Decizia comercială nr. 233/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 233
Ședința { F. |publică} de la 15 noiembrie 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE A.-I. A.
Judecător D. P.
Grefier M. Țâr
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâții C. A. L., C. A. E., M. O. I., G. V. P., Z. D. împotriva sentinței civile nr.1589/2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimatul M. L. A., având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal făcut în ședința { F. |publică} se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea constată că deși, a fost admisă cererea de ajutor public judiciar în sensul reducerii cuantumului taxei de timbru la suma de 1011,59 lei iar apelanții au fost citați cu această mențiune, nu s-au conformat dispozițiilor instanței.
Sens în care, după deliberare, invocă excepția nelegalei timbrări a apelului și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.
C U R T E A :
Prin sentința comercială nr. 1589 din (...), pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M. L. A. în contradictoriu cu pârâții C. A. L., C. A. E., M. O. I., G. V. P. și S. D. și s-au respins ca nefondate excepțiile invocate de către pârâți cu privire la lipsa calității lor procesuale pasive.
Au fost obligați pârâții, în solidar, să plătească reclamantului suma de 32.500 euro în echivalent în lei la cursul BNR de la data plății, cu titlu de despăgubiri și s-a dispus instituirea unui drept de retenție a reclamantului asupra imobilului apartament cu două camere situat în C.-N., str.Cometei, nr.21-23, corp 1(A), etaj I, cu suprafața totală de 64 mp., edificat asupra terenului înscris în CF nr.22389 C. și CF nr. 22532
C., până la data plății acestei despăgubiri.
Au fost obligați pârâții, în solidar, să plătească reclamantului suma de 8.087,5 lei cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.
S-au respins ca nefondate celelalte capete de cerere.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termenul legal, pârâții C. A. L., C. A. E., M. O. I., G. V. P. și Z. D., solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii introductive formulată de reclamantul M. L. A.
În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina pârâților apelanți obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de
2023,18 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 5,15 lei.
În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 apelanții au fost înștiințați să achite în contul bugetului local al unității administrativ teritoriale în acărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.
Constatând că apelul nu a fost timbrat anticipat, că pârâții apelanți nu s-au conformat obligației de timbrare potrivit înștiințărilor transmise la data de (...) - fila 5 și
6, respectiv (...) - fila 7 și (...) - filele 9 și 10, lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 2023,18 lei și timbru judiciar în sumă de 5,15 lei, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, Curtea urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr.
146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea apelului ca netimbrat.
Apelul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de fond ale acestuia.
PENTRU ACESTE M.IVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Anulează ca netimbrat apelul declarat de pârâții C. A., C. A., M. O., G. V. și Z. D. împotriva sentinței civile nr. 1.589 din 15 martie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C. pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 15 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER A.-I. A. D. P. M. ȚÂR
Red.A.I.A./(...). Dact.H.C./8 ex. Jud.fond: D. M. Dudaș.
← Decizia comercială nr. 3085/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Sentința comercială nr. 309/2011, Curtea de Apel Cluj -... → |
---|