Decizia comercială nr. 1827/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

D. CIVILĂ Nr. 1827/2012

Ședința publică de la 08 M. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. U.

Judecător M. D.

Judecător R.-R. D.

Grefier M. T.

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul N. S., împotriva sentinței civile nr. 5248/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., în contradictoriu cu reclamantul S. B. DE S. ȘI P. ÎN S. S. și pârâta P. D. C., având ca obiect autorizare convocare AGA.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este timbrat.

Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 5248 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...) s-a admis excepția netimbrării cererii de chemare în judecată , invocată din oficiu.

S-a anulat ca netimbrată cererea formulată de reclamanții S. B. de S. și P. în S. S. și N. S. în contradictoriu cu pârâta P. D. C., având ca obiect autorizarea de a convoca adunarea generală extraordinară a asociaților, stabilirea datei de referință, a datei ținerii adunării generale, a persoanei care o va prezida și aprobarea ordinei de zi.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Sălaj în data de (...), reclamanții S. B. de S. și P. în S. S. și N. S. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta P. D. C., autorizarea de a convoca adunarea generală extraordinară a asociaților, stabilirea datei de referință, a datei ținerii adunării generale, a persoanei care o va prezida și aprobarea ordinei de zi.

Raportat la acest obiect al cererii de chemare în judecată, s-a stabilit în sarcina reclamanților obligația de plată a unei taxe de timbru în cuantum de 8,00 lei și a unui timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.

Pentru termenul din data de 14 octombrie 2011, ambii reclamanți au fost citați cu mențiunea obligației achitării taxei judiciare de timbru mai sus menționate.

Văzând neîndeplinită obligația de plată a acestei taxe, instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii de chemare în judecată.

Asupra excepției invocate, instanța a reținut următoarele:

Dovada de îndeplinire a procedurii de citare confirmă împrejurarea că reclamanților i-au fost adusă la cunoștință obligația de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art.19 din L. nr.1..

Acțiunea și cererile introduse la instanțele judecătorești […] sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani potrivit prevederilor art.1 din L. nr.1. privind taxele judiciare de timbru.

Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. În cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioara.

Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii în conformitate cu prevederile art.20 alin 3 din L. nr. 1. privind taxele judiciare de timbru.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin D. nr. 935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor L. nr. 1. privind taxele judiciare de timbru a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și în acest sens s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nici o interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile L. nr. 1. nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin L. fundamentală.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește, în cauza Weissman și alții contra România, că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal (Tolstoy-Miloslavsky, citat mai sus, și Kreutz).

Pentru aceste motive de fapt și de drept instanța a admis excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu și a anulat ca netimbrată cererea formulată de reclamanții S. B. de S. și P. în S. S. și N. S. în contradictoriu cu pârâta P. D. C., având ca obiect autorizarea de a convoca adunarea generală extraordinară a asociaților, stabilirea datei de referință, a datei ținerii adunării generale, a persoanei care o va prezida și aprobarea ordinei de zi.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul N. S. solicitând admiterea recursului, modificarea hotararii atacate in baza art. 304 9, coroborat cu art. 312 alin. 3 Cod procedura civila si pe cale de consecinta, sa se dispună admiterea cererii reclamantului astfel cum a fost formulata.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat recurentul că, în fața primei instanțe a avut reprezentant legal, cu delegatie la dosar. I. de judecata a procedat la strigarea cauzei, si desi avocatul era in alta sala sustinand alta cauza, instanta a intrebat partea adversa daca "a vazut pe reprezentantul meu legal", si partea, desi avea cunostinta de prezenta acestuia, a dat un raspuns negativ. I. nu a lasat cauza la a doua strigare, ci in mod nelegal bazandu-se pe afirmatiile partii adversa, care este in conflict grav de interese cu reclamantul, a luat dosarul si a invocat exceptia netimbrarii cererii. I. a ramas in pronuntare, si desi reprezentantul legal al reclamantului s-a prezentat la circa 5 minute dupa ce se strigase cauza a dorit sa depuna taxa de timbru, timbru judiciar, si inscrisurile solicitata, instanta a refuzat sa reia cauza. Aceasta desi instantei I s-a invederat ca reprezentantul legal era in alta sala, si ca in acel moment poate sa chemepartea adversa pentru reluare. I s-a pus in vedere reprezentantului ca se poate introduce oricând o alta cerere, cu toate ca procedura prealabila este lunga si se tergiversa nejusitificat o situatie care se putea reglementa mult mai simplu in acest mod.

In aceste conditii, reprezentantul legal a introdus o cerere prin registratura, depus in cadrul sedintei de judecata, prin care se arata ca se depune taxa de timbru, timbrul judiciar si inscrisurile. Desi acest lucru s-a intamplat la ora

10.30, instanta a mentionat in considerentele hotararii, ca inscrisurile s-au primit "dupa inchiderea dezbaterilor", nu s-a consemnat prezenta avocatului la 10 minute dupa ce se strigase cauza, si nici faptul ca aceasta cauza s-a strigat doar o singura data, desi era imputernicire avocatiala la dosar.

Apreciază ca instanta i-a incalcat grav dreptul său de a avea acces la justitie, prin refuzul de a relua cauza, de a tine cont de inscrisurile depuse, si de a permite reclamantului sa-și reglementeze situatia firmei, in singura modalitate in care relatia cu asociatul său, intimate P. D. C., i-o permite.

In drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, art. 263 si urm. Codul Muncii.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea rețineurmătoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 3 din L. nr. 1., neîndeplinirea obligației de plată a taxelor judiciare de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.

În acest context, Curtea constată că recurentul reclamant N. S. a fost citat pentru termenul de judecată din (...), cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 8 lei și a timbrului judiciar în cuantum de 0,30 lei.

Astfel cum rezultă din cele consemnate în practicaua sentinței recurate, cauza a fost luată la prima strigare, fiind prezentă pârâta-intimată P. D. C., asistată de avocat, fiind invocată, din oficiu, de către instanță, excepția anulării cererii ca netimbrate, de la dosar lipsind dovada achitării taxelor judiciare de timbru. Cu toate acestea, se reține în practicaua hotărârii că, după închiderea dezbaterilor dar înainte de închiderea ședinței de judecată și, deci, de pronunțare, se depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și cerere de repunere a cauzei pe rol.

I. de fond dispune, totuși, anularea cererii ca netimbrate, fără să se pronunțe asupra cererii de repunere pe rol.

Or, Curtea consideră că anularea ca netimbrată a cererii reclamantului, în condițiile în care, înainte de închiderea ședinței de judecată și de pronunțarea hotărârii, recurentul reclamant a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, sens în care a formulat și cerere de redeschidere a dezbaterilor, reprezintă o măsură excesivă și nelegală, raportat la dispozițiile L. nr.

1..

Prin urmare, pentru considerentele expuse anterior, Curtea apreciază că recursul declarat de reclamant este întemeiat, fiind incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, care atrage casarea în întregime a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanței.

În rejudecare, instanța de fond va administrat toate probele necesare soluționării fondului cauzei, urmând a se pronunța asupra tuturor împrejurărilor și apărărilor invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul N. S., împotriva sentinței civile nr.

5248/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o casează în întregime

și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

D. este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 8 M. 2012.

{ F. |

PREȘEDINTE,

L. U.

JUDECĂTOR,

M. D.

JUDECĂTOR,

R.-R. D.

GREFIER, M. T.

}

Red.M.D./dact.L.C.C.

3 ex./(...).

Jud.fond: A. R. P.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 1827/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii