Decizia comercială nr. 46/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA C.Ă, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 46/2011
Ședința 1 M. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE S. AL H. JUDECĂTOR D. P. GREFIER A. B.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - apelul formulat de pârâta SC N. I. S. împotriva sentinței comerciale nr. 893 din 23 februarie
2010 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimații
SC S.-T. D. S. și C. J. C., având ca obiect obligatia de a face - instituirea unui drept de retenție.
Se constată că la data de 7 martie 2011 s-au înregistrat la dosarul cauzei note de ședință formulate de apelantă.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 25 februarie 2011, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.893 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C. C. s-a admis cererea formulată de reclamanta SC S. T. D. S. în contradictoriu cu pârâta SC N. I. S. și în consecința:
S-a instituit un drept de retenție în favoarea reclamantei, asupra imobilelor: teren în suprafață de 4000 mp situat în C.- N., str. B.P. Hașdeu, nr. 6, jud. C., întabulat în CF nr. 1. C.- N. sub nr. cadastral 8485/2; teren în suprafață de 2.979,67 mp situat în C.- N., str. B.P. Hașdeu, nr. 6, jud. C. întabulat în CF nr. 1. C.- N. sub nr. cadastral 8485/1/2, până la achitarea de către pârâtă a creanței în sumă de 5.567.552,95 lei.
Acțiunea formulata de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul C. J. C. a fost respinsă ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive, pârâta SC N. I. fiind obligată să plătească reclamantei suma de
16.767,402 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta are o creanță certa lichidă si exigibilă ,instituirea dreptului de retenție nefiind o măsura facultativă ,ci un drept recunoscut tuturor creditorilor ale căror creanțe s-au născut în legătură cu bunurile supuse restituirii. Urmând linia acestui raționament T. a constatat acest drept al reclamantei recunoscându-l in fapt ca o garanție a realizării creanței în sumă de
5.567.552,95 lei.
Instanța a reținut că instituirea unui drept de retenție nu este incompatibila cu dreptul de proprietate publica de interes local ,deoarece este si se manifesta ca si o măsura temporară de protejare si de conservare apatrimoniului. S-a avut în vedere faptul că dreptul de retenție nu vizează imobilele concesionate , ci lucrările de investiți realizate în baza contractului de antrepriză .
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC N. I. S. solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de SC S. T. D. S. și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată .
În motivele de apel, pârâta învederează că:
1. T. a realizat o greșită aplicare a prevederilor legale care reglementează competența generală a instanțelor judecătorești atunci când a respins excepția de necompetență fundamentată pe existența unei cIauze compromisorii. A fost încălcată competența T.ui arbitral stabilită convențional de părți în fata primei instanțe nefiind invocate obiecții în legătură cu valabilitatea si eficienta acestei clauze compromisorii.
2.Cererea reclamanților nu vizează o "măsura vremelnica" noțiunea de
"măsuri vremelnica" la care face art.358 ind.8 Cod Procedura Civila trebuind înțeleasă în legătura directa cu procedura ordonanței președințiale.
3.Exceptia inadmisibilității derivând din încălcarea prevederile art.720 ind. 1 si art.109 alin.(2) din Codul de procedura civila a fost de asemenea greșit soluționată. Prima instanță a reținut ca procedura de conciliere directă a fost îndeplinită prin răspunsul notificarea de reziliere. Dar, sunt cel puțin 2 aspecte neobservate de prima instanță însă relevante în analizarea excepției : a) documentul in discuție nu are ca obiect discutarea pretenției reclamantei de a-i fi recunoscut un drept de retenție asupra terenurilor; (b) documentul a fost comunicat pârâtei în limba engleză, ceea ce nu poate fi în concordanță cu prevederile art.720 ind.1 din Codul de procedura civila vătămarea procesuală fiind prezumată.
4.Pârâta-apelantă arată că instanță a înlăturat în mod greșit apărările referitoare la inadmisibilitatea acțiunii reținând că acțiunea introductivă nu este o "acțiune in constatare tipica"
5.T. a încălcat interdicția legală prevăzută de art. 11 alin. (1) Iit. b) din
Legea 213/1998 normă care nu face nicio distincție similară „nuanțărilor" reținute de prima instanță care adaugă inadmisibil la lege. F. ca dreptul de retenție nu ar viza exclusiv terenurile, ci și lucrările de investiții contractate este irelevant întrucât prin cererea introductiva s-a pretins instituirea unui, drept de retenție asupra terenurilor și nu asupra lucrărilor realizate în baza contractului de antrepriză. Cu privire la încălcarea principiului caracterului insesizabil al dreptului de proprietate publică, pârâta arată că din principiul insesizabilității bunurilor aparținând domeniului public decurge interdicția de urmărire, dar aceasta interdicție îi vizează inclusiv pe concesionari si pe cocontractanții concesionari lor (in speța, reclamanta-intimata SC S.-T. D. S.).
6.Cu privire la greșita apreciere privind îndeplinirea condițiilor specifice de exercitare a dreptului de retenție, arată că prima instanță a înlăturat în mod greșit apărările de fond formulate în întâmpinare sub aspectul neîndeplinirii condițiilor specifice de exercitare a dreptului de retenție, reclamanta-intimata nedovedind că deține față de pârâtă o creanță certă, lichidă si exigibilă.
T. trebuia să dea eficiență apărărilor sale și astfel sa retină că: înscrisurile (facturile fiscale) de care se prevalează reclamanta nu au fost recunoscute fiind neacceptate la plata; aceleași facturi fiscale nu sunt conforme procedurilor contractuale prealabile de certificare, nefiind îndeplinite nici condițiile contractuale pentru plata; toate procedurilejudiciare (paralele) inițiate de reclamanta-intimata în scopul recunoașterii creanței pretinse au fost respinse; însăși reclamanta este confuza în ce privește întinderea creanței si implicit a caracterului cert, lichid si exigibil; prima instanță a apreciat greșit ca pretinsa creanță este si exigibilă, reținând ca nu ar fi aplicabile/relevante clauzele contractuale invocate în susținerea tezei neexigibilității (art. 14.6 din FIDIC, respectiv art.1S.2 si art.1S.4 din FIDIC). În acest litigiu acest aspect trebuia analizat in limita analizei privind condițiile specifice dreptului de retenție (mai exact, condiția privind existenta unei creanțe certe, lichide si exigibile).Insă, prima instanță a tranșat pe fond aceasta chestiune, concluzionând în baza unor înscrisuri invocate de reclamanta, pe care pârâta nu a avut ocazia sa le combată.
În acest context, se arată că în mod eronat T. a respins proba cu înscrisuri solicitata de apelantă .
7.Totodata, prima instanța si-a asumat o interpretarea greșita a art.1S.2 FIDIC atunci când a statuat că notificarea de reziliere nu a produs automat rezilierea contractului si ca in lipsa unei constatări judecătorești a rezilierii inițiate de apelantă această clauză nu este aplicabila.
8.Prima instanța trebuia sa retina ca in speță nu exista identitate intre proprietarul exclusiv al imobilelor (Județul C.) si pretinsul debitor al deținătorului acestor imobile (subscrisa), nefiind așadar îndeplinită aceasta condiție esențiala pentru admiterea dreptului de retenție.
9.În mod greșit, prima instanța a reținut ca fiind îndeplinită condiția privind existenta unei conexiuni intre datorie si lucru deoarece datoria decurge din contractul de antrepriza încheiat de SC S.-T. D. S. cu apelanta
,iar imobilele proprietate publica au fost doar concesionate.
C. J. C. a concesionat paratei SC N. I. S. terenul în suprafață de 4.000 metri pătrați situat în Localitatea C.-N., Strada B. P. Hașdeu nr.6, Județul C., intabulat în Cartea Funciară a Localității C.-N. sub nr.1., număr cadastral
8485/2 și terenul în suprafață de 2.979,67 metri pătrați situat în Localitatea
C.-N., Strada B. P. Hașdeu nr.6, Județul C., intabulat în Cartea Funciară a
Localității C.-N. sub nr.1., număr cadastral 8485/1/2, imobile care aparțin domeniului public de interes local, pentru realizarea unui amplu proiect de investiții .
Intimata prin întâmpinarea formulată s-a opus admiterii apelului.
Deliberând asupra cererii de apel C.ea reține următoarele:
Parata SC N. I. S. în calitate de beneficiar, a încheiat la data de 2 iulie
2008 cu reclamanta in calitate de executant, un contract de antrepriză de lucrări având ca obiect executarea lucrărilor de fundație pentru proiectul de investiții care urmează a fi realizat pe imobilele concesionate.
Clauza compromisorie cuprinsa in art.20.6 din "FIDIC Rosu" (aplicabil conform vointei exprese a partilor stabilește că, orice litigiu intervenit in derularea contractului de antrepriză dintre părți, urmează a fi soluționat prin arbitraj internațional",
Prin încheierea de ședință din 17 noiembrie 2009, prima instanța a respins excepția necompetenței statuând că prezentul litigiu poate fi dedus judecății înaintea instanțelor judecătorești. Respingerea de către prima instanță a excepției necompetentei generale a instanțelor judecătorești a fost consecința însușirii tezei rec1amantei care susține incidenta in cauza a prevederilor art.3588 din Codul de procedura civila.
C.ea apreciază că hotărârea pronunțată este nelegală, argumentele pe care se întemeiază această concluzie fiindurmătoarele:
nu s-a contestat că raportul juridic constituit este guvernat de condițiile contractuale cunoscute în practica sub acronimul FIDIC Roșu, versiunea FIDIC aprobată prin O. nr.915 din 25 martie 2008 publicat in M.Of. 424 din 05-iun-2008 .Prin documentul contractual "Apendix to tender ", semnat de ambele părți, s-a indicat expres aplicarea legii romane, așa încât invocarea versiunii publicata in monitorul oficial este singura necontestabila. Reclamanta nu a contrazis referința indicata deapelantă, iar prima instanța nu face aprecieri relevante asupra chestiunii;
Art. 20.6. din FIDIC (a cărei forma nu diferă in diferitele versiuni ale FIDIC) prevede că: exceptând cazurile în care disputele se soluționează pe cale amiabilă, orice dispută pentru care decizia CAD (dacă există) nu a devenit finală și obligatorie va fi soluționată prin arbitraj internațional. Dacă nu se stabilește altfel de către ambele Părți:(a)disputa va fi soluționată potrivit Regulamentului de A. al C. I. de C., b)disputa va fi soluționată de către trei arbitri numiți în conformitate cu prevederile acestui Regulament, și c)arbitrajul va fi condus în limba de comunicare definită în Sub-Clauza 1.4 (Legea și Limba).Arbitrul (arbitrii) vor avea autoritate deplină de a accesa, analiza și revizui orice certificat, stabilire amodului de soluționare, instrucțiune, opinie sau evaluare făcută de I., și orice decizie a CAD, relevantă pentru soluționarea disputei. I.ul nu va putea fi împiedicat de a fi convocat drept martor și a oferi dovezi in fața arbitrului
(arbitrilor) referitoare la orice problemă care să aibă relevanță în dispută. Nici una dintre Părți nu va fi limitată în acțiunile sale legale în fața arbitrului (arbitrilor) la dovezile sau argumentele prezentate anterior CAD în vederea obținerii unei decizii, sau la motivele prezentate în nota de nemulțumire. O. decizie luată de CAD se va accepta ca probă în procesul de arbitraj. A. poate începe înainte sau după terminarea
Lucrărilor. Obligațiile Părților, ale I.ului și ale CAD nu vor putea fi modificate datorită derulării unui proces de arbitraj în timpul execuției Lucrărilor ";
nici reclamanta dar nici prima instanță nu critica valabilitatea clauzei compromisorii;
prin cererea introductiva rec1amanta a solicitat instituirea unui drept de retenție până la plata efectivă și integrală a creanței în sumă de 5.567.552.95 RON ;
Art.3588 prevede că :înaintea sau în cursul arbitrajului oricare dintre părți poate cere instanței judecătorești competente să încuviințeze măsuri asigurătoare și măsuri vremelnice cu privire la obiectul litigiului sau să constate anumite împrejurări de fapt. La această cerere se vor anexa, în copie, cererea de arbitrare sau, în lipsă, dovada comunicării prevăzute de art. 347 alin. 2 și 3, precum și convenția arbitrală.) Încuviințarea acestor măsuri va fi adusă la cunoștința tribunalului arbitral de către partea care le-a cerut. Dar reclamanta nu a inițiat procedura de arbitraj, nici înainte si nici in timpul judecării prezentului dosar. Art. 3588reglementează situații de excepție si, în orice caz, o procedura accesorie fata de procedura arbitrajului (ca procedura principala, agreata de parți); Chiar dacă admitem că cererea întemeiata pe art. 3588 poate fi formulata si înainte de arbitraj dacă a fost demarată procedura de numire a arbitrilor această ipoteză nu se regăsește în speță;din economia art.3588 rezulta ca instanța sesizată cu încuviințarea unei masuri nu soluționează în nici un fel fondul disputei dintre părți care, prin ipoteză, este supusa ori va fi sigur supusă arbitrajului; măsura vremelnică trebuie să privească obiectul litigiului arbitral, iar despre măsura luata rec1amanta trebuie sa informeze tribunalul arbitral;
în speță reclamanta nu au solicitat încuviințarea unei masuri, ci recunoașterea unui drept [dreptul de retenție fiind un veritabil drept real de garanție (imperfect], iar prima instanța le-a recunoscut un drept, recunoaștere care nu este vremelnica;
prima instanța face o confuzie între "măsura vremelnica" si vremelnicia"" exercitării dreptului de retenție. Or, in speță, existența, exercitarea dreptului de retenție pretins este vremelnică (de natura dreptului de retenție), iar nu soluționarea cererii de instituire a unui drept de retenție, care nu are acest caracter; prin sentința pronunțată T. a recunoscut implicit existenta unui drept de creanță in favoarea reclamantă pe care o validează făcând astfel inutila o încercare viitoare de arbitraj;chiar dacă s-a accepta teza potrivit căreia instituirea dreptului de retenție este măsură vremelnică, trebuie acceptat ca aceeași instanța nu poate judeca si fondul raportului juridic litigios privitor la validarea creanței . Prin sentința pronunțată T. a recunoscut implicit existenta unui drept de creanță in favoarea reclamantă pe care o valideazăfăcând astfel inutila o încercare viitoare de arbitraj. Nu este lipsit de importanță că reprezentanta paratei a confirmat in dezbateri judiciare asupra apelului ca alegerea procedurii ce face obiect al prezentului dosar - coroborata cu evitarea arbitrajului - a fost determinata de intenția de a evita taxele de arbitraj ce s-ar calcula la valoarea creanței, reclamanta prezumând că va avea dificultăți de executare.;drepturile conferite de art. 3588 nu au fost recunoscute însă în scopul eludării procedurilor mai oneroase. Î.-o formulare laconică, arbitrajul semnifică instituirea unei jurisdicții private prin care, astfel, soluționarea unor litigii este sustrasă jurisdicțiilor de drept comun. Î.-o formulare mai largă, arbitrajul este instituția în baza și cadrul căreia părțile împuternicesc, în limitele permise de lege, una sau mai multe persoane private ca, în circumstanțele date, să tranșeze un diferend juridic care le opun, sustrăgând astfel acel litigiu din competența instanțelor judecătorești. Câteva elemente caracteristice pot fi deja sesizate: a) A. este atât o instituție, cât și o procedură; b) Ca modalitate de tranșare a unui litigiu, arbitrajul rezultă din voința părților; c) Părțile pot conveni să-și rezolve diferendul care le opune numai în limitele permise de lege; d). Convenind să-și rezolve diferendul pe calea arbitrajului, părțile evită astfelcompetența instanței judecătorești; e) Litigiul în considerarea căruia este preconizat arbitrajul poate fi unul virtual sau unul actual ( a se vedea I. Deleanu, S. Deleanu A. intern și internațional, Ed. Rosetti , București ,2005, p. 10). O convenție prin care părțile s-au angajat să recurgă la arbitraj nu poate fi denunțată unilateral dacă părțile nu au prevăzut această posibilitate. În speță, rezolvarea diferendului pe calea arbitrajului nu a fost prevăzută ca o facultate, aflată la îndemâna creditorului, ci, dimpotrivă, ca o obligație, părțile convenind să evite în acest mod să extragă soluționarea eventualelor litigii jurisdicțiilor de drept comun. Pentru aceste motive, întemeiat pe dispozițiile art. 296 C.pr.civ., apelul va fi admis. Culpa procesuală a intimatei fiind dovedită, aceasta va fi obligată să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 15318,6 lei ocazionate de judecata la fond și apel. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E Admite apelul declarat de pârâta SC N. I. S. împotriva sentinței civile nr. 893 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C. pe care o anulează și, în consecință, respinge ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantă urmare a admiterii excepției de necompetență generală a instanțelor de judecată. Obligă intimata să achite pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 15318,6 lei ocazionate de judecata la fond și apel. Decizia este definitivă și executorie. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 11 martie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER S. AL H. D. P. A. B. Red.S.Al H./A.C. 4 ex. - (...)
| ← Decizia comercială nr. 91/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 65/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
|---|
