Decizia comercială nr. 3026/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3026
Ședința publică din 06 septembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. P.
JUDECĂTORI: A.-A. I.
C. I.
GREFIER: M. ȚÂR
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC I. T. F. & CO SRL împotriva sentinței civile nr. 2. (...) pronunțată în dosarul nr. (...) de către Tribunalul Maramureș în contradictoriu cu intimatele O. PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ, D. G. A F. P. A J. M. având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu suma de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 0,30 lei reprezentând timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, recursul este legal timbrat iar părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea intimatului, ORC M. - întâmpinare.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.21 din Constituție , art.3 pct.3 din C.pr. civilă și dispozițiile Legii nr.31/1990 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată reținând că părțile litigante au solicitat judecarea cauzei în lipsă rămâne în pronunțare. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 2924 pronunțată la (...) în dosarul nr. (...) al T.ui M., a fost admisă cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B. reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, în contradictoriu cu pârâta SC I. T. F. & CO SRL, iar pe cale de consecință, a fost dispusă dizolvarea SC I. T. F. & CO SRL, în 1 Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată întrucât societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale ce trebuiau depuse la O. R. C. Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâta S. I. T. F. & CO S. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței, respingerea cererii. În motivare se arată că pârâta a depus situațiilefinanciare anuale 2008 conform dovezii aflate la f.4 din dosar, respectiv certificat constatator din (...). Examinând recursul declarat, în raport cu probele administrate, cu prevederile art. 3041 C.pr.civ. și cu dispozițiile legale incidente, Curtea reține că acesta este întemeiat. În acest sens se reține că art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, în cuprinsul său, prevede că la cererea oricărei persoane interesate precum și a O.ui N. al R. C., tribunalul „va putea pronunța dizolvare, în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; b) societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situații financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la oficiul comerțului...";. Din norma enunțată rezultă că legea recunoaște legitimarea procesuală activă O.ui R. C. de a sesiza tribunalul cu acțiune în pronunțarea dizolvării juridice pe temeiul prevederilor la lit. b, precum și a oricărei persoane interesate, dizolvarea judiciară fiind facultativă atât pentru partea care are dreptul să o ceară, cât și pentru instanță care apreciază dacă dizolvarea, ca sancțiune a societății, este oportună sau nu. În cazul în care din acte rezultă că activitatea societății nu a încetat și că dizolvarea cu titlu de sancțiune a acesteia nu se impune, cererea întemeiată pe art. 237 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată poate fi respinsă. În speță, actele îndeplinite de recurentă prin depunerea la organele financiare, dar și prin depunerea ulterioară la celelalte autorități, în afara termenului, se impun a fi validate, interesul menținerii ființei societare urmând să primeze alături de ocrotirea acestuia, impunându-se și ocrotirea deopotrivă a altor persoane juridice cu care se presupune că a intrat în raporturi juridice, câtă vreme activitatea sa comercială nu a încetat, iar societatea reflectă voința de a continua activitatea și de a îndeplini obligațiile impuse de lege. Or, în acest context, nu mai apare ca justificată aplicarea sancțiunii dizolvării, de vreme ce publicitatea în registrul comerțului a actelor și faptelor din activitatea recurentei a fost îndeplinită. Totodată în temeiul art. 237 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 corelat cu art. 21 lit. h, art. 25 și art. 6 alin. 1 din Legea nr. 26/1990, ca efect al prezentei decizii, se va dispune efectuarea mențiunilor corespunzătoare în Registrul C. 2 PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de pârâta S. I. T. F. & CO S. B., cu sediul în B., str. N., nr. 84, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 2.924 din 17 mai 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o modifică în sensul că respinge cererea de dizolvare formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin O. R. C. de pe lângă Tribunalul Maramureș. Dispune radierea mențiunilor din Registrul C. efectuate în baza sentinței recurate. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 06 septembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI D. P. A.-A. I. C. I. GREFIER M. ȚÂR Red.A.I. Dact.H.C./3 ex./(...) Jud.fond: Nela Borcutean; 3
← Decizia comercială nr. 133/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 3102/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|