Decizia comercială nr. 50/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA C.,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA C. NR. 50/2011
Ședința din data de 16 M. 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. H. JUDECĂTOR: F. T. GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare apelul formulat de pârâții SC A. SA prin administrator judiciar E. I. S. și administrator special SC A. SA, T. D. C. împotriva sentinței comerciale nr. 1318 din data de 25 martie 2010 pronunțată de T. C. C., în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu intimata SC
S. D. S., având ca obiect rezoluțiune contract.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...), intimata-reclamantă a depus la dosar concluzii scrise, iar la data de (...), apelanta-pârâtă a depus concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 09 martie 2011, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C.EA
Prin Sentința comercială nr. 1318 din (...) pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. (...) s-a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes invocată de reclamanta SC S. D. S. cu privire la capătul de cerere vizând obligarea la plata restului de preț, formulat prin cererea reconvențională de către pârâta SC A. SA.
S-a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea petitelor 2,3,4 și 5 din cererea de chemare în judecată formulată față de pârâta SC A. SA.
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâta SC A. SA..
S-a admis cererea de chemare în judecată și, în consecință:
S-a constatat că a operat rezoluțiunea de drept a antecontractului de vânzare cumpărare imobiliară încheiat la data de 14 mai 2008.
A fost obligat pârâtul T. D. C., dom. în A. I., str. A. V. nr. 22, jud. A., la plata către reclamantă a echivalentului în lei la cursul BNR din ziua efectuării plății a sumei de 2.000.000 Euro, reprezentând restituirea avansului prețului vânzării.
A fost obligat pârâtul T. D. C. la plata către reclamantă a echivalentului în lei la cursul BNR din ziua efectuării plății a sumei de
1.000.000 Euro, reprezentând penalități de întârziere.
A fost obligat pârâtul T. D. C. la plata către reclamantă a dobânzii legale, în materie comercială, calculată asupra echivalentului în lei a debitului în cuantum de 3.000.000 Euro, de la data de 9 decembrie 2008 și până la achitarea debitului.
A fost obligat pârâtul T. D. C. la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamante în cuantum de 179.289,40 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbre judiciare și onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul comercial a reținut următoarele:
La data de 14 mai 2008 între pârâta SC A. SA, în calitate de vânzător,
SC G. DE LUX S., în calitate de cumpărător, și pârâtul T. D. C., în calitate de fidejusor al promitentului vânzător, a intervenit antecontractul de vânzare cumpărare imobiliară, având ca obiect imobilul - teren și construcție - situat administrativ în C. N., str. N., nr. 1, înscris în cartea funciară nr. 1112 C., nr. top.498 constând din teren în suprafață total de 1.97,6 mp și construcția existentă pe acesta - H. C. - proprietatea societății vânzătoare înscrisă în cartea funciară sub B6, la data de (...) în temeiul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1637/(...), pentru prețul de 10.000.000
Euro, care urma a fi achitat în condițiile reglementate de art. 5.2 din contract, după cum urmează: 1.600.000 Euro la data semnării antecontractului de vânzare cumpărare, 400.000 Euro la data îndeplinirii condițiilor stabilite în art. 4.1.1 și art. 4.1.2, stipulându-se totodată și faptul că dacă până la data de 23 mai 2008 vânzătorul nu stinge datoriile față de creditorii săi, cumpărătorul este îndreptățit să plătească acelor creditor, sumele datorate de vânzător, urmând ca suma să fie scăzută din cea de a doua tranșă a avansului. Restul prețului în cuantum de 8.000.000 Euro urma a fi achitat la data semnării contractului autentic de vânzare cumpărare, dar nu înainte de data la care se împlinește termenul de 90 de zile calendaristice de la data îndeplinirii condițiilor prealabile stipulate la art. 4.1.1. și art. 4.1.2 și apreciate de părți ca fiind esențiale și cumulative.
De asemenea, tribunalul a reținut că prin același contract, părțile și- au asumat prin art. 9.2 și 9.3, clauze referitoare la rezoluțiunea de plin drept a contractului asumat pentru neexecutarea ori executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligațiilor esențiale asumate prin contract, condițiile esențiale fiind cele pe care părțile și le-au asumat prin art. 4 al contractului (f.14-19).
La data de 14 noiembrie 2008 între SC G. DE LUX S., în calitate de cedent, și reclamanta SC S. D. S., în calitate de cesionar, a intervenit contractul de cesiune și novație a antecontractului de vânzare cumpărare descris în cele ce preced, prin care cedentul a transmis cesionarului toate drepturile conferite de antecontractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 14 mai 2008, inclusiv dreptul de garanție născut din fidejusiunea conținută de acesta, cesionarul acceptând să dobândească drepturile cesionate, obligându-se totodată să respecte antecontractul de vânzare cumpărare. În același sens, cedentul și-a delegat obligațiile cesionarului, aceasta din urmă obligându-se în mod expres să respecte clauzele antecontractului (f.21-23).
La data de 21 noiembrie 2008, cedentul SC G. DE LUX S., a notificat contractul de cesiune și novație astfel intervenit, promitentei vânzătoare SC
A. SA.
De asemenea, tribunalul a reținut că promitenta cumpărătoare respectiv SC G. DE LUX S., a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare în numele mandantului său SC S. S., care, ulterior, a cesionat și novat contractul de mandat nr. 154 din 12 mai 2008 încheind la data de 27 octombrie 2008 contractul în acest sens cu reclamanta SC S. D. S. (f.400-
403, vol.II).
Prin contractul de mandat încheiat între SC G. DE LUX S. și SC S. S., aceasta din urmă a mandatat prima societate comercială să cumpere în numele său și pentru el de la cine va crede de cuviință în condițiile și la prețul stabilite de mandant, un imobil situat în C. N., zona ultracentrală (f.396-399, vol.II).
Așadar, în cauză promitentul cumpărător inițial respectiv SC G. DE
LUX S., a acționat ca și mandatar al SC S. S., cesionând ulterior antecontractul de vânzare cumpărare reclamantei SC S. D. S.
Sub aspectul mandatului descris în cele ce preced, tribunalul a reținut ca fiind deosebit de relevante răspunsurile pârâtului T. D. C. la întrebările 2 și 3 din interogatoriu, acesta arătând neechivoc faptul că a cunoscut că nu SC G. DE LUX S. va cumpăra imobilul și că această societate comercială a acționat ca și mandatar.
Din această perspectivă, instanța nu a putut reține susținerile pârâtei SC A. SA că nu a avut cunoștință de acest mandat, întrucât pârâtul și-a asumat antecontractul de vânzare cumpărare în litigiu, în calitate de administrator unic al pârâtei SC A. SA.
De asemenea, din aceleași motive, instanța nu a reținut nici susținerile pârâtei că acest act nu îi este opozabil, invocând în susținerea acestei apărări disp. art. 1175 C.civ., apreciind că ar fi simulat. Sub acest aspect însă, instanța a reținut totodată și faptul că simulația a fost invocată doar la cuvântul asupra fondului litigiului și chiar dacă aceasta ar putea fi și o chestiune de ordine publică, necesitatea supunerii acesteia contradictorialității părților, se impune ca o garanție a respectării dreptului la apărare.
Cu toate acestea însă, reclamanta nu a solicitat redeschiderea dezbaterilor, precizându-și poziția procesuală prin intermediul concluziilor scrise.
Însă, tribunalul nu a analizat pe fond incidența disp. art. 1175 C.civ., netemeinicia acestor susțineri fiind mai mult decât evidentă, dat fiind faptul că pârâta nu a înțeles să invoce eventuala inopozabilitate a acestor acte, în cadrul legal adecvat, tribunalul reținând că în cauză SC G. DE LUX S., nu a fost parte în litigiul dedus judecății. Dar, așa cum s-a subliniat și în cele ce preced, sub aspectul acestor contracte, relevante rămân răspunsurile la întrebările 2 și 3 din interogatoriu, ale pârâtului.
Cu privire la posibilitatea încheierii unui contract de cesiune și novație a antecontractului de vânzare cumpărare, tribunalul a reținut disp. art. 6 din antecontractul încheiat, potrivit căruia, cumpărătorul este îndreptățit să cesioneze drepturile dobândite prin antecontract și să lege obligațiile sale, sub condiția ca cesionarul să declare că se obligă să respecte antecontractul care se novează prin schimbarea cumpărătorului.
Așadar, nici din această perspectivă, susținerile pârâtei nu sunt întemeiate, iar apărarea potrivit căreia această cesiune ar fi fost de fapt o facilitate acordată promitentei cumpărătoare, nu prezintă nici o relevanță juridică în cauză, atâta timp cât cesiunea antecontractului a fost nu numai permisă, prin însuși actul încheiat, dar a și fost reglementată amănunțit, ceea ce conduce la concluzia că o asemenea operațiune a fost asumată de ambele părți, cel puțin ca o eventualitate.
Ca atare, față de răspunsurile la interogatoriu ale pârâtului precum și de dispozițiile contractuale expuse anterior, referitoare la cesiune, tribunalul a apreciat că raporturile au fost lămurite și clar conturate de probațiunea administrată în cauză, astfel încât, pretinsa inopozabilitate a actelor precum și pretinsa incidență a disp. art. 1175 C.civ., au fost apărări formulate doarde conjunctură și unele, doar prin intermediul concluziilor scrise, însă sunt neîntemeiate.
Stabilite fiind raporturile derulate între părți și generate de actele juridice încheiate și descrise în cele ce preced, tribunalul, cu prioritate față de expunerea considerentelor referitoare la fondul litigiului, a analizat excepția lipsei de interes invocată de reclamantă, cu privire la capătul de cerere vizând obligarea sa la plata restului de preț, formulat prin cererea reconvențională de către pârâta SC A. SA.
Astfel, prin cererea reconvențională formulată, pârâta a solicitat ca urmare a unei eventuale obligări a reclamantei la încheierea în formă autentică a contractului de vânzare cumpărare și obligarea acesteia la plata restului de preț în cuantum de 8.000.000 Euro.
În susținerea excepției lipsei de interes invocate, reclamanta a susținut că această obligație nu este exigibilă nici la data cererii și nici la data soluționării în orice fel a cererii reconvenționale.
Sub acest aspect, tribunalul a reținut că reclamanta prin antecontractul încheiat și-a asumat obligația de a achita restul de preț la data semnării contractului autentic de vânzare cumpărare.
Așadar, capătul de cerere față de care s-a invocat excepția lipsei de interes, este strâns legat de primul capăt de cerere prin care s-a solicitat obligarea la încheierea în formă autentică a contractului de vânzare cumpărare, iar în caz de refuz sentința să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, interesul pentru formularea unui astfel de capăt de cerere, avându-și originea tocmai în această cerere, scadența obligației de plată fiind la data semnării contractului în formă autentică, respectiv la data eventualului refuz de încheiere a acestuia. Astfel, faptul că obligația nu era exigibilă la data cererii și nici la data unei eventuale soluții de admitere a cererii reconvenționale, nu este în măsură să înlăture interesul pârâtei în formularea acestui capăt de cerere, obligația fiind exigibilă conform convenției părților, la data semnării contractului de vânzare cumpărare în formă autentică.
Astfel, considerentele reținute conduc la respingerea ca neîntemeiată a excepției invocate.
Referitor la renunțarea la judecată intervenită pe parcursul judecății, instanța reține declarația de renunțare aflată la fila 172, în temeiul căreia reclamanta a înțeles să renunțe la judecarea petitelor 2,3,4 și 5 din cererea de chemare în judecată față de pârâta SC A. SA, instanța, în temeiul disp. art. 246 C.pr.civ., a luat act de manifestarea de voință a reclamantei, așa cum aceasta a fost exprimată.
Asupra rezoluțiunii de plin drept a antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între părți, instanța a reținuit că prin antecontractul de vânzare cumpărare încheiat, așa cum s-a menționat și mai sus, părțile și-au asumat un pact comisoriu de gradul IV, prin intermediul art. 9.2 și art. 9.3 din antecontract, notificarea reglementată de cel din urmă text a fost transmisă pârâtei SC A. SA și pârâtului T. D. C., prin intermediul executorului judecătoresc la data de 9 decembrie 2008 (f.110-115, vol.I), condiția formală a intervenirii pactului comisoriu asumat, fiind așadar, îndeplinită.
Rezoluțiunea unui contract sinalagmatic este o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului și constă în desființarea cu efect retroactiv a acestuia și repunerea părților în situația anterioară încheierii actului juridic.
Rezoluțiunea judiciară este conținută în disp. art. 1021 C.civ. și presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: neexecutarea obligațiilor de către una dintre părți, această neexecutare să fie imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația, debitorul obligației neexecutate să fi fost pus în întârziere.
Părțile însă, au convenit asupra rezoluțiunii convenționale, asumându-și un pact comisoriu, derogatoriu așadar de la prev. art. 1021
C.civ., dat fiind faptul că printr-un astfel de pact părțile au urmărit să înlăture rolul instanței judecătorești în pronunțarea sancțiunii rezoluțiunii, stipulând expres că neexecutarea ori executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a unei obligații esențiale asumate, atrage rezoluțiunea deplin drept a antecontractului și răspunderea contractuală a părții în culpă, părțile convenind suplimentar necesitatea transmiterii unei notificări, cu indicarea completă a cauzei rezoluțiunii, însă fără vreo altă formalitate sau intervenție a unei autorități judecătorești, administrative sau arbitrale.
D.gur că aplicarea rezoluțiunii în cazul oricărui pact comisoriu constituie un drept al creditorului, care și-a executat sau se declară gata să- și execute obligațiile asumate. Asumarea în contract a unui pact comisoriu expres, nu înlătură posibilitatea creditorului de a cere executarea silită a contractului, deci de a nu se prevala de pactul comisoriu.
Din cuprinsul clauzelor asumate sub aspectul sancțiunii, în caz de neexecutare sau executare cu întârziere a obligațiilor asumate, tribunalul a reținut de asemenea că părțile au convenit ca sancțiunea să intervină, ca urmare a neexecutării sau executării cu întârziere sau necorespunzătoare a unei obligații esențiale asumate în condițiile art. 4 din contract.
Astfel, promitentul vânzător și-a asumat obligația ca, anterior încheierii contractului în formă autentică, să facă dovada proprietății asupra imobilului înscris în CF nr. 1112 C., liber de orice sarcini și interdicții sau să prezinte acordul scris al creditorilor ipotecari pentru înstrăinare și stingerea ipotecilor din prețul încasat de la cumpărător, ori acordul scris al beneficiarilor interdicțiilor notate sau neevidențiate în cartea funciară, pentru radierea acestora; promitentul vânzător s-a obligat de asemenea să încheie acorduri scrise și să stingă efectiv datoriile sale față de terții evidențiați în cartea funciară sub C18, C19 și C20, să facă dovada achitării la zi a taxelor și impozitelor, să prezinte dovada adoptării unei hotărâri a acționarilor pentru aprobarea înstrăinării, în termen de 60 de zile de la data semnării antecontractului și să prezinte orice act necesar conform legislației în vigoare la acea dată, solicitat de notarul public ales de promitentul cumpărător, în vederea încheierii contractului autentic de vânzare cumpărare, alegerea notarului fiind stabilită cu cel puțin 30 de zile înainte de data împliniri termenului de 90 de zile reglementat în art. 5.2.3.
Obligațiile corelative ale reclamantei - promitent cumpărător, au fost asumate, în principal, prin art. 5 din contractul încheiat, în temeiul căruia reclamanta s-a obligat la plata unui avans în 2 tranșe, respectiv 1.600.000
Euro la data semnării antecontractului și 400.000 Euro la data îndeplinirii condițiilor stabilite în art. 4.1.1 și art. 4.1.2.
Față de cele expuse în cele ce preced cu privire la executarea de către creditorul obligației a propriilor sale obligații, tribunalul a reținut că reclamanta și-a îndeplinit atât obligația de plată a primei tranșe din valoarea contractului în cuantum de 1.600.000 Euro, cât și a celei de a doua în cuantum de 400.000 Euro (f.107), deși, așa cum precizează în înscrisul aflat la fila 108, obligațiile asumate prin art. 4.1.1 și art. 4.1.2 nu fuseseră îndeplinite.
Cu toate acestea însă, instanța nu a reținut susținerile formulate în acest sens de către pârâtă, potrivit cărora prin achitarea celui de al doilea avans, reclamanta a recunoscut îndeplinirea acestor obligații, întrucât neîndeplinirea acestora a fost adusă la cunoștința pârâtei prin adresa de la fila 108, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu s-a făcut dovada îndeplinirii acestora nici pe parcursul litigiului așa cum se va expune în cele ce urmează.
Astfel, așa cum rezultă din extrasul de carte funciară obținut ulterior notificării de reziliere transmise pârâtei (f.411-412), interdicțiile notate în cartea funciară nu fuseseră radiate, nici la data scadenței obligației de a încheia contractul în formă autentică, și nici ulterior. Sub acest aspect sunt irelevante susținerile pârâtei vizând existența pretinselor acorduri de radiere întrucât prin antecontractul încheiat, pârâta - promitentă vânzătoare și-a asumat o obligație de rezultat și nu una de mijloace, astfel încât chiar dacă a întreprins demersuri pentru radierea notărilor, acestea nu au fost finalizate.
În același sens, este și depoziția martorului audiat în cauză, respectiv notarul public în fața căruia urma să se încheie contractul de vânzare cumpărare în formă autentică (f.407, vol.II), din a cărui mărturie rezultă că părțile au efectuat demersuri în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare în formă autentică însă acestea nu au fost finalizate, întrucât pârâta nu a fost în măsură să prezinte acordurile de radiere ale notărilor înscrise în cartea funciară și care făceau imposibilă încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică și nici dovezi ale soluționării celor două cereri de retrocedare a imobilului, acest din urmă aspect urmând a fi analizat în continuare, întrucât deși, potrivit antecontractului părților, neîndeplinirea oricărei obligații esențiale asumate atrage rezoluțiunea de plin drept a antecontractului, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a uneia, fiind suficientă pentru aplicarea sancțiunii, instanța va analiza și celelalte obligații asumate.
Cu privire la cererile de retrocedare, instanța a reținut și înscrisurile transmise părților de către notarul public (f.408-410, vol.II), prin care s-a solicitat părților, raportat la disp. art. 7 alin.1 din OUG nr. 94/2000, dispoziția motivată de respingere a cererilor de retrocedare.
Așadar, chiar dacă și cu privire la această obligație asumată prin antecontractul de vânzare cumpărare, pârâta a făcut demersuri pentru obținerea unei soluții cu privire la cererile de retrocedare, instanța a reținut în același sens că pârâta și-a asumat o obligație de rezultat, a cărei îndeplinire nu a fost însă în măsură să o dovedească (f.413-431).
Față de cele expuse în cele ce preced, instanța a reținut că nici obligația prevăzută la art. 4.1.5 din contract, nu a fost îndeplinită de către pârâtă, îndeplinirea acesteia decurgând de altfel din obligațiile asumate conform art. 4.1.1 și art. 4.1.2.
În fine, nici obligația prin art. 4.1.4 nu a fost dovedită nici pe parcursul judecății, iar susținerea învederată în acest sens de către pârâtă, respectiv că înregistrarea în registrul comerțului și publicarea în Monitorul Oficial partea a IV-a are doar efecte sub aspectul opozabilității, nu este justificată și nu va fi avută în vedere, întrucât pârâta și-a asumat o atare obligație, mai mult, calificată de părți ca fiind esențială, perspectivă din care, disp. art. 969 alin.1 C.civ., își găsesc cu prisosință aplicarea.
Față de toate considerentele reținute și expuse în cele ce preced, au fost înlăturate, ca fiind vădit neîntemeiate, susținerile pârâtei, în sensul că obligațiile părților născute din antecontract, ar fi afectate de o condiție suspensivă, prin prisma disp. art. 3.2 din actul încheiat, întrucât condițiasuspensivă, este cea de a cărei îndeplinire depinde nașterea actului juridic, or, o asemenea ipoteză nu se regăsește în dispozițiile contractuale, părțile neînțelegând să afecteze actul de o astfel de condiție. O asemenea condiție putând fi pusă în discuție dacă părțile ar fi condiționat efectiv încheierea contractului în formă autentică de îndeplinirea obligațiilor asumate de către pârâtă.
Referitor la susținerea pârâtei privind intervenirea rezoluțiunii antecontractului în temeiul art. 9.3 din acesta, doar în situația în care creditorul obligației este în măsură să facă dovada că este gata să-și îndeplinească propriile obligații asumate, iar reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii unor astfel de obligații, instanța a reținut că textul indicat vizează „obligațiile asumate și scadente"; or, plata restului de preț, așa cum s-a mai arătat și în cele ce preced este scadentă doar la momentul perfectării contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, iar cu privire la restul obligațiilor asumate de către reclamantă, respectiv cele cu privire la achitarea avansului, în cauză reclamanta a făcut dovada că le-a îndeplinit.
În fine, în egală măsură nu poate fi reținută susținerea potrivit căreia reclamanta ar fi în imposibilitatea plății restului de preț, întrucât acest aspect nu prezintă relevanță, atâta timp cât această obligație este scadentă, în condițiile asumate prin antecontract, nefiind așadar scadentă la data la care a intervenit rezoluțiunea de plin drept a antecontractului.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, instanța în temeiul art. 969 C.civ., coroborat cu art. 9.2, 9.3, art. 4 și art. 10 din contractul părților, a admis cererea de chemare în judecată în limitele învestirii, ca urmare a renunțării la judecarea petitelor 2,3,4 și 5 din cererea de chemare în judecată, față de pârâta SC A. SA, a constatat că a operat rezoluțiunea de drept a antecontractului de vânzare cumpărare imobiliară încheiat la data de
14 mai 2008 și a repus părțile în situația anterioară obligând pârâtul T. D. C. în calitate de fidejusor la restituirea avansului prețului vânzării, la penalități de întârziere conform clauzei penale asumate, împreună cu dobânda legală în materie comercială calculate în conformitate cu OG nr.
9/2000, asupra echivalentului în lei a debitului, începând cu data notificării rezoluțiunii antecontractului, respectiv 9 decembrie 2008 și până la achitarea debitului.
Ca o consecință a admiterii cererii de chemare în judecată, având în vedere considerentele reținute, cererea reconvențională a fost respisă ca neîntemeiată.
În temeiul disp. art. 274 C.pr.civ., a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei în cuantum de 179.289,40 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, timbre judiciare și onorariu avocațial (f.473-479).
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC A. S. si pârâtul T.
D. C. solicitând anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre a fijudecată de către judecătorul sindic la Tribunalul Alba, iar în subsidiar schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii principale și admiterea acțiunii reconvenționale.
Solutia instantei de fond este nelegala, fiind data cu incalcarea competentei materiale absolute a judecatorului sindic în dosar nr. (...).
Impotriva SC A. SA a fost dispusa deschiderea procedurii insolventei, fapt probat la dosarul cauzei prin copia minutei pronuntata de Tribunalul
Alba in dos.nr. (...).
Reclamanta din prezenta cauza a formulat o cerere de admitere a creantei sale la masa credala, impotriva societatii, aceasta creanta fiindcontestata, fara ca tabloul creantelor sa fie definitivat pana la aceasta data, solutionarea contestatiilor fiind suspendata pentru invocarea in cauza a unei exceptii de neconstitutionalitate a unor prevederi din L. 8..
Prin urmare, stabilirea existentei sau inexistentei acestei creante, depinde de constatarea mentinerii in fiinta sau nu a antecontractului de vanzare-cumparare incheiat intre partile prezentului litigiu.
Deoarece capatul de cerere, care se mentine in prezentul dosar impotriva societatii apelante, are legatura stransa cu stabilirea existentei sau inexistentei creantei reclamantei impotriva societatii, astfel incat, in baza prevederilor art. 6 si 11 din L. 8., competenta de solutionare a acestei cereri apartine judecatorului sindic caruia ii este dedusa judecatii cauza de insolventa in dosarul indicat anterior.
Enumerarea facuta de legiuitor in art. 11 din L. 8. nu este una limitativa ci exemplificativa. Apoi, indicarea in art. 6 ca toate procedurile prevazute in lege sunt de competenta judecatorului sindic, duc la concluzia ca atat procedurile prevazute special in aceasta lege cat si cele conexe, trebuie sa fie in atributiile judecatorului sindic, deoarece mentinerea sau anularea unor contracte incheiate de debitor anterior procedurii, duc la consecinte asupra tabelului creantelor.
Este evident ca intre creanta intimatei reclamante, declarata la masa credala si mentinerea sau nu in fiinta a contractului in litigiu in prezentul dosar, exista o stransa legatura, fiind in prezenta unui caz de conexitate, astfel incat se impune ca judecatorul sindic sa fie cel care solutioneaza si prezentul litigiu, in baza prevederilor art. 164 cod pr.civ.
Cu privire la aspectele de fond ale cauzei, solutia instantei de fond este de asemenea nelegala, avand retinuta gresit atat starea de fapt cat si cea de drept.
Asa dupa cum reiese din inscrisurile depuse in probatiune la dosarul cauzei, raporturile juridice dintre parti sunt mult mal complexe decat cele aparente la inceputul litigiului
Atât reclamanta cât și promitenta cumpărătoare din antecontractul de vânzare-cumpărare au acționat cu rea credință și în fraudarea intereselor societății prin încheierea unor contracte secrete care modificau actele publice de care SC A. SA avea cunoștință. Astfel, la (...) s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare având drept obiect imobilul înscris în CF nr. 1112 C., fostul H. C. din C.-N..
Promitenta cumpărătoare nu a acționat la data încheierii antecontractului ca o societate de intermedieri imobiliare, chiar dacă principalul său obiect de activitate era acesta, ci a încheiat antecontractul în nume propriu.
Acest aspect rezultă din antecontractul de vânzare-cumpărare, iar în baza prevederilor pct. 11.3 din antecontract o altă interpretare sau alte înțelegeri nu pot fi validate și nu pot modifica antecontractul decât dacă sunt cuprinse într-un act adițional.
În realitate, promitenta cumpărătoare încheiase anterior semnării antecontractului un mandat fără reprezentare, oneros cu o terță persoană, act de care SC A. SA nu avea cunoștință și nu îi este opozabil în baza prevederilor art. 1175 Cod civil.
Conform actului public promitenta cumpărătoare avea posibilitatea de a cesiona drepturile și obligațiile rezultate din antecontractul de vânzare- cumpărare unui terț.
Prin actul secret însă raporturile contractuale dintre părți au fost altele.
Prevederile art. 1021 cod civil nu sunt îndeplinite în privința reclamantei sau a antecesoarei sale în drepturi pentru a se putea solicita desființarea contractului pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale asumate de SC A. SA.
Obligația principală asumată de promitenta cumpărătoare și transmisă prin contractul de cesiune reclamantei era aceea de a achita restul de preț convenit de părți, o astfel de obligație nefiind astfel îndeplinită.
Nu există la dosar probe din care să rezulte faptul că demersurile promovate de reclamantă sau promitenta cumpărătoare în sensul contractării unui credit ar fi fost finalizate.
Demersurile făcute de SC S. S., terț față de raporturile juridice deduse judecății nu au nici o relevanță în cauză, cu atât mai mult cu cât nici aceasta nu dispunea de suma de bani necesară îndeplinirii obligației de plată.
La data la care a fost încheiat contractul de cesiune, promitenta cumpărătoare și-a asumat toate obligațiile rezultate din antecontract, inclusiv aceea de a plăti prețul imobilului.
Așa zisele vicii privitoare la modul în care SC A. SA și-a îndeplinit obligațiile contractuale erau cunoscute la data cesiunii deoarece după data de 14 noiembrie 2008 s-a comunicat doar răspunsul final de la A., ulterior cesionara reclamantă comunicând doar intenția de a rezoluționa antecontractul.
Actele încheiate în frauda intereselor societății apelante nu pot fi avute în vedere pentru a da naștere unor drepturi în interesul reclamantei, astfel încât soluția instanței de fond este nelegală și sub acest aspect.
Instanța de fond s-a limitat la ideea că toate actele încheiate între promitenta cumpărătoare și reclamantă ca și cu terțul inițial sunt legale, astfel încât s-a ajuns la pronunțarea soluției apelate.
Obligațiile promitentei vânzătoare de a radia din cartea funciară somațiile de executare înscrise de executori judecătorești pentru executări silite pornite împotriva SC A. SA pot fi radiate concomitent cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare potrivit declarației martorului S. T. D. Așa cum rezultă din extrasele de cont emise de B. I. R., SC A. SA dispunea de suficiente sume de bani pentru a acoperi aceste obligații în întregime.
In privinta actiunii reconventionale, societatea apelantă a făcut dovada ca este gata sa-si indeplineasca toate obligatiile asumate prin antecontract, astfel incat ea este admisibilă.
Potrivit prevederilor art. 93 indice 1 din L. 8., chiar daca impotriva societatii apelante este declansata procedura insolvenței, antecontractul poate fi executat prin transferul de proprietate asupra imobilului in litigiu, lucru confirmat si de administratorul judiciar, prin inscrisul depus la dosar, prin care si-a insusit actiunea reconventionala.
Sustinerea potrivit careia, imobilul este in imposibilitate de a fi vandut, datorita interventiei in cauza a dispozitiilor din L. 247/2005, cu privire la interdictia de instrainare pe perioada retrocedarii, este contrazisa de dovada depusa la dosar, din care rezulta ca acest imobil nu poate face obiectul unei restituiri in natură, din moment ce nu sunt indeplinite conditiile legale pentru o astfel de restituire si din moment ce aceasta cerere nu a fost sustinuta in fața organului competent.
Instanta de fond a solutionat gresit cauza si atunci când s-a referit la partea care poate care poate cere desfiintarea contractului, in temeiul prevederilor art. 1021 Cod civil. Or, textul legal nu are nici un echivoc, atunci cand impune ca o conditie esentiala a acestei desfiintari acontractului, ca partea care solicita acest lucru sa faca dovada ca era in masura sa indeplineasca obligatiile sale contractuale.
Prin urmare, chiar daca plata restului de pret trebuia sa fie facuta de promitentul cumparator sau de succesorii in drepturi ai acestuia doar la semnarea contractului, reclamanta avea obligatia sa probeze faptul ca ea este in masura sa isi indeplineasca obligatia proprie de plata a pretului, aspect clarificat si unanim acceptat de doctrina.
Sustinerea instantei de fond, potrivit careia, aceasta obligatie nu era scadenta si prin urmare nu se impunea a fi dovedita ca fiind posibil de indeplinit, nu face altceva decat sa permita reclamantei sa isi asigure un folos material, fara ca aceasta sa fie in masura sa execute contractul, in situatia in care actiunea reconventionala ar fi admisa. Nu trebuie uitat ca societatea reclamanta are un capital social derizoriu in comparatie cu valoarea imobilului in litigiu, iar ea a fost constituita dupa ce s-a incheiat antecontractul intre părti, astfel incat intentia de fraudare este una evidenta. Chiar daca ar fi fost respinsa actiunea principala si admisa reconventionala, executarea unei astfel de hotarari ar fi imposibila, in conditiile in care reclamanta nu poate face fata obligatiilor pe care si le-a asumat prin cesiunea antecontractului cu antecesoarea sa in drepturi.
Solutia asupra acestor aspecte determina si solutia asupra obligarii la plata a pârâtului T. D. C., impunandu-se prin urmare si respingerea actiunii fata de acest apelant.
Fata de cele expuse anterior, apreciază apelul ca fiind intemeiat, solicitand admiterea lui cu cheltuieli de judecata in ambele faze procesuale.
În drept au fost invocate prevederile art, 282 si urm. Cod pr.civ., art. (...) cod civil, art. 6,11 din L. 8..
Reclamanta intimată S. S. D. S. C.-N. a formulat întâmpinare prin care subliniază poziția sa procesuală și argumentele care susțin respingerea apelului formulat de către apelanții, S. A. S. și T. D. C., și prin consecință, mentinerea în întregime a Sentinței comerciale nr.1. a T. C. C., și obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată în apel.
Apelantii nu au reluat in cadrul motivelor de apel toate apararile
(exceptii de procedura ori aparari de fond) invocate in fata primei instante.
Totodata, se observa ca pretinsele critici de apel sunt in realitate formale intrucat apelantii nu fac altceva decat sa reitereze (in unele privinte chiar "obsesiv") o parte dintre sustinerile formulate si in fata T., fara sa arate in concret motivele pentru care solutia primei instante ar fi nelegala sau netemeinica astfel cum afirma doar.
Apelanții nu au combătut toate considerentele în baza cărora prima instanță a pronunțat sentinta apelata, astfel ca aceste aspecte stabilite corect de prima instanta beneficiaza de prezumtia lucrului judecat (art.l200 pct.4, cu referire la art.1202 alin.(2) Cod civil).
Aspectele de fapt expuse în cadrul motivelor de apel sunt, pe de o parte inexacte, iar pe de alta parte irelevante; explicațiile și interpretările apelanților pe marginea starii de fapt sunt (precum au fost expuse si in fata primei instante) speculative, de circumstanță.
Considera ca sentinta apelata a retinut in mod corect si complet starea de fapt relevanta in speta, criticile de netemeinicie formulate de apelanti fiind nefondate.
In fine, sub aspectul terminologiei folosite in cadrul apelului, notează ca apelantii folosesc in mod impropriu (ori cel putin discutabil) din punct de vedere juridic unii termeni ori expresii.
Cu titlu exemplificativ, arata ca apelantii (1) solicita (in principal) "anularea" sentintei fara sa invoce motive de anulare; (2) sustin ca solutia instantei de fond este „nelegala" intrucat are "retinuta in mod gresit atat starea de fapt cat si cea de drept"; (3) vorbesc despre „." cererii lor reconventionale, respectiv .inadmisibilitatea" actiunii reclamantei, aratand apoi pretinse motive de temeinicie, respectiv netemeinicie; (4) pretind ca reclamanta a "cunoscut" "viciile" in contextul in care se refera la neexecutarea obligatiilor contractuale reclamate de reclamantă prin actiunea introductiva.
1. Cu privire la pretinsa necompetenta materiala a T. C. C., mai exact incalcarea competentei materiale absolute a judecatorului sindic investit cu solutionarea procedurii insolventei deschisa impotriva S. A. S.
Sustinerile apelantilor sub acest aspect sunt practic aceleasi cu cele aduse in sprijinul exceptiei necompetentei materiale invocate de aceeasi apelanti prin intampinarea depusa la fond la termenul din (...) (formulata sub forma unei cereri de declinare a competentei in favoarea T. A.).
Aceasta exceptie a fost dezbatuta in fata T. C. C. la termenul din (...) si a fost respinsa (motivat) ca neintemeiata la acelasi termen.
Solutia de respingere a acestei exceptii este legala si temeinica, fiind sustinuta de considerentele retinute de prima instanta in Incheierea de sedinta pronuntata in (...), pe care le considera perfect valabile.
Observa ca apelantii nu formuleaza veritabile critici fata de modul in care prima instanta a solutionat aceasta exceptie/cerere de declinare; practic, sunt reiterate doar pretinsele argumente invocate in fata primei instante.
Reclamanta nu reia aici argumentele sale de respingere, acestea fiind expuse pe larg in notele de sedinta (privind exceptia de necompetenta) depuse de aceasta la fond in (...) - dosar nr. (...) al T. A.
In acest context si in corelatie cu sustinerile privind pretinsa incidenta a prevederilor art.6 si art. ll din L. 8., apelantii pretind ca ne-am afla in ipoteza unui caz de conexitate in temeiul art.164 Cod proc.civ.
Apelantii si-au asumat o interpretare gresita a dispozitiilor legale mentionate (in principal, referitor la caracterul exemplificativ al enumerarii prevazute in art.ll din L. 8.2), încercând printr-un sofism sa argumenteze existenta unei "legaturi stranse" intre acest litigiu (unde se judeca cererea de rezolutiune formulata si fata de societatea aflata in insolventa") si procedura de insolventa aflata pe rolul T. A.
In opinia apelantilor, pretinsul "caz de conexitate" ar determina competenta judecatorului sindic pentru solutionarea prezentului litigiu.
Or, pentru toate argumentele la care a facut referire anterior, nici pretinsa conexitate si nici pretinsa competenta a judecatorului sindic nu au vreo sustinere legala.
2. Cu privire la pretinsa incidenta a dispozitiilor art. 1175 Cod Civil, mai exact pretinsa inopozabilitate față de apelanti a contractului de mandat precum și a contractului de cesiune și novație din speță
Notează o oarecare inconsecventa a apelantilor in ceea ce priveste sustinerea tezei simulatiei, avand in vedere ca in cadrul altor critici formulate, acestia nu contesta calitatea reclamantei de promitent- cumparator (prin efectele actelor juridice pe care aici le reclama ca fiind "simulate").
In plus, apreciază ca sustinerile apelantilor formulate in cadrul acestei critici sunt echivoce (chiar incoerente), fiind de natura sa creeze reclamantei dificultati in formularea unei aparari eficiente.
Observa totodata ca apelantii incearca sa induca o confuzie sustinand ca actele pe care nu le-au semnat ar fi "secrete", si deci nu le sunt opozabile, iar singurele acte "publice" sunt cele incheiate "intre parti" (apelantii referindu-se expres la A. si la actul de cesiune si novatie).
Sentinta primei instante nu contrazice sub nicio forma regula de drept elementara potrivit căreia actul juridic civil produce efecte numai față de autorul sau, după caz, autorii lui, fără a putea să profite ori să dăuneze terțelor persoane (principiul relativității efectelor actului juridic civil).
Confuzia produsa este si mai mare intrucat apelantii vorbesc initial despre "contracte secrete" (fara sa precizeze in concret care sunt acestea), iar mai apoi despre "un unic act secret nou".
Pe scurt, apelantii sustin ca reclamanta si promitenta-cumparatoare initiala (tert fata de acest litigiu) au actionat "cu rea-credinta" si "in fraudarea intereselor" lor prin incheierea unor "acte secrete" care modifica "acte publice" (teza existentei unei pretinse simulatii).
Subliniază ca in urma declaratiei de renuntare la judecata si precizare de actiune formulata de reclamantă si depusa in (...), fata de societatea parata aflata in insolventa a ramas in litigiu doar cererea de constatare a interventiei rezolutiunii, fara sa mai aibă pretentii financiare.
Apelantii nu explica in mod clar in ce consta in concret "reaua- credinta" ori „fraudarea intereselor" pe care le afirma. In opinia sa, in lipsa acestor precizari este exclusa discutia privind o eventuala nulitate a pretinselor "acte secrete", exceptie pe care de altfel apelantii nu au formulat- o niciunde in mod explicit (nici in faza judecatii pe fond, nici in motivele de apel).
Cu toate acestea, in masura in care apelantii sustin existenta unei
,,fraude a intereselor" lor in sensul ca mandatul incheiat intre promitenta- cumparatoare initiala si un tert este oneros, precum si imprejurarea ca ar fi existat un contract de intermediere imobiliara incheiat cu promitenta cumparatoare initiala, de asemenea oneros (dupa cum s-ar putea intelege din formularea echivoca de la pagina 3 alineatul 7 din motivele de apel), arata ca aceasta sustinere este cel putin lipsita de relevanta intrucat apelantii reclama practic o frauda "comisa" de un tert fata de acest litigiu (promitenta cumparatoare initiala).
In sustinerea tezei simulatiei, apelantii pretind ca nu au cunoscut existenta celor doua contracte la care s-a facut referire mai sus, motiv pentru care aceste acte nu le-ar fi opozabile.
Prima instanta a respins in mod judicios aceasta aparare a apelantilor, retinand in mod corect starea de fapt confirmata de probatoriul administrat in cauza.
In ciuda momentului procedural la care apelantii au inteles sa invoce pentru prima data aceasta aparare (cu ocazia dezbaterilor pe fond si in concluziile scrise de puse la Tribunalul Comercial Cluj), prima instanta a analizat si a motivat netemeinicia sustinerilor apelantilor privind pretinsa inopozabilitate a actelor precum si pretinsa incidenta a dispozitiilor art.1175
Cod civil (pagina 15, paragraf 6 si urmatoarele din Sentinta).
3.Cu privire la sustinerea apelantilor referitor la gresita retinere de catre instanta a indeplinirii conditiilor prevazute de art.1021 Cod civil, mai exact sub aspectul conditiei privind executarea obligatiilor de catre reclamantă :
In esenta, apelantii sustin ca reclamanta nu se poate prevala de dispozitiile art. 1021 Cod civil intrucat nu și-ar fi indeplinit obligatiaprincipala de a achita pretul convenit in A., si ca nu ar fi "gata" sa își indeplinească aceasta obligatie.
Aceste afirmatii sunt vadit neintemeiate intrucat, dupa cum in mod corect s-a retinut si in Sentinta apelata, reclamanta a dovedit prin inscrisurile depuse la dosar ca și-a indeplinit cu prisosinta obligatiile corelative scadente (pag. 18 alineat 3 din Sentinta) si, in plus, plata restului de pret devenea scadenta doar la momentul perfectarii contractului de vanzare- cumparare (pag.19, alineat 4 din Sentinta).
Sustinerile apelantilor in legatura cu imposibilitatea reclamantei de a se executa obligatia de plata a restului de pret au fost inlaturate in mod corect de catre prima instanta avand in vedere ca aceasta obligatie nu era scadenta la data la care a intervenit rezolutiunea.
In consecinta, considera ca nici sustinerile privind lipsa de relevanta probatorie a inscrisurilor depuse de reclamantă pentru a dovedi ca era in masura sa își execute obligatia (viitoare) privind achitarea restului de pret, nu pot fi luate in considerare.
Totodata, sustinerile apelantilor privind imposibilitatea de a "executa silit" restul de pret de la o societate nou infiintata cu un capital social "derizoriu" (se refera la reclamantă) exced discutiei, fiind simple speculatii nefondate.
Precizarile apelantilor in sensul ca prima instanta trebuia sa retina ca prin incheierea C. de cesiune si novatie reclamanta a acceptat si și-a asumat "riscurile preluarii A.ului", si ca atare, nu ar fi indreptatită sa invoce "viciile" (in termenii folositi de apelanti) sustinute prin actiunea introductiva cu privire la modul In care promitentul-vanzator si-a indeplinit obligatiile contractuale, sunt vadit neintemeiate.
Este evident ca nu a reclamat nicicand "vicii ascunse" astfel cum s-ar putea intelege ca sugereaza apelantii, actiunea fiind intemeiata pe neexecutarea culpabila a obligatiilor asumate de promitenta-vanzatoare (temeiul in baza carora au operat pactele comisorii de care s-a prevalat).
In final, cu privire la pretinsa incidenta a dispozitiilor art.l021 Cod civil, notează doar concluzia corecta retinuta de prima instanta in sensul ca, in speta avem de-a face cu un caz de rezolutiune conventionala (in temeiul unor pacte comisorii de ultim grad), astfel ca nu trebuie verificate conditiile specifice rezolutiunii judiciare - pagina 17 paragraf 5 din Sentinta.
4. Cu privire la pretinsa indeplinire de catre promitenta-vanzatoare a obligatiilor asumate prin antecontract :
In primul rand, observa ca apelantii nu au reluat toate apararile invocate sub aceste aspect in fata primei instante, dupa cum nu critica toate considerentele Sentintei apelate in baza carora s-a concluzionat in mod corect ca promitenta-vanzatoare nu si-a executat sau si-a executat necorespunzator obligatiile esentiale asumate prin A. si prin urmare, au operat pactele comisorii prevazute in acelasi A..
Sentinta apelata arata in mod riguros si coerent considerentele pentru care promitenta- vanzatoare nu si-a indeplinit obligatiile imputate de reclamantă prin actiunea introductiva si care au condus la interventia rezolutiunii (incepand cu pag. 17 alineat 9 din Sentinta).
In motivele de apel, apelantii se rezuma la a afirma indeplinirea unei singure obligatii a promitentei-vanzatoare, aceea de a radia din cartea funciara a imobilului in litigiu somatiile de executare inscrise impotriva societatii apelante.
Or, dupa cum in mod judicios s-a retinut de catre prima instanta, aceasta obligatie este una de rezultat (iar nu de mijloace) si prin urmare,promitenta-vanzatoare trebuia sa faca dovada indeplinirii intocmai a acesteia, ceea ce nu a fost cazul in speta.
Asa fiind, sunt lipsite de relevanta inscrisurile depuse de apelanti pentru a dovedi disponibilitatea bancara o societatii in vederea acoperirii datoriilor care faceau obiectul somatiilor de executare.
Apelantii critica (formal) si considerentele Sentintei privind existenta interdictiilor de vanzare derivate din existenta unor proceduri de retrocedare in curs, nesolutionate.
Sub acest aspect, prima instanta a retinut in mod corect ca, obligatia promitentei-vanzatoare de a transmite proprietatea asupra imobilului ce face obiectul A.ului liber de orice sarcini si interdictii este o "obligatie de rezultat", iar apelantii nu au probat indeplinirea ei.
In plus, in opinia reclamantei, esential ramane faptul ca paratii nu au probat ca cele 2 proceduri de retrocedare ar fi fost solutionate, astfel ca sunt incidente interdictiile legale de instrainare a imobilului prevazute sub sanctiunii nulitatii absolute de art.21 alin.5 din L. 10/2001, respectiv art.7 alin. 1 din OUG 94/2000.
Subliniază ca apelantii nu au criticat restul considerentelor din
Sentinta care privesc neindeplinirea celorlalte obligatii imputate de reclamantă prin actiune (incepand cu pagina 18 alineat 6 din Sentinta).
Asa fiind, dupa cum in mod judicios a concluzionat si prima instanta, neindeplinirea oricareia dintre obligatiile esentiale asumate atrage rezolutiunea de plin drept a A.ului, neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a uneia fiind suficienta pentru aplicarea sanctiunii (pagina 18 alineat 6 din Sentinta).
5. Cu privire la criticile aduse de apelanti solutiei de respingere a cererii reconventionale ca neintemeiata
Prima instanta a respins ca neintemeiata cererea reconventionala a apelantilor ca o consecinta a solutiei de admitere a actiunii principale formulate de reclamantă.
Apelantii reitereaza acelasi temei juridic in sustinerea cererii reconventionale (art. 93 din L. 8.) unde sunt prevazute in esenta conditiile in care poate fi transferata proprietatea asupra unui imobil de la o societate aflata in insolventa (in ipoteza existentei unui A. preexistent deschiderii procedurii insolventei).
Or, in speta, nu ne aflam in situatia descrisa de textul normativ la care a facut referire cel putin pentru faptul ca nu exista o cerere din partea promitentului-cumparator (reclamanta) in sensul executarii obligatiei de perfectare a contractului (ci dimpotriva), dupa cum nu sunt indeplinite nici celelalte conditii aratate in acel text legal.
Face trimitere la restul argumentelor de respingere a cererii reconventionale pe care le-a dezvoltat in intampinarea depusa in (...).
În considerarea celor mai sus sintetizate, cu precizarea că le va dezvolta în cadrul dezbaterilor, solicită respingerea apelului ca nefondat.
In final, solicită instanței a avea in vedere la solutionarea apelului, toate argumentele si apararile sale formulate in fata T. C. C. si care nu au fost reiterate aici
Pârâta apelantă SC A. SA prin administrator judiciar E. I. S. a formulat în temeiul articolului 295 alin 1 Cod proc civilă prezentul motiv de apel prin care solicită anularea sentinței comerciale numărul 1., trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în vederea disjungerii petitului principal privind rezoluțiunea de restul petitelor și suspendarea în temeiul prevederilor art 36 din L. 8. a prezentei cauze.
Prin încheierea numărul 2. /. pronunțată în sedinta publica din 18 iunie 2009 în dosarul 24871107/. al T. A., în temeiul art 32. alin 1 din L. 8. s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva apelantei. Conform dispozițiilor art. 36 de la data deschiderii procedurii se susupendă toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale. Așa cum a arătat prin încheierea indicată anterior, apelanta se afla la data pronunțării hotărârii atacate în procedura de insolvență, iar intimata prin acțiunea promovată urmărea realizarea unei creanțe asupra societății pârâte. D. a arătat prin apărările formulate acest fapt, instanța nu a înțeles să ia act de suspendarea care opereaza prin efectul legii și trebuie numai constatată la sesizarea sau la cererea persoanei intersate. Din momentul în care instanța a luat act de acest aspect legal dar nu a luat act de suspendare și a continuat să judece litigiul, se genereaza o stare contiua de conflict cu legea care în opinia pârâtei poate fi soluționată doar prin anularea actului procedural care a încălcat norma imperativă legală. Această norma imperativă de ordine publică are dept scop concentrarea tuturor litigiilor având ca obiect averea debitorului, în competența exclusiva a judecătorului silvic desemnat în procedura insolvenței debitorului conform art 6 din L. 8..
Încălcarea acestei norme imperative de ordine publică este la rândul lui un motiv de apel de ordine publica care in baza art. 1295 alin. 1 Cod proc civilă poate fi invocat si de instanță din oficiu. Consideră că acest motiv prevalează față de toate celelalte pe care apelanta le-a invocat, așa încât îl susține cu prioritate solicitând deci anularea sentinței instanței de fond.
Analizând apelul declarat prin prisma dispozițiilor art. 295 și urm. Cod proced. civilă, C.ea reține următoarele:
Situația litigioasă existentă între părți derivă din încheierea, la 14 mai
2008, a antecontractului de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul teren
și construcție situat în loc. C.-N., str. N. nr. 1- hotel C., antecontract încheiat între SC A. SA și SC G. DE LUX S., cesionat de către promitentul- cumpărător în favoarea reclamantei din prezenta cauză, SC S. D. S.
Printr-o amplă probațiune administrată în cauză, tribunalul a reușit să stabilească în mod judicios raporturile juridice existente între părți, reținând în esență faptul că promitentul vânzător nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, operând astfel rezoluțiunea de drept a acestuia.
Criticile formulate în apel de către pârâții SC A. SA și T. D. C. pot fi grupate, cum de altfel a sesizat și intimata SC S. D. S., în următoarele:
1. Critici privind pretinsa încălcare a competenței materiale absolute a judecatorului sindic de la Tribunalul Alba
2. Critici privind pretinsa incidența in speta a dispozitiilor art.1175
Cod civil - simulația;
3. Critici privind pretinsa neindeplinire a conditiilor rezolutiunii prevazute de art. 1021 Cod civil
4. Critici privind pretinsa indeplinire de catre apelanti a obligatiilor asumate de acestia prin antecontract
5. Critici privind solutia de respingere a cererii reconventionale formulate de apelanti
1.Cu privire la incidența art. 11, 36 din L.8., C.ea reține următoarele:
Din examinarea prevederilor art. 11 din L. nr. 8. care reglementează atribuțiile judecătorului sindic, rezultă fără echivoc intenția legiuitorului de a delimita atribuțiile jurisdicționale ale judecătorului sindic de cele de administrare a procedurii insolvenței, precum și de cele de gestiune, atribuțiice revin, în principal, administratorului judiciar, lichidatorului și celorlalți participanți la procedură.
Pe de altă parte, controlul judecătorului sindic se raportează numai la aspectele de legalitate, fără a avea în vedere și aspectele de oportunitate, ce cad în sarcina creditorilor și organelor acestora.
De asemenea, analizând prevederile alin. 1 al art. 11 din lege, care enumeră în mod expres „principalele atribuții ale judecătorului sindic";, se constată că aceste norme au un caracter exemplificativ și nu exhaustiv, deoarece prin conținutul dispozițiilor alin. 2 al aceluiași articol, se stabilesc judecătorului sindic noi atribuții ce privesc controlul asupra activității participanților la procedură, în referire la actele și operațiunile care se desfășoară după deschiderea procedurii insolvenței.
Prin sintagma „procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței"; legiuitorul a avut în vedere toate acele cereri și procese care decurg din măsurile dispuse în cursul procedurii insolvenței.
Astfel, soluția aleasă de legiuitor este pe de o parte exhaustivă în sensul că nu limitează atribuțiile judecătorului sindic numai la cazurile concrete enumerate în alin. 1 al art. 11 din lege ci, are în vedere și controlul tuturor operațiunilor și actelor săvârșite de către administratorul judiciar, lichidator, debitori și alți participanți la desfășurarea procedurii precum și litigiile, procesele și cererile ce au legătură directă cu insolvența și sunt prevăzute de L. nr. 8..
În același timp, însă, această soluție legislativă este și restrictivă în sensul că judecătorul sindic nu are atribuții în soluționarea unei cereri ori acțiuni ce transcede procedurii insolvenței, respectiv realizarea unui drept, o pretenție, somație de plată, ori recuperarea unei creanțe, operațiuni care nu sunt prevăzute în mod expres de L. nr. 8., fiind reglementate prin dispozițiile dreptului comun și aparținând competenței judecătorului de fond.
Pe de altă parte, nu este just să se creeze debitorului aflat în insolvență un tratament juridic privilegiat, în afara celui prevăzut de legea specială, întrucât s-ar încălca celorlalte părți chemate în judecată, în calitate de pârâți, dreptul la un proces echitabil garantat de dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Egalitatea de tratament juridic dintre debitor și alte persoane care nu participă la procedură derivă și din conținutul dispozițiilor art. 36 din L. nr.
8., care se referă la suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare formulate în contra debitorului aflat în insolvență și care au ca obiect realizarea unor creanțe asupra debitorului sau bunurilor sale.
Acțiunea prin care reclamanta a investit Tribunalul Comercial Cluj nu se circumscrie competenței materiale exclusive a judecătorului sindic stabilită prin dispozițiile art. 6 coroborate cu cele ale art. 11 din L. nr. 8..
În acest sens, verificarea competenței materiale a instanței de judecată se face la momentul învestirii sale, investire ce s-a făcut în mod legal de către reclamantă anterior deschiderii procedurii generale a insolvenței față de debitoarea S. A. S.
Față de renunțarea la petitul ce urmărea obligarea debitoarei la plata unor sume de bani, nemaiexistând pretenții materiale față de aceasta în prezentul dosar, suspendarea de drept nu mai putea interveni.
În ceea ce privește calificarea acțiunii în constatarea rezoluțiunii ca fiind una evaluabilă în bani, C.ea constată că această împrejurare a făcut obiectul unui recurs în interesul legii, finalizat prin pronunțarea D. nr. X. care a statuat :
,, Dispozitiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a si b si art. 282 indice 1 alin. 1 din Codul de procedura civila, se interpreteaza in sensul ca, in vederea determinarii competentei materiale de solutionare in prima instanta si a cailor de atac, sunt evaluabile in bani litigiile civile si comerciale avand ca obiect constatarea existentei sau inexistentei unui drept patrimonial, constatarea nulitatii, anularea, rezolutiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent daca este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situatiei anterioare."
Prin urmare, această calificare, ca acțiuni evaluabile, s-a realizat în cazul acțiunilor în rezoluțiune/constatarea rezoluțiunii doar în scopul stabilirii competenței materiale a instanțelor și pentru plata timbrajului, fără a se putea concluziona că aceste acțiuni au caracterul unor acțiuni în ,, valorificarea creanțelor,,
Față de pârâta SC A. SA, acțiunea în constatarea rezoluțiunii este o actiune in constatare declaratorie, prin care se tinde la constatarea judecătoreasca a unei situații juridice în vreme ce, atragerea unei competențe a judecătorului sindic față de persoana fidejusorului nu are nici o justificare legală, iar realizarea creanței reclamantei urmărește doar persoana fidejusorului, neîncercându-se realizarea acestei creanțe asupra patrimoniului debitoarei.
Cu privire la suspendarea judecarii cauzei conform art.36, apelanta sustine ca prima instanta era obligata sa suspende judecarea cauzei subliniind ca suspendarea opereaza de drept, fiind incalcate in opinia apelantei prevederile imperative ale art.36 din L. 85 / 2006 ceea ce ar atrage nulitatea sentintei.
C.ea nu reține ca întemeiate aceste critici, apreciind că în mod corect a stabilit tribunalul faptul că cererea de rezoluțiune a antecontractului nu se circumscrie art. 36 din L.8. pentru motivele deja arătate.
În ceea ce privește nulitatea încheierii prin care s-a luat act de renuntare la judecata petitelor 2,3,4,5 din acțiune față de SC A. SA, apelanta nu face dovada indeplinirii conditiilor impuse de art.105 alin (2) si urm.din C.pr.civ.
De altfel, renuntarea la judecata nu necesita apreciere ori statuare din partea instantei, cu atat mai mult cu cat a fost formulata inaintea primei zile de infatisare, prima instanta luand act pur si simplu de renuntare in contextul in care a verificat cadrul procesual sub aspectul obiectului.
Rezolutiunea antecontractului a avut loc in 9 decembrie 2008, prin efectul notificarii emise in puterea pactelor comisorii iar constatarea judiciara ce a intervenit in 25 martie 2010 nu a influentat in nici un fel verificarea creantei reclamantei de către administratorul judiciar care a fost realizata in 21 septembrie 2009.
2. În ceea ce privește simulația, apelanții susțin ca actele pe care nu le-au semnat sunt secrete, si deci nu le sunt opozabile, iar singurele acte publice sunt cele încheiate intre parti .
Sentinta primei instante nu contrazice principiul relativității efectelor actului juridic civil, statuând în mod judicios asupra faptului că promitenta cumpărătoare respectiv SC G. DE LUX S., a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare în numele mandantului său SC S. S., care, ulterior, a cesionat și novat contractul de mandat nr. 154 din 12 mai 2008 încheind la data de 27 octombrie 2008 contractul în acest sens cu reclamanta SC S. D. S. (f.400-403, vol.II).
Prin contractul de mandat încheiat între SC G. DE LUX S. și SC S. S., aceasta din urmă a mandatat prima societate comercială să cumpere înnumele său și pentru el de la cine va crede de cuviință în condițiile și la prețul stabilite de mandant, un imobil situat în C. N., zona ultracentrală (f.396-399, vol.II).
Promitentul cumpărător inițial respectiv SC G. DE LUX S. a acționat ca și mandatar al SC S. S., cesionând ulterior antecontractul de vânzare cumpărare reclamantei SC S. D. S.
Sub aspectul mandatului, s-a reținut ca fiind deosebit de relevante răspunsurile pârâtului T. D. C. la întrebările 2 și 3 din interogatoriu, acesta arătând neechivoc faptul că a cunoscut că nu SC G. DE LUX S. va cumpăra imobilul și că această societate comercială a acționat ca și mandatar.
Posibilitatea cesiunii antecontractului de către părți a fost prevăzută expres în art.6 din antecontract, potrivit căruia cumpărătorul este îndreptățit să cesioneze drepturile dobândite prin antecontract și să delege obligațiile sale, sub condiția ca cesionarul să declare că se obligă să respecte antecontractul care se novează prin schimbarea cumpărătorului.
Este astfel lipsit de relevanta faptul ca există un alt cumpărător, pârâții cunoscând faptul ca nu SC G. de Lux S. va cumpăra imobilul si ca aceasta societate actionează ca un intermediar.
Din această perspectivă, instanța, în mod justificat, nu a reținut susținerile pârâtei SC A. SA potrivit cărora nu a avut cunoștință de acest mandat, întrucât pârâtul și-a asumat antecontractul de vânzare cumpărare în litigiu, în calitate de administrator unic al pârâtei SC A. SA.
De asemenea, din aceleași motive, nu pot fi reținute susținerile pârâtei că acest act nu îi este opozabil, invocând în susținerea acestei apărări disp. art. 1175 C.civ., apreciind că ar fi simulat.
Sub acest aspect, instanța a reținut totodată și faptul că simulația a fost invocată doar la cuvântul asupra fondului.
3. În ceea ce privește incidența art. 1021 Cod civil, în mod corect a reținut tribunalul faptul că părțile au optat pentru rezoluțiunea de plin drept a antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între părți, stipulând un pact comisoriu de gradul IV, prin intermediul art. 9.2 și art. 9.3 din antecontract.
Notificarea reglementată de art. 9.3 fost transmisă pârâtei SC A. SA și pârâtului T. D. C., prin intermediul executorului judecătoresc la data de 9 decembrie 2008 (f.110-115, vol.I), condiția formală a intervenirii pactului comisoriu asumat, fiind așadar, îndeplinită.
Referitor la susținerea pârâtei privind intervenirea rezoluțiunii antecontractului în temeiul art. 9.3 din acesta, doar în situația în care creditorul obligației este în măsură să facă dovada că este gata să-și îndeplinească propriile obligații asumate, iar reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii unor astfel de obligații, textul art. 9.3 din antecontract vizează
„obligațiile asumate și scadente";.
Reclamanta și-a îndeplinit atât obligația de plată a primei tranșe din valoarea contractului în cuantum de 1.600.000 Euro, cât și a celei de a doua în cuantum de 400.000 Euro în vreme ce plata restului de preț era scadentă doar la momentul perfectării contractului de vânzare cumpărare în formă autentică.
4. Asupra neîndeplinirii, de către apelanți a propriilor obligații contractuale, instanța de fond s-a pronunțat urmare a analizării temeinice a actelor și lucrărilor dosarului.
În apel nu au fost reluate toate apărările invocate sub aceste aspect in fata primei instanțe, făcându-se referire doar la radierea din cartea funciara a imobilului in litigiu a somațiilor de executare.
Aceasta obligatie este una de rezultat si prin urmare, promitenta- vanzatoare trebuia sa faca dovada indeplinirii intocmai a acesteia, fiind lipsite de relevanta inscrisurile depuse de apelanti pentru a dovedi disponibilitatea bancara o societatii in vederea acoperirii datoriilor care faceau obiectul somatiilor de executare.
Obligatia promitentei-vanzatoare de a transmite proprietatea asupra imobilului ce face obiectul antecontractului liber de orice sarcini si interdictii este de asemenea o obligatie de rezultat iar apelantii nu au probat indeplinirea ei, nedovedind nici ca cele 2 proceduri de retrocedare ar fi fost solutionate astfel ca sunt incidente interdictiile legale de instrainare a imobilului prevazute sub sanctiunii nulitatii absolute de art.21 alin.5 din L.
10/2001, respectiv art.7 alin. 1 din OUG 94/2000.
5. Ca o consecință a admiterii cererii de chemare în judecată, tribunalul a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată.
Apelanții invocă dispozițiile art. 93 din L. 8., care reglementează condițiile in care poate fi transferata proprietatea asupra unui imobil de la o societate aflata in insolvență in ipoteza existentei unui A. preexistent deschiderii procedurii insolvenței.
În speță, nu ne aflam in situația descrisa de textul normativ întrucât nu se solicită executarea obligației de perfectare a contractului, o astfel de executare nefiind posibilă datorită neîndeplinirii condițiilor prealabile prevăzute de art. 4.1 din antecontract.
Față de toate aceste împrejurări, C.ea va respinge apelul declarat de reclamanta SC A. SA, T. D. C. împotriva sentinței comerciale nr. 1318 din
(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C. pe care o va menține în întregime.
În baza art. 274, 277 Cod proced. civilă, va obliga apelanții în solidar să plătească intimatei SC S. D. S. suma de 5.806,32 lei, cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu avocațial-f.97.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge apelul declarat de reclamanta SC A. SA, T. D. C. împotriva sentinței comerciale nr. 1318 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C. pe care o menține în întregime.
Obligă apelanții în solidar să plătească intimatei SC D. S. suma de
5.806,32 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 16 martie 2011.
Red.M.H./dact.L.C.C.
6 ex./(...) Jud.fond: N. Koșa
| ← Decizia comercială nr. 2844/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 3469/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
|---|
