Decizia comercială nr. 1416/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1416/2012
Ședința publică de la 23 F. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D.
Judecător R.-R. D.
Judecător L. U.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta S. T. S. IP, împotriva sentinței civile nr. 4., pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâtul C. J. S., având ca obiect pretenții vânzare de acțiuni.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul nu este timbrat. Curtea, după deliberare, constată faptul că, deși a fost citată cu mențiunea achitării taxelor judiciare de timbru aferente recursului, în sumă de 4 lei taxă judiciarăde timbru și 0,3 lei timbru judiciar, reclamanta recurentă nu s-a conformat acestei dispoziții, motiv pentru care, din oficiu, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, coroborat cu art. 9 alin. 2 din OUG nr. 32/1995 invocă excepția netimbrării recursului și rămâne în pronunțare pe excepția invocată. CURTEA Prin sentința civilă nr. 4459 din (...), pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...) al T.ui S., a fost anulată ca netimbrată acțiunea reclamantei S. T. S. IP împotriva pârâtului C. J. S., pentru pretenții comerciale. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S. T. S. înregistrat la data de (...). În conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 2, liniuța a patra, din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a achita taxa judiciară de timbru în recurs sumă de 4 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,3 lei, iar pentru instanța de fond taxă judiciară de timbru în sumă de 12.684,48 lei și timbru judiciar în sumă de 5 lei. În temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 recurenta a fost înștiințată să achite în contul bugetului local al unității administrative- teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscaldebitorul sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997. Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat. Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de (...) (f. 7), că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Anulează ca netimbrat recursul declarat de S. T. S. împotriva sentinței civile nr. 4459 din (...), pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 23 februarie 2012. { F. | PREȘEDINTE, M. D. JUDECĂTOR, R.-R. D. JUDECĂTOR, L. U. GREFIER, M. T. } Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./(...) Jud.fond.I. D. D.
← Decizia comercială nr. 125/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 2558/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|