Decizia comercială nr. 96/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 96/2012
Ședința publică de la 06 S. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE R.-R. D.
Judecător L. U.
G. M. T.
S-au luat în examinare apelurile formulate de reclamanții S. R. M. și S. C., precum și de către pârâta SC F. DE D. A E. E. "E. D. T. N. SA, S. B. M., având ca obiect obligatia de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâta apelantă, consilier juridic A. V., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că apelurile sunt timbrate și ambii apelanți au depus întâmpinări la dosar. Curtea comunică un exemplar de pe întâmpinarea reclamanților apelanți cu reprezentanta pârâtei apelantă. Aceasta arată că nu solicită termen.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reprezentanta pârâtei apelantă solicită admiterea apelului propriu, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea taxelor judiciare de timbru achitate.
Cât privește apelul reclamanților, solicită respingerea acestuia ca nefondat și neîntemeiat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă 7020 din (...) pronunțată în dosarul (...) al T. M. s-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanții S. R. M. și S. C. în contradictoriu cu pârâta SC F. E. D. T. N. SA S. M. și s-a obligat pârâta la demontarea cablului electric pozat pe imobilul casei de locuit a reclamanților situat în locatatea T. M. str.2 nr.9 jud.M.. De asemenea s-a respins petitul privind mutarea respectivului cablu și a fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 758,30 Ron cheltuieli judiciare.
Tribunalul Maramureș a menționat că pârâta nu a putut face dovada unei documentații tehnice din care să reiasă că acest cablu electric de joasă tensiune a fost amplasat cu respectarea condițiilor de siguranță reieșind că avizul necesar amplasării nu există. Instalația electrică a cărui demontare se cere produce descărcări electrice pe timp de furtună, existând pericolul producerii unor accidente sau incendii, fiind incidente dispozițiile art.2 din C., respectiv dreptul la viață. Ca atare, fiind făcută proba existenței unui pericol față de viața, integritatea și bunurilor reclamanților, pârâta a fost obligată la înlăturarea cablului electric. În ceea ce privește petitul de mutare a acestui cablu, s-aapreciat că pârâta este singura în măsură să stabilească soluția tehnică care o va adopta.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat apel de către reclamanții S. R. M. și
S. C. solicitându-se modificarea sentinței în sensul obligării pârâtei la îndepărtarea cablului de pe proprietatea reclamanților aflat la 4-5 m înălțime de pe toată lungimea proprietății pe care o traversează cu cheltuieli de judecată.
Se susține că soluția instanței de fond este criticabilă întrucât pârâta nu a făcut dovada înscrierii în cartea funciară a vreunui drept de proprietate sau de folosință și nici a unui drept de servitute și cum reclamanții doresc să construiască atât pe atât terasă peste care trece cablul și în înălțime, această extindere a construcției nu este posibilă deoarece poziția acestui cablu o împiedică. Prin urmare, reclamanții nu doresc ca imobilul pe care îl au în proprietate să fie stâlpul pârâtei, astfel că este încălcat și dreptul lor de proprietate în sensul art.1 Procolul I din C..
SC F. E. D. T. N. SA S. M. a declarat apel împotriva sentinței civile 7. a T. M. solicitând modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Instanța de fond susține pârâta a stabilit în mod greșit situația de fapt fără a face aplicarea legii incidente respectiv art.41 alin.7 din Legea 13/2007, nu s-a pronunțat cu privire la cererea reconvențională, a interpretat greșit probele administrate ci a apreciat că acest cablu electric ar reprezenta un pericol față de viața, integritatea și bunurile reclamanților, fără a solicita părerea unui expert.
Se susține că cablul electric la a cărui demontare a fost obligată, este un cablu electric de joasă tensiune, torsadat și izolat și nu reprezintă un pericol pentru casa și familia reclamanților. A. cablu face parte din linia aeriană electrică de joasă tensiune construită în anul 1973, iar cablul este pozat pe consola încastrată în peretele casei în cursul anului 2007-2008, soluție tehnică stabilită de comun acord cu proprietarul imobilului de la acea dată. Cablul electric a fost montat cu respectarea normelor tehnice și de siguranță prin el fiind alimentați un număr mare de consumatori cu energie electrică, iar prin demontarea acestuia, aceștia sunt privați de serviciul de utilitate publică. La data dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului de către reclamanți au fost preluate toate drepturile și obligațiile anterior constituite, iar dreptul era afectat de dreptul de uz și servitute cu titlu gratuit dobândit în conformitate cu art.16 din Legea
13/2007 a energiei electrice. Pârâta arată nu se opune eliberării amplasamentului prin demontarea și montarea cablului electric, însă potrivit art.41 alin.7 din Legea 13/2007, cheltuielile necesare acestei mutări cad în sarcina celui care generează modificarea în acest sens fiind și cererea reconvențională.
Intimații S. R. M. și S. C. au depus întâmpinare solicitând respingerea apelului reiterând argumentele expuse în apel, respectiv inexistența documentației, lipsa înscrierii în cartea funciară a dreptului de servitute, pericolul pe care îl are amplasarea acestui cablu, lipsa unui aviz tehnic aferent, mențiunea dată de vânzător în contractul de vânzare-cumpărare unde arată că amplasarea cablului nu are ca efect transmiterea unei obligații, precum și faptul că reclamanții intimați sunt în imposibilitate să își extindă construcția datorită traversării imobilului proprietatea lor de către acest cablu electric de joasă tensiune.
SC F. E. D. T. N. SA S. M. a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului declarat de reclamanți, menționând că drepturile de uz și servitute ce au ca uz autoritatea publică, se exercită pe toată durata existenței capacității energetice și nu este necesară înscrierea acestor drepturi în cartea funciară. Pe de altă parte, acest cablu a fost montat în această soluție tehnică la solicitarea șicu acceptul foștilor proprietari, care au obținut autorizația de construire 1. fără a solicita aviz de amplasament de la subscrisă. În condițiile în care reclamanții se obligă să suporte cheltuielile necesare acestei mutări, pârâta arată că este de acord cu eliberarea amplasamentului prin demontarea și mutarea cablului electric.
Asupra apelurilor, Curtea va reține următoarele:
Cablul electric de joasă tensiune care traversează imobilul reclamanților face parte din ansamblul liniei electrice aeriene de joasă tensiune construită în anul 1973. În urma emiterii autorizației de construire nr.107/(...) de către P. comunei T. M. au fost construite 4 locuințe înșiruite de către T. N. cu regim de înălțime parter + mansardă, care au fost construite în apropierea liniei electrice de joasă tensiune astfel că s-a ajuns la soluția tehnică prin care cablul electric a fost amplasat pe o consolă aflată actualmente pe casa reclamanților cu acordul proprietarului de atunci T. N. de la care reclamanții au cumpărat acest imobil. Această situație rezultă din fișa mijlocului fix precum și din memoriul tehnic aflat la dosar și din avizul tehnic de racordare a micilor consumatori anexă la contractul de furnizare a energiei electrice.
Reclamanții S. R. M. și S. C. au cumpărat imobilul situat în loc.T. M. str.2, nr.9 de la constructorul acestor imobile T. N. și acesta a declarat că pe imobil se află legată o traversare a unor cabluri electrice de medie tensiune, traversare care însă nu împiedică sub nicio formă folosirea imobilului sau nu determină nicio obligație prezentă sau viitoare față de SC E. SA, mențiune specificată în contract. Această stipulație nu este în măsură să înlăture obligația legală prevăzută în art.16 din Legea 13/2007 care stabilește că asupra terenurilor și bunurilor proprietate publică sau privată a unor persoane fizice și juridice și asupra activităților desfășurate de aceștia în vecinătatea capacităților energetice, titularii autorizațiilor de înființare și titularii licenței de distribuție beneficiază de dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare realizării sau retehnologizării capacității nergetice,dreptul de uz pentru funcționarii normale a capacității, de servitutea de trecere subterană, de suprafață sau aeriană, precum și de dreptul de a obține restrângerea sau încetarea activităților care ar putea putea pune în pericol persoane și bunuri și a dreptului de acces la utilitățile publice.
Prin urmare, Curtea va considera că stipulația contractuală nu are nicio eficacitate juridică în condițiile în care prin lege se stabilesc sarcini pe imobilul afectat de traversarea cablului electric, sarcini care existau deja la momentul cumpărării imobilului și care au fost preluate de reclamanți odată cu dobândirea proprietății asupra imobilului.
De altfel, lipsa înscrierii unei servituți sau a dreptului de uz în cartea funciară nu are nicio relevanță pentru că dreptul de uz sau de servitute este prevăzut de lege și poate fi exercitat de către titular fără înscrierea acesteia în cartea funciară.
Cât privește punerea în pericol a vieții, sănătății sau a bunurilor reclamanților, Curtea va aprecia că acest pericol nu a fost dovedit atât timp cât nu s-a demonstrat încălcarea normelor tehnice și de siguranță cuprinse în reglementările tehnice, respectiv normativul pentru proiectarea și executarea liniilor electrice aeriene de joasă tensiune, iar existența consolei în locul stâlpului de susținere a liniei electrice a fost datorată tocmai solicitării proprietarului imobilului de la acel moment pentru a putea edifica construcțiile existente astăzi. Oricum, reclamanții nu au formulat reclamații privitor la funcționarea deficitară a liniei electrice care dacă existau puteau fi remediate de către pârâtă care are obligația de a respecta siguranța persoanelor și a bunurilor acestora, astfel că nu poate fi vorba de încălcarea prevederilor art.2 din C..
Referitor la încălcarea art.1 din Protocolul I la C. privitor la dreptul de proprietate, Curtea va aprecia că acest articol nu este încălcat pentru că prevederile legale și anume art.41 alin.7 din Legea 13/2007 dau posibilitatea demontării și mutării acestui cablu la cererea reclamanților dar cheltuielile pentru modificarea instalațiilor de distribuție a energiei electrice sunt suportate de cel care a generat modificarea potrivit acestor dispoziții.
Prin urmare, în conformitate cu art.296 C.proc.civ., Curtea va admite apelul declarat de pârâta SC F. E. D. T. N. SA S. M., va schimba în totalitate sentința civilă atacată în sensul că, va respinge acțiunea principală în întregime ca nefondată și având în vedere această soluție, va respinge acțiunea reconvențională ca rămasă fără obiect și va respinge apelul declarat de reclamanții S. R. M. și S. C.
În conformitate cu prevederile art.274 C.proc.civ., va obliga reclamanții la plata cheltuielilor de judecată în apel față de pârâta apelantă în sumă de 4,3 lei.
PENTRU A.E MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de pârâta SC F. E. D. T. N. SA S. M. împotriva sentinței civile nr.7020 din (...) pronunțată în dosarul (...) al T. M. și în consecință: schimbă în totalitate sentința civilă atacată în sensul că, respinge acțiunea principală în întregime ca nefondată și respinge acțiunea reconvențională ca rămasă fără obiect.
Respinge apelul declarat de reclamanții S. R. M. și S. C. împotriva aceleiași sentințe.
Obligă reclamanții S. R. M. și S. C. la plata cheltuielilor de judecată în apel față de pârâta apelantă în sumă de 4,3 lei.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 6 septembrie 2012.
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
G.
R. R. D.
L. U.
M. T.
5 ex. - (...)
← Decizia comercială nr. 1459/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 2774/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|