Decizia comercială nr. 1459/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR.1459/2012

Ședința din data de 27 februarie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. S.

JUDECĂTOR: C. P. JUDECĂTOR: A. M. C. GREFIER: L. F.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC T. M. S. S. împotriva sentinței comerciale nr.4494 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Comercial C., în contradictoriu cu intimații OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI R. DE O. R. C. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ și D. G. A F. P. A J. C., având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat avocat A. V. G. pentru recurentă, lipsă fiind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită, lipsa de procedură cu recurenta se acoperă prin prezența reprezentantului ales.

Recursul promovat nu este legal timbrat, lipsind taxa judiciară de timbru în cuantum de 23,5 lei și timbru judiciar de 0,45 lei.

S-a făcut cauzei, după care reprezentanta recurentei depune la dosarul cauzei dovada ce atestă achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 23,5 lei și timbru judiciar de 0,5 lei.

C.ea constată că recursul promovat este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 23,5 lei și timbru judiciar de 0,5 lei și verificând, din oficiu, competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2., constată că este legal investită raportat la dispozițiile art. 3 pct.3 C.pr.civ.

Reprezentanta recurentei depune la dosarul cauzei copia sentinței civile nr. 5845/(...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui Comercial C. prin care s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoarea SC T. M. S. S. și a fost numit administrator judiciar C. M. M. Mia, precum și o împuternicire dată d-nei avocat A. V. G. de către administratorul judiciar al debitoarei SC T. M. S. S. - C. M. M. Mia să reprezinte societatea în vederea susținerii recursului.

Nemaiavând de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, reprezentanta recurentei solicită cuvântul pe fond.

C.ea, în urma deliberării, constată că nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.

În susținere se arată că societatea recurentă a fost dizolvată de două ori iar la data de (...) prin sentința civilă nr. 5. pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui

Comercial C. s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței.

Prima sentință de dizolvare a societății recurentei a fost atacată cu recurs la C.ea de A. C., care a admis recursul și a respins cererea de dizolvare a societății iar ulterior, administratorul judiciar a adus la cunoștință recurentei de existența celei de a doua sentință de dizolvare a societății și în urma demersurilor întreprinse, recurenta a formulat recurs, motivul care a dus la dizolvarea societății fiind acoperit, întrucât au fost depuse situațiile financiare aferente anului 2007.

Totodată, se arată că se impune admiterea recursului întrucât societatea recurentă și-a manifestat intenția de reorganizare.

C U R T E A

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 4494 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Comercial C. a fost admisă cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B. reprezentat prin O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj în contradictoriu cu pârâta SC T. M. S. S., iar pe cale de consecință, a fost dispusă dizolvarea SC T. M. S. S., în temeiul disp. art. 237 alin. 1 lit. b din L. nr. 31/1990 republicată și modificată.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că în cauză sunt incidente prev. art. 237 alin. 1 lit. b din legea nr. 31/1990 republicată întrucât societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anule ce trebuiau depuse la O. R. C.

Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâta SC T. M. S. S., solicitând admiterea, casarea sentinței, respingerea cererii.

În motivare, se susține că a depus actele impuse de lege la autoritățile competente.

Examinând recursul declarat în raport cu probele administrate, cu prevederile art.3041C.pr.civ. și cu dispozițiile legale incidente, C.ea reține că acesta este întemeiat.

Astfel, art.237 alin.1 din L. nr.31/1990 prevede că la cererea oricărei persoane interesate precum și a O.ui N. al R. C., tribunalul va putea pronunța dizolvarea în cazurile în care: b) societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului.

Din norma enunțată rezultă că legea recunoaște legitimare procesuală activă O.ui R. C. de a sesiza tribunalul cu acțiune în pronunțarea dizolvării în temeiul prevederilor lit.b, precum și oricărei persoane interesate, dizolvarea judiciară fiind facultativă atât pentru partea care are dreptul să o ceară, cât și pentru instanță care apreciază dacă dizolvarea, ca sancțiune a societății, este oportună sau nu.

În cazul în care din probe rezultă că activitatea societății nu a încetat și că dizolvarea cu titlu de sancțiune a acesteia nu se impune pentru asigurarea continuării activității comerciale, că o manifestare a voinței societare nu lipsește, cererea întemeiată pe art.237 lit.b din L. nr.31/1990 republicată poate fi respinsă.

În speță, însă, există o situație particulară determinată de faptul că, între timp, la data de (...), s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței societății, împrejurare față de care, în temeiul art.312 C.proc.civ., instanța va admite recursul și va modifica hotărârea atacată în sensul respingerii cererii formulate de O. R. C. C. pentru dizolvarea societății.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de pârâta SC T. M. S. S. împotriva sentinței comerciale nr.4494 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Comercial C., pe care o modifică în sensul că respinge cererea de dizolvare formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B. prin O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj.

Dispune radierea mențiunilor din Registrul C. efectuate în baza sentinței recurate.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER M. S. C. P. A. M. C. L. F.

Red. C.P./Dact. GC

2 ex/(...)

Jud. primă instanță: I. Păcurar

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 1459/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii