Sentința comercială nr. 308/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 308/2011

Ședința camerei de C. de la 19 Mai 2011

Completul compus din: PREȘEDINTE D. M. Grefier M. T.

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Ș.-S. și Tribunalul Sălaj, în cadrul soluționării acțiunii formulate de reclamanta SC S. SRL, în contradictoriu cu pârâta A. J. PENTRU O. F. DE M. S., având ca obiect conflict de competență.

Soluționarea conflictului s-a făcut în Camera de C., fără citarea părților.

CURTEA

Prin Încheierea nr. 1102 din 24 noiembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al Judecătoriei Ș.-S. s-a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Ș.-S. și s-a declinat competenta cererii privind contestația la titlu în favoarea Tribunalului S..

Prin Sentința civilă nr. 1465 din 4 martie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S. s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Ș.-S..

Conflictul negativ de competență a fost transmis spre soluționare

C. de A. C.

În soluționarea prezentului conflict de competență Curtea reține următoarele:

Reclamanta SC S. SRL a formulat în același timp o contestație la executare și o contestație la titlu solicitând atât suspendarea executării silite a Deciziei nr. 4 din 30 iunie 2010 emisă de către A. J. pentru O. F. de M. S., cât și anularea executării silite și a titlului executoriu decizie menționat anterior.

În condițiile dispozițiilor art. 399 și urm. C.pr.civ. Curtea constată că reclamanta a formulat o contestație la executare cu două petite, respectiv suspendarea executării și anularea executării silite.

În cadrul contestației la titlu, formulată potrivit art. 399 al. 3 c.pr.civ., reclamanta a formulat un petit de anulare a titlului, respectiv D. nr. 4..

Judecătoria Ș.-S., investită inițial printr-o singură cerere atât cu o contestație la executare, cât și o contestație la titlu, a declinat competența de soluționare doar a acesteia din urmă, respectiv a contestației la titlu, prin care s-a cerut anularea Deciziei nr. 4..

În aceste limite Curtea reține următoarele:

Pentru a determina competența de soluționare a prezentei contestații la titlu trebuie analizate prevederile art. 400 alin. 2, art. 373 alin.

2 C.pr.civ. și art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Art. 400 alin. 2 C.pr.civ. fraza a II-a prevede că aparțin competenței instanței de executare (judecătoria, conform art. 373 alin. 2 C.pr.civ.)contestațiile la titlu atunci când acel titlu nu este emis de un organ de jurisdicție.

Acest text impune deci analiza actului (titlului) și determinarea naturii organului emitent.

Astfel, D. nr. 4 din 30 iunie 2010 este emisă de A. J. pentru O. F. de

M. S., care, potrivit art. 1 din Legea nr. 202/2006 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru O. F. de M., este o instituție publică ce aplică politicile și strategiile privind ocuparea forței de muncă și formarea profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă.( art. 3 din Lege)

Din atribuțiile enumerate la art. 6 din lege nu rezultă existența unor atribuții jurisdicționale în sarcina A.N.O.F.M. și mai apoi în cadrul unităților descentralizate.

Mai apoi, așa cum se menționează chiar în D. nr. 4., (art. 3) împotriva acesteia persoana interesată nu putea formula contestație, conform prevederilor OG nr. 92/2003.

În concret, sunt incidente dispozițiile art. 205-218 C.pr.fiscală., referitoare la soluționarea procedurii administrative de contestare a creanțelor fiscale.

Art. 215 alin. 1 C.pr.fiscală definește procedura de contestare ca fiind una administrativă și nu jurisdicțională.

În consecință, organul administrativ în fața căruia se derulează procedura de contestare prevăzut de art. 205 și urm. C.pr.fiscală nu este un organ administrativ cu activitate jurisdicțională, ci doar un organ administrativ.

Curtea nu a identificat alte texte legale care să conducă la concluzia că decizia nr. 4. a fost emisă într-o procedură jurisdicțională și nu una administrativă.

Față de conținutul dispozițiilor legale menționate anterior, se constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, care determină competența de soluționare a contestațiilor în materie fiscală, întrucât art. 400 al. 2, fraza a II-a, prevede că „Daca o asemenea contestatie vizeaza un titlu executoriu ce nu emana de la un organ de jurisdictie, competenta de solutionare apartine instantei de executare.";

Potrivit art. 373 al. 2 c.pr.civ. "Instanta de executare este judecatoria in circumscriptia careia se va face executarea, in afara cazurilor in care legea dispune altfel.";

În consecință, în baza art. 20 și urm. C.pr.civ. se va stabili competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta SC S. SRL în contradictoriu cu pârâta A. J. PENTRU O. F. DE M. S. în favoarea

Judecătoriei Ș.-S..

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

Stabilește competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta SC S. SRL, cu sediul în Ș.-S., str. O., nr. 4/A, jud. S. în contradictoriu cu pârâta A. J. PENTRU O. F. DE M. S., cu sediul în Z., str. T. V., bloc P-40, jud. S., în favoarea Judecătoriei Ș.-S..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. M. M. T.

Red.D.M./dact.L.C.C.

4 ex./(...)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința comercială nr. 308/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii