Decizia comercială nr. 3070/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3070/2011
Ședința publică de la 08 S. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. M.
Judecător R.-R. D.
Judecător L. U.
G. M. T.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta SC T. K. S., împotriva sentinței civile nr. 264 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ și intimata D. G. A F. P. A J. M., având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentă, consilier juridic D. R. C., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este timbrat, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s-a depus întâmpinare, un exemplar comunicându-se reprezentantului recurentei.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
{ F. | }
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 264 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., a fost admisă cererea formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B. reprezentat prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ, în contradictoriu cu pârâta S. „. K. S. B. M. și, în consecință, s-a dispus dizolvarea societății pârâte, comunicarea acestei hotărâri O.ui R. C., D. M. și publicarea ei în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că obligația de-a depune situațiile financiare la R. C. a fost stabilită distinct în L. nr. 31/1990 modificată, pentru S.-uri și pentru SA-uri.
Potrivit art.185 din lege, în cazul societăților pe acțiuni în termen de
15 zile de la data adunării generale, administratorii societăților pe acțiuni sunt obligați să depună o copie de pe situațiile financiare anuale însoțite de raportul lor, raportul cenzorilor, raportul auditorilor financiari precum și procesul verbal al adunării generale a acționarilor, la O. C.
Aceeași obligație este prevăzută și pentru societățile cu răspundere limitată în art. 201 din L. nr. 31/1990 republicată.
Textele de mai sus se coroborează cu art. 35 din L. nr. 82/1991 republicată. În acest articol termenele limită pentru depunerea situațiilor financiare la D. sunt de 150 respectiv de 120 de zile, de la încheierea exercițiului financiar, în funcție de faptul că societatea aplică sau nu Standardele Internaționale de R. F..
L. contabilității nu amintește de obligația de-a depune situațiile și la O. R. de C. dar aceasta nu înseamnă că prevederile la L. nr.31/1990 au fost anulate, dimpotrivă, termenele prevăzute pentru D. sunt valabile și pentru O. R. de C., prin asimilare.
Articolul 185(1) din L. nr.31/1990 trimite expres la „. prevăzute în legea contabilității";.
La expirarea termenelor de mai sus societățile au o perioadă de grație de 6 luni după care, potrivit art. 237 alin. 1 lit. b se poate cere dizolvarea acestora.
T. a constatat că pârâta nu a respectat obligația de-a depune situațiile financiare aferente anului 2007, omisiune care a fost sancționată cu dizolvarea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal,societatea pârâtă S. „. K. S. B. M., solicitând admiterea lui, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii O.ui R. C. privind dizolvarea acestei societăți.
Dezvoltându-și motivele de recurs, pârâta-recurentă a arătat că situațiile financiare aferente anului 2007 și 2008 au fost depuse la Oficiul
Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, conform facturilor-chitanță nr. A1006611/(...) și nr. A1006612/(...), astfel încât nu se mai impune dizolvarea societății pârâte, atâta timp cât și-a îndeplinit obligația impusă de lege.
Totodată, au fost depuse la dosar, în copie, actele invocate în susținerea recursului (f. 3-6).
Recursul declarat în cauză este întemeiat.
Astfel, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelorde recurs invocate, a disp. art. 3041 C.pr.civ. precum și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
Este real că în conformitate cu disp. art. 237 alin. 1 pct. b din L. nr.
31/1990 republicată, la cererea oricărei persoane interesate precum și a
O.ui N. al R. C., tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la O. R. C.
Examinând acest text de lege se constată că această dispoziție nu are un caracter imperativ, deoarece în cuprinsul său este folosită sintagma
„tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății";.
Drept urmare, Curtea este pusă în situația de a examina consecințele depunerii situațiilor financiare anuale de către societatea pârâtă după expirarea termenelor legale care sunt cuprinse în disp. Legii nr. 82/1991 republicată coroborate cu termenul de 6 luni prevăzut de textul citat din L. societăților comerciale. Având în vedere că din cuprinsul textelor legale în care sunt prevăzute termenele arătate, nu rezultă că acestea sunt termene de decădere, ci dimpotrivă, sunt termene de recomandare, concluzia firească este aceea că în condițiile în care societatea comercială pârâtă își îndeplinește obligația de a depune la O. R. C. situațiile financiare aferente, sancțiunea dizolvării societății comerciale pârâte nu se mai impune.
Cum în cazul de față societatea pârâtă a făcut dovada depunerii la
Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș a situațiilor financiare anuale aferente anului 2008, recursul declarat deaceasta urmează a fi admis având în vedere disp. art. 312 alin. 1 teza I C.pr.civ., sentința civilă atacată modificată în sensul respingerii cererii formulate de reclamant privind dizolvarea societății pârâte.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâta S. „. K. S. B. M. împotriva sentinței civile nr. 264 din data de 20 ianuarie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modifică, în sensul că respinge cererea de dizolvare formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B., prin
Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș.
Dispune radierea mențiunilor din R. C. efectuate în baza sentinței recurate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 08 septembrie 2011.
{ F. |
PREȘEDINTE,
D. M.
JUDECĂTOR,
R.-R. D.
JUDECĂTOR,
L. U.
G., M. T.
}
Red.D.M. Dact.L.C.C./3 ex./(...). jud.fond.: C. E..
← Decizia comercială nr. 64/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 11/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|