Sentința comercială nr. 32/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 32/2011

Ședința Camerei de C. de la 21 I. 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. M. GREFIER: A. B.

S-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Sălaj și Judecătoria Zalău, în soluționarea acțiunii formulate de reclamanta SC C. SA în contradictoriu cu pârâta SC T. I. S.

Soluționarea cauzei s-a făcut în camera de consiliu, fără citarea părților.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 1317 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al

Judecătoriei Z. s-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, formulată de către reclamanta SC C. SA J. în contradictoriu cu pârâta SC

T. I. SRL C., având ca obiect pretenții comerciale, în favoarea Tribunalului Sălaj .

În motivarea hotărârii de declinare, J. arată că debitul solicitat, la care a adăugat valoarea estimată a penalităților solicitate, depășesc pragul de 100. 000 lei, atrăgând astfel competența tribunalului, în considerarea dispozițiilor art.2 pct. 1 lit a C. pr.civ.

Prin încheierea civilă nr. 5123/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al

Tribunalului Sălaj a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Z. și constatând conflictul negativ de competență a dispus trimiterea dosarului Curții de A. C. pentru stabilirea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a arătat că în privința penalităților operează prorogarea legală de competență prevăzută de art. 17 c.pr.civ.

De asemenea au fost menționate și dispozițiile art.181 C.pr.civ., unde se prevede că instanța învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect.

Asupra conflictului negativ de competență Curtea reține următoarele:

Potrivit art.2 pct. 1 lit. a C. pr.civ. tribunalul judecă în primă instanță procesele

și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100 000 lei…";

Obiectul cererii de chemare în judecată, formulat în cauză, îl reprezintă pretenții în valoare de 71.276 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale emise, scadente și neachitate.

Obligația de plată a penalităților de întârziere nu are valoarea unui capăt de cerere principal, soluționarea acestuia depinzând de modul în care instanța investită va soluționa capătul de cerere principal, referitor la plata debitului rezultând din facturile neachitate.

Esențial în determinarea competenței sub aspect material este valoarea debitului (facturi neachitate), fără ca la această sumă să poată fi adăugată valoareapenalităților. Admisibilitatea capătului de cerere de obligare la plata prețului este premisa admisibilității capătului de cerere având ca obiect plata de penalități.

Sub acest aspect sunt incidente dispozițiile art.2 pct.1 lit.a C. pr.civ. iar în privința capătului de cerere prin acordarea penalităților operează prorogarea legală de competență.(art. 17 c.pr.civ.)

Față de cele menționate anterior, se va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Z..

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta SC C. SA în contradictoriu cu pârâta SC T. I. SRL având ca obiect pretenții, în favoarea Judecătoriei Z..

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE: GREFIER: D. M. A. B.

Red.D.M. Dact.D.C./4ex/(...)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința comercială nr. 32/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii