere accesoriile născute ulterior deschiderii procedurii.

Mai mult tocmai limitările legale impuse de starea de insolvență a celuilalt codebitor îndreptățeau creditorul să își satisfacă creanța de la reclamanți. . pasivă, prin modul în care acționează, face ca riscul eventualei insolvabilități a unuia dintre codebitorii solidari să nu mai fie suportat de către creditor, ci de către celălalt codebitor solidar solvabil.

După cum rezultă din contractul de ipotecă și respectiv din cele două acte adiționale la contractul de linie de credit nr.24090/9 august 2004, reclamanții s-au obligat în mod solidar cu debitoarea SC Z. C. SRL să restituie întregul credit acordat acesteia, precum și dobânzile, comisioanele, spezele și orice alte taxe ar rezulta din contract.

In ce privește dobânzile penalizatoare percepute anterior deschiderii procedurii, acestea sunt de asemenea prescrise - procedura insolvenței

(dosar nr (...)) fiind deschisă la data de (...).

Față de împrejurarea că instanța constată stinsă prin prescripție creanța pretinsă de către pârâtă, refuzul acesteia de a emite adeverință de radiere a ipotecii apare ca fiind nejustificată.

Potrivit art 1788 cod civil (vechiul cod) ipoteca poate fi radiată fie prin consimțământul părților, pe cale convențională, fie prin hotărâre judecătorească.

C.ea raportat laart 296 cod pr civ raportat la art 274 cod proc civilă, la art 1073 si 1075 cod civil va admite apelul declarat de B. R. și B. I. L. împotriva sentinței civile nr. 634 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C., pe care o va schimba în sensul că va admite acțiunea formulată de reclamanții B. R. și B. I. L. și va obliga pârâta SC B. SA S. J. C. să consimtă la radiere în modalitatea emiterii adeverinței de radiere a ipotecii pentru imobilul situat în C.-N. str. V. N. nr.36, CF 1. nr.top 19594/2 și

19595/1/2 a localității C.-N., în caz contrar hotărârea va suplini consimțământul de radiere.

Dincolo de inadvertențele de formulare a acțiunii, inadvertențe care nu fac inadmisibilă acțiunea, așa cum în subsidiar reține prima instanță, deși motivarea este pe fond, curtea observă că reclamanții au investit instanța cu o acțiune prin care să se stabilească că nu există o creanță a pârâtei care să justifice menținerea în ființă a ipotecii și că față de lipsa acordului pârâtei la radiere, prin demersul judiciar se urmărește tocmai executarea în natură a obligației băncii, de a consimți la radiere urmare a stingerii creanței garantate ipotecar.

Modalitatea de executare silită atipică în natură a obligației băncii de a radia ipoteca stinsă solicitată instanței, a fost opțiunea reclamanților care urmăresc, să suplinească consimțământul băncii la radiere în cazul refuzul nejustificat al acesteia, ca modalitate de executare a obligației născute în sarcina băncii creditoare. Ori banca și-a exprimat poziția procesuală de refuz pe durata derulării procedurii, astfel încât dacă la rămânerea irevocabilă a hotărârii de obligare să consimtă la radiere, banca nu va înțelege să își execute voluntar obligația, hotărârea irevocabilă urmează a suplini consimțământul de radiere.

C.ea va obliga pârâta să plătească reclamanților suma de 4972 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de B. R. și B. I. L. împotriva sentinței civile nr.

634 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C., pe care o schimbă în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanții B. R. și B. I. L. și obligă pârâta SC B. SA S. J. C. să consimtă la radiere în modalitatea emiterii adeverinței de radiere a ipotecii pentru imobilul situat în C.-N. str. V. N. nr.36, CF 1. nr.top 19594/2 și 19595/1/2 a localității C.-N., în caz contrar hotărârea va suplini consimțământul de radiere.

Obligă pârâta să plătească reclamanților suma de 4972 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din (...).

Red.G.A.N./dact.L.C.C.

6 ex./(...) Jud.fond: C. C.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 191/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii