Decizia comercială nr. 83/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA C.Ă, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)/a1
DECIZIA CIVILĂ NR. 83/2011
Ședința publică din 10 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. P. JUDECĂTOR : C. I.
GREFIER : V. D.
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, apelul declarat de A. P. S. P. MTS SA, IN C. R. A MTS SA, împotriva sentinței civile nr. 8325 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C., cauza privind și pe D. G. A F. P. A
J. C., A., SC E. G. SRL și E. EDE, având ca obiect obligația de a face.
În data de (...), din partea intimatului E. EDE s-au înregistrat la dosar o serie de înscrisuri trimise prin fax ( f. 54 -67).
Se constată că, mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de (...), încheiere care face partea integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi .
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 8325 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C., s-a admis excepția lipsei calității de reprezentant a A. pentru S. P. MTS SA, și în consecință s-a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC MTS SA în contradictoriu cu pârâții D. C., A. B., SC E. G. SRL, și E. E.
În considerente se arată că prin cererea formulată de A. P. S. P. MTS
SA în calitate de reprezentantă legală a SC MTS SA și în calitate de administrator special al SC MTS SA, în contradictoriu cu pârâtele D. C., A. B. și SC E. G. SRL, s-a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtelor să precizeze de urgență numele și adresa administratorului sau reprezentantului avut de SC MTS SA de la data demisiei din mai 2004 a ultimului administrator și după numirea lui E. G. SRL până la demiterea acestuia din data de 22 mai 2006.
Prin hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor din data de 11 august 2006, A. pentru S. P. MTS SA a fost desemnată ca și administrator special al SC MTS SA potrivit prev. art.18 din L. nr.85/2006. Noul administrator judiciar al SC MTS SA precum și A. pentru S. P. MTS SA nu au găsit pe nimeni la sediul societății și nu au primit de la fostul administrator judiciar, T. L., datele privind evidența contabilă a societății. Pârâtele sunt cele care posedă informații cu privire la administrarea și reprezentarea intereselor și drepturilor patrimoniale ale SC MTS SA.
Cererea de chemare în judecată nu a fost motivată în drept.
Cererea a fost înregistrată sub nr.(...) la Tribunalul Covasna, iar prin sentința civilă nr.791/(...) s-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea T. C., în considerentele hotărârii arătându-se că cererea reclamantei vizează modul de desfășurare a procedurii insolvenței SC MTS SA, iar toate procedurile prevăzute de L. nr.85/2006 sunt de competențatribunalului în a cărei rază teritorială se desfășoară procedura insolvenței, iar ca urmare a admiterii cererii de strămutare, procedura insolvenței SC MTS SA se desfășoară la Tribunalul Constanța.
Reclamanta a depus în ședința publică din 19 mai 2008 o extindere a cererii de chemare în judecată împotriva pârâtului E. EDE (f.37 din dosarul T. C.).
Prin întâmpinarea formulată de pârâta D. C. s-a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă, deoarece obiectul acesteia nu vizează un atribut al administratorului special, astfel cum sunt reglementate atribuțiile acestuia în conformitate cu disp. art.18 din L. nr.85/2006 (f.60-61 din dosarul T. C.).
Prin sentința civilă nr.3047/(...) pronunțată de Tribunalul Constanța s-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea T. C. C., reținându-se faptul că prin decizia Î. C. de C. și Justiție s-a dispus strămutarea cauzei comerciale înregistrată sub nr.(...), cauză având ca obiect procedura insolvenței SC MTS SA, de la Tribunalul Constanța la Tribunalul Comercial Cluj.
Prin încheierea din ședința publică din data de 29 septembrie 2009 dosarul înregistrat sub nr.(...) a fost trimis la dosarul înregistrat sub nr.(...) având ca obiect procedura insolvenței debitoarei SC MTS SA, în vederea discutării excepției de conexitate (f.9 din dosarul T. C. C.).
Prin încheierea din ședința publică din data de 3 februarie 2010 judecătorul sindic a respins excepția conexării dosarului nr.(...) la dosarul de insolvență nr.(...), reținându-se că cererea formulată nu are legătură cu procedura insolvenței (f.57 din dosarul T. C. C.).
Recursul formulat de SC MTS SA prin A. pentru S. P. MTS SA împotriva încheierii civile prin care s-a respins excepția de conexitate a fost respins ca inadmisibil de Curtea de A. C. prin decizia civilă nr.2002/13 septembrie 2010.
Reclamanta a formulat o completare a cererii de chemare în judecată, solicitând prin înscrisul depus la dosar la data de 21 decembrie 2009 să se dispună declararea simulației mandatului de administrare și de reprezentare a SC MTS SA însușit de pârâtul E. EDE cu complicitatea celorlalte pârâte din cauză, scopul real al mandatului fiind delapidarea patrimoniului SC MTS SA și fraudarea drepturilor și intereselor legitime ale acesteia în interesul ilicit al pârâtului E. EDE (f.40-47 din dosarul T. C. C.).
La termenul de judecată din data de 9 noiembrie 2010 s-a dispus citarea reclamantei pentru termenul de judecată din data de 7 decembrie
2010 cu mențiunea că la acest termen se va pune în discuție natura juridică a cererii formulate, respectiv dacă cererea privește procedura insolvenței SC MTS SA sau este o cerere întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, precum și o eventuală excepție a lipsei calității de reprezentant a administratorului special pentru formularea cererii ce face obiectul dosarului nr.(...).
La data de 6 decembrie 2010 pârâtul E. EDE a formulat o întâmpinare în cauză, prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant al A. pentru S. P. MTS SA față de SC MTS SA și s-a solicitat respingerea cererii formulate de reclamantă ca fiind netemeinică și nelegală (f.101-102 dosarul
T. C. C.).
În ședința publică din data de 7 decembrie 2010 judecătorul sindic a calificat cererea formulată de A. pentru S. P. MTS SA ca fiind o cerere având ca obiect o obligație de a face și declararea simulației. Apreciind în conformitate cu disp. art.84 C.pr.civ. că cererea formulată nu este o cerere întemeiată pe dispozițiile L. nr.85/2006, ci pe dreptul comun, s-a reținutcauza în pronunțare pe excepția lipsei calității de reprezentant a A. pentru S.
P. MTS SA.
Analizând excepția lipsei calității de reprezentant, instanța a reținut următoarele:
Față de SC MTS SA a fost deschisă procedura insolvenței în dosarul nr.(...), dosar aflat în prezent pe rolul T. C. C.
Din cuprinsul hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor SC MTS SA din data de 11 august 2006 rezultă că s-a desemnat administrator al SC MTS SA A. pentru S. P. MTS SA, iar în Buletinul procedurilor de insolvență nr.342/2006 s-a publicat notificarea numirii în calitate de administrator special al debitoarei SC MTS SA a A. pentru S. P. MTS SA (f.7-8 din dosarul T. C.).
În cererea de chemare în judecată, A. pentru S. P. MTS SA a arătat că formulează cererea în calitate de administrator special al debitoarei desemnat în conformitate cu disp. art.18 din L. nr.85/2006.
Din dispozițiile art.3 pct.26 și art.18 din L. nr.85/2006 rezultă că administratorul special reprezintă interesele societății aflate în procedura insolvenței și ale acționarilor debitorului și este împuternicit să efectueze în cadrul procedurii insolvenței actele de administrare necesare în perioada în care debitorului i se permite să își administreze activitatea și să reprezinte interesele acționarilor în procedură pe perioada în care debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare.
Din aceste dispoziții legale rezultă că dreptul administratorului special de a reprezenta debitorul și interesele asociaților se limitează la actele exercitate în cadrul procedurii insolvenței. P. cererile care exced această procedură, administratorul special nu mai poate exercita acte de reprezentare a debitoarei și a asociaților.
Cererea de chemare în judecată formulată de A. pentru S. P. MTS SA în calitate de administrator special al SC MTS SA nu este o cerere reglementată de dispozițiile L. nr.85/2006 și care să fie soluționată în conformitate cu regulile speciale de procedură reglementate de această lege, ci este o cerere care se supune normelor de drept comun, având ca obiect o obligație de a face, respectiv obligarea pârâților să furnizeze informații în legătură cu persoana care a avut calitatea de administrator al debitoarei în perioada 2004-2006, precum și declararea simulației care este o cerere reglementată de dispozițiile C. civil.
Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, instanța a apreciat că administratorul special al SC MTS SA nu poate reprezenta interesele acestei societăți, astfel încât, reținând lipsa calității de reprezentant în conformitate cu disp. art.161 C.pr.civ., a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC MTS SA în contradictoriu cu pârâții D. C., A. B., SC E. G. SRL și E. E.
Împotriva sentinței a declarat apel Societatea MTS SA având în vedere dispozițiile sentinței penale 232/(...) a Judecătorie Câmpina definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 97/(...) a T. Prahova și decizia nr.
316/(...) a C.i de A. P. care anulează actele de înstrăinare ilicită a imobilelor apelantei și dispune restituirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii în sensul reîntoarcerii în patrimoniul apelantei a tuturor imobilelor înstrăinate, dispoziții opozabile tuturor părților, participante sau nu în apel sau recurs, dovedind irefragibil caracterul antisocial al acțiunii săvârșită împotriva drepturilor și intereselor patrimoniale legitime ale apelantei.
În motivarea apelului se arată că prin dispunerea de către instanța sindică a convocării AGEA a Societății, în data de 1. 2006 A. P. S. P. MTS
SA a fost desemnată ca administrator special și notificată în nr. 342/(...) al
BPI.
Societatea MTS SA fiind constituită parte civilă în cauza penală prin acționarul său, Constantin V.scu, instanța civilă care judecă prezenta cauză nu poate invoca și nici admite "excepția lipsei calității de reprezentant"; al acestuia și nici a administratorului special, care reprezinte și pe acționari în orice împrejurare.
Examinând apelul, instanța constată următoarele:
Prin hotărârea apelată s-a admis excepția lipsei calității de reprezentant a A. pentru S. P. MTS SA și s-a anulat cererea formulată de reclamanta MTS SA.
A. pentru S. P. MTS SA are calitate de administrator special al SC MTS SA.
În drept, art. 18 alin. 1 coroborat cu art. 3 pct. 26 și pct. 30 al L. nr.
85/2006.
Potrivit art. 18 din L. nr. 85/2006, „administratorul special reprezintă interesele societății și ale acționarilor/asociaților debitorului și participă la procedură pe seama debitorului. D. ridicarea dreptului de administrare debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/., iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acționarilor/asociaților";.
În art. 18 alin. 2 din L. nr. 85/2006 sunt indicate atribuțiile administratorului special și anume:
-a) exprimă intenția debitorului de a propune un plan, potrivit art. 28 alin. 1 lit. h coroborat cu art. 33 alin. 2.
-b) participă în calitate de reprezentant al debitorului la judecarea acțiunilor prevăzute la art. 79 și 80.
-c) formulează contestație în cadrul procedurii reglementate de prezenta lege; d) propune un plan de reorganizare; e) administrează activitatea debitorului sub supravegherea administratorului judiciar după confirmarea planului; f) după intrarea în faliment participă la inventar, semnând actul primește raportul fiscal și bilanțul de închidere și participare la ședința convocată pentru soluționarea obiecțiunilor și aprobarea raportului.
Deci odată cu deschiderea procedurii numirea administratorului judiciar, mandatul administratorului special s-a redus la reprezentarea intereselor acționarilor asociaților și limitat la atribuțiile cuprinse în alin. 2 al art. 18 din L. nr. 85/2006.
Mai mult, în cauză față de obiectul acțiunii, obligație de a face, respectiv obligarea pârâților să furnizeze informații în legătură cu persoana care a avut calitatea de administrator al debitoarei în perioada 2003-2006, precum și declararea simulației, cerere care excede prevederilor L. nr.
85/2006, condițiile de reprezentare legală nu sunt îndeplinite.
Potrivit art. 161 Cod proc.civ., reprezentantul părții are obligația de a face dovada calității sale, putând fi acordat un termen pentru îndeplinirea acestor lipsuri sub sancțiunea anulării cererii.
În lipsa dovezii calității de reprezentant , în mod legal s-a anulat cererea de chemare în judecată.
P. aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod proc.civ., instanța respinge va apelul declarat de A. P. S. P. MTS SA, IN C. R. A MTS SA, împotriva sentinței civile nr. 8325 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.
C. C. pe care o va menține în întregime.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE L. D E C I D E :
Respinge apelul declarat de A. P. S. P. P. MTS SA, împotriva sentinței civile nr. 8325 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C. pe care o menține în întregime.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER D. P. C. I. V. D.
Red. D.P. dact. GC
6 ex/(...)
Jud.primă instanță: S. Ivănescu
← Decizia comercială nr. 152/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 940/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|