Decizia comercială nr. 4408/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR. 4408/2011
Ședința din data de 07 noiembrie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : A. C.
JUDECĂTOR : M. S.
JUDECĂTOR : C. P.
G. : L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul D. V. împotriva sentinței civile nr. 4496 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. M., în contradictoriu cu intimatul B. N. și intervenienții V. V. și W. K. Z. G.& CO, având ca obiect asigurare dovezi.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat avocat L. H. pentru recurent, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 15 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
S-a făcut cauzei, după care reprezentantul recurentului arată că nu mai are de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune și solicită cuvântul pe fond.
Curtea, invocă potrivit dispozițiilor art. 238 alin.2 C. excepția inadmisibilității recursului.
Reprezentantul recurentului solicită respingerea excepției inadmisibilității întrucât recursul este formulat împotriva unei cereri de constatare a unei stări de fapt principale și nu incidentele, că potrivit art. 239 C. orice persoană care are un interes poate să conteste de urgență o anumită stare de fapt pe cale incidentală fără existența unui litigiu.
La fond intimatul reclamant nu a fost parte în procedura de excludere, că excluderea s-a solicitat potrivit art.223 din Legea nr.31/1990, astfel arată că la fila 46 există acțiunea de excludere formulată de cei trei asociați, că la filele 1 și 2 există cererea de asigurare a dovezilor și că prin urmare rezultă că această acțiune este formulată de societate, toate actele derivă din faptul că este administrator împuternicit de SC R. S.
De asemenea, se arată că reclamantul a formulat cererea în calitate de reprezentant al societății, calitate pe care nu o mai găsim în dosarul de excludere, că este vorba de aceeași persoană dar acționând în dublă calitate.
Astfel, se arată că acest recurs este admisibil raportat la art. 238 C., că acțiunea a fost calificată greșit de instanța de fond, că în opinia sa reclamantul nu a formulat acțiunea în calitate de reprezentant al societății SC R. S. ci în nume personal.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
După închiderea dezbaterilor s-au înregistrat la dosarul cauzei concluzii scrise din partea intimatului B. N., la care a anexat un set de înscrisuri în susținerea poziției procesuale.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.4496 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...), a fost admisă cererea formulată de reclamantul B. N., în contradictoriu cu pârâtul D. V., și în consecință a fost delegat executorul judecătoresc M.i M. să efectueze, cu înștiințarea pârâtului, inventarul bunurilor mobile și imobile existente în Hala de producție și S. administrativ a SC R. S. din comuna A., str. P. nr. 275, județul M., inclusiv în zilele nelucrătoare și în afara orelor legal, până la terminarea inventarului.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 83 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 239 alin. 1 Cod procedură civilă orice persoană care are interes să constate de urgență o anumită stare de fapt care ar putea să înceteze ori să se schimbe până la administrarea dovezilor, va putea cere instanței în circumscripția căreia urmează să se facă constatarea, să delege un executor judecătoresc din aceeași circumscripție să constate la fața locului această stare de fapt.
În situația de față, cererea pentru constatarea de către un executor judecătoresc a unei stări de fapt este formulată pe cale incidentală de către reclamantul B. N. , în virtutea calității de administrator împuternicit al SC R. S., în baza procurii autentificate sub. Nr. 780/(...) primită de la administratorul de drept M. G. W., raportat la existența pe rolul T. M. a dosarului cu nr. (...) cu primul termen de judecată la (...).
Din analiza dispozițiilor legale sus menționate reiese că cererea de asigurare de dovezi poate fi formulată de oricare dintre părțile unui proces, nefiind astfel obligatoriu ca, în situația în care în acțiunea de drept comun figurează în calitate de reclamanți mai multe persoane, acestea să fie obligatoriu titulare și semnatare ale acțiunii promovate pe cale incidentală, în baza dispozițiilor legale sus menționate, situație în care excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului se va respinge potrivit dispozitivului, cu atât mai mult cu cât și în dosarul nr. (...) reclamantul B. N. figurează ca și reclamant.
În ceea ce privește susținerea pârâtului potrivit căreia lipsa apostilei de pe procura de administrare întocmită de administratorul de drept M. G. W. lipsește actul juridic de valoarea unei împuterniciri autentificate, reținem că această procură de administrare, semnată de domnul M. G. W., a fost comunicată celorlalți asociați și a fost depusă și la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, fiind opozabilă terților, valabilitatea acesteia neputând fi analizată cu ocazia soluționării unei cereri privind constatarea unei stări de fapt pe cale incidentală. Pe de altă parte prin concluziile scrise depuse, reclamantul a arătat că prezenta cerere nu a fost formulată în numele societății SC R. S.
Pe fond s-a reținut că în dosarul nr. (...) al T. M., având ca obiect acțiunea de excludere a asociatului D. V. din societate și de revocare a mandatului de administrare, acțiune întemeiată în drept pe dispozițiile art. 222 lit. „d"; din Legea nr. 31/1991, s-a solicitat prin cererea introductivă efectuarea unei expertize contabile. În cuprinsul acestei acțiuni se susține că pârâtul D. V., în calitate de administrator al societății a încheiat un înscris sub semnătură privată întitulat
„act adițional"; prin care a fost impusă o clauză de exclusivitate potrivit căreia producția ce urma a fi realizată de societate să fie achiziționată doar de către asociații W. K. Z. G. & Co, pârâtul acceptând o clauză de despăgubire de 250.000
Euro pentru eventualele livrări ale produselor altor firme din țările Europei de V.
S-a susținut că ulterior încheierii acestei convenții asociata W. K. Z. G. & Co A. care în realitate urmărea dobândirea părților sociale de la ceilalți asociați pentru a obține majoritatea capitalului social nu a emis comenzi iar pentru faptulcă în realitate s-a interzis comercializarea produselor în țările Europei de V. societatea a înregistrat pierderi ajungând în pragul falimentului cu atât mai mult cu cât contractase un credit pentru realizarea investiției halei de producție.
S-a mai susținut că prin depășirea mandatului cu care a fost învestit pârâtul D. V. în calitate de administrator a acceptat creditarea societății de către asociata W. K. Z. G. & Co A. cu sume virate prin transfer bancar, ce totalizează
482.952 lei, cunoscând faptul că asociata sus menționată urmărește mărirea capitalului social și implicit mărirea procesului de participare la capitalul social în defavoarea celorlalți asociați contrar dispozițiilor art. 16 alin. 1 și 2 din Actul Constitutiv. Se precizează că suma de 102.000 Euro a fost virată de către asociata W. K. Z. G. & Co A. în contul SC R. S. din Germania, iar din acest cont a fost virată în contul din România fără semnătura administratorului M. G. W. și semnătura asociatului B. N. care au drept de semnătură pe documentele din Germania.
Un alt motiv de excludere a pârâtului D. V. constă în încălcarea dispozițiilor art. 15 în sensul că se susține că acesta s-a servit de semnătura socială în calitate de administrator dispunând firmei de contabilitate E. MDF S. B. M. ca suma de 102.000 Euro virată de către asociata W. K. Z. G. & Co A. fără a avea la bază un contract de creditare și nici alt document justificativ, să fie contabilizată ca aport asociat în contul 4551.0006.
S-a concluzionat că asociatul administrator s-a servit de semnătura socială încheind sau determinând acte în dauna societății pentru folosul sau personal și a asociatei W. K. Z. G. & Co A..
Pentru dovedirea susținerilor invocate în cuprinsul acțiunii de drept comun, reclamanții au arătat că înțeleg să solicite efectuarea unei expertize contabile pentru ca un expert contabil să verifice operațiunile efectuate.
În situația de față, instanța a apreciat că este îndeplinită condiția urgenței, aceasta rezultând din împrejurarea că reclamantul a introdus o acțiune de excludere din societate a pârâtului, între asociați, așa cum rezultă din înscrisurile existente la dosar, există neînțelegeri grave și probleme de comunicare, și pentru a se asigura posibilitatea efectuării expertizei contabile în condiții corespunzătoare, în eventualitatea încuviințării acesteia de către instanță, situație în care așa cum se arată în cuprinsul cererii este necesară și întocmirea unui înscris care să reflecte inventarierea generală a patrimoniului SC R. S., pentru a se putea compara situația scriptică cu cea faptică instanța va admite cererea, pârâtul urmând să fie înștiințat de către executorul judecătoresc cu privire la data efectuării constatării.
Susținerile pârâtului, potrivit cărora reclamantul deține cheile de la imobilul unde se găsesc bunurile ce urmează a fi inventariate, nu sunt de natură a determina respingerea cererii în condițiile în care acesta dorește ca inventarierea să se realizeze de o persoană neutră, pentru a fi înlăturată orice suspiciune, cu atât mai mult cu cât solicitările acestuia adresate pârâtului în vederea inventarierii împreună a bunurilor sau de către o comisie au rămas fără rezultat.
În ceea ce privește predarea către reclamant la data de (...) a inventarului aferent anului 2010, nu împietează admiterea cererii în condițiile în care se dorește a se stabili dacă situația faptică și scriptică corespund.
Pentru considerentele sus menționate, în baza dispozițiilor art. 239 raportat la art. 235 și următoarele din Codul de procedură civilă, cererea a fost admisă potrivit dispozitivului.
În baza art. 274 Cod procedură civilă pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului suma de 8,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând 8 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs D. V. solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre judecare la Judecătoria Baia Mare fiind prezent motivul de recurs prebv. De art.304 pct.3 C. iar în subsidiar casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare T. M. fiind prezent motivul de recurs prev. de art.304 pct.5 C. iar în subsidiar modificarea în tot a sentinței civile atacate fiind pronunțată ca urmare a greșitei aplicări și interpretări a dispozițiilor legale.
Recurentul a învederat că deși cererea părea a fi una incidentală întrucât nu a fost formulată de părțile din dosarul nr.(...) ea trebuia tratată ca o cerere principală aspecte care nu au fost analizate de către prima instanță.
În cauză au fost formulate cereri de intervenție în interesul recurentului pârât de către V. V. și de către W. K. Z. G. & Co A. care au fost comunicate și puse în discuție sub aspectul admisibilității.
Procedând la analizarea recursului în raport de excepția inadmisibilității invocată din oficiu, potrivit disp. art.137 C. Curtea va reține următoarele:
Oricine are interesul să constate de urgență starea unor lucruri va putea cere administrarea acestor dovezi dacă este în primejdie ca ele să dispară sau să fie greu de administrat în viitor potrivit disp. art.235 C.
Sensul disp. art.236 alin.1 C. potrivit cărora cererea se va îndrepta înainte de judecată la judecătoria în circumscripția căreia se află martorul sau obiectul cercetării iar în timpul judecății la instanța care judecă pricina este acela că va aparține judecătoriei competența în ipoteza în care nu există un litigiu pe rol iar în ipoteza în care a fost înregistrată o cerere competența aparține în mod cert instanței care judecă pricina.
Aserțiunile contrare ale recurentului din cuprinsul memoriului de recurs și în concluziile asupra excepției invocate potrivit cărora atâta timp cât nu există identitate de părți între cele din acțiunea principală și cererea de asigurare de dovezi nu se poate reține că aparține competența instanței investită cu soluționarea cererii nu sunt reale.
Textul invocat arată că orice persoană interesată poate formula o astfel de cerere, legitimarea procesuală activă în cadrul acțiunii având ca obiect asigurarea dovezilor fiind asigurată astfel de legiuitor atât în ceea ce privește reclamanții cât și pârâții fără a fi necesară identitatea părților.
Caracterul de cerere incidentală a fost stabilit de către legiuitor prin raportarea la existența unei pricinii anterior investirii instanței iar verificările privind determinarea corectă a cadrului procesual aparțin instanței.
Încheierea dată în soluționarea cererii de asigurare de dovezi în timpul judecării unei pricini nu poate fi atacată decât odată cu fondul potrivit prev. art.238 alin.2 C.
Recursul formulat împotriva încheierii date în timpul judecării pricinii așadar apare ca fiind inadmisibil, susținerile contrare privind caracterul principal al cererii fiind înlăturate pentru considerentele evidențiate, și cererile de intervenție formulate în favoarea unui recurent titular al unei cereri inadmisibile apar ca fiind inadmisibile și urmează a fi respinse ca atare.
Recursul apare în consecință ca fiind inadmisibil în raport de disp. art.238 alin.2 C. urmând a fi respins în baza textului legal indicat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge cererile de intervenție formulate de intervenienții V. V. și W. K. Z.
G.& CO în interesul recurentului D. V..
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul D. V. împotriva sentinței civile nr.4496 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. M. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. C. M. S. C. P.
G. L. F.
Red.A.C./S.M.D.
2 ex./(...) Jud.fond.M. P.
← Decizia comercială nr. 136/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 78/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|