Decizia comercială nr. 1031/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1031/2012
Ședința publică de la 10 F. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE G.-A. N.
Judecător S. Al H.
Judecător M.-I. I.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S. H. S. B. împotriva sentinței civile nr. 3. din 11 martie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., în contradictoriu cu intimata CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic M. P. pentru intimată, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. după care,
Reprezentanta intimatei arată, referitor la valoarea imobilului din care se solicită evacuarea, că la fila 24 din dosar există adresa nr. 272/(...) prin care se indică valoarea de inventar a imobilului.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, C., după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat, conform argumentelor din cuprinsul întâmpinării, fără cheltuieli de judecată.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 3. din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N. s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta S. H. S. B., împotriva pârâtei CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta a investit instanța de judecată cu o acțiune având un obiect clar determinat, anume evacuarea pârâtei dintr-un imobil - în concret din 4 încăperi- birouri situate la etajul imobilului din B., str. G. Ș. nr. 22, identificat în CF nr.
4282 B., nr. top. 1534 și 1535), precizat ca atare în mod expres, fără ca aceasta să utilizeze calea acțiunii în revendicare. În acest sens, se impune sublinierea faptului că, deși a invocat în drept, pentru susținerea caracterului întemeiat al cererii de evacuare, dispozițiile art. 480 C.civ. - respectiv pentru sublinierea faptului că solicită evacuarea în calitate de titular al unui drept de proprietate dobândit asupra bunului - , nu a înțeles a investi instanța cu analizarea unui capăt de cerere specific acțiunii în revendicare și care să impună compararea eventualelor titluri de care se prevalează părțile, cu consecința statuării asupra caracterului preferabil al unuia dintre ele.
Astfel, în motivarea acțiunii, reclamanta arată că evacuarea cerută se impune prin aceea că a dobândit proprietatea imobilului prin construire, drept constatat prin sentința civilă nr. 2. pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. 3292/1995, în contradictoriu și cu pârâta din prezentul dosar, însă acesta din urmă ocupă spațiul menționat și se opune la eliberarea lui, nefiind încheiat nici un contract în temeiul căruia să fi dobândit folosința asupra acestuia.
La rândul său, pârâta invocă în apărarea sa, pe de o parte, faptul că, prin sentința civilă nr. 1. pronunțată de Judecătoria Bistrița, irevocabilă, s-a respins acțiunea reclamantei având ca obiect intabularea dreptului de proprietate asupra celor 4 birouri, statuându-se că sentința civilă nr. 2. (de care se prevalează reclamanta în prezenta acțiune) nu constituie titlu valabil pentru a se dispune intabularea dreptului real de proprietate în cartea funciară.
Pe de altă parte, pârâta face trimitere la efectele juridice produse de emiterea H. nr. 799 din (...) privind transmiterea imobilului nr. 22 din B., strada Ș., din administrarea R.A.G.C.L. B.-N., în administrarea C. de C., în vederea funcționării Camerei de C. a județului B.-N.
Or, între obiectul pricinii și motivarea acțiunii există o vădită contradicție, prin obiect acțiunea fiind calificată „evacuare";, iar motivarea aparținând acțiunii în revendicare după natura dreptului și scopul urmărit.
Cele două acțiuni, prezintă însă deosebiri esențiale și nu doar sub aspectul taxelor de timbru datorate și a competenței de soluționare a cauzei (cea în evacuare, calificată în prezenta speță ca fiind comercială, neevaluabilă în bani, atrăgând competența materială de soluționare în favoarea tribunalului, iar acțiunea în revendicare, evaluabilă în bani, atrage competența conform criteriului valoric, fie în favoarea judecătoriei, fie a tribunalului, după caz). De altfel, chiar sub aspectul competenței, reclamanta a exprimat punctul de vedere raportat la obiectul cauzei, respectiv evacuare, în ședința publică din (...).
Astfel, acțiunea în revendicare este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, acțiune reală, deci, prin care reclamantul cere instanței de judecată să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat și, pe cale de consecință, să-l oblige pe pârât la restituirea posesiei bunului.
Spre deosebire de acțiunea în revendicare, acțiunea în evacuare, este specifică raporturilor juridice de locațiune, adică acelor raporturi prin care o parte, numită locator, s-a obligat să procure celeilalte părți, numită locatar, folosința pe timp determinat a unui bun individual determinat și neconsumptibil în schimbul unei sume de bani, numită chirie.
Asemenea raporturi juridice au ca efect translațiunea folosinței unui bun, locatarul fiind un detentor care nu dobândește drepturi reale asupra bunului, având obligația restituirii acestuia.
Cu alte cuvinte, a învederat instanța de fond, raporturile juridice din materia locațiunii sunt raporturi de obligații.
În cauza de față, reclamanta nu a înțeles să invoce, ca temei al acțiunii, un astfel de raport obligațional derivat din locațiune, ci raporturi de drept real constând în exercitarea fără drept de către pârâtă a posesiei asupra imobilului reclamat ca fiind în proprietatea celei dintâi.
Ca urmare, dreptul real de proprietate al acesteia nu poate fi apărat decât pe calea acțiunii în revendicare, nicidecum pe calea acțiunii în evacuare și, cum reclamanta a înțeles să utilizeze calea acțiunii în evacuare fără a se prevala de un raport obligațional de locațiune, iar judecătorii, în respectarea principiului disponibilității și a limitelor investirii, nu pot schimba obiectul acțiunii, așa cum a fost formulată, acțiunea reclamantei apare ca lipsită de fundamentare în fapt și în drept, sens în care a fost respinsă ca atare.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta S. H. S. B. a declarat recurs prin carea solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că prima critică pe care o aduce deciziei atacate constă în aceea că instanța de fond nu a ținut cont de actele existente la dosarul cauzei care impuneau o cercetare diversă.
Astfel, după cum rezultă din probațiunea scriptică, și în temeiul prerogativelor conferite instanței prin prevederile art. 129 C.proc.civ., instanța deși avea la dosar contractul de închiriere pentru alte suprafețe decât cea de locuință încheiat între S. H. SA și Curtea de Conturi a României, înregistrat sub nr. 97 din 15.IX.1993, asupra imobilelor cărora se solicita evacuarea, instanța de fond a nesocotit cu desăvârșire acest înscris, mai mult, reținând faptul că nu există încheiat nici un contract în temeiul căruia pârâta să fi dobândit folosința asupra acestor spații, reclamantă a înțeles să utilizeze calea acțiunii în evacuare fără a se preleva de un raport obligațional de locațiune, a respins acțiunea ca nefondată.
Or, contrar reținerilor instanței, reclamanta susține că a depus la dosarul cauzei contractul de închiriere mai sus menționat, dovedind cu prisosință modul de dobândire al dreptului de folosință de către pârâtă.
Prevalându-se de neformularea de către reclamantă a unui petit de revendicare care să-i permită compararea eventuală a titlurilor de care se prelevează părțile, instanța de fond a "omis" în totalitate analizarea contractului de locațiune depus la dosarul cauzei ce face dovada raportului obligațional dintre cele două societăți, raport obligațional fără de care petitul acțiunii reclamantei interpretat "ad literam" s-ar fi impus a fi respins ca nefondat.
Reclamanta consideră că, procedând astfel, instanța de fond a nesocotit prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nepronunțându-se asupra mijloacelor de probă existente la dosar și nu a motivat hotărârea, ceea ce face imposibilă exercitarea controlului judiciar, considerent pentru care solicită casarea sentinței cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.
În al doilea rând, instanța de fond a ignorat rolul activ pe care se impunea să îl aibă în cauză. E. de observat faptul că acțiune a fost formulată și înaintată
Judecătoriei B. la data de (...) de către directorul S. H. S. persoană fără studii de specialitate, astfel că în virtutea rolului activ, deși instanța reține că între obiectul pricinii și motivarea acțiunii există o vădită contradicție, prin obiect acțiunea fiind calificată ca "evacuare", iar motivarea aparținând acțiunii în revendicare după natura dreptului si scopul urmărit, aceasta califică acțiunea ca fiind una în evacuare și declină competența de soluționare a cauzei T.ui B., care se investește cu soluționarea acesteia, deși, temeiul de drept invocat în acțiune a fost art. 480
C.civ. și nu art.1410 C. civ. ce reglementează raporturile juridice de locatiune .
Astfel, arătă reclamanta, interpretarea actului juridic dedus judecății aparține, puterii suverane a instanței de judecată ce judecă fondul litigiului, care, în mod greșit a calificat acțiunea ca fiind una în evacuare sprijinită pe raporturile juridice de locațiune și nu una în revendicare dând o interpretare "stricto sensu" și eronată petitului formulat de reclamantă, fără a stărui prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Practic, instanța de fond a desprins din context petitul acțiunii, a dat o interpretare incompatibilă cu înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății schimbând natura însăși a actului juridic dedus judecății prin greșita încadrare a acestuia, supunându-l unui regim juridic ce nu corespunde economiei sale, incompatibil cu motivarea în fapt și în drept a acestuia, pronunțând o soluție netemeinică și nelegală.
Procedând, astfel, apreciază reclamanta, instanța de fond a nesocotit prevederile art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ., interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura vădit neîndoielnică a acestuia, considerent pentru care solicită casarea sentinței cu consecința modificării sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii reclamantei.
Pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, argumentat de faptul că instanța de fond, respectând principiul disponibilității și a limitelor investirii, s-a pronunțat asupra obiectului cererii de chemare în judecată, respectiv evacuarea pârâtei dintr-unimobil, obiect care nu a fot modificat în termen de către reclamantă printr-o precizare la acțiune.
Analizând recursul formulat, C. reține următoarele:
Prin acțiunea dedusă judecății reclamanta S. H. S. a solicitat evacuarea pârâtei CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI din cele 4 birouri în suprafață de 86 mp situate în imobilul din B., str. Gh. Ș., nr. 22. Reclamanta și-a întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile art. 480 C.civ., însă instanța de fond a calificat-o ca o acțiune în evacuare, raportat strict la petitul concret al acțiunii, și a analizat-o din această perspectivă atât în privința competenței de soluționare cât și a temeiniciei sale.
Recurenta reproșează primei instanțe că, deși a constatat contradicția existentă între obiectul acțiunii și temeiurile de fapt și de drept invocate în susținerea ei, aceasta nu a clarificat acest aspect, dând prevalență principiului disponibilității în detrimentul respectării principiului rolului activ al judecătorului și al aflării adevărului
Din punct de vedere strict legal această manieră de a proceda, adoptată de judecătorul fondului, nu este fundamental greșită deoarece părții reclamante îi revine în primul rând obligația de a defini limitele învestirii instanței prin indicarea obiectului clar și determinat al acțiunii. De vreme ce reclamanta a achiesat la calificarea dată acțiunii la momentul la care s-a dispus declinarea competenței de soluționare de la Judecătoria Bistrița la T. B.-N., nu se mai poate reproșa instanței de fond, direct în recurs, că aceasta nu și-a manifestat rolul activ în clarificarea obiectului acțiunii. Prin urmare această critică va fi înlăturată, C. urmând să analizeze justețea demersului reclamantei tot din perspectiva acțiunii în evacuare.
Recurenta mai susține că hotărârea pronunțată de prima instanță este rezultatul ignorării unui înscris determinant depus la dosarul cauzei și anume contractul de închiriere înregistrat sub nr. 97 din 15.IX.1993, încheiat între S. H. SA și Curtea de Conturi a României cu privire la imobilele din care se solicita evacuarea.
Cu privire la această împrejurare C. observă că instanța de fond a reținut în esență că reclamanta nu a invocat ca temei al acțiunii un raport obligațional derivat din încheierea unui contract de locațiune, ci raporturi de drept real constând în exercitarea fără drept de către pârâtă a posesiei asupra imobilului reclamat ca fiind în proprietatea celei dintâi.
C. nu achiesează la acest mod de abordare a pricinii de vreme ce s-a convenit că instanța a fost sesizată cu o acțiune în evacuare. În doctrină, acțiunea în evacuare este definită ca fiind mijlocul procesual pus la îndemâna locatorului pentru sancționarea atitudinii culpabile a locatarului și decurge din dispozițiile art. 1410 și urm. Cod civil. A. acțiune este pusă și la îndemâna persoanei care, invocând un titlu propriu, se îndreaptă împotriva detentorului precar al imobilului.
Prin urmare, acceptând că este învestită cu o acțiune în evacuare, prima instanță era obligată să verifice dacă între părțile litigante au existat raporturi de locațiune, chiar dacă în motivarea acțiunii introductive nu s-a specificat derularea unor astfel de raporturi. O astfel de conduită trebuia adoptată de instanța de fond cu atât mai mult cu cât printre înscrisurile depuse în probațiune de reclamantă se regăsea și contractul de închiriere înregistrat sub nr. 97 din
15.IX.1993 ( f. 99 ) la care face referire recurenta în memoriul de recurs.
Rezumându-se la câteva distincții de ordin teoretic între acțiunea în evacuare și acțiunea în revendicare, prima instanță a omis să examineze situația de fapt dedusă judecății și titlurile în baza cărora reclamanta pretinde evacuarea pârâtei, iar pârâta reclamă că ar exercita o posesie utilă asupra imobilului în litigiu, astfel că revine instanței de recurs obligația de a efectua o astfel de analiză.
În fapt, C. reține că cele 4 birouri în suprafață de 86 mp, ce formează obiectul litigiului, sunt ocupate în prezent de către pârâta Curtea de Conturi a
României. A. pretinde că dreptul său locativ asupra acestor birouri derivă din dreptul de administrare ce i-a fost conferit de S. Român prin HG nr. 799 din 14 noiembrie 1994. Potrivit acestui act normativ, imobilul proprietate publică a statului, compus din construcție și terenul aferent, situat în mun. B., str. G. Ș., nr. 22, jud. B. N., identificat potrivit anexei, care face parte din prezenta hotărâre, se transmite din administrarea Regiei Autonome de G. C. și L. B. N. în administrarea C. de C., în vederea funcționării Camerei de C. a județului B. N.
În acord cu anexa ce însoțește HG nr. 7., imobilul transmis în administrarea pârâtei Curtea de Conturi a României este compus dintr-o construcție ( parter + etaj ), cu o suprafață utilă de 1.117,91 mp, și teren aferent în suprafață de 751,04 mp ( f. 20 ).
Prima instanță a dispus efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea construcții pentru a se identifica cele 4 birouri reclamate de către reclamanta SC H. SA și a se stabili dacă suprafața acestora se suprapune peste suprafața clădirii transmisă în administrarea pârâtei prin HG nr. 7.. Expertul tehnic desemnat în cauză a concluzionat prin completarea adusă raportului de expertiză ( f. 89 ) că suprafața celor 4 birouri construite de SC H. SA nu este inclusă în suprafața de
1117,91 mp transmisă în folosința C. de C. a R. prin HG nr. 7..
Raportat la această situație de fapt, C. nu poate decât să rețină că titlul locativ de care se prevalează pârâta Curtea de Conturi a României, și anume HG nr. 7., nu acoperă și folosința celor 4 birouri cu o suprafață totală de 86 mp, ci doar folosința clădirii situate în str. Gh. Ș., nr. 22 în limita unei suprafețe utile de 1.117,91 mp. Mai trebuie adăugat aici și faptul că singurul titlu locativ invocat de către pârâtă în privința imobilului în litigiu este această hotărâre de guvern.
Întrucât litigiul de față nu are ca obiect stabilirea dreptului de proprietate asupra spațiului în discuție, C. se va limita a arăta că extrasul CF 4282 B. o menționează sub B 29 pe reclamanta SC H. SA B. cu un drept de proprietate dobândit cu titlu de construire asupra celor 4 birouri la etajul construcției înscrise în această carte funciară sub nr. top (...), în coindiviziune cu S. Român ( f. 71 ).
Aceste birouri, în suprafață totală de 86 mp, au fost închiriate de către reclamanta SC H. SA pârâtei Curtea de Conturi a României în anul 1993, pe o durată de 5 ani, după cum reiese din contractul de închiriere înregistrat sub nr.
97 din 15.IX.1993 ( f. 99 ), niciuna din părți neproducând vreo dovadă în sensul prelungirii termenului convențional al locațiunii. De altfel din apărarea formulată de către pârâtă rezidă că ulterior adoptării HG nr. 7. folosința asupra întregii clădirii îi era asigurată prin recunoașterea în favoarea sa a dreptului real de administrare. B. că raportat la concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză această apărare nu poate fi primită deoarece dreptul de administrare îi era recunoscut doar pentru suprafața de 1.117,91 mp, iar cei 86 mp în litigiu excedează acestei suprafețe. Așadar HG nr. 7. nu a anihilat dreptul reclamantei de a solicita restituirea celor 4 birouri deoarece privea o altă parte din clădire.
De asemenea nici adresa nr. 272 din (...) ce emană de la reclamantă ( f. 24 ) nu este de natură a influența raporturile de locațiune dintre părți, ci doar reconfirmă predarea folosinței asupra celor 4 birouri în favoarea C. de C. a R. E. adevărat că la finalul adresei se face vorbire despre întocmirea unei documentațiinecesare transferării construcției și mijloacelor fixe de la SC H. SA către C. de C., însă o astfel de mențiune în lipsa întocmirii unei documentații efective și a încheierii unui act translativ de proprietate nu are nicio semnificație juridică și nu afectează raporturile de locațiune aflate în derulare la acel moment.
Față de conținutul neechivoc al contractului de închiriere înregistrat sub nr. 97 din 15.IX.1993 ( f. 99 ), singura concluzie care se poate deduce este aceea că între părțile litigante au existat raporturi de locațiune care au încetat prin ajungerea la termen, astfel că acțiunea în evacuare promovată de reclamantă este admisibilă.
Neobservând corect raporturile de locațiune, prin soluția pronunțată, prima instanță a denaturat conținutul înscrisurilor aflate la dosar atunci când a ajuns la concluzia că reclamanta nu s-a prevalat de niciun raport obligațional derivat din perfectarea unui contract de locațiune
Întrucât pârâta Curtea de Conturi a României nu a prezentat dovezi din care să rezulte că folosința celor 4 birouri în suprafață de 86 mp este deținută de aceasta în baza unui titlu care i-a fost conferit de adevăratul proprietar, iar contractul de locațiune încheiat cu reclamanta a încetat prin ajungere la termen, acțiunea reclamantei privind evacuarea pârâtei din imobilul în litigiu apare întemeiată, urmând a fi admisă în temeiul dispozițiilor art. 1431 din Codul civil.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9
C.proc.civ. va admite, cu majoritate, recursul declarat de reclamanta S. H. S. B. împotriva sentinței civile nr. 3. din 11 martie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., pe care o modifică în sensul că admite acțiunea formulată de către S. H. S. B. împotriva pârâtei CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și dispune evacuarea pârâtei din cele 4 birouri în suprafață de 86 mp situate în B., str. Gh. Ș. nr. 22, înscrise în CF 4282 B..
PENTRU ACE. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite, cu majoritate, recursul declarat de reclamanta S. H. S. B. împotriva sentinței civile nr. 3. din 11 martie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., pe care o modifică în sensul că admite acțiunea formulată de către S. H. S. B. împotriva pârâtei CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și dispune evacuarea pârâtei din cele 4 birouri în suprafață de 86 mp situate în B., str. Gh. Ș. nr.22, înscrise în CF 4282 B..
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 februarie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
G.-A. N. M. I. I.
GREFIER, A. B.
Red.M.I.I./(...). Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: A.P.M..
Cu opinie separată în sensul respingerii recursului și menținerii sentinței civile 3. pronunțată în dosar nr. (...) de T. B.-N.
Am considerat că hotărârea primei instanțe se impune a fi menținută întrucât din analiza probațiunii administrată în cauză a rezultat că nu există un raport juridic obligațional care să fundamenteze demersurile inițiate de reclamantă. E. adevărat că la data de 15 septembrie 1993 părțile litigante au consimțit la constituirea unor raporturi juridice de locațiune. L. s-a constituit asupra imobilului în litigiu pe o durată determinată de 5 ani începând cu data de (...). În cursul derulării acestor raporturi locative, locatorul SC H. SA B. notifică locatarei C. de C. B.-N., prin adresa nr.272/17 mai 1994 faptul că se desesizează voluntar de imobilul în litigiu, consimțind ca acesta să rămână în posesia C. de C. B.-N. Din corespondența mai sus enunțată, rezultă că locatorul SC H. SA, care a edificat imobilul în litigiu în regie proprie, înțelege să îl transfere în patrimoniul C. de C. urmând ca ulterior să se întocmească documentația necesară pentru reducerea capitalului său social cu suma de 5.967.840 lei- cât reprezenta la acea dată valoarea totală a construcției și a mijloacelor fixe încorporate ce au fost predate spre posesie C. de C. a jud.B.-N., care urma să dobândească în proprietate acest imobil.
În nota de fundamentare întocmită de P. jud.B.-N. se consemnează următoarea stare de fapt: „. local al municipiului B. prin H. 7. și-a dat acordul pentru transmiterea imobilului în litigiu către Camera de C. a jud.B.-N. Anterior, în acest spațiu își avea sediul SC H. SA B., care a efectuat lucrări de construcții cu destinația de birouri în suprafață de 86 mp în regie proprie. Valoarea totală a construcțiilor și mijloacelor fixe încorporate și înregistrate în evidența societății, închiriate în prezent Camerei de C. a jud.B.-N. este de 5.967.840 lei. Conducerea Societății H. SA B. și-a dat acordul privind transmiterea acestor bunuri Camerei de conturi";.
În considerarea aspectelor anterior enunțate, Prefectul jud.B.-N. a avizat favorabil prețul de hotărâre privind trecererea imobilului în litigiu în administrarea Camerei de C. B.-N. De altfel, prin HG 7. imobilul situat administrativ în B., str.Ș. nr.22 a trecut din administrarea RAGCL B.-N. în administrarea C. de C. în vederea funcționării Camerei de C. a jud.B.-N.
Adoptarea acestei hotărâri a avut loc după ce părțile litigante au consimțit la încetarea raporturilor locative constituite în baza contractului de închiriere nr.97/1993. În baza acestui acord, locatorul SC H. SA a renunțat la calitatea sa de locator, a predat bunul Camerei de C. și și-a asumat obligația de a întocmi documentația necesasră în vederea transferării acestui imobil din proprietatea sa consimținând totodată la reducerea capitalului social al societății cu suma de
5.967.840 lei. De la acel moment pârâta a posedat neîntrerupt imobilul în litigiu.
În acest cadru procesual, SC H. SA B. reclamă existența unui raport juridic obligațional derivat din contractul de locațiune nr.97/1993. În opinia majoritară s-a apreciat că locațiunea astfel constituită a încetat prin împlinirea termenului. Două sunt rezervele opiniei minoritare față de această concluzie. Prin rămânerea locatarului în folosința lucrului după expirarea termenului contractual și fără ca locatorul să-l împiedice, locațiunea se consideră reînoită prin tacita relocațiune . Or,dacă se insistă pe teza menținerii raporturilor locative după momentul emiterii adresei nr.272/17 mai 1994, tacita relocațiune nu a fost împiedicată prin anunțarea concediului. În această logică contractul ar fi și azi în ființă. Totodată, reclamanta nu a explicat în mod rezonabil pasivitatea sa în a reclama echivalentul folosinței în tot acest interval. Desistarea reclamantei de la judecareaapelului împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea de întabulare a dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu( dos 4241/1996 al
Judecătoriei B. N.) constituie de asemenea un indiciu obiectiv al prezumției că după emiterea adresei nr.272/17 mai 1994 raporturile locative au încetat prin acordul părților înainte de împlinirea termenului de 5 ani.
Considerăm că reclamanta nu se poate prevala în mod legitim de existența unui drept de creanță. Dincolo de caracterul profund discutabil al posibilității de a mai invoca și de a obține protecția judiciară a unui astfel de drept după împlinirea termenului general de prescripție extinctivă, reținem că în absența unor drepturi de creanță locative nu poate fi activată obligația de restituire a lucrului.
Ultima predare, care s-a realizat prin adresa 2., exonerează pârâta de orice obligație de a mai restitui lucrul cerut astăzi de reclamantă.
Din punctul nostru de vedere detențiunea locatarului inițial, a fost intervertită într-o posesie utilă. Astăzi, reclamanta în calitatea pretinsă de locator, nu mai are la îndemână o acțiune personală ex-contractul; dacă pretinde faptul că are calitatea de proprietar, validitatea titlurilor de care părțile litigante se prevalează deopotrivă, se impune a fi cercetată numai în cadrul unei acțiuni petitorii.
Prin aceste considerente, am apreciat că o acțiune personală (ex-contractul) prin care reclamanta solicită restituirea lucrului, prevalându-se de calitatea sa de locator, nu este legitimă.
JUDECĂTOR
S. AL H.
| ← Decizia comercială nr. 1041/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 2685/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
|---|
