Decizia comercială nr. 6351/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 6351/2012

Ședința din data de 05 S. 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H.

G. D. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta D. G. A F. P. A J. M. împotriva sentinței civile nr. 492 din data de (...) pronunțată de Tribunalul

Maramureș în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâta SC M. S. S. PRIN ADMINISTRATOR J. C. DE I. R., M. V. și intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ, având ca obiect - opoziție Legea nr.31/1990.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

P. de citare este legal îndeplinită.

Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.

După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 492 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) s-a respins ca nefondată cererea de opoziție formulată de petenta D. G. a F. P. M. în contradictoriu cu intimații SC M. S. S., M. V. și O. prin ORC de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Pentru a putea discuta de răspunderea persoanelor fizice în solidar cu societățile comerciale debitoare, în condițiile art. 27 din Codul de procedură fiscală, este necesar ca debitoarea să fi fost declarată insolvabilă, ceea ce nu s-a întâmplat. SC M. S. S. B. M. nu este în faliment și nici în procedură de executare silită (de altfel, reclamanta nu a depus la dosar titluri de creanță sau titluri executorii împotriva societății).

Prevederile art. 224-225 din Legea 31/1990 modificată privind societățile comerciale se referă la asociatul exclus și nu la cel care-și cesionează părțile sociale.

Prin urmare, invocarea acestor prevederi legale pentru obligarea asociatului cedent la plata obligațiilor bugetare neachitate este neîntemeiată.

Reclamanta nu este creditoare a asociatului cedent al societății comerciale, care în prezent își desfășoară activitatea în condiții normale.

Pe de altă parte, potrivit principiului libertății de circulație a bunurilor aflate în circuitul civil, cesiunea părților sociale este liberă, nefiind îngrădită decât în cazurile prevăzute de art. 202 alin.2 ind.3 din Legea 31/1990, introdus prin O. nr. 5..

Textul, ca orice limitare a exercițiului liber a unui drept, este de strictă interpretare, ceea ce înseamnă că instanța poate obliga societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat, prin hotărârea asociatului privitoare la transmiterea părților sociale, doar dacă s-a invocat și dovedit prejudiciul produs prin actul de cesiune, pentru că acest prejudiciu nu se presupune.

După cesiunea părților sociale, creanțele sociale vor fi recuperate de la aceeași persoană juridică (debitoarea), al cărei patrimoniu a rămas neschimbat.

Prin urmare, creditorul nu este prejudiciat automat prin cesiune, ci doar dacă odată cu transmiterea părților sociale are loc și o altă modificare a persoanei juridice, cum ar fi diminuarea patrimoniului sau dacă există alte suspiciuni cu privire la crearea ori mărirea stării de insolvabilitate a societății debitoare ca urmare a cesiunii.

Or, în speță, reclamanta nu a invocat asemenea motive, alegațiile sale fiind generale, nefăcând astfel dovada legăturii de cauzalitate între cesiune și producerea prejudiciului.

Mai mult, nu se poate vedea cum reclamanta ar putea fi prejudiciată prin încheierea contractului de cesiune, în condițiile în care cesionarul Coman S. a declarat în cuprinsul contractului că are cunoștință de situația economico- financiară și juridică a societății (f. 6).

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta D. G. A F. P. A

J. M. solicitând admiterea recursului; modificarea sentintei atacate in sensul admiterii cererii de opozitie formulata de institutia reclamantă, sa se stabileasca raspunderea asociatului care intentioneaza sa isi cedeze partile sociale si sa-l oblige la plata sumei de 4.466.444 lei reprezentand creante fiscale, precum si majorarile si penalitatile de intarziere aferente calculate pana la plata integrala a debitului conform O.G. nr.92/2003, privind Codul de procedura fiscala.

In fapt, dl. M. V. detine calitatea de asociat unic al S. M. S. S., iar prin actul aditional adoptat a decis retragerea din societate a asociatului unic M. V., care cesioneaza, cu titlu gratuit intreg capitalul pe care il detine in societate, respectiv 50 parti sociale catre noul asociat unic COMAN S., cetatean roman, cu domiciliul in Vatra Dornei, str. Rosu , nr.127 , Jud. Suceava. La data cesionarii, S. M. S. S. figureaza cu debite fiscale in cuantum de 234.647 lei rezultand din activitatea desfasurata de societatea la care detine calitatea de unic asociat si administrator.

Din hotararea adunarii generale nu rezulta daca noii asociati au luat cunostinta de situatia financiara a societatii, in special debitul fiscal pasivul societatii inainte de dobandirea calitatii de asociat si administrator la S. M. S. S., astfel incat, in eventualitatea formularii unei cereri de atragere a raspunderii solidare in temeiul art.27 Cod P. F. pentru societatea insolvabila sau in cazul raspunderii in temeiul L. nr. 8. privind procedura insolventei, debitul sa le fie opozabil si sa raspunda pentru modul in care a fost generat si neachitat.

De asemenea, conform comunicarii A. de I. F. M. nr.9016/(...) societatea figureaza in evidentele fiscale cu diferente semnificative astfel:

- societatea declara in sem.1 2011 achizitii de la S. U. C. S. I. in suma totala de 2.508.690 lei cu TVA aferent in suma de 602.086 iar aceasta din urma declara livrari doar in suma de 81.741 lei cu TVA aferent in suma de 19.618 lei, iar de la S. P. S. L. S. din Bucuresti declara achizitii in suma totala de 2.361.983 lei cu TVA aferent in suma de 566.876 lei in conditiile in care acesta nu declara nici o operatiune, depunand decont de tva cu "Z.".

S. M. S. S. a fost cuprinsa in inspectie fiscala generala, intocmindu-se R. de I. F. nr.13.666/(...) si Decizie de impunere nr.2525/(...) constatandu-se obligatia fiscala a societatii catre bugetul de stat in suma de 4.466.444 lei.

Pe perioada controlului fiscal persoana care a asigurat administrarea societatii, precum si conducerea contabilitatii a fost asociatul unic si administrator M. P. V..

Tocmai acesta este prejudiciul cauzat bugetului de stat, respectiv neachitarea obligatiilor fiscale in cuantum de 4.466.444 lei, asociatul unic cesionand partile sociale avand cunostinta ca are datorii catre bugetul de stat, sustragandu-se astfel de la plata acestora.

De asemenea societatea si-a schimbat sediul social la B. M., fara a depune la noul organ fiscal de arondare D. 050, ca sa poata fi transferat si dosarul fiscal pentru aplicarea prevederilor O.G nr.92/2003, iar ulterior si-a schimbat sediul din nou in V. de Sus, numind un administrator din Vatra Dornei?!

D. G. a F. P. M. a formulat cerere de deschidere a procedurii insolventei impotriva debitoarei S. M. S. S. R. L. B. M., cu arondare fiscala la A. F. P. V. de

Sus, avand in vedere creanta foarte mare in cuantum de 4.466.444 lei, fiind epuizata procedura executarii silite prevazuta de O.G nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala.

Dosarul a fost inregistrat sub nr.(...), cu termen la data de (...).

Rezulta cu claritate motivul asociatului unic si administrator de a ceda partile sociale, avand in vedere sumele uriase pe care le datoreaza bugetului de stat, tinand cont de operatiunile economice efectuate, despre care avea cunostinta, mentionate de A. de I. F. in adresa nr.9016/(...), depusa la dosarul de fond. C. ca cesiunea s-a facut cu rea-credinta cu intentia asociatului uni si administrator de a se sustrage de la plata obligatiilor catre bugetul general consolidat al statului.

Cererea de opozitie se intemeiaza pe raspunderea civila delictuala a unicului asociat grefata pe calitatea de unic administrator al firmei.

Potrivit art. 19611 alin.1 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, "In cazul societatilor cu raspundere limitata cu asociat unic, acesta va exercita atributiile adunarii generale a asociatilor societatii." Totodata societatea a fost administrata de unicul asociat numit prin actul constitutiv.

Dintre obligatiile principale prevazute de art. 194 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale adunarea generala a asociatilor, in acest caz asociatul unic are obligatia de a da descarcare de activitate administratorului si sa decida urmarirea administratorului pentru daunele pricinuite societatii.

Rezulta ca, prin retragerea din societate, vechiul asociat si-a dat implicit si descarcare de activitate pentru activitatea desfasurata ca administrator si care a generat o pierdere patrimoniala - pasivul societatii reprezentand debite fiscale in cuantum de 4.466.444 lei lei -fara a urmari pe administrator pentru dauna pricinuita societatii. Suma de 4.466.444 lei reprezinta creante fiscale certe, lichide si exigibile, neachitata la data retragerii din calitate de asociat, conform evidentei. Potrivit art. 224 - 225 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale asociatul care se retrage ramane obligat fata de terti pentru operatiunile facute de societate pana in ziua retragerii sale.

Apreciază ca, aceasta atitudine pasiva fata de situatia financiara a societatii, pe care in calitate de organ de conducere, de deliberare si decizional a aprobat-o implicit neatragand raspunderea administratorului pentru dauna produsa societatii, si nici nu a mentionat in hotararea adunarii generale a asociati lor modul in care noul asociat si respectiv administrator a luat cunostinta de existenta acestui pasiv si daca intelege sa si-I insuseasca ca reprezentant legal al societatii, organul fiscal este prejudiciat prin imposibilitateaatragerii raspunderii noului asociat si. administrator pentru neplata creantelor fiscale din perspectiva Codului de P. F. sau a L. nr. 8. privind procedura insolventei. Libertatea de asociere in vederea constituirii unei societati comerciale este corelativa obligatiei de a raspunde pentru pasivul societatii ca urmare a neindeplinirii atributiilor prevazute de lege pentru exercitarea obligatiilor adunarii generale a asociatilor, in acest caz fiind indeplinite de asociatul unic. Totodata societatea comerciala cu raspundere limitata are un caracter intuituu personae in ce priveste asociatii care formeaza vointa societara, astfel incat subrogarea noului asociat in vointa societara afectata constituirii societatii de vechiul asociat sa fie deplina cu privire la intregul patrimoniu cu elementele sale de activ si pasiv.

Solicitarea recurentei de a obliga asociatul care ISI cesioneaza partile sociale - la plata debitului fiscal ca urmare a stabilirii raspunderii civile se intemeiaza si pe dispozitiile art.25 alin.(2) din O.G. nr. 92 / 2003 privind Codul de P. F.

Fiind intrunite conditiile raspunderii civile delictuale referitoare la prejudiciu, fapta ilicita, raport de cauzalitate si vinovatie solicită instanței de recurs sa admita recursul formulat si cererea de opozitie, obligand pe asociatul unic M. V. la plata sumei de 4.466.444 lei reprezentand creante fiscale, precum si majorarile si penalitatile de intarziere aferente calculate pana la plata integrala a debitului conform O.G. nr.92/2003, privind Codul de procedura fiscala.

În probațiune s-au anexat, in copie actele de verificare, R. de I. F. nr.13.666/(...) si Decizie de impunere nr.2525/(...), cerere deschidere procedura insolventa.

In drept s-au invocat prevederile art.304 pct.9, art.3041 Cod procedura civila, art. 191 - 202, art. 224 - 226 din Legea nr. 31/1990, art. 998 - 999 Cod Civil, O.U.G. nr. 5., O.G nr.92/2003.

Analizând recursul declarat în raport de actele dosarului cuprevederile art.304 C.pr.civ. și cu dispozițiile legale incidente Curteareține că acesta nu este întemeiat.

În acest sens se reține că Legea nr.31/1990 prin dispozițiile sale prevede că

: „creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârea asociaților privitoare la transmiterea părților sociale pot formula o cerere de opoziție prin care să solicite instanței să oblige după caz societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzei precum și dacă este cazul atragerea răspunderii civile a asociatului care intenționează să își cedeze părțile sociale.

Cu alte cuvinte prin opoziție se conferă posibilitatea creditorului de a recupera prejudiciul. În cauză așa cum corect a reținut prima instanță nu se dovedește că prin hotărâre recurenta ar fi prejudiciată. Executarea eventualelor creanțe se poate face împotriva societății respectiv a patrimoniului în contextul în care transmiterea se face atât cu drepturile cât și obligațiile sociale. Actele nu relevă că societatea nu ar avea bunuri în patrimoniu în măsură să fie executate sau că ar fi fost făcute demersuri pentru executarea eventualelor debite și nu a fost posibilă executarea.

Prin urmare raportat la acte reținerile primei instanțe nu pot fi considerate greșite.

Greșite nu sunt nici celelalte rețineri ale instanței deoarece în condițiile întelegerii intervenite între părți la data adoptarii hotararii privitoare la transmiterea părților sociale nu se poate reține că nu s-a făcut cunoscute eventualele drepturi și obligații sociale ale societății și respectiv a se prezuma că cel ce preia părțile sociale ar refuza achitarea datoriilor.

De altfel, se constată că împotriva intimatei SC M. S. S. a fost deschisă procedura generală a insolvenței tocmai la cererea recurentei din prezenta cauză,procedura concursuală consacrată prin L. permițând valorificarea creanțelor bugetare într-o anumită ordine de prioritate iar practicianul în insolvență sau comitetul creditorilor, în anumite situații expres prevăzute, având posibilitatea de a solicita inclusiv antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului, de fapt sau de drept, pentru acoperirea pasivului societății.

Prin urmare constatând că nu sunt motive întemeiate în baza art.312

C.pr.civ. Curtea urmează a da o soluție de respingere a recursului declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE

Respinge recursul declarat de D. G. A F. P. A J. M. împotriva sentinței civile nr. 492 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 5 sept 2012.

Red.M.H./dact.L.C.C.

2 ex./(...) Jud.fond: A. S.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 6351/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii