Decizia comercială nr. 4880/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

Nr. 4880/2011

Ședința de la 22 N. 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE A.-I. A.

Judecător D. P. Judecător C. I. G. M. N. Țâr

Pe rol judecarea recursului declarat de recurent A. F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr. 5394 din data de 20 decembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. în contradictoriu cu intimații SC M. S., O. R. C. DE PE L. TRIBUNALUL MARAMUREȘ, N. A. E., având ca obiect opoziție la hotărârea adunării generale.

La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea intimatei -. prin care se invocă excepția tardivității promovării recursului și se solicită respingerea acestuia ca tardiv introdus.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.10 din Legea nr.554/2004 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată, reține cauza în pronunțare asupra excepției tardivității căii de atac, excepție invocată de către intimata, SC M. S. prin întâmpinare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 5394 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. s-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei A. F. P. B. M.

S-a anulat cererea de opoziție formulată de reclamanta A. F. P. B. M. în contradictoriu cu pârâții N. A. E., SC M. S. și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ. S-a constatat rămasă fără obiect excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ.

Pentru a pronunța această sentință Tribunalul Maramureș a arătat că A.F.P. B. M. nu are personalitate juridică așa încât nu poate să stea în judecată ca reclamantă ci numai ca pârâtă, conform art. 41 alin. 2 C.p.c. interpretat ,,per a contrario,,. Cum reclamanta nu a fost autorizată de către A. N. de A. F. sau de D. J. a F. P. M. pentru a formula cerere de opoziție, se impune admiterea excepției lipsei capacității procesuale de folosință cu consecința anulării cererii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A. F. P. A M. B.-M., recursul fiind înregistrat la data de (...). (f.2).

Cu privire la excepția de tardivitate a recursului asupra căreia a rămas în pronunțare instanța de recurs reține următoarele:

După cum rezultă din dovada de la fila 60 (dosar fond), motivarea sentinței i-a fost comunicată pârâtei recurente la data (...), iar termenul de recurs prevăzut de art. 301 C. raportat la art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și calculat potrivit art. 101 C. pr. civ., a expirat la data de (...).

Conform art. 102 alin. 1 C., termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. 1 C., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Drept urmare, în baza considerentelor mai sus reținute și a textelor legale invocate, recursul pârâtei va fi respins ca tardiv, păstrându-se în întregime sentința atacată. Recursul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de recurs privind fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de A. F. P. B.-M. împotriva sentinței civile nr.

5394 din 20 decembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 22 noiembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A.-I. A. D. P. C. I.

G.

M. N. ȚÂR

Red.A.I.A. Dact.H.C./2 ex./(...) Jud.fond: A. S.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 4880/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii