Decizia comercială nr. 100/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 100/2012
Ședința { F. publică} de la 12 I. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D.
Judecător R.-R. D.
Judecător L. U.
G. M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul T. V., împotriva sentinței civile nr. 3., pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâții T. M. și T. I., având ca obiect constatare nulitate act autorizație de construire nr. 6..
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este timbrat, iar la dosar s-a depus de către recurent un script, însoțit de o serie de acte în probațiune. Curtea, după deliberare, din oficiu, invocă excepția tardivității recursului și rămâne în pronunțare pe excepție invocată. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 3., pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...) s-a constatat perimată acțiunea formulată de reclamantul T. V. în contradictoriu cu pârâții T. M. și T. I. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul T. V., recursul fiind depus la O. P. B. la data de (...) (f.3) După cum rezultă din dovada de la fila 20 (dosar fond), motivarea sentinței i-a fost comunicată reclamantului la data (...), iar termenul de recurs prev. de art. 301 C. raportat la art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și calculat potrivit art. 101 C., a expirat la data de (...). Conform art. 102 alin. 1 C., termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. 1 C., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. Drept urmare, în baza considerentelor mai sus reținute și a textelor legale invocate, recursul reclamantului va fi respins ca tardiv, păstrându-se în întregime sentința atacată. Recursul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de recurs privind fondul cauzei. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca tardiv recursul declarat de T. V., împotriva sentinței civile nr. 3251/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). { F. | PREȘEDINTE, M. D. JUDECĂTOR, R.-R. D. JUDECĂTOR, L. U. G., M. T. } Red.M.D./dact.L.C.C. 2 ex./ (...) Jud.fond: V. I.
← Decizia comercială nr. 2639/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 6828/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|