Decizia comercială nr. 158/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A C., DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
D. C. Nr. 158/2012
Ședința de la 09 N. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE G.-A. N.
Judecător M. B.
Grefier A. B.
S-au luat în examinare - în vederea pronunțării - apelurile declarate de către reclamanta C. E. și de către pârâta SC G. C. S. prin administrator A. E. împotriva S. civile nr. 2. a T. S. C., privind și pe A. E., intimat S. M., apelant, având ca obiect pretenții .
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 19 octombrie 2012, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.
C.EA
Prin sentința civilă nr. 2546 din (...) pronunțată de T. S. C. în dosar nr. (...) s-a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta C. E. împotriva pârâtei SC G. C. SRL și în consecință:
A fost obligată pârâta să-i achite reclamantei suma de 20.000 lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciul agrement cauzat în perioada (...) -(...).
S-a respins cererea formulată de reclamantă împotriva pârâtelor A. E. și S. M., ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâte.
A fost obligată pârâta SC G. C. SRL sa-i achite reclamantei C. E. cheltuieli de judecată parțiale în cuantum de 1.316 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția nelegalei timbrări a cererii deduse judecății și cea a inadmisibilității formulării cererii pe motivul nerespectării prevederilor art. 720 indice 1, invocate de pârâte au fost respinse de instanță ca nefondate în ședința publică din (...) iar excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor A. E. și S. M. a fost unită cu fondul în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 2 C. pr. civ.
Analizând cererea formulată de reclamanta, cu luarea în considerare a poziției procesuale exprimate de pârâte prin întâmpinarea depusă la dosar,
ținând cont de probele administrate în cauză constând în declarații de martori, interogatoriu, înscrisuri instanța a constatat următoarele:
Conform dispozițiilor art. 998 C.civ. orice faptă a omului ce cauzează altuia un prejudiciu obligă pe cel din a cărui greșeală s-a cauzat, a-l repara, dispozițiile art. 999 C.civ. statuând asupra faptului că omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a fost cauzat prin fapta sa, ci și de acela ce a fost cauzat prin neglijența sau imprudența sa.
Din prevederile legale menționate rezultă faptul că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ o serie de condiții, și anume: existența prejudiciului; existența unei fapte ilicite, practica judiciară și literatura de specialitate fiind unanime în a considera că numai o faptă ilicităpoate să atragă după sine răspunderea civilă delictuală; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției, a culpei celui care a cauza prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
Reclamanta le-a chemat în judecată pe pârâte invocând dispozițiile legale sus invocate, susținând că acestea i-au cauzat un prejudiciu nepatrimonial prin fapta lor de a desfășura o activitate industrială, producătoare de zgomote și vibrații, la o distanță de aproximativ 0,5 metrii de locuința proprietate, fapta ilicită fiind costată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
S-a susținut, totodată, că fapta ilicită a fost constatată printr-o serie de măsurători efectuate de instituțiile abilitate și că pârâtele S. M. și A. E., în calitate de asociate și administrator (A. E.) ai persoanei juridice, exercitând activitatea de conducere a societății comerciale, i-au cauzat un prejudiciu moral produs vreme de patru ani, împiedicând-o pe reclamantă să se bucure de liniște și să se odihnească în locuința familiei sale.
Reclamanta, invocând răspunderea civilă delictuală, este obligată să facă dovada îndeplinirii condițiilor generale ale răspunderii, în condițiile reglementate de dispozițiile art. 998 și 999 C.civ.
Instanța a considerat că, în ceea ce privește fapta ilicită, a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, prin decizia civilă nr. 97/(...) a C. de A. C., pronunțată in dosarul nr. (...) al T. Comercial C., fiind admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 927/(...) și schimbată în tot hotărârea primei instanțe în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamantă împotriva pârâtei SC G. C. SRL și obligării acesteia să înceteze activitatea prejudiciabilă descrisă de codul C. 222 la sediul din C.-N., A. B., nr.3.
Dispozițiile deciziei civile sus enunțate se bucură de putere de lege, reclamanta obținând o hotărâre judecătorească opozabilă pârâtei SC G. C. SRL în baza căreia s-a dispus în sarcina acesteia încetarea activității ilicite derulate la sediul său. Drept urmare, instanța a avut în vedere că, pârâta a desfășurat o activitate ilicită și sub acest aspect a considerat că reclamanta nu este obligată să dovedească ilicitul civil.
În ceea ce privește existența prejudiciului ca și condiție generală pentru angajarea răspunderii civile delictuale, instanța a reținut faptul că nu poate exista o astfel de răspundere dacă nu s-a produs o pagubă, o daună.
Prejudiciul, ca element esențial al răspunderii delictuale, constă în rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșită de o altă persoană pentru care aceasta este chemată să răspundă.
Despăgubirea care se acordă în cazul răspunderii civile delictuale este întotdeauna patrimonială, fie că această despăgubire constă într-o reparare în natură a pagubei suferite, fie că ea constă în echivalentul bănesc al acestei pagube.
În situația în care prejudiciul nu este susceptibil de evaluare bănească el este un prejudiciu moral, nepatrimonial.
Problema reparării bănești a prejudiciilor morale a constituit una dintre problemele controversate chiar în sistemele de drept ale statelor care au admis în mod constant plata de despăgubiri bănești pentru asemenea prejudicii.
Practica judecătorească a considerat necesar a fi acoperit și prejudiciul fără caracter patrimonial, consecință a unor vătămări aduse sănătății ori integrității corporale a unei persoane, care lipsesc persoana în cauză de posibilitatea deplină de a participa la viața socială și de a se bucura efectiv și direct de binefacerile și oportunitățile oferite de mediul familial. Prin aceste despăgubiri s-a încercat atenuarea suferințelor și pierderilor ocazionate pentru ca cel vătămat să fie în măsură să îsi creeze o ambianță plăcută în interiorul căminului său, prin care săînlocuiască cel puțin în parte acele latitudini pe care omul deplin sănătos le are și de care a fost lipsită victima prin fapta ilicită suferită.
Acest prejudiciu care se află la limita dintre prejudiciu patrimonial și moral, a fost denumit de unii autori „prejudiciu de agrement, constând în pierderea posibilităților de îmbogățire spirituală, divertisment și destindere";. Despăgubirea ce se acordă în acest caz, pentru acest tip de prejudiciu, nu ar fi, așadar, un preț al durerii - pretium doloris - ci ar avea scopul de a alina, prin echivalent bănesc, condițiile de viață alterate ale victimei.
Înțelesul noțiunii „prejudiciu de agrement"; a evoluat în timp de la un sens restrâns la o accepțiune mai largă a termenului, în țările din CE.
Strict definit, prejudiciul de agrement reprezintă imposibilitatea desfășurării anumitor activități culturale, sportive sau artistice. Astfel înțeles, prejudiciul de agrement nu este o privare generală de plăcerile vieții. Dimpotrivă, acest tip de daună reprezintă imposibilitatea victimei de a practica anumite activități de natură culturală sau de petrecere a timpului liber. Rezoluția nr. 75-7 a CE recomandă indemnizarea atingerilor corporale concretizate în neplăceri, cum sunt durerile fizice, insomniile, sentimentele de inferioritate, privarea de posibilitatea de a desfășura anumite activități recreative.
Noua concepție, inspirată din dreptul comunitar, este mai largă. Pe de o parte, este suficient ca pierderea de agrement să fie parțială; pe de altă parte, nu se cere ca aceasta să se raporteze la activități caracterizate, fiind suficient să privească modalități normale de petrecere a timpului. Drept urmare, victima va fi indemnizată și pentru că viața sa devine mai puțin agreabilă.
În realitate, prejudiciul agrement trebuie înțeles în accepțiunea sa largă, ca având o dublă natură. Aspectul obiectiv concretizat în tulburări fiziologice care provoacă neplăceri în viața curentă, reprezintă de fapt prejudiciul fiziologic. Acest tip de prejudiciu se află înglobat în prejudiciul agrement care trebuie înțeles în sens larg. A. întrucât victima conștientizează diferit starea în care se află, privațiunile și restrângerile pe care acest tip de prejudiciu i le provoacă. A. percepție, diferită de la un individ la altul, este expresia naturii subiective a prejudiciului de agrement.
În ceea ce privește vătămările, se pot concretiza în leziuni organice, tulburări de ordin funcțional ori alte afecțiuni fizice. Z., de exemplu, poate genera un prejudiciu de agrement, fără a cauza o vătămare corporală imediată și vizibilă. E. cunoscut faptul că agresiunile sonore repetate sau de intensitate puternică sunt cauza unor afecțiuni auditive (slăbirea auzului, surditate) sau cardiovasculare. Ele pot provoca perturbarea sistemului endocrin, angoase, tulburări de comportament. Z. creează neplăceri care, într-o gradare nuanțată, pot îmbrăca forme diverse, ajungând până la afecțiuni fizice sau tulburări funcționale grave.
Sub aspect obiectiv, prejudiciul agrement se caracterizează prin vătămări aduse sănătății sau integrității corporale, implicând, din punct de vedere subiectiv, suferințe fizice și psihice.
Reclamanta a invocat cauzarea de către pârâte a unui astfel de prejudiciu, susținând că zgomotul și vibrațiile produse de activitatea de tipografie desfășurată de pârâta SC G. C. SRL depășesc limitele maxime prevăzute de art. 4 și 17 din OMS nr. 5..
Prin decizia C. de A. C., la care s-a făcut referire mai sus, instanța de apel a reținut faptul că valorile de zgomot înregistrate în imobilul proprietate al reclamantei la data de (...) depășeau limitele admise de normele de igienă privind mediul de viață al populației aprobate prin ordinul menționat. Drept urmare, instanța a reținut faptul că activitatea desfășurată de persoana juridică la sediul social din C.-N., aleea B., nr. 3, în imobilul proprietatea pârâtei S. M., situat la odistanță mai mică de 0,5 m de imobilul edificat de reclamantă, producea zgomote și vibrații, încălcând normele de igienă, activitatea având un caracter ilicit.
M. audiați în cauză, propuși de reclamantă, G. I. și Ș. R. M. (filele 42-43) au declarat că în cadrul unor vizite efectuate la domiciliul reclamantei, vizite în cadrul cărora au rămas uneori și peste noapte în imobilul situat pe str. B., nr. 1, au auzit un zgomot ce provenea de la imobilul vecin, perceptibil atât noaptea cât și ziua, asemănător unei bătăi de ciocan, având intensități diferite. Z. era deranjant și perceptibil atât ziua cât și noaptea, fiind mai puternic în camerele aflate în vecinătatea imobilului în care pârâta SC G. C. SRL își desfășura activitatea. Z. se auzea în toate camerele imobilului, martorul Ș. R. M. declarând că a recunoscut acest zgomot și l-a asociat cu zgomotul făcut de o mașină rotativă, utilizată în activitatea de tipografiere. I. zgomotului s-a datorat faptului că martorul și-a desfășurat activitatea la combinatul de celuloză și hârtie din Dej. În ceea ce o privește pe reclamantă, din declarațiile martorilor, instanța a reținut că era foarte deranjată de zgomotele efectuate de activitatea desfășurată în imobilul vecin și că liniștea întregii familii era perturbată, în condițiile în care soțul reclamantei avea diabet iar fiica sa, studentă fiind, a fost deranjată de aceleași zgomote în cadrul activitații de studiu, pregătirea examenelor necesitând un efort suplimentar. Martorul G. I. a arătat că problema legată de zgomotul produs în imobilul vecin locuinței reclamantei era cea mai mare problemă pe care o aveau soții C. M. au mai arătat că reclamanta a fost spitalizată, domnul G. I. susținând că internarea nu s-a datorat zgomotelor în exclusivitate, însă acestea au contribuit la afectarea stării de sănătate a reclamantei, în timp ce celălalt martor a declarat că reclamanta a fost spitalizată o dată sau de două ori din cauza acestor zgomote ce s-au perpetuat în timp aproape cinci ani.
Din cuprinsul acestor declarații, instanța a reținut faptul că reclamanta a făcut dovada unui prejudiciu agrement în ceea ce o privește, datorat activității ilicite desfășurate de pârâta SC G. C. SRL, în întreaga perioadă cuprinsă între data de (...) și (...), perioadă pe parcursul căreia s-a solicitat obligarea pârâtelor la despăgubiri. A fost dovedită atât existența faptei ilicite stabilită de altfel prin decizia nr. 97/(...) a C. de A. C., pronunțată în dosarul nr. (...), cât și existența prejudiciului și existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
În ceea ce privește culpa sau vinovăția celui ce a cauzat prejudiciul, instanța a considerat că aceasta aparține persoanei juridice a cărei activitate era reglementată de codul C. 2222 activitate a cărei încetare a fost dispusă de instanța de apel.
Deși pârâta a susținut că obligația de a înceta activitatea prejudiciabilă s-a născut abia după împlinirea termenului de 15 zile de la comunicarea deciziei civile nr. 9. și că fiind vorba de obligația de a nu face punerea în întârziere a pârâtei se impunea a se face printr-o notificare comunicată de tribunal după pronunțarea deciziei instanța a apreciat că aceste susțineri se impun a fi înlăturate ca neîntemeiate.
A. întrucât, pârâta SC G. C. SRL a fost notificată de reclamantă prin intermediul executorilor judecătorești S. A. și O. prin adresa nr. 46/(...), în condițiile reglementate de dispozițiile art. 1081 C.Civ în vederea încetării activității prejudiciabile, anterior formulării cererii în instanța prin care s-a solicitat încetarea activității ilicite (fila 26-27).
În condițiile în care C.ea de A. C. a considerat că activitatea prestată de persoana juridică este ilicită și a dispus încetarea acestei activități, nu se poate reține că doar după împlinirea termenului de recurs, de la comunicarea deciziei, s-ar fi născut în sarcina pârâtei obligația de a nu face, atâta timp cât tocmai desfășurarea aceleiași activități ilicite a determinat-o pe instanță să pronunțe hotărârea de încetare a activității.
De altfel, susținerile pârâtei conform cărora cu mult înainte de pronunțarea hotărârii judecătorești ar fi încetat activitatea prejudiciabilă, realizând această activitate în alte două sedii închiriate de la SC A. UNA SRL, începând cu data de (...) și de la SC S. L. SA nu au fost dovedite, înscrisul intitulat act adițional depus la dosar la fila 45 dovedind doar faptul că a fost prelungit un contract de închiriere încheiat de SC G. C. SRL cu un an începând cu (...) și până la (...), fără însă a fi demonstrat că în spațiul respectiv se desfășura activitatea de tipografiere a pârâtei.
În ceea ce privește contractul de închiriere încheiat de pârâta SC G. C. SRL cu SC S. L. SA, depus în copie la dosar la fila 46, instanța a reținut faptul că, abia de la data de (...) s-a încheiat un contract în baza căruia pârâta, ca locator, prelua un imobil situat în C.-N., str. Luncii, nr. 19 în folosință pentru a-și desfășura activitatea de producție. De altfel, contractul intra în vigoare de la data de (...), data până la care reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata prejudiciului.
Faptul că pârâta nu și-a întrerupt activitatea de tipografie pe perioada în care reclamanții au solicitat plata despăgubirilor, rezultă de altfel și din adresa pe care pârâta SC G. C. SRL i-a comunicat-o S. A. și O. sub numărul 887/10/(...), din cuprinsul căreia reiese că pârâta nu era dispusă să se conformeze dispozițiilor menționate în titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 9. într-un termen de 10 zile, susținând că îi este practic imposibil să se conformeze acestei dispoziții într-un termen atât de scurt. A. deoarece în imobilul situat în C.-N., str. B., nr.3, la acea dată, (...) își desfășura activitatea pârâta SC G. C. SRL, având un număr de șapte angajați și un număr de șase utilaje. Din cuprinsul aceleiași adrese rezultă că deplasarea utilajelor era o operațiune complicată ce necesita timp și că societatea avea la acea dată mai multe contracte în derulare ce se impuneau a fi executate.
Din cuprinsul acestei adrese reiese fără putință de tăgadă, faptul că pârâta desfășura la data de (...) activitatea de tipografiere la sediul său din C.-N., str. B., nr. 3, și nu la o altă locație cum a susținut în întâmpinarea depusă la dosar.
Activitatea desfășurată de pârâtă, interzisă de instanța, s-a derulat chiar și la data de (...), dată la care executorul judecătoresc S. A. și O. s-a prezentat la sediul pârâtei SC G. C. SRL ocazie cu care a constatat că la data respectivă, în spațiu se desfășurau activități de producție descrise de codul C. 2222. Cu acea ocazie, executorul judecătoresc a somat-o pe pârâta A. E., în calitate de administrator statutar al persoanei juridice, să înceteze activitatea și să se conformeze obligațiilor stabilite în titlul executoriu.
Chiar și în condițiile în care martorii propuși de pârâte, B. I. și T. S., ale căror declarații se află la dosar la filele 68-69, au arătat că pârâta A. E. ar fi intenționat să execute o lucrare de antifonare la imobilul aparținând reclamantei pe o lățime de cca. 2 m și înălțime de 6 m, în spatele casei, întrucât cele două imobile aparținând reclamantei și cel în care își desfășura activitatea erau aproape lipite, iar reclamanta a refuzat, instanța consideră că nu poate face abstracție de faptul că activitatea ilicită s-a produs și că a fost constatată cu caracter irevocabil de instanță, continuând până la data de (...), dată la care a intrat în vigoare contractul de închiriere încheiat cu SC S. L. S.
Susținerile martorului T. S., fost angajat al pârâtei SC G. C. SRL, conform cărora zgomotul produs de utilajele aflate în funcțiune în sediul pârâtei nu era perceptibil în imobilul proprietatea reclamantei nu pot fi reținute, fiind în contradicție cu celelalte declarații de martori, chiar și cu declarația martorului B. I. audiat la cererea pârâtelor, care a arătat că necesitatea lucrărilor de antifonare la imobilul reclamantei rezulta din aceea că „dacă zbierai tare în imobilul de pe B. nr. 3 se auzea în casa vecină";.
Pretinsa culpă a reclamantei care a refuzat antifonarea la imobilul proprietate nu poate fi considerată o cauză exoneratoare de răspundere în ceea ce o privește pe pârâtă atâta timp cât fapta ilicită există și obligația pârâtei era de a nu a nu duce atingere, prin activitatea prestată, normelor de igienă și a nu crea disconfort pentru populație.
De altfel, cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei cauzatoare de prejudiciu sunt consimțământul victimei, starea de necesitate, legitima apărare, îndeplinirea unei activități impuse ori permise de lege, exercitarea unui drept subiectiv. În cazul în speță nici una din aceste cauze de exonerare nu pot fi reținute.
Față de aceste considerente, instanța a considerat că reclamanta a făcut dovada că acțiunea formulată îndeplinește cumulativ condițiile de admisibilitate reglementate de dispozițiile art. 989 și art. 999 C.civ., fiind dovedită fapta ilicită săvârșită de persoana juridică, existența prejudiciului agrement, raportul de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită și vinovăția chiar și sub forma culpei sau neglijenței deoarece autorul faptei trebuia și putea să prevadă rezultatul acțiunilor sale.
Pe cale de consecință, instanța a obligat persoana juridică, autorul faptei ilicite să-i achite reclamantei cu titlu de daune morele aferente prejudiciului agrement datorat suma de 20.000 lei considerând că această sumă este îndestulătoare pentru suferința morală ce i-a fost cauzată, în condițiile în care nu s-a dovedit că reclamanta suferă de afecțiuni de orice natură cauzate de activitatea prejudiciabilă prestată de pârâta SC G. C. SRL, iar repararea prejudiciului agrement poate fi considerată parțial realizată chiar prin pronunțarea hotărârii judecătorești în baza căreia persoana juridică a fost obligată să-și înceteze activitatea prejudiciabilă.
Cererea formulată împotriva persoanelor fizice, administrator statutar al societății comerciale și a asociatului ce deține și calitatea de proprietar al spațiului în care s-a desfășurat activitatea prejudiciabilă, s-a impus a fi respinsă ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâte întrucât fapta ilicită nu a fost săvârșită de acestea, prin decizia curții de apel dispunându-se încetarea activității desfășurate de societate în baza codului C. 2222 și nu a fost sancționată activitatea desfășurată de administratorul statutar ori de asociatul persoanei juridice.
În plus, nu s-a dovedit nici vinovăția persoanelor fizice în speță și nici existența raportului de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită, în condițiile în care persoana juridică are o existență de sine stătătoare, având drepturi și obligații proprii, distincte de cele ale asociaților, fiind conform legii obligată să răspundă în nume propriu și cu propriul patrimoniu în situația în care activitatea derulată este producătoare de prejudicii pentru terți sau chiar față de proprii asociați.
Concluzionând, în baza prevederilor art. 989 și 999 C.civ., instanța a admis, în parte, cererea formulată de reclamantă cu consecința obligării persoanei juridice la plata sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale pentru activitatea ilicită desfășurată care i-a perturbat liniștea și au dus la alterarea condițiilor de viață ale reclamantei, în interiorul căminului său, lipsind-o pe aceasta o perioadă de timp consistentă de confortul și ambianța plăcută la care fiecare persoană are dreptul în mod justificat în propria sa locuință.
În baza dispozițiilor art. 274 C. pr. civ. pârâta SC G. C. SRL, fiind în culpă procesuală, a fost obligată să-i achite reclamantei cheltuieli de judecată parțiale, proporțional cu pretențiile admise, în cuantum de 1.316 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta C. E. șipârâta SC G. C. S.
Prin apelul declarat de reclamanta C. E. s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelare in sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei-intimate A. E. și obligării În solidar a pârâtelor-intimate S. G. C. S. și A. E. la plata unei sume majorate de la 20.000
RON la 50.000 RON, cu titlu de daune-morale pentru prejudiciul agrement cauzat În perioada (...)-(...), și la plata unor cheltuieli de judecată la fond majorate de la 1.316 RON la 2.616 RON.
In motivare s-a aratat ca:
ÎN FAPT: Prin Sentința C. nr. 2., T. S. C. a admis in parte cererea reclamantei și a dispus obligarea pârâtei S. G. C. S. la plata sumei de 20.000
RON cu titlu de daune-morale pentru prejudiciu agrement și cheltuieli de judecată parțiale în cuantum de 1.316 RON, admițând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor A. E. și S. M. și respingând cererea formulată împotriva acestor pârâte. A. că hotărârea primei instanțe este netemeinică în ceea ce privește cuantumul compensației acordare pentru daune morale și este nelegală și netemeinică în ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. E. și respingerii cererii formulate împotriva acesteia, pe cale de consecință impunându-se și majorarea cheltuielilor de judecată acordate in primă instanță prin raportare la pretențiile admise.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei- intimate A. L., instanța a admis această excepție, motivând sumar că această persoană fizică nu a săvârșit fapta ilicită întrucât prin D. C. nr. 9. a C. de A. C. nu s-a sancționat activitatea administratorului statutar (și asociat majoritar cu
90% din părțile sociale), iar vinovăția și raportul de cauzalitate ar lipsi întrucât persoana juridică are o existență de sine stătătoare, cu drepturi și obligații proprii și distincte de cele ale asociaților, fiind obligată să răspundă în nume propriu și cu patrimoniul propriu pentru prejudiciile cauzate terților,
Soluția primei instanțe de exonerare de răspundere personală și solidară a unicului conducător cu puteri depline al persoanei juridice care a săvârșit o faptă ilicită și prejudiciabilă este nelegală, contravenind legislației civile în vigoare la data săvârșirii faptelor ilicite (art. 35 al. 4 al Decretului nr. 31/1954), dispoziții menținute de art. 219 al. 2 NCC, care arată că faptele ilicite pot atrage și răspunderea personală a conducătorului persoanei juridice față de terți, doctrina de specialitate arătând că ne aflăm În prezența a două raporturi juridice de obligații, atât Între persoana juridică și terțul păgubit cât și între persoana fizică ce a actionat în calitate de conducător al persoanei juridice și tertul păgubit (a se vedea L P., Teoria generală a obligatiilor, Ed. Lumina Lex, 1998, pp. 236-237)
Deși multe din premisele raționamentului primei instanțe sunt corecte, aceste premise sunt parțiale, iar concluziile la care T. S. C. a ajuns sunt profund eronate întrucât caracterul ilicit al acțiunilor persoanei juridice nu exonerează de răspundere persoanele fizice care, prin intermediul persoanei juridice, săvârșesc sau dispun săvârșirea de fapte ilicite, cu intenție sau din culpă, care produc prejudicii unor terți Antrenarea răspunderii delictuale a persoanei juridice nu este o cauză exoneratoare de răspundere pentru conducătorul acesteia, pârâta- intimată A. E., care a dispus nemijlocit și cu puteri depline, cu intenție sau cel puțin cu o gravă neglijență, fiind singurul administrator și asociatul majoritar cu
90% din părțile sociale, inițierea activității ilicite de tipografic din imobilul situat pe A. B. nr. 3 și continuarea acestei activități din 2007 până în 2011, in pofida numeroaselor solicitări extrajudiciare și judiciare ale reclamantei de Î. a acestei activități prejudiciabile. Unicul administrator statutar, care este și asociat majoritar cu 90"% din părțile sociale, ia toate hotărârile privind activitatea ilicităsau ilicită a societății comerciale, astfel că desfășurarea unei activități ilicite este imputabilă și persoanei fizice care a hotărât-o, inițiat-o, condus-o și care a refuzat intentionat și cu obstinație încetarea acestei activități la numeroasele solicitări ale reclamantei din 2007 până în 2011.
Parata A. E. este singurul administrator statutar și asociatul cu o covârșitoare majoritate (90%) in cadrul SC G. C. SRL, care conduce nemijlocit și cu puteri depline activitatea acestei societati in calitate de reprezentant legal, faptele ilicite delictuale ale societații neputandu-se realiza fara contributia sa volițională Societatea comercială este o ficțiune juridică, voința sa fiind exprimată și acțiunile sale fiind dirijate de persoane fizice, în speță unica reprezentantă legală. Persoana care decide, cu intenție sau din culpă gravă, ca societatea să desfășoare o activitate ilicită, își asumă astfel și răspunderea delictuală personală pentru consecințele păgubitoare ale acestei fapte.
Potrivit art. 999 C.civ. (1864), simpla neglijență este suficientă pentru antrenarea răspunderii delictuale, iar potrivit principiului enuntat de profesorul M. E. și consacrat doctrinar al unității indivizibile Între cauză și condiții (a se vedea L,P., I.-F.P.a, S.1. Vidu, Tratat elementar de drept civil. O., Ed U. J., 2012, p. 439), contribuția decisivă a pârâtei-intimate A. E. la activitatea S. G. C. S. pe care o conduce nemijlocit și cu cele mai largi prerogative posibile, duce la existența raportului de cauzalitate între fapta administratorului unic-asociat majoritar de a iniția și dispune continuarea activității ilicite de tipografie pe A. B. nr. 3 și rezultatul prejudiciabil al activității acestei societăți pe care administratoarea-pârâtă l-a cunoscut și acceptat cu bună-știință.
Pentru toate cele arătate mai sus, solicita să se admita apelul reclamantei, să se schimbe în parte sentința atacată, să se respinga ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârătei-intimate A. F. și să se admita cererea reclamantei și în contradictoriu cu aceasta, obligând-o în solidar cu S C. G. C. S.KL la plata compensației pentru daune morale și a cheltuielilor de judecată la fond și în apel.
În ceea ce privește cuantumul compensației de 20.000 RON acordate de prima instanță pentru daune morale, apreciaza că hotărârea este netemeinică sub acest aspect, cuantumul acordat fiind mult prea redus raportat la caracterul grav al prejudiciului agrement și la durata mare În care s-a săvârșit fapta ilicită, În intervalul 2 mai 2008-14 martie 2011 în care s-a săvârșit fapta ilicită și s-a produs prejudiciul agrement fiind peste 1.000 de zile, astfel că s-a acordat practic o compensație mai mică de 20 RON pentru fiecare zi și mai mică de 600 RON pentru fiecare lună din intervalul dedus judecății.
Având în vedere ca reper, mutatis mutandis, cuantumul amenzilor civile stabilire pe zi întârziere de art. 580 ind. 3 al. 1 C.pr.civ. pentru ipoteza debitorului recalcitrant la îndeplinirea unei obligații de a face sau a nu face care implică un fapt personal, cuantum situat Între 20 și 50 RON pentru fiecare zi
Întârziere, precum și cuantumul între 200 și 1. 000 RON al amenzii prevăzute de art. 4 al. 1 lit. b din Legea nr. 61/1991 republicată pentru fapta de la art, 3 pct.
25 din același act normativ constând în tulburarea liniștii fără drept prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect, solicita să se admita apelul și să se majoreze compensația cu titlu de daune morale pentru prejudiciu agrement de la 20.000 RON la 50.000 RON, adică aproximativ 50 RON/zi și 1500
RON/lună pentru intervalul (...)-(...), doar acordarea acestui cuantum majorat fiind În măsură să reprezinte o satisfacție suficientă pentru reclamanta pentru a compensa suferința morală cauzată vreme de mai multi ani de faptele ilicite ale pârâtelor.
Solicita admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței T. S. C. și sub aspectul cuantumului compensației pentru daunele morale prin majorareaacestuia de la 20.000 RON la 50.000 RON, cu majorarea corespunzătoare a cheltuielilor de judecată la fond de la 1.316 RON reprezentând taxă timbru și timbru judiciar datorate la pretențiile admise inițial la 2.616 RON reprezentând taxa de timbru și timbrul judiciar datorate Ia pretențiile de 50.000 RON
In drept s-au invocat prevederile art. 998-999, art 1003 cod civil din 1864; art. 35 al. 4 din Decretul nr. 31/1954.
Prin apelul declarat de pârâta SC G. C. SRL s-a solicitat ADMITEREA CA FONDAT A A.ULUI formulat de parata și S. ÎN P. A S. civile N. pronunțată În ședința publică din data de 7 iunie În dos Nr.(...) a T. S. C. În sensul ADMITERII EXCEPȚIEI INADMISIBILITĂȚII ACTIUNII PROMOVATE și/sau RESPINGEREA ÎN TOTALITATE ȘI FAȚĂ DE PARATA A ACȚIUNII RECLAM.TEI CA FIIND NETEMEINICĂ ȘI NELEGALĂ. CU cheltuieli de judecată.
In motivare s-a aratat ca:
EXCEPTII:
Întrucât prin încheierea din (...) instanța de fond a respins în opinia paratei în mod netemeinic și nelegal EXCEPȚIA INADMISIBILITĂȚII ACȚIUNII
PROMOVATE, iar, aceasta încheiere interlocutorie nu poate fi atacată decât odată cu hotărârea pe fond, prin intermediul prezentului apel înțelege să reitereze și să susțina valabilitatea, legalitatea și temeinicia excepției invocate anterior de parata solicitând admiterea acesteia, în sensul ADMITERII EXCEPȚIEI INADMISIBILITĂȚII ACTIUNII PROMOVATE ÎN ABSENTA REALIZĂRII ÎNCERCĂRII DE MEDIERE SAU C. conf. art. 720 C.pr.civ. PENTRU PRETENȚIILE ACTUALE DE 104.800 RON, în conf. cu prev. al.(2) a art. 720 ind. 1 Cpc.
Pentru susținerea temeiniciei acestei excepții invocate de parata înțelege să redea conținutul prev. alin.(2) a art. 7201 Cpc, care statuează că: "În scopul soluționării litigiului prin conciliere directă, reclamantul va convoca partea adversă, comunicandu-i în scris PRETENTIILE SALE și temeiul lor legal, precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea. ".
Astfel, deși, reclamanta a depus la dosarul cauzei NOTIFICAREA Nr.
19612011 comunicată paratei la data de 16 martie 2011 prin S. A. & O., prin care a fost convocata la C. D. pentru data de 06 aprilie 2011 pentru pretențiile "indreptate Împotriva dumneavoastră În solidar conf. Art.1003 C.civ. cu privire la:
1. Plata în solidar a S. TOTALE DE 212.000 RON(adică 100 RON/zi pentru fiecare persoană păgubita) cu titlu de compensare a daunelor morale pentru perioada 20 aprilie 2008-15 martie 2011, conf Art.998-999 Cciv. raportate la art.4 c.com., daune cu titlu de prejudiciu-agrement rezultate În urma desfășurării unei activități industriale ILICITE de tipografie de către S. C. SRL cu încălcarea OMS nr.5.;
2. Plata în solidar de D. M. de 500 RON(cincisuteleinoi) PENTRU
FIECARE ZI DE ÎNTÂRZIERE ÎN RESPECTAREA DECIZIEI CIVILE NR.9. A C. DE A. C., începând cu data primirii prezentei convocări și până la conformare, potrivit art.998 Cciv. rap. La art.4 Ccom. " totuși această Notificare-Convocare nu indică în concret "toate actele doveditoare pe care se sprijină aceste" pretenții formulate și SE REFERĂ LA CU TOTUL ALTE PRETENȚII CU UN CUANTUM DISTINCT față de cele formulate prin prezenta acțiune prin care s-a solicitat în concret "obligarea pârâtelor în solidar (conf Art.1003 Cciv. la plata către subsemnata reclamantă a S. DE 104.800 RON cu titlu de daune morale pentru prejudiciul agrement cauzat în perioada 02 mai 2008-15 martie 2011(conf Art.998-999 C.civ. raportate la art.4 C.) în urma desfășurării unei activități industriale ILICITE de tipografie de către SC G. C. SRL cu încălcarea OMS nr.5.. " NU ÎNTRUNE. CERINTELE LEGALE prev. de alin. (2) a art 7201 Cpr.civ.
A. deoarece pe de o parte:
- ATÂT CUANTUMUL PRETENȚIILOR constând În D. M. În SUMĂ TOTALĂ DE 212.000 RON PLUS(+) câte 500 RON(cincisuteleinoi) PENTRU FIECARE ZI DE ÎNTÂRZIERE E. DISTINCT DE CUANTUMUL PRETENȚIILOR formulate prin prezenta actiune ÎN SUMĂ TOTALĂ DE 104.800 RON cu titlu de daune morale pentru prejudiciul agrement;
- CÂT ȘI CONȚINUTUL PRETENȚIILOR DIFERĂ, iară ca nici pentru convocarea la conciliere, dar, nici pentru acțiune să fie indicat nu doar "temeiul lor legal, precum și TOATE ACTELE DOVEDITOARE pe care se sprijină acestea. "
În această situație consideră că nu s-a realizat concilierea directă în concret pentru pretențiile deduse judecății constând în "pretenții ÎN sUMĂ TOTALĂ DE 104.800 RON cu titlu de daune morale pentru prejudiciul agrement" CI PENTRU CU TOTUL ALTE PRETENȚII și anume pentru "PRETENȚII constând în D. M. in SUMĂ TOTALĂ DE 212.000 RON PLUS(+) câte 500
RON(cincisuteleinoi) PENTRU FIECARE ZI DE ÎNTÂRZIERE" ceea ce determină inadmisibilitatea acțiunii promovate în lipsa unei concilieri care să se refere în concret și neechivoc la ceea ce se solicită prin prezenta acțiune, motiv pentru care solicită admiterea ca temeinică și legală a excepției inadmisibilității invocate.
PE FOND:
În fapt: Instanța de fond pleacă în primul rând de la o serie de premise total eronate, străine de starea de fapt reală în cauză.
În primul rând instanța de fond statuează că: "Instanța consideră că, în ceea ce privește fapta ilicită, a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, prin decizia civilă nr.97/(...) a C. de A. C., pronunțată în dosarul nr.(...) al T. Comercial C., fiind admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr.9..02.201O și schimbată în tot hotărârea primei instanțe în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamantă impotriva pârâtei
SC G. C. SRL și obligării acesteia (s.n. pentru viitor) să ÎNCETEZE activitatea prejudiciabilă descrisă de codul C. 222 la sediul din C.-N., A. B., nr.3. "
Deși, cele retinute sunt reale, INSTANȚA DE FOND OMITE SĂ
STABILEASCĂ ÎN CONCRET momentul la care decizia civilă nr.97/(...) a C. de A. C. A D. I., și că în realitate "activitatea descrisă de codul C. 222" desfășurată de parata "Ia sediul din C.-N., A. B., nr.3" NU POATE FI CALIFICATĂ CA FIIND O "faptă ilicită" și deci "prejudiciabilă" DECÂT ULTERIOR pronunțării hotărârii irevocabile de către lC.C.J. la data de 02 februarie 2011.
Dar, conform art. 1081 C.civ. "D.le nu sint debite decit atunci cind debitorul este in intârziere de a indeplini obligatia sa", iar, în speță fiind vorba de o obligație de a face sau a nu face (de a inceta o activitate determinată la un sediu determinat) parata nu a fost de drept în întârziere prin simpla comunicare a hotărârii și rămânere a ei irevocabilă, ci conf. prev. art. 1079 C.civ. punerea în întârziere trebuia realizată "prin-o notificare ce i se va face prin tribunalul domiciliului sau" care reclamanta nu a realizat-o după pronunțarea Dec.civ.Nr.9712010.
Dovada de comunicare a N. Nr.46/(...) S. A. și O. nu poate fi luată ca îndeplinind cerința legală a art. 1081 C.civ. deoarece obligația de încetare a faptei ilicite (prejudiciabile) nu poate fi reținută decât după pronunțarea hotărârii judecătorești în acest sens, condiție în care notificarea trebuia realizată Faptul că in speță există o societate comercială ce determină natura comercială a litigiului, nu are nici o legătură cu art. 4 c.com. indicat de reclamantă, deoarece acțiunea se fundamentează chiar de către reclamantă pe răspunderea civilă delictuală și nu pe cea contractuală singura care s-ar putea raporta la C. comercial și aceasta deoarece Între reclamantă și pârâte nu există un raport contractual.
Deci, în realitate obligația de a face sau a nu face stabilită in sarcina paratei SC G. C. SRL ca urmare a delictului sau cvasi-delictului paratei s-a
"schimbat în dezdăunări" chiar și cu titlu de daune morale doar începând cu data de (...).
În nici un caz, desfășurarea de către parata a unei activități comerciale legale cum este" activitatea descrisă de codul C. 222", înscrisă în statut și incuviințată printr-o încheiere-hotărâre judecătorească anterioară de către judecătorul delegat de la R. comerțului, ulterior verificării de către acesta, respectiv de către judecătorul delegat, a îndeplinirii condițiilor legale pentru încuviințarea desfășurării unei atare activități, nu poate fi definită a priori și ab initio CA FUND GENERIC o "faptă ilicită" și deci "prejudiciabilă".
C. de "faptă ilicită" și deci "prejudiciabilă" îl dobândește fapta paratei prin desfășurarea "activității descrisă de codul C. 222 la sediul din C.-N., A. B., nr.3" doar ULTERIOR pronunțării unei noi hotărâri judecătorești rămasă irevocabilă care să dispună încetarea acestei activități.
Ca atare, "această faptă a devenit ilicită" în opinia paratei, începând cu data de 02 februarie 2011, sau în cel mai rău caz, începând cu data de 06 septembrie 2010, data pronunțării hotărârii executorii materializată în decizia civilă nr. 97/(...) a C. de A. C., până la acel moment desfășurarea oricărei activități autorizate în condiții legale și nu doar a "activității descrisă de codul C.
222 la sediul din C.-N., A. B., nr.3" NU POATE FI CALIFICATĂ CA O FAPTĂ
ILICITĂ.
A. deoarece ILICITUL ÎNCEPE DOAR ACOLO UNDE SE TERMINĂ LlCITUL, adică în speță la data de 02 februarie 2011, data rămânerii irevocabile a deciziei civile nr.97/(...) a C. de A. C., care a interzis paratei desfășurarea activității considerată "prejudiciabilă".
De altfel, pentru susținerea punctului paratei de vedere consideră că însăși reclamanta a luat în considerare acest moment atunci când prin unica notificare prin care pretinde că a convocat la concilierea altor pretenții decât cele formulate prin prezenta acțiune i-a solicitat: "Plata în solidar de D. M. de 500
RON(cincisuteleinoi) PENTRU FIECARE ZI DE ÎNTÂRZIERE ÎN RESPECTAREA
DECIZIEI CIVILE NR.9712010 A C. DE A. C., începand cu data primirii prezentei convocări si până la conformare potrivit art.998 Cciv. rap. la art.4 C.".
În sprijinul argumentației paratei constând în DISTINCȚIA NETĂ ȘI
EVIDENTĂ între pretențiile pentru care s-a realizat procedura de conciliere și pretențiile deduse judecății, ca argument suplimentar consideră că poate fi luată în considerare și acțiunea formulată de aceeași reclamantă ce a făcut obiectul dosar nr.(...) prin care aceeași reclamantă a solicitat instanței la data de 01.0. să o oblige la plata de amenzi civile, dar, ulterior au renunțat la judecată.
Ca atare, în realitate desfășurarea de parata a "activității descrisă de codul C. 222 la sediul din C.-N., A. B., nr.3" A FOST O ACTlVITATE LICITĂ până la data de 02 februarie 2011, putând fi considerată ca fiind o faptă ilicită doar ulterior datei de 02 februarie 2011, ca urmare a nerespectării unei hotărâri judecătorești, chiar, dacă în accepțiunea instanței de fond "reclamanta nu este obligată să dovedească ilicitul civil".
În realitate În speță "ilicitul civil" este dovedit, dar, acesta s-a născut doar ca urmare a nerespectării hotărârii judecătorești irevocabile din 02 februarie
2011 care i-a interzis desfășurarea "activității descrisă de codul C. 222 la sediul din C.-N., A. B., nr.3", doar, din acest moment putând produce un eventual prejudiciu.
Într-o altă ordine de idei, deși instanța de fond statuează că: "În ceea ce privește existența prejudiciului ca și condiție generală pentru angajarea răspunderii civile delictuale, instanța reține că NU POATE EXISTA O ASTFEL DE RĂSPUNDERE DACĂ NU S-A PRODUS O PAGUBĂ, O DAUNĂ. ", totuși nu solicită reclamantei să facă dovada producerii unei atare "pagube" sau "daune ".
Mai mult chiar instanța de fond într-un mod nelegal și nedoctrinar încearcă să redefinească prejudiciul ca element esențial al răspunderii delictuale chiar prin el însuși, statuând o noua inovatie nelegală și nedoctrinară atunci când stabilește că: "Despăgubirea care se acordă în cazul răspunderii civile delictuale este întotdeauna patrimonială ", făcând confuzie între dreptul la dezdăunare în măsura DOVEDIRII PREJUDICIULUI DETERMINAT SAU DETERMIN ABIL și caracterul dezdăunării care mai ales în cazul daunelor morale(care sunt pretinse în speță) poate fi ATÂT M.L cât și PATRIMONIAL.
De aici încolo instanța de fond face un amalgam de confuzii de noțiuni legate de aspectele doctrinare în ceea ce privește "RASPUNDEREA C. pentru D. M." a căror cea mai veche și pertinentă analiză a fost realizată încă din 1979 de prof.dr.I. A. și prof.dr.V. Ursa în cadrul studiului realizat sub acest titlu la E. D., C.-N., 1979, care au subliniat încă de atunci că: "R. daunelor morale a fost dintotdeauna dificilă, atât datorită faptului că suferințele morale nu sunt susceptibile de o reparare propriu-zisă, ci numai de o alinare, de o ușurare ".
Dar, aceeași autori doctrinari vizionari au definit prejudiciul ca element al răspunderii civile ca fiind: "rezultatul dăunător, de natură patrimonială sau nepatrimonială, al atingerilor aduse prin fapte de orice fel drepturilor persoanelor, valorilor pe care adesea le ocrotesc, rezultat care, în conformitate cu legea civilă, atrage obligația de reparare din partea persoanei responsabile. "
Dar, tocmai acest dualism al prejudiciului patrimonial și/sau nepatrimonial dovedește falsitatea argumentelor judecătorului fondului sub acest aspect, deoarece, așa cum subliniau aceeași consacrați autori indicați anterior "prejudiciile nepatrimoniale(ș.n.morale) se deosebesc de cele patrimoniale(care au un conținut economic și, care pot fi evaluate în bani) prin aceea că, prin natura lor intrinsecă, sunt de esență neeconomică, ceea ce nu permite evaluarea lor în bani, ci doar o echivalare convențională. "
În această ordine de idei, deși, prin prezenta acțiune prin care se solicită obligarea paratei la dezdăunări ca urmare a unui pretins prejudiciu moral de agrement" nimeni nu și-a pus problema în cauză că în primul rând trebuie dovedită existența unei suferințe ca prejudiciu moral, nepatrimonial, care să justifice existența și declanșarea obligației la dezdăunare, care să acopere
"pretium doloris ", nimeni nu și-a pus problema că în cauză nu s-a probat nici un fel de suferință a reclamantei, suferință care să aibă o legătură de cauzalitate cu fapta paratei.
Totul s-a redus în cauză doar la simple afirmații că fapta paratei ar fi determinat suferința acesteia fără ca acest lucru să fie dovedit printr-un act medical care să ateste o suferință și fără ca un medic să indice ca factor declanșator a acestei suferințe faptele ce i se impută, nefiind astfel făcută legătura cauză efect.
În lipsa unui diagnostic concret datul cu părerea a martorilor fără calificare medicală nu pot sta la baza stabilirii unei legături de cauzalitate între fapta paratei și pretinsa suferință a reclamantei. N. măcar noțiunile generale medicale ale instanței nu pot constitui legătura de cauzalitate concretă din cauză.
Mai mult din probațiunea administrată în cauză a dovedit chiar că programul de lucru al paratei nu permitea ca activitatea desfășurată să producă vreun efect de orice fel reclamantei care fiind o persoană activă nu se afla la domiciliu ci la lucru chiar în perioada în care se desfășura activitatea interzisă prin hotărâre în cadrul paratei.
Deci, activitatea paratei care se desfășura doar dimineața în intervalul 8-16 nu avea cum produce nici un fel de efect asupra reclamantei, efect prejudiciabil sau nu.
O altă fractură logică în soluția instanței de fond constă în ignorarea practic a definiției prejudiciului de agrement, și mai ales a rolului acestuia care constă în concret în "dreptul la reparații care ar putea fi realizate prin acordarea unor sume de bani cu ajutorul cărora să-și procure(s.n. victima) alte mijloace de îmbogățire spirituală sau divertisment(ca de exemplu, prin cumpărarea unui aparat necesar) sau a unor mijloace tehnice care să-i permită deplasările. ".
Dar, în speță nu s-a dovedit nici o suferință fizică sau psihică concretă care să impună cerințe speciale de refacere și agrement și nu s-a dovedit existența niciunui handicap cauzat de fapta paratei, handicap de ordin fizic (pierdere auz sau organ) sau de ordin psihic (pierderea controlului sau discernământului care a determinat pierderea capacității de muncă a reclamantei) care să impună cerințe speciale de agrement compensatorii determinate de "consecințele negative care se subsumează noțiunii de prejudiciu de agrement. ", precum: "lipsirea victimei de "numeroase agremente ", ca urmare a faptului că, în urma unui accident de automobil, acesta a rămas cu o incapacitate parțială permanentă; faptul că, în urma unor fracturi datorate unui accident, "victima trebuie să renunțe în viitor la excursii in munți "; împrejurarea că victima unui accident "va trebui să renunțe la practicarea sportului și la plimbări" ... etc. "
Care sunt "agrementele" concrete determinate de fapta paratei, agremente de care este lipsită permanent reclamanta pentru a căror dezdăunare este îndreptățită să solicite despăgubiri?
Nu mai aude având nevoie de o operație sau de un aparat auditiv care să-i permită ca agrement să asculte muzică?
Nu mai vede având nevoie de o operație sau de un aparat de radio, Cd, etc. care să-i permită ca agrement să-l asculte compensatoriu vederii?
Nu poate umbla, nu se poate plimba, nu poate lucra fiind necesara completarea veniturilor sale pentru a se bucura de plăcerile vieții?
De ce "agremente" concrete este lipsită reclamanta care nu pot fi realizate decât compensatoriu prin dezdăunare?
În realitate singurul "agrement" concret la care era îndreptățită reclamanta putea fi realizat printr-o simplă antifonare suplimentară pe cheltuiala exclusivă a paratei, antifonare a distanței dintre cele două clădiri, antifonare refuzată de reclamantă, care practic acum își invocă propria culpă.
O altă confuzie a instanței de fond este determinată de faptul că în mod nereal s-a stabilit prin P. V. din data de (...) faptul că la sediul societății din str. B. nr.3 "se desfășurau activități de producție descrise de codul C. 2222. "
În realitate acest act este echivoc, deoarece deși menționează că "se desfășurau activități de producție descrise de codul C. 2222" executorul nu descrie în concret nici o activitate și nici nu poate preciza în concret care sunt aceste "activități de producție de scrise de codul C. 2222".
E. adevărat că la spațiu se desfășurau activități LEGALE deoarece nu i s-a interzis desfășurarea tuturor activităților din statut în spațiul respectiv, dar NU
E. ADEVĂRAT că "se desfășurau activități de producție descrise de codul C.
2222".
În realitate încă din anul 2010 activitatea de T. s-a mutat de la sediul societății din str. B. nr.3, iar aceste "activități de producție descrise de codul C.
2222" se desfășurau în spațiul închiriat la A.
Dar, în realitate"la sediul din C.-N., A. B. nr.3" parata a încetat "activitatea prejudiciabilă descrisă de codul C. 2222"-"alte activități de tipărire n.c.a" adică cod C. revizuit 1812, cu mult înainte de pronunțarea hotărârii judecătorești, realizând acest tip de activitate la celelalte două sedii închiriate de parata de la SC A. UNA SA începând cu data de (...), respectiv, de la SC S.-L. SA.
De la momentul încheierii contractului de închiriere Nr.9/(...) parata nu a mai desfășurat activitatea descrisă de codul C. 2222, la sediul din C.-N., A. B. nr.3, ci doar, activități administrative precum și alte activități avizate și stabilite în statutul societății.
Dar, cel mai evident motiv al netemeiniciei și nelegalității hotărârii instanței de fond constă în faptul că deși "instanța o va obliga pe persoana juridică, autorul faptei ilicite să-i achite reclamantei cu titlu de daune morale aferente prejudiciului de agrement datorat suma de 20.000 lei considerând că această sumă este îndestulătoare pentru suferința morală cauzată", tot instanța de fond care este cea care subliniază că acest prejudiciu la care este obligata a fost stabilit "în condițiile în care NU S-A DOVEDIT CĂ RECLAM.TA SUFERĂ DE AFECTIUNI DE ORICE NATURĂ CAUZATE DE ACTIVITATEA PREJUDICIABIU PRESTATĂ DE PÂRÂTA SC G. C. SRL".
Păi dacă nu s-a dovedit și stabilit și nu s-a dovedit chiar nici o suferință cauzată de activitatea prestată de parata, care să justifice pretium doloris de ce "agrement" este lipsită reclamanta care să dea naștere la obligația paratei la dezdăunare? Prin ce se face atunci legătura de cauzalitate "între fapta ilicită, prejudiciu și culpa sau greșeala" paratei? În ce constă prejudiciul reclamantei?
Atât instanța de fond cât și reci amanta ignoră faptul că "drepturile sale se opresc acolo unde se întâlnesc cu libertățile altora ", ignoră și faptul că răspunderea civilă delictuală sub aspectul elementelor sale, se poate constata că poate fi angajată numai în prezența întrunirii cumulative a următoarelor condiții: faptă ilicită, prejudiciu, raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și culpa sau greșeala autorului. ".
Pentru declanșarea condițiilor răspunderii civile delictuale lipsește și nu doar factorul ""faptă ilicită" deoarece o activitate autorizată legal nu poate fi definită ca fiind ilicită, și factorul "legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu ", dar, lipsește chiar și "prejudiciul" care nu a fost demonstrat în nici un mod.
În realitate întreaga probațiune tehnică existentă la dosar dovedește faptul că zgomotul pe care activitatea paratei de producție îl realiza când se desfășura la acel sediu, adică până la data de 23.03.201O(adică anterior nașterii obligației de a face sau a nu face la data de (...)) NU A DEPĂȘIT N.ODATĂ Z. STRADAL.
Cu toate acestea parata a facut tot ce i-a stat în putință pentru a înlătura orice posibilitate de a deranja confortul locuinței reclamantei, dar, chiar reclamanta a refuzat să permită activitățile de antifonare suplimentară.
Dar, atât instanța de fond cât și reclamanta ignoră cu desăvârșire propria culpă în a refuza antifonarea suplimentară.
Deși, reclamanta încearcă să acrediteze ideea că parata ar avea vreo legătură cu "intervenția chirurgicală majoră" suferită în luna ianuarie nu a probat prin nimic acest aspect și nu a probat în nici un mod nici cuantumul prejudiciul pretins.
În realitate ne aflăm într-o condiție de abuz de drept a reclamantei determinată de dorința sa de îmbogățire prin orice mijloace chiar și rară justă cauză.
Ca atare, solicită admiterea ca fondat a apelului formulat de parata și schimbarea în parte a sentinței civile nr.2. pronunțată în ședința publică din data de 7 iunie în dos nr.(...) a T. S. C. în sensul admiterii excepției inadmisibilității acțiunii promovate și/sau respingerea în totalitate și față de parata a acțiunii reclamantei ca fiind netemeinică și nelegală, cu cheltuieli de judecată.
În drept, s-au invocat prevederile: art.282-298 cu sublinierea art.296
C.Pr.Civ., art.274 C.pr.civ, art. 998- 999 și urm. C.civ. precum și (...) C.civ.
În cauză, pârâta apelantă SC G. C. SRL și pârâta intimată A. E. au formulat întâmpinare prin care solicită RESPINGEREA CA NEFONDAT A A.ULUIformulat de către apelanta-reclamantă C. E. și admiterea apelului formulat de către intimată apelantă SC G. C. S. Cu cheltuieli de judecată. Reclamanta apelantă C. E. a formulat întâmpinare la apelul pârâtei solicitând respingerea apelului acesteia ca nefondat.
Analizând apelurile prin prisma motivelor invocate și a apărărilorformulate, C.ea reține următoarele:
Reclamanta C. E. a formulat o actiune in raspundere civila declictuala impotriva paratelor SC G. C. S. prin administrator A. E., A. E. in nume propriu si S. M. asociat al paratei SC G. C. S. S-a solicitat obligarea paratelor in solidar la plata sumei de 104.800 lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciul de agrement cauzat în perioada (...)-(...). Se imputa paratelor desfasurarea unor activitati de tipografiere într-un imobil alipit locuinței reclamantei, activitate care produce zgomot, vibrații și care implică riscuri pentru sănătate. In acest sens reclamanta arata că au fost efecutate măsurători de către S. de control protectia mediului si igienizare din cadrul Primăriei C. N., măsurători care au relevat că nivelul de zgomot depășește limitele permise de către lege.
Prin D. C. nr. 9. a C. de A. C. pronuntata in dosar nr (...) a fost obligata parata sa inceteze activitatea de tipografie prevazută de codul C. 2222 la sediul din A. B. nr 3 din C. N.. S-a reținut cu autoritate de lucru judecat că activitatea desfășurată de SC G. C. SRL are un caracter ilicit întrucât nu respectă prevederile art 4 si art 17 din Anexa 1 la O. M. nr 5. si că activitatea de tipografie de la sediul din C. N., A. B., nr 3 poate atrage răspunderea civilă delictuală. În considerarea acestor argumente s-a decis incetarea activității prejudiciabile.
In prezenta cauza urma a se stabili dacă reclamanta este o persoană prejudiciată prin fapta ilicita a SC G. GRUP SRL și care este întinderea acestui prejudiciu precum și cine sunt persoane răspunzătoare pentru repararea prejudiciului cauzat.
C.ea examinand prioritar exceptia inadmisibilității (pentru neparcurgerea procedurii prealabile a concilierii directe ori a medierii prevăzute de art 7. cod pr civ) o va respinge. Contrar susținerilor apelantei SC G. C. SRL curtea observa, la fila 23-25 dos fond, existenta unei convocari la conciliere directa ce a fost transmisa la data de (...) pârâtelor. P. au fost înștiintate în prealabil de reclamantă asupra pretentiilor sale printr-o notificare expediată prin intermediul executorului judecătoresc, concilierea făcând referire la pretenții de daune morale
106.000 ron, adica 100 RON/zi/persoană, pentru perioada 20 aprilie 2008-15 martie 2011 (în loc de 2 mai 2008-15 martie 2011 cat s-a solicitat prin actiune). Împrejurarea că prin acțiune reclamanta a micșorat intervalul de timp la care se raportează atunci când solicita daunelor morale și pe cale de consecinta pretentiile deduse judecatii au fost inferioare celor din concliere - nu poate duce la concluzia lipsei concilierii directe, sau la vătămarea apelantelor pârâte. M. de calcul a prejudiciului pretins a fost clar precizata in conciliere fiind realizat un calcul al prejudiciului pe unitatea de timp, astfel că nu se relevă vreo vătămare din aceste inadvertente. De altfel trebuie observat că prin actiune s-a solicitat mai putin decât prin conciliere astfel că nu se jusitifica admiterea acestei exceptii. Nu vor fi retinute nici sustinerile reclamantei referitoare la necesitatea parcurgerii procedurii prevăzute de art 7. cod pr civ doar in cazul pretentiilor de origine contractuală, distinctia nefiind facuta si de legiuitor.
Referitor la analiza condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale, în mod corect a reținut prima instanță că fapta ilicită a fost deja stabilită prin decizia nr. 9. a C. de A. C. pronuntata in dosar nr (...), decizie prin care pârâta SC G. C. SRL a fost obligata sa inceteze activitatea de tipografie prevazută de codul C. 2222 la sediul din A. B. nr 3 din C. N.. S-a reținut cu autoritate de lucru judecat că activitatea desfășurată de SC G. C. SRL are uncaracter ilicit întrucât nu respecta prevederile art 4 si art 17 din Anexa 1 la O. M. nr 5. si că activitatea de tipografie de la sediul din C. N., A. B., nr 3 poate atrage răspunderea civilă delictuală. În considerarea acestor argumente s-a decis incetarea activității prejudiciabile. Prin urmare analizarea din nou a caracterului ilicit a activității de tipografiere la sediul din C. N., A. B., nr 3 nu se poate face decât cu încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei nr 9.. Desigur această decizie nu a stabilit dacă această faptă ilicită a cauzat reclamantei un prejudiciu și dacă da în ce cuantum și dacă între această faptă ilicită și prejudiciul există raport de cauzalitate
Prejudiciul de agrement reprezintă imposibilitatea desfășurării unor activități culturale, sportive sau artistice. Altfel spus prejudiciul de agrement este o privare generală de plăcerile vieții. Acest tip de daună reprezintă imposibilitatea victimei de a practica activitățile de care le desfășura anterior. Ori din probatoriul vast administrat de prima instanță rezultă cu claritate că nivelul ridicat de zgomot produs de utilajele pârâtei cu ocazia activității de tipografiere au perturbat liniștea familiei reclamantei și au afectat starea de sănătate a reclamantei. Prin urmare curtea reține că s-a dovedit existența unui prejudiciu de agrement - calitatea vieții reclamantei fiind în mod cert afectată de către fapta ilicită cauzată de activitatea de tipografiere din imediata vecinătate. A.anta SC G.
C. SRL confundă prejudiciul „pretium doloris"; care se circumscrie durerilor fizice și psihice cauzate de faptul ilicit cu prejudiciul de agrement. E. posibil să fi prejudiciat in ceea ce privește calitatea vieții și fără a exista o experiență senzorială dezagreabilă (consecința durerii fizice).
C.ea reține pe deplin dovedite atât condiția raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu cât și condiția vinovăției, pentru fapta proprie în cazul pârâtei apelante SC G. C. S. E. așadar întrunită cerința impusă de art 998 cod civil (vechiul cod civil) referitor la angajarea răspunderii delictuale pentru fapta proprie.
C.ea reține ca fiind îndeplinite condițiile răspunderii și în ceea ce privește persoana fizică care a condus cu puteri depline activitatea ilicită a persoanei juridice. C. ilicit al faptei persoanei juridice nu exonerează de răspundere persoanele fizice prin intermediul cărora persoana juridică a săvârșit fapta ilicită.
Răspunderea persoanei juridice intervine ori de câte ori fapta ilicită a fost săvârșită de către organul său de conducere în îndeplinirea atribuțiilor încredințare pentru realizarea obiectului de activitate. Sau cum spunea art 35 al
3 din Decretul nr 31/1954 (in vigoare la momentul cauzarii prejudiciului) fapta ilicită trebuie să aibă legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate.
Atunci când persoana fizică săvârșește fapta în calitate de simplu prepus și nu de organ de conducere, răspunderea persoanei juridice se angajează ca o răspundere pentru fapta altuia, în calitate de comitent.
Împrejurarea că fapta organului de conducere al persoanei juridice este considerată fapta persoanei juridice nu exclude angajarea răspunderii organului de conducere, pentru că faptele ilicite ale persoanei juridice atrag și răspunderea personală și solidară a celor ce le-au săvârșit. Angajarea răspunderii persoanei fizice organ de conducere este pe deplin justificată de împrejurarea că nu există două entități juridice distincte, pe de o parte persoana juridică și pe de altă parte organele persoanei juridice. T. pentru că persoana juridică se exprimă prin organele sale de conducere, faptele ilicite prejudiciabile comise de organele de conducere în îndeplinirea atribuțiilor trebuie reparate și de către cel care în mod culpabil a acționat. Există autori care susțin că în cazul răspunderii persoanei juridice operează o răspundere solidară, dar obiectivă întemeiată pe obligația de garanție a persoanei juridice derivată din riscul de activitate pe care aceasta îl introduce în societate prin însuși faptul existenței și derulării activităților înrealizarea scopului pentru care s-a înființat. Astfel persoana juridica are îndatorirea de a garanta celorlalti că organele sale de conducere, prin actele și faptele lor, nu le vor cauza prejudicii.
Lipsa unei jurisprudențe în sensul atragerii răspunderii organelor de conducere ale persoanei juridice nu trebuie să se constituie într-un handicap. Atât vechea reglementare - art 35 al 3 din Decretul nr 31/1954 cât și actuala reglementare - art 219 al 2 din noul cod civil, consființesc posibilitatea atragerii răspunderii persoanelor ce alcătuiesc organul persoanei juridice.
În consecință curtea va reține că și administratorul SC G. C. SRL pârâta A. E. răspunde pentru prejudiciile cauzate reclamantei. C.ea are in vedere ca activitatea SC G. C. SRL a fost efectiv realizata de către organul său de conducere în îndeplinirea atribuțiilor încredințare pentru realizarea obiectului de activitate, respectiv de catre parata A. E..
In ceea ce priveste intinderea prejudiciului de agrement apelanta C. E. solicita majorarea acestuia de la 20.000 lei la 50.000 lei. C.ea va respinge aceste solicitari. Prejudiciul de agrement reprezinta o restrangere a posibilitatilor de viata familiala si sociala normala, o privare generala de a se bucura de placerile vietii. Cum repararea in natura a prejudiciului nu este posibila, prin repunerea victimei in starea fizica si psihica anterioara, este necesara indemnizarea victimei prin acordarea unor „compensatii banesti"; - a unor despăgubiri. Desigur ca desi posibilă, această formă de reparare, nu are atașată un set de repere obiective prestabilite după care ar trebui calculată întinderea prejudiciului suferit. Lipsa unor asemenea repere este consecința naturii acestui prejudiciu - care trebuie evaluat diferit in fiecare caz în parte. Deși judecătorul are la îndemână puține instrumente de calcul al prejudiciului, el va trebui să apeleze la toate împrejurările de fapt care au generat prejudiciul, urmând ca la indemnizarea victimei să aibă în vedere toate acele situații care nu doar au generat ci și au putut prefigura prejudiciul. În acest sens curtea observă că suma acordata de către prima instanță este suficientă pentru acoperirea prejudicului suferit. Pe lângă activitatea ilicită de tipografiere a pârâtei SC G. C. SRL trebuie reținută și împrejurarea că imobilul reclamantei este lipit de cel in care s-a derulat activitatea de tipografiere si ca prin edificarea unei construcții cu destinatia locuință, lângă o construcție care potrivit autorizației de construire emise anterior (la (...)) avea funcțiuni mixte - producție, birouri, locuință. Ori curtea impută o anumită lipsă de diligență a reclamantei apelante, atunci când a decis să locuiască lângă un asemenea imobil. Desigur această conduită nu este una care să înlăture raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, dar se constituie într-o împrejurare care poate determina o anumită plafonare a prejudiciul suferit. Din această perspectivă, curtea nu va majora despăgubirile acordate pentru prejudiciul de agrement suferit.
Fata de cele ce preced potrivit art 296 cod pr civ curtea va admite apelul declarat de C. E. împotriva sentinței civile nr. 2546 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al T. S. C., pe care o va schimba în parte, în sensul că va obliga în solidar pârâtele SC G. C. S. și A. E. să achite reclamantei C. E. suma de 20.000 lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciul de agrement cauza în perioada (...) - (...).
C.ea va menține restul dispozițiilor.
C.ea va respinge apelul declarat de către SC G. C. S. împotriva sentinței civile nr. 2546 din (...) pronunțată de către T. S. C. în dosar nr. (...).
Potrivit art 274 cod pr civ curtea va obliga intimata A. E. să achite apelantei suma de 660,50 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel (taxa timbru si timbru judiciar). Intimata prin admiterea apelului partii adverse a cazut in pretentii va fi obligata la plata cheltuielilor de judecata aferente pretentiilor ce au fost admise impotriva acesteia.
PENTRU ACE. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite apelul declarat de C. E. împotriva sentinței civile nr. 2546 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al T. S. C., pe care o schimbă în parte, în sensul că obligă în solidar pârâtele SC G. C. S. și A. E. să achite reclamantului suma de
20.000 lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciul de agrement cauza în perioada (...) - (...).
Menține restul dispozițiilor.
Respinge apelul declarat de către SC G. C. S. împotriva sentinței civile nr.
2546 din (...) pronunțată de către T. S. C. în dosar nr. (...).
Obligă intimata A. E. să achite apelantei suma de 660,50 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
D. este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din (...).
Red.G.A.N./dact.L.C.C.
7 ex./(...) Jud.fond: C. C.
| ← Decizia comercială nr. 635/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 9889/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
|---|
