Decizia comercială nr. 3025/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA C.Ă, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL Dosar nr.(...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 3025

Ședința publică din 06 septembrie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. P.

JUDECĂTORI: A.-A. I.

C. I.

GREFIER: M. ȚÂR

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC L. SRL C. N. împotriva sentinței comerciale nr. 4244 pronunțată în dosarul nr. (...) de către T. C. C. în contradictoriu cu intimatele O. PRIN O. R. C. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ, D. G. A F. P. A J. C. având ca obiect dizolvare societate.

La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat cu suma de 19,5 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 0,45 lei reprezentând timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, recursul este legal timbrat iar părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.21 din Constituție și art.3 pct.3 din C.pr. civilă și dispozițiile Legii nr.31/1990 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Instanța reține cauza în pronunțare .

C U R T E A ,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4244 pronunțată la data de 22.09.201 în dosarul nr.

(...) al T.ui C. C. a fost admisă cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B. reprezentat prin O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj, în contradictoriu cu pârâta SC L. SRL C. N., iar pe cale de consecință, a fost dispusă dizolvarea SC L. SRL C. N., în temeiul disp. art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr.

31/1990 republicată și modificată.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că în cauză sunt incidente prev. art. 237 alin. 1 lit. b din legea nr. 31/1990 republicată întrucât societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anule ce trebuiau depuse la O. R. C.

Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâta SC L. SRL C. N. solicitând admiterea, casarea sentinței, respingerea cererii.

În motivare se susține că a depus actele impuse de lege la autoritățile competente.

Deși citat, intimatul nu a depus întâmpinare și nici nu a trimis reprezentat în instanță în vederea precizării poziției procesuale.

Examinând recursul declarat, în raport cu probele administrate, cu prev. art. 3041 C.pr.civ. și cu dispozițiile legale incidente, Curtea reține că acesta este întemeiat.

1

În acest sens se reține că art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, în cuprinsul său, prevede că la cererea oricărei persoane interesate precum și a O.ui N. al R. C., tribunalul „va putea pronunța dizolvare, în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; b) societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situații financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la oficiul comerțului...";.

Din norma enunțată rezultă că legea recunoaște legitimarea procesuală activă O.ui R. C. de a sesiza tribunalul cu acțiune în pronunțarea dizolvării juridice pe temeiul prev. la lit. b precum și a oricărei persoane interesate, dizolvarea judiciară fiind facultativă atât pentru partea care are dreptul să o ceară, cât și pentru instanță care apreciază dacă dizolvarea, ca sancțiune a societății, este oportună sau nu.

În cazul în care din acte rezultă că activitatea societății nu a încetat și că dizolvarea cu titlu de sancțiune a acesteia nu se impune pentru asigurarea asanării activității comerciale, că o manifestare a voinței societare nu lipsește, cererea întemeiată pe art. 237 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată poate fi respinsă.

În speță, actele îndeplinite de recurentă prin depunerea la organele financiare, dar și prin depunerea ulterioară la celelalte autorități, în afara termenului, se impun a fi validate, interesul menținerii ființei societare urmând să primeze alături de ocrotirea acestuia, impunându-se și ocrotirea deopotrivă a altor persoane juridice cu care se presupune că a intrat în raporturi juridice, câtă vreme activitatea sa comercială nu a încetat, iar societatea reflectă voința de a continua activitatea și de a îndeplini obligațiile impuse de lege. Ori, în acest context, nu mai apare ca justificată aplicarea sancțiunii dizolvării, de vreme ce publicitatea în registrul comerțului a actelor și faptelor din activitatea recurentei a fost îndeplinită.

Prin urmare, reținând că nu mai sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 237 din Legea nr. 31/1990, se va admite recursul, modifica hotărârea atacată în sensul respingerii cererii formulate de O. R. C. C. pentru dizolvarea societății.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de SC L. SRL C. N. împotriva sentinței civile nr.

4244 din 22.09.201 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C., pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea formulată de OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin O. R. C. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ.

Dispune radierea mențiunilor din R. C. efectuate în baza sentinței recurate. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

D. P. A. I. A. C. I. M. ȚÂR

Red. D.P. dact. GC

3 ex/(...)

Jud.primă instanță: Flavius I.Moțu

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 3025/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii