Decizia comercială nr. 226/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

Decizii comerciale (litigii cu profesioniști) - Curtea de Apel Cluj (2011)

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A C., DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA C. Nr. 226/2011

Ședința publică de la 10 N. 2011

Completul compus din: PREȘEDINTE L. U. Judecător M. D.

G. M. T.

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - apelul formulat de pârâta SC A. T. S., împotriva sentinței civile nr. 3., pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamanta B. I. T. T. CU S. A. LA S. C. DE A. "Ș. ȘI A.", având ca obiect pretenții.

S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că la data de (...), apelanta a depus la dosar concluzii scrise.

Se constată totodată faptul că prin încheierea de ședință din data de (...) s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 3217 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), au fost respinse excepțiile privind lipsa capacității de folosință și calității procesuale active a reclamantei, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârâtă, ca nefondate.

A fost admisă acțiunea comercială, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta B. I. T. T.., în contradictoriu cu pârâta SC A. T. S. S. M. și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 98.939,98 euro.

S-a luat act că reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Având a se pronunța asupra celor trei excepții procesuale invocate depârâtă, în conformitate cu art. 137 Cod procedură civilă, T. reține următoarele

:

Cât privește excepția lipsei capacității procesuale de folosință areclamantei, T. constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă.

Capacitate procesuală de folosință a persoanei juridice se dobândește de regulă la data înregistrării și încetează la data încetării persoanei juridice însăși (art. 33, art. 40 din Decretul nr. 31/1954).

Dacă pârâtul invocă o excepție procesuală, el trebuie să facă dovada acesteia : in excipiendo reus fit actor.

Pârâta nu a făcut dovada încetării ființei reclamantei, cu atât mai mult cu cât aceasta din urmă a depus la dosar un certificat din data de (...) emis de

C. de C. din Istambul (f. 192 - 193).

Nefondată este și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

După cum se cunoaște, calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat.

În speță, fiind vorba de o acțiune prin care se urmărește valorificarea unui drept de creanță, sunt determinați atât subiectul activ (creditor) cât și cel pasiv (debitor).

Astfel, reclamanta este emitenta facturilor depuse la dosar, iar pârâta beneficiara mărfurilor livrate (f. 114 - 135).

Prin urmare, reclamanta are calitatea de vânzătoare, iar pârâta de cumpărătoare.

Împrejurarea că în certificatul constatator apare alt număr al sediului social al reclamantei (în loc de M. M., cod nr. 103, actualmente figurează M. M. C. D. nr. 37) nu este de natură să dovedească că ar fi vorba de o altă societate comercială decât emitenta facturilor, care acționează în judecată.

T. apreciază că este suficient pentru identificarea reclamantei existența unei identități între denumirea acesteia menționată în certificatul constatator și cea care apare în facturile fiscale emise.

În plus, produsele livrate pârâtei cu constat în țevi, iar obiectul de activitate al reclamantei constă tocmai în comercializarea de produse din orice fel de țeavă (f. 193).

De altfel, din declarațiile celor doi martori audiați în cauză ─ care au relatat despre întâlnirea ce a avut loc la S. în anul 2007 între reprezentanții celor două părți ─, rezultă că reprezentantul pârâtei, d-l A. V., nu a obiectat că nu știe cui să facă plata, dimpotrivă acesta a recunoscut o datorie de 90.000 de E., motivând neplata ei prin existența unor dificultăți financiare (f. 207 - 209).

Aceste declarații se coroborează cu corespondența prin fax, purtată de părți anterior ivirii litigiului (care a debutat cu notificarea concilierii prealabile), din care rezultă că plata restului datoriei nu s-a făcut pentru că nu se știa cine este societatea creditoare ci din motive financiare, pârâta invocând faptul că este într-o situație dificilă cauzată de unii clienți care nu au respectat termenele de plată (f. 137, f. 141, f. 143, f. 147).

Mai mult, majoritatea plăților parțiale au fost făcute de pârâtă în contul reclamantei (f. 28, f. 32, f. 67- 69), iar plata făcută către B. M. B. a fost recunoscută de reclamantă (f. 35).

Așa cum rezultă din certificatele de circulație și din facturile fiscale depuse la dosar, B. M. B. este fabricantul țevilor livrate pârâtei (f. 114 - 129).

Pe de altă parte, negocierile purtate de alte entități decât reclamanta cu privire la prelungirea termenelor de plată și la clauza penală de 1% au fost ratificate de către reclamantă (aspecte ce vor fi dezvoltate de către T. pe fondul cauzei).

În concluzie, reclamanta, fiind creditoare a prețului produselor livrate pârâtei, precum și creditoare a clauzei penale stabilite de părți, are calitate procesuală activă pentru a solicita diferența din prețul neachitat de pârâtă, precum și penalități de întârziere.

Așa fiind, T. va respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

În fine, și excepția prescripției dreptului material la acțiune este nefondată.

Reclamanta a emis următoarele facturi: factura F/5912 din (...), cu scadența în (...), în valoare de 24.260,67 euro (f. 114 - 115); factura seria A, nr.3. din (...), în valoare de 24.210,390 euro (f. 116-117); factura seria A, nr.3. din (...) în valoare de 24.837,170 euro (f. 118-119) și factura seria A, nr.3. din (...) în valoare de 21.736,010 euro (f. 120-121).

Din dispozițiile de plată externă depuse la dosar rezultă că pârâta a făcut plăți parțiale în sumă totală de 32.000 E., după cum urmează : suma de

5.000 E. la data de (...) (f. 67); suma de 5.000 E. la data de (...) (f. 68); suma de

3.000 E. la data de (...) (f. 69); suma de 9.000 E. la data de (...) (f. 28); suma de

5.000 E. la data de (...) (f. 32) și suma de 5.000 E. la data de (...) (f. 35).

Din mențiunile de pe dispozițiile de plată externă rezultă că pârâta aînțeles să plătească parțial din factura F/5912/(...) suma de 22.000 E. (f. 67,

68-69, 28), iar din factura seria nr. 3180101 din (...) suma de 10.000 E. (f. 32,

35).

Prin adresa nr.1116 din (...) pârâta menționează că are cunoștință că facturile emise de reclamantă sunt scadente, după cum urmează: factura din (...), în valoare de 24.260,070 euro are scadența în (...); factura din (...) în sumă de 24.210, 390 euro are scadența în (...), iar factura din (...) în cuantum de

24.837,170 euro are scadența în (...).

Prin aceeași adresă, pârâta își cere scuze pentru situația plăților motivând că este într-o situație dificilă din cauza unor clienți care nu au respectat termenele de plată (f. 136-137).

Prin adresa nr. 1/52 din (...) pârâta cere o rescadențare a facturilor din

(...) (cere plata la 20.09), (...) (cere plata la 10.10) și (...) (cere să fie plătită la

20.10) și totodată menționează că este de acord să plătească penalitățile de 1%pentru fiecare lună de întârziere, conform avertismentelor reclamantei (f 140 -

141).

Prin adresa nr. 1609 din (...) pârâta menționează că va începe să plătească 5.000 euro și că până în decembrie 2006 vor fi plătite toate facturile scadente. Pârâta a mai arătat că va începe să plătească penalități de 1% pentru fiecare lună de întârziere, conform avertismentelor creditoarei (f. 142-143).

Prin adresa din (...) se face de către reclamantă o nouă scadențare a facturilor la care pârâta răspunde prin adresa nr.1851/(...), că va comunica suma exactă pe care o va putea plăti la sfârșitul lunii. De observat că rescadențare privește toate cele patru facturi, acestea fiind identificate prin data emiterii și suma de plată (f. 144-147).

Prin adresa nr.316 din (...) pârâta solicită ca plata sumei de 9.000 euro scadentă în data de (...), conform programului de plată aprobat în data de (...) (întâlnirea de la S.), să fie amânată pentru (...) (f.150-151), iar prin adresa nr.

1037/(...), pârâta cere noi termene pentru plată: în 27 iulie 2007, 27 august

2007, 27 septembrie 2007, 27 octombrie 2007 și 27 noiembrie 2007 (f.156-

157).

Prin adresa din (...) pârâta învederează că dorește să plătească întreaga sumă în perioada ianuarie 2008-iunie 2008 (f.158 - 159), iar ca răspuns la această solicitare i se comunică că întreaga sumă trebuie plătită până la data de (...), în caz contrar toate pierderile vor fi facturate pârâtei (f. 160- 161).

Reclamanta a depus acțiunea la poștă la data de (...) (f. 37), așa încât, raportat la perioada la care pârâta trebuia să plătească întregul debit (este vorba de intervalul ianuarie 2008 - iunie 2008), termenul de 3 ani de prescripție extinctivă prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 nu s-a împlinit.

Potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.

Or, pârâta a făcut recunoașteri succesive ale datoriei, solicitând totodată prelungiri de termene de plată sau amânarea executării obligației prin eșalonarea plății.

Aceste recunoașteri au fost făcute în perioada anilor 2006 - 2008, deci înăuntrul termenului de prescripție.

Mai mult, după cum s-a spus, este suficient ca actul de recunoaștere să emane de la cel în folosul căruia curge prescripția, pentru a opera întrerupereaprescripției extinctive, chiar dacă titularul dreptului nu ia cunoștință ─ imediat și direct ─ de acest act (M. N., Tratat de prescripție extinctivă, E. Universul Juridic, B. 2010, pag.594-595).

Cu atât mai mult această condiție este îndeplinită în speță câtă vreme corespondența purtată de pârâtă cu B. B. B. și B. M. B. a fost recunoscută de reclamantă.

Pe de altă parte, recunoașterea de către debitor, în tot sau în parte, a datoriei principale, în virtutea principiului accesorium sequitur principale, va întrerupe și prescripția acțiunii privind pretențiile accesorii acelei creanțe (dobânzi, penalități), ceea ce va avea ca efect că și pentru aceste din urmă pretenții va începe să curgă un nou termen de prescripție.

Conform art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.

Aplicând acest principiu la cazul de față, înseamnă că odată cu dreptul la acțiune privind plata prețului se stinge și dreptul la acțiune referitor la penalitățile de întârziere.

Interpretând în mod logic textul de lege, prin extinderea aplicării unei norme la un caz neprevăzut de aceasta, se reține că, întrerupându-se prescripția pentru dreptul la acțiune de a pretinde prețul, se întrerupe și prescripția dreptului la acțiune pentru penalitățile de întârziere.

Așadar, prin recunoașterea pârâtei că datorează reclamantei prețul, s-a întrerupt cursul prescripției și cu privire la dreptul de a pretinde penalități de întârziere (mutatis mutandis, Înalta Curte de Casație și Justiție, decizia nr. 745 din 8 februarie 2005, în Jurisprudența Secției comerciale pe anul 2005, E. H.,

2006, pag. 84-85).

Cu ocazia cuvântului pe fond și totodată în concluziile scrise, pârâta a invocat că nu poate produce efecte juridice corespondența electronică purtată între părți deoarece nu îndeplinește cerințele de valabilitate prevăzute de art. 5 din Legea nr. 455/2001.

Or, pârâta nu a negat în niciun moment realitatea corespondenței purtate de părți.

Pe de altă parte, majoritatea corespondenței purtate de părți s-a făcut prin intermediul fax - ului, iar numai în mod excepțional prin intermediul mail

-ului (f. 111 - 113, f. 152 - 155), aceasta din urmă corespondență nefiind determinantă la soluționarea cauzei.

Or, înscrisurile trimise prin fax au natura juridică a unor înscrisuri sub semnătură privată în sensul art. 1176 și urm. cod civil (f. 136 - 151, f. 156 -

161).

Este firesc să fie astfel calificate atâta vreme cât acestea poartă ștampila pârâtei și semnătura reprezentantului pârâtei, nefiind contestate în prezentul proces de aceasta (condiția generală pentru valabilitatea înscrisului sub semnătură privată este semnătura părții sau, după caz, semnăturile părților de la care emană înscrisul).

Prin urmare, înscrisurile trimise prin fax nu intră în domeniul de aplicare al art. 5 din Legea nr. 455/2001 potrivit cu care: „Î. în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.";.

În concluzie, prin efectul întreruperii prescripției (art. 17 alin. 1 și 2 din

Decretul nr. 167/1958) și prin extinderea acestuia în privința penalităților deîntârziere, termenul de prescripție nu s-a împlinit, așa încât excepția invocată se vădește neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, T. a constatat următoarele :

Reclamanta a livrat pârâtei produse din țeavă, conform facturilor menționate, în sumă totală de 95.044,24 E..

Marfa a fost recepționată de pârâtă, corespunzând din punct de vedere cantitativ și calitativ.

Astfel, martorul P. A. ─ fost angajat al pârâtei în calitate de director comercial ─ a declarat că „nu au fost lipsuri cantitative sau calitative ale țevilor livrate"; (f. 208).

Pârâta a efectuat plăți în cuantum total de 32.000 E., rămânând un rest de 63.044,24 E. cu titlu de creanță principală.

Pârâta datorează și penalități de 1% pentru fiecare lună de întârziere.

Clauza penală este clauza dintr-un contract ori convenția prin care debitorul se obligă să plătească creditorului o sumă de bani sau să îndeplinească o altă prestație determinată în favoarea acestuia, în cazul neexecutării ilicite a obligației sale contractuale.

Clauza penală își are sediul materiei în art. 1066 - 1072 Cod civil, respectiv 1087 Cod civil.

În speță, părțile au încheiat un contract de vânzare-cumpărare în formă simplificată, pe bază de comandă, urmată de livrarea și primire mărfii (art. 36

Cod comercial).

Deși reclamanta și-a executat obligația de a livra calitativ și cantitativ marfa solicitată de pârâtă, aceasta nu a plătit integral sumele menționate cu titlu de preț în facturile emise de reclamantă.

Prin adresa din (...), reclamanta îi aduce la cunoștință pârâtei că suma facturilor scadente este mai mare decât limita creditului oferit (f. 139).

În această adresă se menționează că programul de plăți prezentat de pârâtă este inacceptabil pentru reclamantă, iar, în mod normal, după o lună de întârziere trebuie să calculeze 1% dobândă pentru fiecare lună de întârziere.

În aceeași adresă se menționează noile termene de plată a următoarelor facturi : (...) pentru factura în valoare de 24.260,67 E., (...) pentru factura în valoare de 24.210,39 E. și (...) pentru factura în valoare de 24.837,17 E..

Pârâta, prin adresa nr. 1/52/(...), răspunde reclamantei că programul de plată, deși rezonabil, nu este capabilă să îl respecte și menționează că poate să plătească facturile din (...), (...) și (...), la alte termene (20.09., 10.10., respectiv

20.10.).

În plus, pârâta precizează că este de acord să plătească penalități de 1% pentru fiecare lună de întârziere conform avertismentului reclamantei (f. 141).

De asemenea, prin adresa nr. 1609/(...), pârâta comunică reclamantei că până în decembrie 2006 vor fi plătite toate facturile scadente, inclusiv penalitățile de 1% pentru fiecare lună de întârziere, conform avertismentului acesteia (f. 143).

Din această corespondență purtată prin fax rezultă că pârâta și-a exprimat neîndoielnic voința de accepta să plătească penalitățile de 1% pentru fiecare lună de întârziere, în condițiile propuse în oferta din (...).

Acceptarea ofertei a fost totală și fără rezerve sau condiții.

Pârâta a invocat în apărarea sa prevederile art. 969 Cod civil deoarece, în lipsa convenției privitoare la penalități cu reclamanta, precum și în lipsa dovedirii legăturii juridice dintre reclamantă și destinatara înscrisurilor din (...) și (...), reclamanta nu se poate prevala de acestea în sensul de a-și produce efecte juridice, neconstituind convenții între părțile contractante, iar, conform art. 973 Cod civil „. nu au efect decât între părțile contractante";.

T. a apreciat că această apărare a pârâtei nu poate fi primită.

Este adevărat că destinatara adreselor nr. 1/52/(...) și 1609/(...) este B. B. B., reprezentată de O. A., în calitate de „. U. M..

Î., trebuie avut în vedere că stabilirea clauzei penale s-a făcut în considerarea faptului că facturile emise de reclamantă nu au fost achitate la timp.

Prin urmare, reprezentantul pârâtei, managerul general A. V., cunoștea că B. B. B. nu este emitenta facturilor și a acceptat că această entitate din Turcia acționează în numele reclamantei.

Potrivit art. 384 Cod comercial, mandatarul este dator să-și arate mandatul persoanelor cu care tratează, când i se cere.

Or, reprezentantul pârâtei nu a solicitat entității B. B. B., prin reprezentantul ei O. A., să prezinte mandatul dat de reclamantă pentru stabilirea clauzei penale.

De altfel, din întreaga corespondență dintre părți purtată până la concilierea prealabilă nu rezultă că s-a pus această problemă de către pârâtă.

Numai cu ocazia concilierii prealabile (f. 75 - 108), precum și în cursul procesului, prin întâmpinare, pârâta a invocat această chestiune juridică.

Mai mult, negocierile purtate de alte entități decât reclamanta, cu privire la prelungirea termenelor de plată și la clauza penală de 1%, au fost recunoscută de reclamantă.

Cu alte cuvinte, actele juridice încheiate de către mandatarii B. B. B. și B. M. B. (entitățile care au purtat corespondența cu pârâta) au fost ratificate de către reclamantă.

Conform art. 1546 Cod civil alin. 2 teza II, ratificarea valorează mandat cu efect retroactiv (ratihabitio mandato aequiparatur).

Pe de altă parte, T. observă că poziția pârâtei ─ cu privire la mandatul entităților care au acționat în numele reclamantei ─, este inconsecventă.

Astfel, pârâta invocă ─ este adevărat cu o apărare subsidiară ─, faptul că la întâlnirea ce a avut loc la S. în data de (...), s-a stabilit o altă clauză penală, mai redusă, iar vechea clauză penală de 1% pe lună de întârziere a fost revocată (f. 21, f. 186 - 188, , f. 189).

Or, din declarația martorului H. R. ─ cel care a intermediat această întâlnire și care a efectuat traducerea ─ , reiese că acolo au fost de față domnii O. A. ─ cel care a purtat corespondența cu pârâta și care avea calitatea de reprezentant al entității B. B. B. ─ și A. V. (f. 234 - 236).

În concluzie, atitudinea pârâtei relevă reaua sa credință câtă vreme nu a înțeles să invoce lipsa mandatului la momentele la care a solicitat eșalonarea plății și când i s-a propus clauza penală de 1% ci, doar ulterior, când soluționarea litigiului în instanță devenise inevitabilă.

Or, nimănui nu îi este îngrădit să se prevaleze de propria incorectitudine pentru a obține protecția judiciară a unui drept (nemo auditur propriam turpitudem allegans).

Și celelalte apărări invocate de pârâtă ─ dezvoltate în concluziile scrise depuse după închiderea dezbaterilor─, sunt neîntemeiate.

Nu este necesar să existe o factură comunicată pârâtei de către reclamantă cu privire la penalitățile de 1% pe lună de întârziere.

După cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la natura juridică a facturii fiscale, aceasta nu este decât un document justificativ, care stă la baza înregistrării în contabilitate, iar nu un act juridic (Decizia nr. 1017 din 26 martie 2009, în Jurisprudența Secției comerciale pe anul 2009, pag. 134 - 136).

Or, temeiul juridic al penalităților de 1%, este contractul încheiat de părți prin corespondență.

Pârâta invocă încălcarea principiului neretroactivității actului juridic, însă în dreptul nostru civil nu există o consacrare legală, jurisprudențială sau cel puțin doctrinară a unui atare principiu.

Principiul neretroactivității legii, prevăzut de art. 15 alin. 2 din

Constituția României, nu este aplicabil deoarece nu se poate pune semnul egalității între lege (ca izvor normativ) și contract (ca lege a părților, art. 969 alin. 1 Cod civil).

Prin urmare, este posibilă stabilirea în mod retroactiv a unor penalități de întârziere.

În speță, asumarea de către pârâtă a penalităților de întârziere de 1% pe lună de întârziere a fost și pentru trecut câtă vreme la data emiterii adreselor nr. 1/52/(...) și 1609/(...), era deja în întârziere cu privire la plata facturilor emise de către reclamantă.

Reclamanta a calculat în mod corect penalitățile de 1% pe lună, până la data de (...), ținând cont de scadența fiecărei facturi (f. 181 - 182).

Astfel, pentru factura nr. 5912 din (...), cu scadență în (...), în sumă de

24.260,67 E., reclamanta în mod corect a ajuns la suma de 1.698,24 E., după următoarea formulă de calcul : 1% (penalități datorate) X 24.260,67 E. (suma datorată) X 7 (numărul de luni în care pârâta nu a efectuat plăți, adică perioada mai - noiembrie 2006).

De remarcat că reclamanta a considerat în avantajul pârâtei că plata integrală a facturii s-a făcut în momentul primei plăți parțiale ─ (...) ─ (f. 67).

În fine, T. a observat că reclamanta a menționat în modul de calcul (f.

181), în mod eronat ziua scadenței acestei facturi (27 în loc de 28) însă această greșeală nu este de natură să atragă consecințe cu privire la suma globală calculată (1.698,24 E.), câtă vreme penalitățile de întârziere se calculează pe lună, iar nu pe zile.

Și pentru factura nr. 3. din (...), în sumă de 24.210,39 E., au fost calculate în mod corect penalități de 9.948 E..

Reclamanta a considerat în mod corect că din această factură pârâta a plătit 7.739,33 E..

Este adevărat că pârâta a înțeles să plătească din factura nr. 5912 din

(...), suma de 22.000 E. (f. 67 - 69, f. 28), iar din factura nr. 3. din (...) suma de

10.000 E. (f. 32, 35).

În acest sens, pârâta invocă că reclamanta a efectuat imputația plății în mod greșit, cu nerespectarea faptului că fiecare plată parțială s-a efectuat cu dispoziție de plată externă, în care se indică în mod expres factura care s-a achitat parțial, ceea ce atrage consecințe asupra cuantumului penalităților.

În lipsa unei convenții, imputația plății poate fi făcută prin voința unilaterală a debitorului sau a creditorului.

Primul care poate face imputația plății este debitorul (art. 1110 Cod civil). Cu toate acestea, debitorul nu poate să facă imputația plății prin impunerea creditorului a unei plăți fracționate sau parțiale, încălcând principiul indivizibilității plății (art. 1101 alin. 1 Cod civil).

Așa fiind, în mod corect a considerat reclamanta că factura nr. 5912 din

(...), în cuantum de 24.260,67 E., a fost achitată integral, iar din factura nr.

3., din (...), în cuantum de 24.210,39 E. a rămas un rest de plată de 16.471,06

E..

Cât privește factura nr. 3. din (...), scadentă inițial la data de (...) (f. 137), reclamanta a ținut cont de plățile parțiale efectuate de pârâtă : 1% X

24.210,39 E. X 14 luni (pentru perioada (...) - (...), când nu s-a efectuat vreoplată) + 1% X 21.471,06 E. X 6 luni (pentru perioada (...) - (...), când s-a plătit la data de (...) suma de 2.739,33 E.) + 1% X 16.471,06 E. X 32 luni (pentru perioada (...) - (...), când s-a achitat la data de (...) suma de 5.000 E.).

Rezultă un total de 9.948,44 E. cu titlu de penalități de întârziere datorate pentru factura 3. (3.389,45 E. + 1.288,26 E. + 5.270,73 E. = 9.948,44

E.).

De asemenea, pentru factura 3., în cuantum de 24.837,11 E., cu scadența inițială în (...) (f. 137), în mod corect a calculat reclamanta penalități în cuantum de 13.163,70 E., pentru perioada (...) - (...), după formula 1% X

24.837,17 E. X 53 luni = 13.163,70 E..

În fine, pentru factura nr. 3., în sumă de 21.736,01 E., cu scadența inițială în (...) (f. 145), penalitățile sunt în cuantum de 11.085,36 E., după următorul mod de calcul 1% X 21.736,01 E. X 51 luni = 11.085,36 E..

Rezultă un cuantum total al penalităților datorate de pârâtă reclamantei de 35.895,74 E. (1.698,24 E. + 9.948,44 E. + 13.163,70 E. + 11.085,36 E. =

35.895,74 E.).

Apărarea pârâtei, potrivit căreia din înscrisul de la fila 21 (tradus la fila

189), ar rezulta penalitățile de întârziere de 180 E. pe lună, respective 2,4% pe an, nu poate fi primită.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că mențiunile de pe înscrisul de la fila 21 au fost inserate cu ocazia unei întâlniri la S. între reprezentantul pârâtei, d-l A. V. și reprezentantul reclamantei, d-l O. A.

La această întâlnire, ce a avut loc în data de (...), au mai fost prezenți și cei doi martori audiați în prezenta cauză.

Î. de la fila 21 (tradus la 189) este eliptic.

Se pot observa trei coloane, prima referitoare la scadențe (11 scadențe lunare), a doua privește debitul principal defalcat lunar pe suma de 9.000 E., iar a treia se referă la debitul accesoriu stabilit în tranșe de 180 de euro.

Din înscris rezultă un debit total de 91.800 E., compus din 90.000 E. debit principal și 1.800 E. debit accesoriu.

Î. nu face vorbire de clauza penală de 1% stabilită anterior și nici ce se va întâmplă în situația în care nu este respectat de către pârâtă calendarul de plată care începe în data de (...) și de sfârșește la data de 20 noiembrie a aceluiași an.

Nici martorii audiați în cauză nu au prezentat informații suplimentare cu privire la înțelegerea părților de la S.

Astfel, martorul P. A., care avea la acel moment calitate de angajat al pârâtei, a afirmat inițial că s-a făcut mențiune în dreptul sumelor restante de dobânda lunară pe care pârâta trebuia să o plătească, însă acesta revine și precizează că nu cunoaște pentru ce s-a stabilit această dobândă (f. 208).

Același martor precizează că persoanele prezente nu au discutat despre alte penalități anterioare sau viitoare.

De asemenea, martorul H. R., cel care a intermediat contactul dintre reprezentanții celor două părți și care a efectuat traducerea, a declarat că nu mai reține cu exactitate conținutul discuției cu privire la menționarea sumei de 180 de E., probabil fiind vorba de penalități (f. 235).

Martorul nu a putut să precizeze dacă penalitățile mai erau valabile în cazul în care nu se plătea conform înțelegerii și nici dacă părțile au convenit cu privire la penalități înainte sau după întâlnirea de la S.

În acest context, pârâta a invocat faptul că prin încheierea înscrisului din

(...) a avut loc o "revocare implicită"; a clauzei penale stabilite anterior în cuantum de 1% pe lună.

În acest context, revocarea ar semnifica desfacerea contractului prin acordul părților ─ mutuus dissensus ─ (art. 969 alin. 2 teza I Cod civil).

În speță, nu a intervenit o atare revocare a clauzei penale stabilite inițial, în condițiile în care pârâta nu a respectat calendarul de plată lunar menționat în înscrisul de la fila 21.

Astfel, pârâta în loc să plătească suma de 90.000 E. a achitat, după data de (...), doar suma de 27.000 E. (9.000 E. în data de (...) (f. 28), 5.000 E. în data de (...) (f. 68), 3000 E. în data de (...) (f. 69), 5.000 E. în data de (...) (f. 32) și suma de 5.000 E. în data de (...) (f. 35).

Cu alte cuvinte, ar fi intervenit revocarea invocată de pârâtă numai în condițiile în care aceasta respecta termenele de plată stabilite.

Din moment ce părțile nu au revocat expres clauza penală stabilită inițial, rezultă că aceasta a supraviețuit deoarece pârâta nu a respectat termenele la care s-a angajat să plătească.

A., cu atât mai mult cu cât părțile nu au prevăzut ce se va întâmpla dacă pârâta nu-și execută în termen obligația.

Nu rezultă din înscris de unde pârâta a tras concluzia că s-ar fi stabilit o penalitate de 2,4% pe an, chiar și în cazul în care aceasta nu și-ar fi executat obligațiile.

De altfel, chiar martorul propus de reclamantă a afirmat inițial că ar fi vorba de o penalitate lunară.

Or, depășindu-se scadențele menționate în înscrisul de la fila 21 penalitățile de întârziere lunare ar trebui calculate prin raportare la sumele (sau după caz restul de plată) menționate în facturi.

Astfel, din moment ce părțile nu au mai defalcat debitul principal în tranșe de 9000 euro după expirarea termenelor de plată rezultă penalități de întîrziere mai mari (spre exemplu, pentru factura nr.3., în sumă de 21.736,01 euro penalitatea lunară ar fi de 434,72 euro după formula 21.736,01 X 180:

9000 euro, ceea ce ar însemna o penalitate totală de 22.170,73 euro ─ 434,72 euro X 51 luni ─ în loc de 11.085,36 euro cât a calculat reclamanta).

Prin urmare, nu este incident art.983 Cod civil care consacră principiul in dubio pro reo pentru simplul motiv că nu este favorabilă pârâtei considerarea ca efecientă din punct de vedere juridic a clauzei penale stabilite la S. și în cazul nerespectării termenelor de plată acolo stipulate.

Pe de altă parte, atunci când contractul sau clauzele sale sunt obscure judecătorul trebuie să cerceteze voința comună a părților (art.977 Cod civil și art.984 Cod civil care este o simplă trimitere la primul articol) care se deduce numai în baza unui examen de ansamblu al clauzelor contractului (art.982

Cod civil).

În plus, trebuie să se țină cont și de specificitatea raporturilor comerciale.

Astfel, dreptul comercial este guvernat, printre altele, de principiul protecției creditului: creditorii trebuie să aibă certitudinea că așteptarea lor va fi încununată de succes.

Or, din ansmablul corespondenței dintre părți rezultă că înțelegerea de la

S. a fost doar o facilitate de plată pentru pârâtă pe care aceasta nu a respectat- o.

A. rezultă din adresa nr.1037/(...) trimisă de pârâtă reclamantei în care se recunoaște că programul de plată hotărât la S. nu a fost respectat (f. 157), precum și din atitudinea reclamantei care i-a comunicat pârâtei că are mari pierderi datorită plăților cu întârziere legate de schimbul valutar, iar toate pierderile pe care va trebui să le plătească vor fi suportate de pârâtă (f. 161).

În raport de toate aceste considerente, T. a admis acțiunea comercială, astfel cum a fost precizată și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de

98.939,98 E. reprezentând debit principal (63.044,24 E.) și penalități de întârziere (35.895,74 E.).

Cu ocazia cuvântului pe fond, reprezentanta reclamantei a precizat că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Așa fiind, T. a luat act de această cerere.

Odată cu concluziile scrise, pârâta a solicitat să nu i se rețină dreptul reclamantei de a solicita această categorie de cheltuieli de judecată pe calea unei acțiuni separate, deoarece nu au fost determinate în condiții de opozabilitate și de contradictorialitate în litigiul care le-a generat.

În mod constant jurisprudența a recunoscut posibilitatea solicitării cheltuielilor de judecată pe cale separată, (I., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr.10144 din (...), care se găsește pe site-ul { H. "http://WWW.scj.ro" T. S., Secția civilă decizia nr.1835/1985, în R.R.D. nr.6/1986, pag. 67).

Evident că în procesul civil distinct prin care se solicită cheltuieli de judecată, reclamanta va trebui să facă dovada lor, în conformitate cu art.1169

Cod civil și art.129 alin.1 teza finală Cod procedură civilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel S.C. A. T. S. S. M. solicitând schimbarea sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii reclamantei, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cauză în fond și apel.

În motivarea apelului pârâta a arătat că motive de apel privitoare la respingerea exceptiei prematuritătii actiunii.

(a) Prin sentința atacată se reține cu totul nefundamentat că, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, intimata - reclamantă ar fi Î. soluționarea litigiului prin conciliere directă, respectând procedura prealabilă obligatorie prevăzuta de art. 7201 Cod de P. civilă.

Intimata-reclamanta a expediat la data de (...) invitația la conciliere către societatea noastră, pentru data de (...), iar la data de (...), deci înainte de data stabilită pentru conciliere, a introdus la Tribunalul Maramureș acțiunea în pretenții, data stabilită pentru conciliere fiind evident ulterioară și nu prealabilă introducerii acțiunii. În atari condiții se impunea admiterea excepției prematurității acțiunii și respingerea pe acest temei a acțiunii reclamantei.

(b) Cu toate ca reprezentantul societății noastre s-a deplasat in data de

(...) la B., si s-a prezentat pentru desfasurarea concilierii directe, la propunerile de conciliere ale societății noastre, reprezentantul intimatei-reclamante i-a comunicat ca nu are mandat pentru a discuta aceste propuneri. In aceste conditii, intimata-reclamantă a depus la dosarul cauzei, un așa-zis "Proces verbal de conciliere" din (...), înscris redactat pro causa și semnat numai de către intimata-reclamantă. Prin sentința atacată, se preiau, fără nici un suport probatoriu susținerile intimatei-apelante, din acest proces verbal, potrivit cărora reprezentantul pârâtei a refuzat sa semneze procesul-verbal de conciliere.

In fapt, nu apelanta - parata este cea care ar fi refuzat o" conciliere efectiva" astfel cum se reține în sentința atacată, ci, reprezentantul intimatei- reclamante nu a detinut un madat pentru ca intre parti sa se realizeze o concilierii ejectiva, adica pentru a se evita litigiul si a se atinge scopul instituirii acestei proceduri prealabile.

II. Motive de apel privitoare la respingerea excepției lipsei capacități procesuale de folosință a intimatei-reclamante.

Prin sentința atacată se motiveaza, cu totul nefondat, respingerea excepției lipsei capacității de folosință a intimtei reclamante, pe considerentul ca subsemnatei îi revenea obligația de a face dovada încetării ființei reclamantei. Ori, certificatul depus la dosar de către intimata - reclamantă nu indică dacă, această entitate este continuatoarea/ succesoarea entității care a emis facturile, dacă există și desfășoară activitate și nu cuprinde codul fiscal indicat în acțiune. Deci, dovada lipsei calității procesuale de folosință a intimatei-reclamante reieșea cu prisosință din actele depuse de aceasta la dosarul cauzei si anume:

- B. I. T. T.., cu sediul În Purtelas Hasan Mh M. M. Cd. n.31,

Salipazari/Beyoglu, Istambul, Turcia, număr de Î. 31636, cod FISCAL

DECIZIA nr. 4810054344 este titulara acțiunii ca urmare a precizarii acesteia;

-B. I. T. Turk Anonim Sirketi, cu sediul În Purtelas Hasan Mh M. M. Cd. n.37, Salipazari/Beyoglu, Istambul, Turcia, este indicată În certificatul din (...), prezentat de catre reclamanta, dar aceasta este o entitate cu alte date de identificare; denumire, sediu, cod, decât emitenta facturilor B. I. T. T.. cu sediul în M. M. Cad, 103, 34427, Salipari, Istambul, Turcia.

A sesizat instanța dintru început prin I. cu privire la inadvertentele rezultate din inscrisurile depuse, dar aceasta nu a obligat intimata-reciamantă să depună actul de înregistrare și certificatul fiscal, pentru a se pronunta pe exceptie.

Temeiul de drept pe care ne-am fundamentat susținerea exceptiei capacitatii procesuale îl constituie art.41 și 43 din Codul de procedura civila.

In probatiune: pentru a dovedi exceptia lipsei capacități procesuale de folosință a intimatei-reclamante solicitam instantei de apel sa dispuna intimatei reclamante sa depuna actul de înregistrare, certificatul fiscal precum si inscrisul din care rezultă continuatoarea/ succesoarea entității care a emis facturile.

III. Motive de apel privitoare la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei-intimate.

Nefondate sunt sustinerile din sentinta atacata, potrivit carora, denumirea persoanei juridice este suficient a fi analizata, pentru a se determina calitatea procesuala activa, deoarece stiut este ca o persoana juridica are mai multe elemente de identificare - denumire, sediu, nationalitate, elemente de identificare ale intimatei-reclamante care nu au fost analizate prin sentinta atacata. Lipsa calității procesuale active a intimatei-reclamate in promovarea actiunii, a invocat ca este dată, în principal, de recunoașterea de către intimata-reclamanta, prin actiune si precizare, a mandatului dat unor persoane pentru intreprinderea de demersuri în vederea recuperării creanței, recunoaștere aflată în cuprinsul acțiunii.

Intimata-reclamanta recunoaște o transmisiune convențională a calității de creditor și deci, de subiect activa raportului juridic dedus judecății, iar ca efect al mandatului dat, În raportul juridic obligațional, reclamanta urmează să fie reprezentată prin mandatar, care devine titular al demersurilor de recuperare și al dreptului la acțiune în locul acesteia.

Prin sentinta atacata se concluzioneaza fara nici un temei probator, ca sunt recunoscute de catre intimata -reclamanta, inscrisurile emanand de la mandatari si reprezentand corespondenta comerciala cu apelanta -parata si ca in consecinta, intimata -reclamanta are calitate procesuala activa.

Nu se determina prin sentinta atacata care este natura juridica a mandatului si care este inscrisul constator.ln fapt, mandatul este recunoscut de catre intimata- reclamanta, dar nu este facuta dovada inscrisuluiconstatator al mandatului pentru a se cerceta natura juridica, intiderea si efectele acestuia.

M. ca, a existat si persista, aspect nedezlegat prin sentinta atacata, pentru apelanta -parata o situatie de echivoc asupra existentei si intinderii mandatului dat de catre intimata reclamantă mandatarilor săi. Situația a fost generată de solicitări de plată a sumelor deja achitate, formulate de catre mandatarii intimatei - reclamante in anii 2009-2010 si de nerecunoasterea platilor partiale efectuate de catre apelanta- parata, in valoare de 32.000 E. in perioada 2008-2011 si anume:

- din factura 5912/(...), În valoare de 24.260,67 E. s-au achitat: - conform dispoziției de plată externă nr. 397/0(...) s-a achitat 5.000 E.; - conform dispoziției de plată externă nr. 2884/(...) s-a achitat 9.000 E.; - conform dispoziției de plată externă nr. 189/(...) s-a achitat 3.000 E.; - conform dispoziției de plată externă din 0(...) s-a achitat 5.000 E., deci, din factură s-au achitat de către subscrisa în total 22.000 E.; - din factura 6054/3./(...), în valoare de 24.210,39 E. s-au achitat: - conform dispoziției de plată externă nr.

9818/(...) s-a achitat 5.000 E.;- conform dispoziției de plată externă din (...) s- au achitat 5.000 E., deci, din factură s-au achitat de către subscrisa în total

10.000 E..

In probatiune: pentru a dovedi aspectele legate de mandat, solicitam instantei de apel sa puna in vedere intimatei- apelante sa depuna la dosarul cauzei: dovada mandatului recunoscut prin actiune, pentru a se determina natura juridica, intinderea, efectele acestuia; solicită în probatiune a se admite proba cu interogatoriul persoanei juridice a intimatei- reclamante pentru a se lămuri aspectele mai sus invocate.

IV. Motive de apel privitoare la respingerea excepției prescripției extinctive a dreptului material la acțiune privitor la creanța reprezentând contravaloare marfă, precum și la creanța reprezentând contravaloare penalități de întârziere.

(a) Referitor la excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune privitor la creanța reprezentând contravaloare marfă.

În principal, prin sentința atacată, în mod netemeinic nu se face aplicarea prevederilor art.1 raportat la art.3, prima teză și a art 12 din din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat în B. Of. nr.11 din (...):Art.1 "Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. ":Art.3, teza 1 „Termenul prescripției este de 3 ani".Art. 12. ";în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită. "

IV. A. a) În mod netemeinic, creanța pentru plata sumei reprezentând contravaloare marfa, este apreciată a nu fi prescrisa, fără a se calcula termenele de prescripție a dreptului material la acțiune de 3 ani, raportat la scadența fiecareia dintre obligațiile succesive de plată, conform prevederilor art.12 din Decretul nr. 167/1958. Numai prin cercetarea și stabilire datei scadenței și deci, a datei de la care curg și la care s-au împlinit termenele de prescripție pentru fiecare factură, cercetare care nu este realizată prin sentința atacată, se putea stabili dacă a operat o întrerupere a termenelor de prescriptie; daca aceasta a operat înăuntrul sau în afara termenelor; precum și data la care au început să curgă noi termene de prescripție. M. că datele de scadență a facturilor, date fundamentale pentru stabilirea momentului de la care curg termenele de prescripție extinctivă, în mod netemelnic, nu au fost puse în discuția părților in condiții de contradictorialite și nu au fostdeterminate expres, deși apelanta-parata a solicitat aceasta prin inscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Raportat la cele indicate chiar de către intimata-reclamantă în cererea introductivă și în Precizarea de acțiune, că facturile sunt emise în anul 2006 și sunt determinate ca scadențe tot în anul 2006, la aceeași dată cu cea a emiterii, termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit încă din anul 2009, data introducerii acțiunii în pretenții fiind (...). Sentința atacată nu determina dacă, aceste date, indicate de către reclamată, sunt cele pe care le considera ca fiind datele de scadență a facturilor, nu se pronunță dacă alte date ale scadenței au fost stabilite prin înscrisurile ulterioare emiterii facturilor și care sunt acestea, nu indică datele de la care curg termenele de prescripție.

IV. A. b. Prin Sentința atacată se motivează, în principal, în mod netemeinic, respingerea excepției dreptului material la acțiune prin aceea că pârâta ar fi făcut recunoașteri succesive, solicitând totodată prelungiri de termene sau amânarea executării obligației prin eșalonarea plății în perioada

2006-2008, deci înăuntrul termenului de prescripție și ar fi incidente prevederile art.16 din Decretul 17/1958 privitor la prescripția extinctivă. În consecință, actelor de așa - zisa recunoaștere a pârâtei, indicate în sentința atacată, prin care s-ar fi solicitat prelungiri de termene sau amânarea executării obligației prin eșalonarea plății, prin sentința atacată li se da eficacitate de acte întreruptive de prescripție.

Privitor la caracterul de acte întreruptive de prescripție a înscrisurilor invocate în sentința atacată, menționează că reclamanta a susținut caracterul întreruptiv de prescripție, doar privitor la înscrisurile din (...) și din (...). Nici un alt înscris având caracter întreruptiv nu a fost pus în discuția părților în cauză, deci apelanta a fost în imposibilitatea să formuleze apărări privitoare la caracterul întreruptiv de prescripție al altor înscrisuri, Dar cu toate acestea, prin sentința atacată, se dă eficacitate de acte întreruptive de prescripție altor inscrisuri decat cele discutate in contradictoriu și fundamentează astfel respingerea excepției prescripției.

Privitor la înscrisurile din (...) și din (...), consideră conținutul acestora ca fiind echivoc, incert: - în înscrisul din (...) se enunta in general sume reprezentând contravaloare marfă, fără a face trimitere la facturile care au fost sau vor fi achitate; în inscrisul din (...), se utilizează doar noțiunea generică de "sumă", fără ca să fie determinate facturile aferente. Mai mult, ambele înscrisuri, ca și dealtfel toate însctisurile, prin care se solicitau prelungiri de termene sau amânarea executării obligației prin eșalonarea plății, înscrisuti cărora li se da, prin sentința atacată eficacitate de acte întreruptive de prescrtptie, sunt către B. B. B., un asa- zis mandatar al intimatei-reclamante, fapt necontestat de către reclamantă.

Astfel cum se reține și în doctrină, "pentru ca recunoașterea să producă efecte întreruptive, ea trebuie să fie dată în deplina cunoștință de cauză în privința existenței dreptului și a titularului acestuia la care se referă recunoașterea „în M.N. "Prescriptio extinctivă" - Tratat, B., 2004, pag.S44. Ori, cert este, din cele invocate la pct.1I1 si din cele care urmeaza a fi invocate la pct.V.a că era echivoca pentru apelanta- parata calitatea de titular al dreptului de creanță în perioada 2006-2010, deci, in aceste conditii, Înscrisurile din (...) și din (...) nu întrerup cursul prescripției extinctive, creanța fiind prescrisa.

IV.A.c)Pe de alta parte, cert este că, înscrisurile ulterioare emiterii facturilor au caracter corelativ și anume, înscrisurilor prin care s-ar fi solicitat de către apelantă-parata prelungiri de termene sau amânarea executării obligației prin eșalonarea plății, le sunt corelative înscrisurile prin care, ca răspuns la solicitările apelantei-pârâte, acesteia i se dă acordul pentruamânarea și eșalonarea plăților, adică, se stabilesc noi date a scadențelor obligațiilor, cum ar fi înscrisut din (...); din (...); din (...). În consecință, in ipoteza in care, actelor de așa- zisă recunoaștere a apelantei- pârâte, prin care s-ar fi solicitat prelungiri de termene sau amânarea executării obligației prin eșalonarea plății, li se dă eficacitate de acte întreruptive de prescripție, actelor corelative prin care, ca răspuns la solicitările apelantei- pârâte,i se dă acesteia acordul pentru amânarea și eșalonarea plăților, trebuie să li se dea eficacitate ca și acte prin care se stabilesc noi date ale scadenței obligațiilor.

În ipoteza în care se admite că, pârâta ar fi făcut recunoașteri succesive, solicitând totodată prelungiri de termene sau amânarea executării obligației prin eșalonarea plății, în perioada 2006-2008, trebuie să admitem totodată și că, corelativ recunoașterilor apelantei, i s-au acordat acesteia noi termene de plată a obligațiilor, din care ultimul la (...).

De asemenea, dacă admitem că înscrisurile prin care s-au solicitat de către apelanta - parata prelungiri de termene sau amânarea executării obligației prin eșalonarea plății, destinate unui mandatar al intimatei - reclamante sunt valabile, trebuie sa admitem, ca, comunicarile aceluiasi mandatar, prin care se acorda amanari si eșalonări de plata au aceeasi valabilitate.

Că este așa, rezultă chiar din sentința atacată, care indica inscrisurile corelative la actele de amânare și eșalonare a plăților, dar nu determina efectele juridice ale acestora. În considerentele sentinței atacate, (Ia fila 11, alin.ultim și la fila 12, alin.2) se reține că apelantei-pârâte, i s-a comunicat, o noua scadențare a facturilor prin înscrisul din (...), iar prin înscrisul din (...) i s-a comunicat apelantei-pârâtei ca întreaga sumă trebuie plătită până la data de (...), în caz contrar toate pierderile vor fi facturate.

Critică sentința atacată, deoarece nu concluzionează asupra naturii și efectelor juridice a acte de amânare și eșalonare a plățilr, daca acestea reprezintă acte prin care s-au acordat noi termene / noi scadențe de plata a obligațiilor si nu analizeaza efectele stabilirii ultimei date de plată, deci dată a scadenței obligațiilor, de la care curge și termenul de prescripție este (...).

În consecință, sentința atacată stabilește, de plano, netemeinic, fără o apreciere a fiecărui înscris, caracterul Întreruptiv de prescripție a unor îscriuri care nu au produs asemenea efecte, majoritatea nefiind puse î discuția părților În fața instanței de fond.

M. toate înscrisurile emanând de la societatea noastră, prin care s-ar fi solicitat prelungiri de termene sau amânarea executării obligației prin eșalonarea plății, înscrisuri cărora prin sentința atacată li se da eficacitate de acte întreruptive de prescripție, sunt emise anterior datei de (...)., deci înainte ca eventuala prescripție să fi început să curgă. Ori efectul întreruptiv se poate produce doar după ce prescripția a început să curgă. IV.A. d) De asemenea, intimata-reclamanta a apreciat ca ar avea caracter întreruptiv de prescripție plata parțială de 5.000 E. din (...), efectuată din factura 6054/3./(...), plată efectuată către B. Manesman B. Sanayi ve T. AS: conform dispoziției de plată externă, aspect care este omis a fi cercetat de catre instanta de fond. C. în ipoteza în care s-ar aprecia ca această plată parțială întrerupe termenul de prescripție, întreruperea se raportează doar la factura 6054/(...) în valoare de

24.210,39 E., din care au mai rămas de achitat 14.210,39 E. și nu la intreaga sumă reprezentând contravaloare marfa, în aplicarea principiului prevăzut de art.12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.

IV. B. Privitor la excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune pentru creanța reprezentând controvaloare penalități de întârziere.

Critică sentința atacata deoarece, in mod netemenic, se invoca, aplicarea, prin extindere a principiului prevăzut de art.1, alin.2 din Decretul 167/1958 potrivit căruia odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii. Motivandu- se sentinta atacata de aceasta maniera, este evident ca se exprimă convingerea ca, in fapt, s-a întrerupt prescripția doar pentru obligația reprezentând contravaloare marfă, nu si pentru penalitățile de întârziere, dar se extrapolează principiul prevăzut de art. 1 alin.2, pentru a se ajunge la concluzia că, întrerupt fiind dreptul la acțiune pentru creanța principală se întrerupe și prescripția acțiunii privind pretențiile accesorii acelei creanțe, in conditiile in care instanta de fond nu a stabilit termenul de scadenta a creantei principale.

Ca nu este așa, rezulta neandoielnic din faptul că, nu există un text de lege expres în sensul extinderii acestui principiu si la accesorii, iar, cauzele și efectele suspendării prescripției, cuprinse în art. 16 și 17 a Decretul 167/1958 sunt exclusiv stabilite prin lege, limitative, neputând fi asimilate acestor cauze alte împrejurări ori situații asemănătoare. Întreruperea prescripției pentru dreptul principal nu întrerupe prescripția pentru drepturile accesorii, deoarece, întreruperea prescripției nu operează de la o obligație la alta, astfel cum greșit se reține în sentința atacată, iar cele doua obligații, cea principala - privitoare la contravaloare marfa și cea accesorie - privitoare la penalitățile de întârziere, sunt obligatii distincte, izvorând din înscrisuri distincte, încheiate la date diferite.

Mai mult, fiecare dintre părțile in cauză, a indicat o altă categorie de penalități: reciamanta-intimată o penalitate de 1% pe luna, decurgând din inscrisul din (...) și cel din (...); subscrisa apelanta- pârâtă, o penalitățe de 2,4% pe an, penalități izvorând din înscrisul din (...), iar o gravă lacună a sentinței atacate este aceea că, nu determină pentru care dintre cele două categorii de penalități apreciază că s-a fi întrerupt cursul prescripției urmare a așa-zisei recunoașteri a datoriei principale.

În consecință, se apreciază prin extrapolare ca s-ar fi întrerupt cursul prescripției pentru penalitățile de întârziere, dar în mod cu totul netemeinic, nu se indică expres pentru care dintre cele doua categorii de penalități.

Sentința atacată nu determină care este data scadenței obligațiilor de plată privitoare la penalitățile de întârziere rezultând din fiecare înscris, deci, de la ce dată curge termenul de prescripție. A. în condițiile în care, cunoscut este că, penalitățile de întârziere sunt prestații succesive, iar prescripția dreptului la acțiune pentru plata acestora curge pentru fiecare penalitate în parte, în condițiile art. 12 al Decretului 167/1958.

Susține că, a intervenit prescripția dreptului material la acțiune pentru obligarea apelantei-parate la plata de penalități de 1% pe lună, decurgând din înscrisul din (...) și din (...), la (...) și respectiv la (...) și că a intervenit prescripția dreptului material la acțiune pentru obliga rea la plata penalităților de întârziere de 2,4% pe an, decurgând din înscrisul din (...) la (...), conform prevederilor art.1 raportat la art.3, prima teză, din Decretul nr. 167/1958.

Prescripția nu a fost întreruptă pentru obligația reprezentând penalitățile de întârziere prin înscrisurile din (...) și din (...) si nici prin celelalte inscris uri prin care s-au solicitat termene de plata sau esalonari, deoarece, penalitățile de întârziere nu fac obiectul acestor înscrisuri. Plata parțială, în masura în care s- ar admite de către instanța de apel, că are efect întreruptiv de prescripție, privește în exclusivitate factura reprezentând contravaloare marfa și nu întrerupe prescripția dreptului la acțiune pentru penalitățile de întârziere.

Prin sentința atacată se dă eficacitate de acte întreruptive de prescripție, înscrisurilor prin care s-ar fi solicitat prelungiri de termene sau amânareaexecutării obligației prin eșalonarea plății, în consecință, și actelor corelative prin care, ca răspuns la solicitările pârâtei, i se dă acesteia acordul pentru amânarea și eșalona rea plăților, ar fi trebuit să li se dea eficacitate ca și acte prin care se stabilesc noi date ale scadenței obligațiilor.

În masura in care, instanța de apel va aprecia ca s-a stabilit o noua dată a scadenței la (...), acest aspect are ca și consecință, faptul ca numai de la acest termen curg penalitățile de întârziere, până la această dată obligația de plată a penalităților de întârziere fiind amânată prin acordul de voință al reclamantei-intimate, manifestat prin înscrisurile din și din (...); din (...); din (...).

In probațiune: pentru a dovedi exceptia prescriptiei dreptului material la actiune solicită interogatoriul intimatei-reclamante pentru a se lămuri aspectele mai sus invocate.

V. Motive de apel privitoare la respingerea apărărilor formulate de subsemnata apelantă pe fondul cauzei.

V. a) În principal, pe fondul cauzei, prin sentința atacată, în mod cu totul netemeinic face aplicabilitatea prevederilor art.1S46 Cod Civil, alin.2, teza II, și se apreciază, cu titlu general că, 11 ratificarea valorează mandat cu efect retroactiv. 11 Se motivează astfel, că actele juridice încheiate de către mandatarii B. B. B. și B. M. B., care au purtat corespondența cu apelanta - pârâtă, au fost „ratificate"; de către intimata-reclamantă. În acest fel se dă eficacitate de act valabil încheiat, corespondenței comerciale purtate de către apelanta - pârâtă cu alte entități și în special înscrisurilor din (...) și din (...) privitoare la penalitatea de 1% pe an.

Art.1546 Cod civil nu este aplicabil în speță. M., in principal ca acest temei de drept nu a fost invocat de catre intimata - reclamanta prin actiune si ca aceasta nu a sustinut si dovedit ca ar fi ratificat vreun act al mandatarilor sai. Institutia "ratificării" nu a fost pusa in discutia partilor in prezenta cauza. Mai mult, conform prevederilor art.1546 Cod Civil mandantul este obligat să îndeplinească obligațiile contractate de către mandatar în limitele care i-au fost conferite acestuia, iar, conform alin.2, teza II, mandantul nu este obligat pentru ceea ce " mandatarul ar fi făcut afară din limitele puterilor sale", cu excepția cazului în care a ratificat expres sau tacit respectivul act. Deci, art.1546 alin.2, teza II Cod civil reglementează raporturile dintre mandant și mandatar și anume situația în care, mandantul este obligat să îndeplinească obligațiile contractate de către mandatar peste limitele puterilor conferite, dacă a ratificat expres sau tacit.

Sentința atacată face aplicațiunea art.1546, dar nu determină: care sunt obligațiile contractate de către mandatarii- B. B. B. și B. M. B., peste limitele puterilor conferite de către mandant - intimata-reclamanta; in ce au constat puterile conferite acestora de catre mandant; la ce date, în ce împrejurări și în ce modalitate - expres sau tacit, au fost ratificate aceste obligații de către mandant.

Sentința atacată cuprinde simple afirmații, nesusținute de nici un suport probator privitor la o așa-zisa ratificare a actelor de către mandant, pe care nici macar intimata - reclamanta nu le-a invocat, fără a clarifica aspectul legat de mandat, a carui elucidare a fost solicitata de catre apelanta- pârâtă de nenumărate ori.

A. în condițiile în care, prin cererea de chemare în judecata a operat recunoașterea de către reclamantă a mandatului dat unor persoane pentru intreprinderea de demersuri în vederea recuperării creanței, dar nu a fost dovedita natura, întinderea, efectele mandatului. Așa-zisa ratificare/recunoaștere de către mandant, intimata - reclamantă a actelorefectuate de către mandatarii săi nu a fost cunoscuta apelantei-parate si nu a fost discutata la instanta de fond.

Sentinta atacata nu distinge intre efectele mandatului produse intre mandat si mandatarii sai si intre cele produse fata de terti. A. - intimata este tert fata de raporturile de mandat dintre intimata - apelanta si mandatarii sai în consecinta, nici mandatul dat si nici eventuala sa ratificare de catre intimata

- reclamanta nu ii sunt opozabile apelantei - pârâte, in perioada 2006-2010, cond nu le cunostea, adica" pentru trecut" astfel cum eronat se retine in sentinta atacata.

In probatiune: pentru a dovedi aspectele legate de eventuala ratificare a mandatului, solicitam instantei de apel sa puna in vedere intimatei- apelante sa depuna la dosarul cauzei dovada ratificarii mandatului; solicitam in probatiune a se admite proba cu interogatoriul persoanei juridice a intimatei- reclamante pentru a se lămuri aspectele mai sus invocate.

V.b) Prin sentinta atacata nu se determina calitatea in care catre B. B. B. si O. A. s-au comunicat inscrisurile din (...) și din (...) privitoare la penalitatea de 1% pe an, invocate de către intimata -reclamanta ca temei al penalitatilor de intarziere. In consecinta, in conditiile in care natura juridica si efectele mandatului dat de catre intimata - reclamanta nu au fost elucidate, este deosebit de relevant a se determina pe cine a reprezentat O.—A. la momentul acestei conventii si anume daca acesta era reprezentantul intimatei - parate sau al manadarilor acestora. Sustine aceasta, cu atat mai mult cu cat, prin sentinta atacata, se retine in mod netemenic ca, reprezentantul apelantei - parate A. V. a acceptat ca B. B. B. prin O. A. actioneaza in numele intimatei - reclamante si ca nu a solicitat ca O. A. sa ii prezinte mandatul dat de reclamanta pentru stabilirea clauzei penale in cuantum de 1% pe luna de intarziere. I. acest mandat nu a fost cerut de reprezentantul apelantei- parate nici la stabilirea clauzei penale de 2,4% pe an prin inscrisul din (...).ori cata vreme clauzele penale au fost stabilite de acelasi reprezentant, coruia intimata

- reclamanta i-a ratificat mandatul, nu se poate retine in sarcina apelantei - parate numai clauza penala cea mai împovărătoare.

In probatiune: pentru a dovedi aspectele mai sus reiterate, solicitam a se admite audierea in calitatea de martor a lui O. A.

V.c) Critică sentința atacată, deoarece, stabileste, în mod netemenic, obligația apelantei - pârâte de a achita penalități de Î. de 1% pe luna, calculate retroactiv chiar datei înscrisurilor din (...) și din (...), pe care reclamanta le invocă ca temei al penalităților și anume: - pentru factura 5912/(...) calculul penalităților s-a făcut din (...); - pentru factura 6054/3./(...) calculul penalităților s-a făcut din (...); - pt. factura 6109/3./(...) calculul penalităților s- a făcut din (...); - pentru factura 6299/3./(...) calculul penalităților s-a făcut din (...). Ori, actul juridic, în speță, înscrisurile privitoare la penalitățile de întârziere invocate de către intimata - reclamantă își produc efecte" pentru viitor" adică începând cu data încheierii lor și nu retroactivează, sens în care invocăm prevederile art. 1090 Cod Civil. Obligarea subscrisei apelante la plata penalităților de intarziere este cu atât mai nefondată, cu cât, pentru penalitățile de întârziere de 1% pe lună nu s-a emis și nu a comunicat nici o factură către apelanta - pârâtă, în condițiile în care, prin înscrisul din (...) ni s- a comunicat ca întreaga sumă trebuie plătită până la data de (...), în caz contrar toate pierderile vor fi facturate.

Pentru a se efectua calculul penalităților de întârziere, imputația plății este stabilita în mod nefundamentat, prin sentința atacată, cu nerespectârea prevederilor art.1110 Cod civil: D., având mai multe datorii, al caror obiect este de aceeași speță, are dreptul de a declara, când plătește, care este datoria cevoiește a desface. "Fiecarea plată parțială s-a efectuat de către apelanta- pârâtă prin dispoziție de plată externă în care se indică expres factura care s-a achitat parțial, imputația plății, având consecințe asupra cuantumului penalităților.

Prin sentința atacată, a fost preluat în totalitate, calculul penalităților de întârziere efectuat de către intimata-reclamantă, desi are nenumărate carențe și nu a fost supus verificării de către un expert contabil, proba cu expertiza contabilă, solicitată de către subscrisa apelanta-pârâtă fiind netemeinic respinsă.

In probatiune: pentru a dovedi netemeinicia calculului penalitatilor de intarziere efectuat de catre intimata - reclarnanta si preluat in integrum in sentinta atacata, solicitam admiterea probei cu expertiza contabilă.

V.d) Critică sentința atacată, deoarece, se apreciază în mod netemeinic, că nu ar fi intervenit o revocare a clauzei penale de 1% stabilită inițial, urmare a încheierii înscrisului din (...) care prevede penalități de întârziere de 2,4% pe an.

M. ca înscrisul din (...) invocat de către apelanta-pârâtă ca temei al penalităților de întârziere a fost depus la dosarul cauzei de catre intimata - reclamanta, care nu îl contestata, astfel cum rezultă din încheierea de sedinta din (...).

Î. din (...) este încheiat la o dată ulterioară înscrisuritor din 2006 invocate de către intimata-reclamanta ca temei al penalităților de 1% pe lună de întârziere, deci reprezintă ultima manifestare de voință a partilor, a caror reprezentant s-au intalnit și și-au manifestat acordul asupra penalităților de întârziere.

I. din (...) are caracter revocatoriu, deoarece este incheiat cu respectarea condițiilor prevazute de art.969, alin.2 Cod civil. M. ca, Î. din (...) este un acord al partilor intervenit in singura situatia in care partile, prin reprezentantii lor s- au intalnit fara in fata si au semnat aceasta conventie. Deasemenea, inscrisul din (...) s-a redactat pe o coala de hartie, in josul caruia, pe o coloana, s-au determinat prin acordul partilor, sumele reprezentand penalitatile de intarziere.

Î. din (...) prevede penalități de întârziere de 180 E., respectiv de 2,4% pe an, fără a face nici o mențiune, astfel, cum nefondat se reține în sentința atacată, privitoare la faptul ca, aceasta penalitățe se datorează doar În cazul în care se efectuează anumite tranșe de plată. Deci, prin sentința atacată," se completeaza" nefondat convenția părților, iar această interpretare a înscrisului din (...) încalcă flagrant prevederile art.983 și 984 Cod civil.

În calcularea penalităților de Î. de 2,4 % pe an, efectuat de către apelanta

- pârâtă, imputația plății s-a realizat cu respectarea prevederile art.1110 Cod civil, deoarece, fiecare plată parțială s-a efectuat cu dispoziție de plată externă în care se indică expres factura care s-a achitat parțial, ceea ce atrage consecințe asupra cuantumului penalităților, Mai mult, penalitătile de întârziere de 2,4% pe an insumeaza 5.653,22 E., iar corectitudinea calculului este sustinuta de R. de expertiză contabila extrajudiciară depusă de către subscrisa la dosarul cauzei la termenul din 12 mai 2011. Prin proba cu martori, administrată în cauză, se confirmă încheierea înscrisului din data de (...), precum și prezența și semnatura părților pe acest înscris, deci, se confirmă faptul ca s-a realizat acordul de voință al părților pentru penalități de întârziere de 2,4% pe an, semnatura nefiind contestata de catre intimata - reclamanta.

În concluzie, acesta este cuantumul penalităților de întârziere datorate, în ipoteza în care, s-ar admite că, dreptul la acțiune pentru obligarea noastră la plata penalităților de întârziere nu este prescris și în nici un caz procentul depenalitate nu este cel de 1% solicitat de către reclamantă pe baza unor înscrisuri anterioare celui din (...).

In probatiune: pentru a dovedi cuprinsul si intinderea conventiei din (...) si anume daca penalitatile de intarziere erau datorate doar in ipoteza efectuarii anumitor plati, solicitam a se admite audierea in calitatea de martor a lui O. A.

V. e) Critică sentinta atacata privitor la cele dis puse asupra cheltuielilor de judecata solicitate de catre intimata-reclamanta

In actiunea introductiva reclamanta a solicitat obligarea noastra la plata cheltuielilor de judecata. În concluziile sustinute cu ocazia dezbaterii cauzei pe fond, reclamanta precizeaza, ca nu mai solicita cheltuieli de judecata in prezenta cauza, deoarece urmeaza sa actioneze pe cale separata, precizare avand titlu general, fara a determina intre cheltuielile reprezentand taxa timbru si cele reprezentand onorar de avocat.

Privitor la cheltuielile de judecata reprezentand onorar de avocat, reclamanta nu si-a dovedit vocatia privind aceste cheltuieli, deoarece nu a depus depus contractul de asistenta juridica la dosarul cauzei. Reclamanta avea obligatia de a-si dovedi vocatia privind aceste cheltuieli, prin contractul de asistenta juridica, pentru ca acestea sa poat fi anticipate si predictibile. Partea care a câstigat procesul nu va putea obtine rambursarea unor cheltuieli, in temeiul art. 274 Cod de P. C., decât in masura in care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil, iar aceste caractere, vor fi analizate in litigiul de fond, adica in litigiul care le-a generat, chiar daca cheltuielile sunt solicitate efectiv pe calea unei acțiuni distincte. Neprocedând în acest fel, adică, renunțând la capatul de cerere privitor la cheltuielile de judecata si nefacand dovada vocatiei dreptului sau la cheltuieli de judecata reprezentand onorar de avocat, solicitam a nu i se retine reclamantei, prin sentinta, dreptul de a solicita aceasta categorie de cheltuielile reprezentand onorar de avocat, pe calea unei actiuni separa te, aceste cheltuieli nefiind determinate in conditii de opozabilitate si de contradictorialitate in litigiul care le-a generat. Verificate fiind concluziile scrise depuse de către intimata - reclamantă la dosarul cauzei, se constata, cum dealtfel se retine si in sentinta atacata ca nu s-a mentionat nimic privitor la cheltuielile de judecata si cu toate acestea, s-au retinut dreptul intimatei - reclamante de a se solicita pe cale separata cheltuieli de judecata.

În consecință, pentru toate motivele mai sus indicate, solicită instanței de apel admiterea apelului formulat, schimbarea Sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulată împotriva subscrisei.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 28 octombrie 2011, B. I. T. TURK TURK ANONIM SIRKETI (T.) Turcia a solicitat respingerea ca nefondat a apelului formulat de apelanta pârâtă A. T. S. împotriva sentinței atacate, cu menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel și a apărărilorformulate, Curtea reține următoarele:

1. Cu privire la critica privind soluționarea excepției prematurității acțiunii introductive prin neobservarea condițiilor impuse de dispozițiile art. 7201 Curtea are în vedere că potrivit practicii judiciare constante a Secției comerciale din cadrul Î. se reține că procedura concilierii prealabile în materie comercială instituită de această dispoziție legale este obligatorie, dar termenele, condițiile, locul, mijloacele și modalitățile de manifestare de voință a părților cât și conținutul concret al înscrisurilor nu reprezintă condiții cerute imperios de lege, astfel că nerespectarea unora dintre acestea nu atrage automat nulitatea concilierii prealabile, decât dacă partea care o invocă dovedește efectiv crearea unei vătămări a drepturilor procesuale.

De asemenea, aceeași instanță a nuanța această aserțiune evocând fără tăgadă că efectuarea procedurii de conciliere prealabilă introducerii cererii de chemare în judecată prevăzută de art. 7201 C. nu este o cerință imperativă a legii, textul de lege neavând precizată vreo sancțiune în acest sens iar acțiunea nefiind în toate cazurile sancționată cu respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin Decizia nr. 2344 din 15 iunie 2011 pronunțată de Î. - Secția comercială s-a decis cu valoare de principiu reamintindu-se de fapt considerentele dintr-o altă decizie nr. 2523/2009 din 21 octombrie 2009, rațiunea concilierii prealabile prevăzută de art. 7201 C. este aceea de a simplifica și degreva judecățile având ca obiect pretenții de natură bănească, pretenții ce pot fi soluționate pe cale amiabilă și într-un termen scurt. A. rațiune este practic realizată și atunci când încercarea de conciliere a reclamantei cu cealaltă parte a avut loc în cadrul unei proceduri simplificate, chiar și la nivel mai puțin formal potrivit cu prevederile întregului text de lege aplicabil deoarece esențial este ca părțile, prin voința lor, exprimată neechivoc, să stăruie pentru a rezolva un litigiu. Dacă pârâta dintr-un litigiu comercial nu dovedește existența vreunei vătămări prin încălcarea normei de procedură, iar reclamanta dovedește că a depus diligențe în vederea soluționării pe cale amiabilă a litigiului, instanța trebuie să decidă respingerea excepției prematurității introducerii cererii de chemare în judecată, în cazul în care pârâta o va invoca (f. 63-66 dos. primei instanțe).

Așa cum a reținut și prima instanță, prin încheierea de ședință din data de 20 ianuarie 2011, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei a rezultat că debitoarea a fost convocată în numeroase rânduri la conciliere dar că pârâta a invocat chestiuni de procedură fără relevanță în cauză cu toate că reclamanta a insistat ca această conciliere să aibă loc, dar reprezentantul pârâtei a refuzat nejustificat să semneze procesul-verbal de conciliere (f. 103-110 dos. primei instanțe).

Date fiind cele mai sus reținute Curtea constată că rațiunea concilierii prealabile, scopul și finalitatea acestei proceduri au fost atinse încât fără o dovadă explicită a vătămării drepturilor de către apelanta pârâtă , excepția prematurității a fost corect și legal rezolvată de prima instanță, motivul de apel privindu-se astfel ca nefondat.

2. Cât privește motivul de apel ce vizează soluționarea excepțieilipsei capacității procesuale de folosință, Curtea reține că aceasta reprezintă pe plan procesuală capacitatea de folosință în plan civil/.

Astfel, capacitatea de folosință este aptitudinea persoanei juridice de a avea și dobândi drepturi și obligații ca subiect de drept civil- comercial iar în plan procesual înseamnă aptitudinea de a avea și dobândi drepturi și obligații procesuale în legătură drepturile șiobligațiile de natură materială.

Sub aspect probator, capacitatea de folosință în cazul societăților comerciale se dovedește fie cu actul constitutiv, fie cu certificatul deînregistrare de la registrul comerțului din care să rezulte că societateaeste în funcțiune și că nu este împiedicată legal să-și exercite drepturile și obligațiile.

În cauză nu s-a făcut dovada încetării existenței societății reclamante iar din examinarea actelor de la dosar rezultă că reclamanta ca titulară a dreptului de creanță este menționată în facturile emise cu toate datele de identificare, mai puțin sediul social, ceea ce nu presupune neapărat că ar exista o diferențiere de esență.

Pe de altă parte, Curtea nu a dat curs solicitării apelantei nefiinddate pertinente că ar exista o neconcordanță între informațiile furnizate de reclamantă și oricum administrarea acestei probe ar fi prelungit nepermis soluționarea cauzei, având în vedere că era necesară o corespondență cu o autoritate străină cu implicații pe planul dreptului internațional privat sub aspect probator, știindu-se că Republica Turcia nu face parte din Uniunea E.peană.

Având în vedere cele ce precedă, Curtea nu reține ca fondat motivul de apel invocat și urmează a-l respinge ca atare.

3. Cu referire la critica vizând soluționarea excepției lipsei calitățiiprocesuale active a reclamantei

În speță, prima instanță a reținut corect că există identitate între societatea reclamantă B. I. T. TAS și titularul dreptului de creanță dedusjudecății și că aceeași identitate există în denumirea societății și forma de organizare, fiind greu de presupus că în unul și același oraș -. -. - ar exista și funcționa legal două societăți comerciale cu aceeași denumire și formă de organizare.

Pe de altă parte, cercetarea judecătorească și argumentarea primei instanțe este deosebit de elocventă pentru a se demonstra netemeiniciasusținerilor apelantei (pag. 10 din sentința primei instanțe).

Sub aspect probator, cererile apelantei au fost respinse pentruaceleași motive ca la punctul precedent.

Având în vedere cele ce precedă, Curtea nu reține ca fondat motivul de apel invocat și urmează a-l respinge ca atare.

4. Cât privește critica soluționării excepției prescripției dreptului la acțiune în sens material, Curtea reține că prima instanță a efectuat o amplă cercetare judecătorească a stării de fapt și de drept ce rezultă din actele ce atestă raporturile comerciale dintre părțile litigante (f. 282 -283, pag. 11-13 din sentință).

Sintetic instanța a reținut corect că pârâta a făcut acte de recunoaștere a datoriei în perioada 2006-2008, actele de recunoaștere fiind făcute înăuntrul termenului de prescripție și ca atare având efectul prevăzut de art. 16 din Decretul nr. 167/1958.

Așa fiind, încercarea apelantei pârâte a induce ideea că facturile emise și scadente în anul 2006 s-ar fi prescris în anul 2009 ignoră efectele întreruptive ale prescripției extinctive dedusă corect de prima instanță. De altfel, pe parcursul litigiului derulat la prima instanță pârâta nu a negat aceste recunoașteri și nici plățile parțiale invocate de reclamantă.

Curtea reamintește că efectul întreruperii prescripției însemnă practic nașterea unui nou termen de prescripție având aceeași durată ca cel întrerupt.

Aceeași soartă o are și creanța cu titlu de penalități de întârziere în pofida susținerilor apelantei, prima instanță a reținut corect și a evaluat legal principiul de drept consacrat în adagiul roman accesorium sequitur principale deoarece recunoașterea de către debitor a datoriei principale are ca efect și recunoașterea datoriei accesorii.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că prima instanță a aplicat și interpretat corect dispozițiile art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 reținând a fortiori că întrerupându-se prescripția pentru dreptul la acțiunea de a pretinde prețul se întrerupe și prescripția dreptului la acțiune pentru penalitățile de întârziere.

De asemenea, sub aspect probator, analiza făcută de prima instanță corespondenței dintre părți cu referire la raporturile comerciale și valorizarea acestora pe teren probator a făcut inoportună admiterea cererii în probațiune cu privire la interogatoriul reclamantei solicitat de apelantă prin memoriul de apel.

Față de cele ce precedă, Curtea a respins ca nefiind fondat și acest motiv de apel.

5. Cât privește motivele de apel antamate de pârâtă pe fondul cauzei,

Curtea reține, analizându-le global, că acestea nu sunt întemeiate.

În primul rând, așa cum a sesizat și intimata reclamantă , criticile apelantei nu sunt îndreptate asupra soluției date acțiunii ce are ca obiect creanța principală.

Se susține că prima instanță ar fi aplicat greșit dispozițiile art. 1546 alin.

2 teza a II-a C.civ. cu referire la instituția ratificării mandatului și mai mult că acest text legal nu ar fi aplicabil în speță.

Conform art. 1546 din Codul civil în forma aplicabilă în speță tempusregit actum, mandantul este îndatorat a îndeplini obligatiile contractate de cãtre mandatar în limitele puterilor date iar mandantul nu este îndatorat pentru tot ceea ce mandatarul ar fi fãcut afarã din limitele puterilor sale, afarã numai când a ratificat expres sau tacit.

Așa cum corect a reținut prima instanță și Curtea a confirmat pe calea prezentei decizii, față de titularul dreptului de creanță B. I. T. TAS atestat de mențiunile din facturile necontestate de apelanta pârâtă au fost operate recunoașteri ale datoriei de către debitor, cu efect întreruptiv de prescripție.

Cu toate că titularul dreptului de creanță ar fi încheiat un contract de mandat cu terț în vederea realizării dreptului de creanță aceasta nu schimbă cu nimic soarta dreptului de creanță, deoarece contractul de mandat nu este translativ de drepturi, recte nu poate fi calificat ca o cesiune de creanță , mandatarul acționând în numele și pe seama mandantului iar eventuala depășire a mandatului poate fi ratificată de mandant cu efect retroactiv, dacă actele astfel săvârșite îi profită acestuia.

Astfel analiza detaliată a raporturilor dintre părțile litigante efectuată de prima instanță a scos în evidență că apărarea evocată pe calea apelului este nefondată (p. 15-16 din sentință). În conținutul argumentației primei instanțe se reține conduita oscilantă a pârâtei cu referire la mandatul entităților care au acționat în numele reclamantei, trecându-se apoi în revistă efectiv în ce a constat această conduită reținându-se la final exercitarea cu rea credință a apărărilor cu trimitere la principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

De asemenea, printr-o analiză detaliată a înscrisurilor prezentate de reclamantă s-a stabilit corect că pârâta datorează retroactiv penalități de întârziere de 1% pe lună întârziere elocvente în acest sens fiind adresele nr.

1/52 din 19 iulie 2006 și respectiv nr. 1609 din 9 octombrie 2006 statuându- se că reclamanta a calculat corect penalitatea până la data de (...), ținând cont de scadența fiecărei facturi (f. 181-182 dos. primei instanțe) reținându-se, de asemenea, corect și efectele imputației plății deduse din interpretarea dispozițiilor art. 1110 din Codul civil.

De asemenea, față de datele ce rezultă din înscrisurile admise ca probă în proces, era inutilă și lipsită de relevanță efectuarea unei expertize contabile, sens în care și pe calea apelului Curtea apreciază că o atare probă apare ca inutilă.

Aspectele ce rezultă din invocarea revocării clauzei penale prin înscrisul din data de 17 ianuarie 2007 au fost corect rezolvate de prima instanță.

Așa cum rezultă din argumentația prezentată de prima instanță acest înscris a fost calificat ca fiind o convenție privind modalitatea de plată a datoriei cu anumite beneficii în favoarea pârâtei dacă aceasta respecta termenii conveniți, adică se efectua plata la datele stipulate.

Or, niciun argument evocat de pârâta apelantă reiterat și pe calea apelului nu a fost socotit pertinent de prima instanță care a făcut o analiză riguroasă cu trimitere la principiile de interpretare în materia convențiilor și a conchis corect cu trimitere și la adresa nr.1037/(...) că este în debit cu pretențiile cu titlu de penalități pretinse de reclamantă ca urmare a nerespectării tabelului și scadențelor cu penalitățile prevăzute și acceptate de părți prin înscrisul de la fila 21 dosar primă instanță.

Față de aceste considerente, motivele de apel, analizate în precedent, se vădesc a fi nefondate și drept urmare apelul în ansamblul său este privit ca atare.

Nu în ultimul rând, Curtea are în vedere că prin ultima critică apelanta critică maniera în care prima instanță a luat act de manifestarea de voință a reclamantei de a solicita cheltuielile pe cale separată.

Curtea reține contrar susținerilor apelantei că într-o astfel de ipoteză reclamanta are libertatea, conform principiului disponibilității de a cerere instanței care judecă fondul cauzei să ia act de solicitarea ca cererea de obligare la cheltuieli de judecată să fie soluționată pe cale separată.

Pentru a lua act de această solicitare instanța de fond nu este îndrituită să facă aprecieri cu referire la temeinicia și cuantumul cheltuielilor de judecată deoarece ar însemna să facă o prejudecată a cererii.

Rămâne eventual instanței care va fi eventual sesizată cu o astfel de cerere să stabilească conform principiilor ce se degajă din prevederile art. 274

și urm. dacă pârâta datorează cheltuieli de judecată, cui, pe ce temei legal și factual și în ce cuantum.

Raportat la cele ce precedă, în temeiul art. 296 C. Curtea urmează a respinge ca neîntemeiat apelul declarat în cauză de către pârâtă și ca o consecință va păstra în întregime sentința primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge apelul declarat de pârâta SC A. T. S. împotriva sentinței civile nr. 3217 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), pe care o menține în întregime.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 10 noiembrie 2011.

{ F. |

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

L. U. M. D.

G., M. T.

}

Red.L.U./Dact.S.M

2 ex./(...) Jud.fond. A. S.

← Încheierea comercială nr. 406/2011, Curtea de Apel Cluj -...  Decizia comercială nr. 3100/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... →

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 226/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii