Decizia comercială nr. 112/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A C.Ă, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA C.Ă Nr. 112/2012
Ședința 21 S. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. B.
Judecător S. Al H.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - apelul declarat de către apelant P. I. C. împotriva Sentinței civile nr. 5. pronunțată de T. S. C., în contradictoriu cu intimat SC C. R. SA, intimat SC C. S. SA, având ca obiect pretenții.
Se constată că la data de 20 septembrie 2012 s-au înregistrat la dosar concluzii scrise formulate de apelantul P. I. și, respectiv, de către intimate.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din (...), mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.
C.EA
Prin sentința civilă nr. 5390 din (...) pronunțată de T. S. C. în dosar nr. (...) s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material.
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. I. C. în contradictoriu cu pârâtele SC C. R. SA și SC C. S. SA.
A fost obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtelor în cuantum de 5.269,12 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Examinând cu prioritate excepția prescripției unită cu fondul în ședința publică din 2 iunie 2011, tribunalul a apreciat-o neîntemeiată, și a respins-o ca atare, apreciind că termenul de prescripție de 3 ani reglementat de art.3 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, începe să curgă, în conformitate cu prev. art. 7 alin.1 din același act normativ, de la data la care se naște dreptul reclamantului la acțiune, iar în concret, în speță, dreptul eventual al reclamantului de a pretinde încetarea contractelor de mandat, s-a născut la data divizării pârâtei de rd.1 SC C. R. SA, respectiv, (...) (f.59-63).
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a apreciat că trebuie să procedeze la analiza acestuia începând cu interpretarea naturii juridice a contractului dintre părți.
A., instanța a reținut că între părți s-a încheiat un contract calificat de către reclamant ca fiind un contract de mandat, însă, așa cum se va arăta în cele ce urmează, acesta nu este un simplu contract de mandat, ci un contract complex care are la bază mandatul acordat de reclamant pârâtei, însă este și un contract de finanțare.
Prin cele două cereri de aderare asumate de către reclamant, respectiv cererea nr. 0006844 și 0006856 precum și prin asumarea regulamentului de funcționare, reclamantul și-a dat acordul de aderare și constituire a unui grup de clienți, cu obligația pârâtei de rd.I SC C. R. SA de a organiza grupul și de a-i administra afacerile (f.19-23). În temeiul cererilor și a regulamentului de funcționare, reclamantului i s-au eliberat certificatele de participare, care-i confirmă acceptarea cererii de aderare, în scopul achiziționării de imobile, de materiale, plata de manopere legate de construcția unor imobile, lucrări de reparații, renovare sau modernizare a unor construcții existente, în valoare de
1.300.000.000 lei vechi și respectiv 300.000.000 lei vechi.
Așa cum s-a arătat și mai sus, din cuprinsul regulamentului de funcționare rezultă că intenția părților a fost aceea de a califica în principal contractul încheiat între ele, ca fiind un contract de mandat. În acest sens, instanța a reținut că părțile și-au și asumat calitatea de mandant și respectiv mandatar (ar.3 din regulamentul de funcționare), iar pârâta de rd.I și-a asumat obligația de a încheia acte juridice necesare realizării obiectivelor în numele și pe seama membrilor grupului, respectiv inclusiv a reclamantului, fiindu-i angajată răspunderea pentru felul în care administrează interesele acestora. Mai mult, părțile au arătat că acest contract de mandat devine operațional din momentul acceptării și încadrării în grup a clientului. Desigur, în subsidiar, actul juridic cuprinde și clauze specifice referitoare la un contract de finanțare, cu obligația mandantului, respectiv a reclamantului de a achita anumite rate lunare.
Așadar, analiza fondului raporturilor dintre părți va porni de la această premisă, reținând că principala obligație a mandatarului este aceea de a executa mandatul, în conformitate cu disp. art. 1539 din vechiul Cod civil, neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a unei obligații, atrage răspunderea mandatarului în fața mandantului.
În cauză însă, reclamantul nu a înțeles să invoce vreo culpă a mandatarului, pârâta de rd.I în speță, în îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul de mandat, solicitând doar încetarea contractului de mandat, ca urmare a divizării societății pârâte.
Este real că mandatul este încheiat intuitu personae, având la bază încrederea mandantului în mandatar, mandatarul putându-și substitui o terță persoană cedându-i o parte sau toate drepturile ce-i sunt conferite de mandant, însă o asemenea substituire trebuie prevăzută. În cauză însă, în opinia instanței nu a avut loc o astfel de substituire, întrucât drepturile și obligațiile asumate de către mandant, respectiv pârâta SC C. R. SA, au fost cedate pârâtei de rd.II SC C. S. SA, ca urmare a divizării, încuviințată prin sentința comercială nr. 1742/2010 pronunțată la data de 27 aprilie 2010 de către Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. (...), divizare care a avut loc în condițiile reglementate de dispozițiile L. nr. 3. republicată, fiind de altfel un drept al unei societăți comerciale supus opoziției, în condițiile reglementate de art. 62 din Legea nr. 3. republicată. De subliniat în acest context că reclamantul nu a formulat opoziție față de hotărârea societății pârâte adoptată cu privire la divizare.
Mai mult decât atât, dreptul pârâtei de a se diviza este unul reglementat de dispozițiile legale, cunoscute de altfel reclamantului la data încheierii actului juridic contestat în cauză, astfel încât nu poate fi pusă problema unei substituiri în sensul celor arătate anterior și care ar fi necesitat o prevedere contractuală expresă în acest sens.
În același context, instanța a subliniat că, chiar și în ipoteza în care ar fi intervenit o substituire de genul celei arătate mai sus, mandatarul ar avea o acțiune directă contra substituitului, însă în orice situație, fie într-o acțiune contra substituitului, fie într-o acțiune contra mandatarului care este răspunzător de îndeplinirea obligațiilor asumate, mandantul trebuie să facă dovada vinovăției mandantului sau a substituitului în îndeplinirea obligațiilor asumate, precum și a prejudiciului adus mandatarului, ca urmare a neîndeplinirii sau a îndeplinirii necorespunzătoare a obligațiilor.
În cauză, însă, reclamantul nu numai că nu a făcut dovada nici a vinovăției și nici a vreunui prejudiciu, dar nici nu a invocat asemenea aspecte în cuprinsulcererii de chemare în judecată, insistând doar asupra necesității constatării încetării contractelor de mandat, ca urmare a renunțării mandatarului, dar nici o asemenea renunțare nu a fost dovedită, cu atât mai mult cu cât renunțarea mandatarului poate interveni doar în condițiile reglementate de art. 1556 alin.1 vechiul Cod civil, respectiv cu prealabila notificare a mandantului. Pe de altă parte, divizarea societății nu constituie o manifestare de voință în acest sens, întrucât reorganizarea unei persoane juridice sub forma divizării este un drept al persoanei juridice urmând ca eventual aceasta să răspundă în cazul în care prin operațiunea efectuată încalcă drepturile terților contractanți.
Nu în ultimul rând în ipoteza în care reclamantul dorește încetarea raporturilor contractuale încheiate cu pârâta, are la îndemână instituția revocării mandatului, reglementată de disp. art. 1553 din vechiul Cod civil, care poate interveni atât în ceea ce privește mandatul cu titlu gratuit, cât și cel cu titlu oneros.
În fine, considerentele reținute în cele ce preced cu privire la faptul că reclamantul nu a probat existența vreunui prejudiciu generat de operațiunea de divizare a pârâtei de rd.I, sunt confirmate și de susținerile reclamantului care, în ședința publică din 28 aprilie 2011, prin reprezentantul său, a înțeles să susțină că se consideră prejudiciat în drepturile sale ca urmare a divizării, însă nu a indicat care-i sunt drepturile lezate prin această operațiune, limitându-se să arate, fără însă să probeze, că pârâta de rândul II ar fi la limita solvabilității, ca urmare a trecerii bunurilor în posesia SC C. R. SA (f.234 verso).
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 1532 și urm. din vechiul
Cod civil, coroborat cu art. 1169 C.civ. și art. 129 alin.1 C.pr.civ., tribunalul a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.
În temeiul disp. art. 274 C.pr.civ., a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtelor în cuantum de 5.269,12 lei reprezentând onorariu avocațial (f.343-348).
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul P. I. C. solicitândinstanței competente admiterea apelului și modificarea hotărârii apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată și precizată, respectiv:
1. să se constate încetarea contractului de mandat din data de (...) materializat În cererea de aderare nr. 0006844, certificat de participare nr.1300402219/ 1300214044 și număr activ 56/101, precum și a contractului de mandat din data (...) materializat În cererea de aderare 0006856, certificat de participant nr.J300107503 și număr activ 106, încheiate de către reclamant în calitate de mandant și SC C. R. SA, în calitate de mandatar, ca urmare a renunțării mandatarului la executarea contractului;
2. să fie obligată pârâta intimată SC C. R. SA la restituirea către reclamant a sumei de 160.577,29 lei, reprezentând taxele de aderare la aceste contracte, ratele lunare și comisioanele achitate pe durata contractelor de mandat;
3. să fie obligată pârâta intimată SC C. S. SA la restituirea către reclamant a sumei de 4.550,31 lei achitată din eroare acesteia, în temeiul contractelor de mandat încheiate cu SC C. R. SA;
4. să fie obligată pârâta intimată se C. R. SA la plata dobânzii legale aferente sumei datorate reclamantului calculată până la data plătii efective a sumei datorate;
5. să fie obligată pârâta intimată SC C. S. SA la plata dobânzii legale aferente sumei datorate reclamantului calculata până la data plății efective a sumei datorate.
În motivare s-a arătat că:
Ca o precizare prealabilă, arată că premisa de la care pornește prima instanță, (de altfel singura susținere corectă și bine argumentată din punct de vedere juridic din întreaga hotărâre) este aceea că raporturile contractuale dintre părți trebuie calificate drept un contract complex, în care se întâlnesc și raporturi obligaționale specifice contractului de mandat. A., în raporturile dintre părți se aplică și regulile mandatului prevăzute de C. C., și nu doar regulile unui contract nenumit de "tip C." cum a susținut pârâta SC C. R. SA. Din acest punct de vedere, apreciază că nu se impun precizări suplimentare legate de raporturile contractuale ce trebuiesc analizate.
Problema concretă în cauza de față este însă faptul că, deși pornește de la calificarea corectă a contractului, instanța aplică greșit regulile sale și chiar adaugă la lege atribuind condiții suplimentare legate de încetarea mandatului, decât cele prevăzute de dispozițiile C. C. A. punctual toate argumentele instanței ce au condus la respingerea cererii de chemare în judecată.
1. Dovada culpei și a prejudiciului: contrar susținerilor instanței de judecată apreciază că, raportat la împrejurările concrete ale cauzei, reclamantul a dovedit toate împrejurările necesare și obligatorii constatării încetării contractului de mandat. C. dacă în cadrul răspunderii contractuale se prevede existența culpei și a prejudiciului, consideră că aceste condiții sunt îndeplinite raportându- ne la specificul contractului de mandat. A. acestor condiții trebuie realizată prin raportare la specificitatea contractului de mandat și la dispozițiile art. 1540 Cod C. Contractul de mandat este, potrivit reglementărilor C. C. (art. 1532 și urm.) un contract intuitu personae, contract bazat exclusiv pe încrederea acordată de către mandant mandatarului. S. pârâtei cu privire la asigurarea acelorași garanții și creanțe cu privire la sistemul M. L. M. prin care se gestionează contractele reclamantului este irelevantă din moment ce contractul încheiat cu reclamantul este unul de mandat cu puternic caracter intuitu personae. Mai mult, acest caracter asigură mandantului îndrituirea de a i se returna sumele plătite mandatarului în caz de culpă în executarea mandatului. C. culpa mandatarului ca fiind evidentă din moment ce a introdus forțat în contractul de mandat o altă societate (insolvabilă la acel moment) fără consimțământul reclamantului. C. de mandat încheiate între reclamant și pârâta SC C. R. SA la (...) respectiv (...) nu prevăd posibilitatea mandatarului de a-și substitui o terță persoană în executarea mandatului. T. reclamantul nu a fost de acord cu substituirea mandatarului cu pârâta SC C. S. SA, dimpotrivă, și-a arătat dezacordul cu privire la înlocuirea pârâtei SC C. R. SA cu SC C. S. SA, încercând fără succes continuarea raporturilor contractuale cu SC C. R. SA.
Pe cale de consecință, analiza acestor condiții nu trebuie privită cu aceleași limite precum la răspunderea contractuală deoarece art. 1540 și art. 1541 Cod C. prevăd dreptul mandantului de a i se restitui sumele plătite mandatarului în folosul mandatului. A. culpa și prejudiciul adus sunt circumscrise limitelor impuse de dreptul la restituire al mandantului în cazul încetării mandatului prin renunțarea mandatarului. I. în sarcina mandantelui a probei prejudiciului și a culpei în aceleași condiții ca la răspunderea contractuală în general înseamnă o înfrângere a caracterului intuitu personae a mandatului. Din acest punct de vedere, susținerea instanței în sensul că reclamantul nu ar fi indicat exact care îi sunt drepturile lezate ca urmare a divizării urmate de substituirea mandatarului, nu poate fi primită. În calitate de mandant, a ales persoana care să se ocupe de afacerile reclamantului în considerarea calităților sale personale (solvabilitate, credibilitate, profesionalism etc.), care sunt esențiale și determinante la încheierea contractului de mandat. Nu poate fi ținut la acceptarea unui alt mandatar, prin simpla manifestare de voință a mandatarului pe care l-a ales în considerarea calităților sale personale, sub rezerva dovediri unui prejudiciuconcret. Simpla lipsă de încredere a reclamantului în aptitudinile "noului mandatar ", teama că acesta nu va putea îndeplini cu succes mandatul încredințat unei alte persoane reprezintă elemente suficiente care să justifice refuzul reclamantului de a colabora cu această a doua persoană căreia mandatul i-a fost cedat. Apreciază că nu poate fi ținut la probarea stării de insolvabilitate a cedentului, așa cum arată prima instanță, cu toate că, în opinia reclamantului, aceasta a fost demonstrată, ca o justificare în plus (oricum neimpusă de lege) a refuzului reclamantului de a mandata SC C. S. SA să se ocupe de afacerea contractată cu SC C. R. SA. Raportat la cauza de față, consideră că solvabilitatea mandatarului trebuie apreciată la momentul realizării cesiunii de contract (iulie
2010) și nu la un moment ulterior. Așa cum rezultă din documentația depusă la dosar, SC C. S. SA a dobândit în urma divizării sistemul M. L. M., iar în patrimoniul pârâtei SC C. R. SA a rămas imobilul cu destinație de sediu de pe str. A. I. din C. N., având o valoare considerabilă. Faptul dobândirii de către SC C. S. SA, ulterior momentului cesiunii de contract (începând cu octombrie 2011) a unor imobile în urma unor proceduri de adjudecare este irelevant din perspectiva interesului reclamantului din această cauză. Mai mult, solvabilitatea celor două societăți era evidentă în momentul divizării: SC C. S. SA a rămas să gestioneze un sistem de MLM (în ipoteza în care sistemul se prăbușea nu exista posibilitatea executării silite a niciunui bun) iar SC C. R. SA a rămas cu imobilul cu destinație de sediu (imobil care nu putea fi executat silit de nici unul dintre participanți din moment ce pârâta a cesionat jocul MLM pârâtei SC C. S. SA). În mod evident, această operațiune a reprezentat o mișcare inteligentă din partea SC C. R. SA, pentru a-și pune bunurile la adăpost de executarea mandanților în eventualitatea eșuării îndeplinirii mandatului. N. reclamantului s-a datorat și modului de desfășurare al jocului bazat pe tragere la sorți raportat și la faptul că timp de 7 ani nu a fost extras. C. din această perspectivă era îndreptățită temerea reclamantului cu privire la divizarea societății cu care a contractat: aceasta a rămas cu sediul impunător prin care atrăgea clienții, dar în cazul în care se dorea executarea silită acestui imobil (cu valoare considerabilă) acest lucru nu era posibil datorită faptului că SC C. R. a cesionat gestionarea jocului MLM (prin urmare toate drepturile și obligațiile rezultate din contractele încheiate de SC C. R.) societății SC C. S. care la momentul realizării cesiunii nu deținea bunuri în patrimoniu.
În concluzie, raportat în concret la situația de față, reclamantul a făcut dovada suficientă a prejudiciului și a culpei care să justifice încetarea contractului de mandat prin renunțarea mandatarului la executarea contractului.
2. Problema opozitiei la divizarea societătii: operațiunea de divizare realizată de SC C. R. SA reprezintă un fapt juridic exterior raporturilor obligaționale dintre reclamant și această societate. Acest fapt trebuie respectat ca o realitate juridică și nu ca un fapt juridic producător de efecte juridice creatoare de obligații în sarcina reclamantului.
C. că operațiune a de divizare și contestare a acesteia trebuie privite separat de efectele contractelor de mandat încheiate. Așa cum a subliniat și în cele ce preced, în măsura în care părțile nu au stipulat expres derogări de la regimul de drept comun al contractului de mandat prevăzut de C. C., aceste prevederi sunt aplicabile și în contractele de față. Prin urmare, divizarea reprezintă o renunțare la contractul de mandat, efectele acestuia încetând.
Din punct de vedere al naturii juridice a opoziției sau a lipsei acordului (din partea terțului cedat) la cesiunea de contract, consideră că opoziția nu reprezintă o condiție de validitate a cesiunii de mandat. R. nu a realizat în mod expres oopoziție la cesiunea de mandat (în condițiile legii speciale), în schimb a încercat continuarea raporturilor contractuale cu cedentul SC C. R..
Totuși, problema liberării cedentului nu mai are relevanță din moment ce efectele contractului de mandat au încetat prin renunțarea mandatarului, ca și consecință a divizării și transmiterii întregului sistem MLM pârâtei SC C. S. SA. Mai mult, opoziția la cesiune reprezintă o chestiune ce ține de natura unui contract de mandat încă în vigoare, pe când acțiunea introdusă de reclamant reprezintă o acțiune prin care solicită constatarea încetării contractului de mandat.
Interesul reclamantului în cauză nu este acela de a anula divizarea societății, ci acela de a se constata încetarea efectelor contractului de mandat așa cum reiese din petitul întâi al acțiunii în pretenții. Mai mult, în art. 243 din Legea nr. 31 din 1990 cu privire la societățile comerciale se prevede o calitate specială a persoanelor care pot face opoziție la dizolvare, și anume creditorii care au o creanță certă și anterioară dizolvării. Având în vedere această prevedere expresă a legii, consideră că orice acțiune a reclamantului de opoziție la divizare era inadmisibilă, față de împrejurarea că nu deținea la data dizolvării această calitate specială.
C. dacă raportul juridic din care izvorăsc pretențiile actuale ale reclamantului era anterior dizolvării (la momentul dizolvării, contractele de mandat încheiate între reclamant și SC C. R. SA erau în vigoare), creanța nu era una certă și nici lichidă sau exigibilă datorită faptului că ambele părți își executau obligațiile contractuale întocmai cu cele convenite în contractele de mandat încheiate.
Prin urmare, respingerea acțiunii reclamantului datorită lipsei opoziției la dizolvare îi aduce o limitare nejustificată a dreptului la acces la justiție protejat prin art. 21 C. R. cât și la nivel european de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
3. Nedovedirea renuntării la mandat: instanța îi impută reclamantului faptul că nu a făcut dovada renunțării la mandat din partea SC C. R. SA, dat fiind că renunțarea la mandat se realizează în condițiile art. 1556 alin. 1 Cod. Civ. în baza notificării prealabile a mandatarului. P. art. 1552 pct. 2 din C. C. "mandatul se stinge(.) prin renunțarea mandatarului la mandat". Este adevărat că dispozițiile art. 1556 alin. 1 C.Civ. vorbesc despre o notificare a renunțării la mandat, însă, din punctul de vedere al reclamantului această formalitate a fost îndeplinită în cauză. Prin adresa nr. 1446 din data de 30 iunie 2010, SC C. R. SA i-a adus la cunoștință împrejurarea substituirii sale în raporturile sale contractuale cu o altă societate, nou creată în urma divizării, ceea ce echivalează cu renunțarea la mandat.
C. dacă reclamantul a încercat continuarea colaborării cu SC C. R. SA, s-a lovit de negarea constantă din partea acesteia a raportului juridic inițial.
Afirmațiile pârâtei cu privire la faptul că divizarea nu echivalează cu o renunțare la contractul de mandat și cu privire la realizarea unei subrogații prin efectul legii sunt nefondate.
Subrogația la care se face trimitere art. 250 ind. 1 din Legea 3. nu poate opera independent de principiul pacta sunt servanda și efectul relativității contractelor. C. acceptând că în asemenea situații (de divizare) intervine o subrogație, aceasta nu poate înlătura caracterul intuitu personae al contractului de mandat. C. dacă se prevede o asemenea subrogație, învederează instanței că prevederile exprese cu privire la stingerea mandatului din art. 1552 din C. C. își produc efectul în sensul încetării efectelor contractelor de mandat încheiate între reclamant și pârâta SC C. R. SA datorită renunțării pârâtei la mandat, prin voința sa unilaterală de divizare. C. excesivă o soluție în sensul forțării mandantului dea accepta un alt mandatar (insolvabil la data realizării cesiunii de mandat) în măsura în care contractul este unul complex și având o specificitate accentuată în care calitățile personale ale mandatarului (solvabilitate, credibilitate, profesionalism etc.) sunt determinante în încheierea contractului.
4. Problema revocării mandatului: raportat la cele arătate mai sus, în mod evident revocarea mandatului pe care reclamantul l-a dat SC C. R. SA nu este posibilă.
Aceasta pentru simplul motiv că revocarea mandatului, așa cum a fost reglementată de art. 1553 Cod C., este specifică pentru un mandat în ființă. Or, în cazul de față, mandatul a fost Încetat prin renunțarea mandatarului la mandat, așa încât, la momentul de față nu se mai poate pune problema unei revocări. R. nu poate revoca un acord care nu mai există.
Tot astfel, reclamantul nu poate revoca un mandat pe care nu l-a dat vreodată, respectiv mandatul alegat de SC C. S. SA. Nu a mandatat această din urmă societate să se ocupe de afacerile reclamantului și nici nu a acceptat cesiunea realizată de către SC C. R. SA. C. dacă intimata susține că plățile efectuate de către reclamant societății SC C. S. SA, ulterior cesiunii, reprezintă o confirmare a cesiunii de contract și practic o acceptare a noului mandatar SC C. S. SA, subliniază faptul că aceste plăți au fost făcute din eroare. Mai mult procedura acordării consimțământului la cesiunea de mandat presupune un consimțământ neechivoc și clar exprimat în acest sens.
Cu cheltuieli de judecată pentru fond și apel.
Pârâtele intimate SC C. S. SA și SC C. R. SA au formulat întâmpinare și concluzii scrise, prin intermediul cărora au solicitat respingerea apelului canefundat, cu cheltuieli de judecată.
Concluzii scrise a depus și apelantul, în cuprinsul lor acesta reluând celerelevate prin apel și înțelegând să insiste asupra aspectelor care au fost puse în discuția părților la termenul din (...).
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și a apărărilorformulate, C.ea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus reclamantul P. I. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC C. R. SA și SC C. S. SA să se constate încetarea contractelor de mandat nr. 1300214044/(...) și nr. 1300107503/(...) încheiate în calitate de mandant cu pârâta de rd.I, ca urmare a renunțării mandatarului la executarea contractului, obligarea pârâtei de rd.I la restituirea sumei de
158.438,51 lei, obligarea pârâtei de rd.II la restituirea sumei de 4.550,31 lei, obligarea pârâtei de rd.I la plata dobânzii legale aferente sumei datorate, respectiv
48.347,57 lei până la data de (...) și obligarea pârâtei de rd.II la plata dobânzii legale în cuantum de 74,45 lei până la data de (...), precum și la plata dobânzii legale până la achitarea integrală a sumelor datorate.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâta de rd.I două contracte de mandat, care au fost constatate printr-o serie de înscrisuri, respectiv cererea de aderare, regulamentul de funcționare și certificatul de participare. A., cererile nr. 0006844 și 0006856 consemnează aderarea la grupul de autofinanțare administrat de pârâta de rd.I cu scopul achiziționării unei locuințe. Prima cerere vizează aderarea de grupul administrat de pârâta de rd.I în scopul achiziționării unei locuințe de 300.000.000 lei vechi, iar cea de a doua cu scopul achiziționării unei locuințe în valoare de 1.300.000.000 lei vechi. Raporturile dintre părți urmau a se derula pe o perioadă de 150 luni, cu obligația sa de a achita, în funcție de valoarea contractului, rate lunare și un comision lunar de 0,2% respectiv 0,3% plus TVA venit mandatarului.
R. a arătat și faptul că raporturile sale contractuale s-au derulat întocmai până în luna iulie 2010, când i s-a adus la cunoștință faptul că începând cu 1iulie 2010, obligațiile de plată nu vor mai fi achitate către pârâta de rd.I ci pârâtei de rd.II, ca urmare a divizării fără dizolvare a SC C. R. SA, noua societate preluând toate creanțele și datoriile sistemului M. L. M.. Cu toate acestea, având în vedere că desemnase o altă persoană pentru primirea înștiințărilor și efectuarea plăților, această persoană a efectuat plățile lunare către pârâtă, însă nu a observat că beneficiarul real al plăților va fi SC C. S. SA, fiind indusă în eroare de asemănarea numelor celor două societăți.
Față de aceste aspecte reclamantul a arătat că la data de (...) a comunicat celor două pârâte că nu este de acord ca în relația contractuală să intervină pârâta de rd.II, arătând faptul că își va îndeplini obligațiile asumate prin contractul încheiat cu pârâta de rd.I și a solicitat totodată stornarea facturilor emise de către SC C. S. SA pentru lunile iulie și august 2010.
La data de (...) pârâta de rd.II i-a comunicat faptul că în urma operațiunii de divizare a avut loc o subrogare de drept a SC C. S. SA, cu toate creanțele și datoriile, această operațiune producând efecte în raporturile cu terții începând cu (...).
De asemenea reclamantul a invocat disp. art. 3 din regulamentul de funcționare, potrivit cărora SC C. R. SA încheie acte juridice în numele mandatarului și răspunde pentru felul în care administrează interesele acestuia, invocând totodată și disp. art. 1532 și urm. C.civ., susținând faptul că a încheiat contractul exclusiv pe încrederea acordată mandatarului, iar contractele de mandat încheiate nu prevăd posibilitatea mandatarului de a-și substitui o terță persoană în executarea mandatului.
Față de aspectele relevate, reclamantul a solicitat să se constate încetarea contractelor de mandat în temeiul art. 1525 pct. 2 și restituirea de către mandant a tuturor sumelor primite în cursul mandatului, conform art. 1451 C.civ.
Prin sentința apelată, cererea a fost respinsă, reținându-se, în esență, că reclamantul nu ar fi înțeles să invoce și nici nu ar fi făcut dovada vreunei culpe a mandatarului în aducerea la îndeplinire a mandatului și nici a vreunui prejudiciu cauzat reclamantului prin transmiterea mandatului. De asemenea, s-a arătat că cedarea obligațiilor asumate de către SC C. R. SA, în calitate de mandatar, către SC C. S. SA, s-a realizat ca urmare a divizării, procedură la care reclamantul nu a formulat opoziție, că renunțarea mandatarului SC C. R. SA la mandat nu a fost dovedită, cu atât mai mult cu cât renunțarea se face în condițiile exprese ale art. 1556 alin. 1 vechiul Cod C. T., în măsura în care reclamantul dorește încetarea raporturilor contractuale încheiate cu pârâta are la îndemână instituția revocării mandatului, reglementată de art. 1553 vechiul Cod C., aplicabilă și în cazul mandatului cu titlu oneros.
Prin apelul declarat, sunt criticate punctual toate aceste statuări, dar C.ea consideră necesar ca, înainte de a trece la analiza lor, să realizeze o delimitare a cadrului procesual din apel, pornind de la conținutul cererii de chemare în judecată, cel al apelului, precum și de la lămuririle oferite instanței la termenul din (...), prin raportare la prev. art. 294 alin. 1 C.pr.civ.
În primul rând, unul dintre punctele aflate în divergență între cele două părți, încă din fața primei instanțe, a fost cel legat de corecta calificare juridică a celor două contracte încheiate de către reclamant cu pârâta de rd. I, tribunalul apreciind că raporturile contractuale dintre părți trebuie calificate drept un contract complex, în care se întâlnesc și raporturi obligaționale specifice contractului de mandat. A., în raporturile dintre părți se aplică și regulile mandatului prevăzute de C. C., și nu doar regulile unui contract nenumit de "tip C." cum a susținut pârâta SC C. R. SA.
Din conținutul cererii de apel, rezultă că reclamantul-apelant a achiesat acestor statuări, care, în lipsa unui apel al pârâtelor, rămân câștigate cauzei, eledelimitând astfel obiectul analizei Curții la prevederile legale care reglementează raporturile dintre mandant și mandatar, orice susțineri contrare ale pârâtelor fiind neavenite.
Apoi, raportat la cele relevate de către reprezentantul apelantului la termenul din (...), C.ea constată că ideea principală pe care se întemeiază pretențiile formulate este aceea că cesiunea contractului echivalează că o renunțare la mandat, în urma căreia se activează obligația mandatarului de a da socoteală. Cu aceeași ocazie, s-a subliniat și împrejurarea că nu este vorba de o acțiune în răspundere pentru substituirea, fără drept, a altei persoane în executarea mandatului.
Din această perspectivă, instanța de apel este dispensată de analiza criticilor conform cărora există un prejudiciu care a fost cauzat reclamantului prin operațiunea de divizare, din moment ce obligația mandatarului de a da socoteală se activează automat, urmare a încetării contractului, nefiind nevoie de dovedirea condițiilor la care se face referire în punctul 1 al motivelor de apel.
Intimatele relevă cu temei, în acest context, că dacă sumele ar fi fost solicitate cu titlu de restituire a prestațiilor pe motiv că raportul contractual ce stătea la baza efectuării lor a fost desființat, ele trebuie respinse ca nefondate, deoarece prima instanță a reținut corect că divizarea pârâtei de rd. 1 nu poate fi echivalată cu o renunțare la mandat.
A., prin S. C. nr. 1741/(...), pronunțată de către Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr. (...), irevocabilă, s-a aprobat Proiectul de divizare publicat în Monitorul Oficial al R., partea a IV-a, nr. 255/(...), proiect prin care s-a hotărât divizarea societății SC C. R. SA prin desprindere în baza art. 250 indice 1 lit a din Legea nr. 3. ( republicată). Ca urmare a acestei proceduri, s-a înființat o nouă societate comercială, și anume SC C. S. SA, respectiv pârâta de rând 2.
Ca atare, prima instanță a reținut corect că divizarea a avut loc în condițiile reglementate de dispozițiile L. nr. 3., fiind de altfel un drept al unei societăți comerciale supus opoziției, conform art. 62 din Legea nr. 3.. În esență, raportat la efectul translativ ope legis al divizării, în baza căruia societățile nou înființate dobândesc o fracțiune de patrimoniu, iar nu bunuri concrete, nu se poate valida ideea conform căreia a existat o cesiune care să fi necesitat acordul contractantului cedat.
În plus, concluzia reclamantului cum că la momentul divizării nu avea calitatea cerută de art. 243 din Legea nr. 3. și că atare nu putea formula opoziție în temeiul legii speciale este una care contrazice total argumentele invocate prin cererea de chemare în judecată.
Prevederile art. 243 din Legea societăților comerciale statuează că orice creditor, a cărui creanță este anterioară datei publicării proiectului de fuziune sau de divizare și care nu este scadentă la data publicării, poate face opoziție, În condițiile art. 62.
Ducând mai departe raționamentul, intimatele relevă corect că teza expusă de către reclamant se întemeiază pe faptul că acesta avea calitatea de mandant, că divizarea efectuată de SC C. R. a reprezentat de fapt o renunțare la mandatul conferit și că mandantul este îndreptățit la restituirea sumelor plătite mandatarului. Ca atare, raportat la prevederile incidente în materia mandatului, mandantul deține pe tot parcursul derulării contractului o creanță împotriva mandatarului cu privire la sumele plătite acestuia pentru executarea mandatului. S. chestiune în cazul de față viza scadența acestei creanțe.
A. încât, dacă e să avem în vedere argumentele invocate chiar de către reclamant în susținerea poziției procesuale, devine evident că acesta se încadra în sfera reglementată de dispozițiile art. 243 din Legea nr. 3..
În acest context, trebuie amintit și că nu pot fi validate apărările conform cărora interesul reclamantului-apelant nu a fost acela de a anula divizarea, motiv pentru care nici nu a uzat de calea opoziției, din moment ce efectele admiterii opoziției sunt cele reglementate de textul art. 243 din LSC, respectiv obligarea societății care se reorganizează la constituirea de garanții și privilegii pentru satisfacerea creanței.
În cauză nu se poate reține că ar existat o renunțare la mandat nici din perspectiva faptului că un astfel de act unilateral abdicativ nu poate presupune în acelasi timp si transmisiunea acestuia, un act bilateral translativ, ca efect al cesiunii, respectiv al substituirii mandatarului.
Prin apelul formulat, reclamantul a susținut că adresa nr. 1446/(...), prin care SC C. R. SA i-a adus la cunoștință efectuarea operațiunii de divizare, echivalează cu renunțarea la mandat. Or, astfel de valențe nu pot fi reținute, din moment ce o manifestare de voință în sensul transmiterii și una în sensul renunțării nu pot coexista.
Ca atare, în mod corect a reținut prima instanță că orice eventuală renunțare la mandat ar fi trebuit să fie făcută în condițiile prev. art. 1556 alin. 1 din vechiul Cod civil, respectiv cu prealabila notificare a mandantului. Aceste statuări nu pot fi contrazise nici de împrejurarea că dreptul la substituirea unei alte persoane în executarea mandatului nu a fost acordat de mandant, întrucât o astfel de analiză ar fi pertinentă numai în condițiile în care s-ar fi solicitat angajarea răspunderii mandatarului pe acest temei, ceea ce nu este cazul în speță.
Revenind la temeiul juridic pe care se întemeiază pretențiile solicitate, chiar dacă s-ar aprecia că ea este reprezentat de prev. art. 1556 alin. 2 din vechiul Cod civil, rămân valabile cele anterior statuate, în sensul inexistenței unei renunțări la mandat.
Prima instanță a arătat corect, în subsidiar, și împrejurarea că reclamantul trebuia să facă dovada vinovăției și a prejudiciului produs, or, nu s-a probat existența vreunui prejudiciu generat de operațiunea de divizare a pârâtei, cu atât mai mult cu cât insolvabilitatea SC C. S. SA nu a fost dovedită de către reclamant nici la momentul efectuării divizării si nici ulterior.
Răspunderea contractuală a pârâtelor nu poate fi angajată atâta timp cât nu s-a făcut dovada încălcării unei obligații concrete stabilite prin contract si a culpei pârâtelor în ceea ce privește modalitatea de gestionare a intereselor reclamantului.
Dovedirea prejudiciului în acest context era esențială, iar reclamantul ar fi fost ținut să facă dovada acestuia, dat fiind faptul că, dacă culpa mandatarului ar fi stabilită, măsura răspunderii lui va fi dată de paguba suferită de mandant din cauza neexecutării sau executării culpabile a obligației asumate de către mandatar.
Din perspectiva tuturor celor mai sus expuse, conform cărora contractul de mandat nu a încetat, toate plățile efectuate de către reclamant își găsesc temei în contracte, rămânând valabile și trimiterile pe care tribunalul le face la posibilitatea revocării mandatului. A., la momentul la care reclamantul a fost informat de divizarea efectuată și de aspectele vizând transmisiunea legală a tuturor contractelor de tip C. și a garanțiilor aferente acestora, aspecte care făceau imposibilă continuarea executării mandatului de către C. R. SA, acesta putea să-și exercite prerogativa legală de a revoca mandatul, desigur, în condițiile contractuale la care a achiesat.
Așa fiind, văzând și prev. art. 296 C.pr.civ., C.ea va respinge apelul declarat de reclamant, iar în baza prev. art. 274 alin. 1 C.pr.civ., îl va obliga pe apelant să achite intimatelor SC C. S. SA și SC C. R. SA suma de 2777,1 lei, cheltuieli dejudecată în apel, conform notei de cheltuieli și a documentelor justificative anexate acesteia, constând în onorariu avocațial.
A., din conținutul acestor înscrisuri rezultă că din suma de 2777,1 lei, cea de 2.221,68 lei se cuvine pârâtei SC C. S. SA, iar cea de 555,42 lei, pârâtei SC C. R. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamantul P. I. C. împotriva sentinței civile nr. 5390 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui S. C., pe care o menține în întregime.
Obligă apelantul să plătească intimatelor SC C. S. SA și SC C. R. SA, suma de 2777,1 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din (...).
Red.M.B./dact.L.C.C.
5 ex./(...) Jud.fond: N. Koșa
| ← Decizia comercială nr. 1660/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 6592/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
|---|
