Decizia comercială nr. 3600/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

DECIZIE CIVILĂ NR. 3600/2011

Ședința ta de 03 octombrie 2011

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : A. C.

JUDECĂTOR : M. S.

JUDECĂTOR : C. P.

GREFIER : L. F.

S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de recurenta D. G. A F. P. A J. S. împotriva sentinței civile nr. 203 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...)* al T.ui S., în contradictoriu cu intimații O. PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, SC O. C. SRL și A. N. DE A. F., având ca obiect radiere.

Se constată că mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 26 septembrie 2011, încheiere care face partea integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 363 din 08 octombrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) a T.ui S., s-a admis cererea formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin O. R. C. DE PE L. TRIBUNALUL SĂLAJ și s- a dispus radierea SC ODM C. SRL, înregistrată la R. C. sub nr. J (...).

Hotărârea judecătorească de radiere s-a comunicat societății la sediul social, Agenției N.e de A. F. și direcției generale a finanțelor județene și oficiului registrului comerțului unde este înregistrată, se înregistrează în registrul comerțului și se afișează pe pagina de internet a O. N. al R. C. și la sediul oficiului comerțului de pe lângă tribunalul în a cărui circumscripție s-a aflat sediul social al societății - R. C. S..

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a mai reținut că prin încheierea judecătorului delegat nr. 2018 din (...), societatea pârâtă a fost dizolvată în temeiul art. 237 alin.1 lit.b din Legea nr. 31/1990 pentru nedepunerea în termen a situațiilor financiare aferente anului 2007.

Potrivit dispozițiilor art. 237 al. 8 din Legea nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare, dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat cu o cerere de numire a unui lichidator, persoana juridică se radiază din oficiu, la cererea O. N. al R. C.

Având în vedere cele de mai sus, tribunalul a constatat că în cauză sunt întrunite cerințele cuprinse în art. 3 alin. 3 din OUG nr. 116/2009, raportat la cele ale art. 237 alin. 9 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată și modificată, texte de lege în temeiul cărora va admite cererea, potrivit dispozitivului.

Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs A. N. de A. F. prin D. G. a F. P.

S. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii radierii debitoarei.

În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că hotărârea adoptată este nelegală întrucât pârâta figurează cu obligații restante către bugetul de stat astfel că radierea pârâtei nu este posibilă.

Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind lipsit de interes din următoarele considerente:

Potrivit art. 237 alin.8 din Legea nr.31/1990, dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat, în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, cu nici o cerere de numire a lichidatorului în termen de 3 luni de la expirarea termenului amintit, persoana juridică se radiază din oficiu din registrul comerțului, prin încheiere a judecătorului delegat, pronunțată la cererea O. N. al R. C., cu citarea părților, conform dreptului comun.

În speță se constată că ipoteza normei legale amintite anterior este întrunită întrucât prin hotărârea nr. 2018/(...), irevocabilă, s-a dispus dizolvarea societății iar judecătorul delegat nu a fost sesizat cu nici o cerere de numire a lichidatorului, astfel că radierea acesteia se impune.

Împrejurarea că pârâta are datorii restante la bugetul statului nu justifică menținerea societății comerciale astfel că din această perspectivă recursul recurentei apare ca lipsit de interes cunoscut fiind faptul că prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea; având în vedere că interesul creditoarei nu este născut și actual, personal și direct, Curtea va aprecia excepția invocată ca fiind fondată urmând să o admită.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat ca fiind lipsit de interes iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.237 din Legea nr. 31/1990, îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E :

Respinge recursul declarat de D. G. A F. P. S. împotriva sentinței civile nr.

2. din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...)

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. C. M. S. C. P.

L. F.

GREFIER

Red.M.S./.A.C.

2 ex. - (...). Jud.fond: Pavel M.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 3600/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii