Decizia comercială nr. 24/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 24/2012

Ședința de la 10 F. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE G.-A. N.

Judecător M.-I. I.

Grefier A. B.

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - apelul declarat de către SC R. C. D. S. (F. SC P. T. S.) împotriva Sentinței civile nr. 8. pronunțate de T. B.-N., în contradictoriu cu intimat SC R. S., având ca obiect C. dispozitiv.

Se constată că la data de 10 februarie 2012 s-au înregistrat la dosar concluzii scrise formulate de apelantă.

Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 3 februarie 2012, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.

CURTEA

Prin sentința comercială nr. 883 din (...) pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...) s-a admis cererea reclamantei SC R. S. și în consecință:

- s-a dispus completarea dispozitivului sentinței comerciale nr.

367/ll.03.20ll pronunțată de T. B.-N., Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. (...), în sensul că :

- s-a admis în parte cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial și obligă pe pârâta SC R. C. D.

S. ( fostă S. P. T. S.) să plătească reclamantei suma de l5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, prin reducerea onorariului avocațial solicitat de 29.750 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sentința comercială nr. 367/ll.03.20ll pronunțată în dosarul nr. (...), a fost admisă în parte acțiunea comercială promovată de reclamanta SC R. S. B. și a fost obligată pârâta SC R. C. D. S. B. (fostă S. P. T. S.) să plătească reclamantei suma de 38.366 euro sau echivalentul în lei la data plății, reprezentând penalități contractuale de întârziere și suma de 4.082 lei cheltuieli de judecată.

In ceea ce privește cheltuielile de judecată, în considerente s-a arătat că acestea reprezintă c/v taxei judiciare de timbru și timbru judiciar achitată pentru suma reprez. penalitățile de întârziere solicitate prin acțiune (și admise prin hotărârea dată), făcându-se precizarea că se compensează cheltuielile privind plata onorariilor pentru cele două expertize, fiind sensibil egale și achitate de ambele părți.

T. a constatat că deși reclamanta a solicitat și cheltuieli de judecată reprezentând onorarul avocațial (atât prin cererea introductivă, la cuvântul în fond (f.278) și prin concluziile scrise, din eroare, instanța nu s-a pronunțat asupra acestor cheltuieli.

Chiar dacă nici la cuvântul în fond și nici prin concluziile scrise nu a fost indicat cuantumul concret al acestor cheltuieli, ele s-au solicitat generic

„onorariu avocațial"; iar la concluziile scrise au fost anexate și dovezile din care rezultă suma achitată de reclamantă pentru plata onorariului avocațial, de 29.750 lei, conf. factură și ordin de plată (f.288-289).

Cu toate acestea, având în vedere că acțiunea reclamantei a fost admisă doar în parte, pentru suma de 38.306 euro și nu și pentru suma de încă 69.023 euro reprez. alte despăgubiri, precizată pe parcursul procesului, tribunalul apreciază că se impune admiterea doar parțială a cheltuielilor de judecată reprez. onorariu avocațial , respectiv l5.000 lei, prin reducerea onorariului în baza prev. art. 274 (3) C.pr.civ. Prin această reducere instanța nu intervine în contractul dintre parte și mandatarul său, efectul fiind acela că partea căzută în pretenții să nu fie obligată la o sumă nejustificată către cealaltă parte.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 28l/2 C.pr.civ, s-a admis cererea reclamantei și în temeiul art.274 alin.l și 3 C.pr.civ, s-a completat dispozitivul sentinței comerciale nr. 367/ll.03.20ll în sensul că s-a admis în parte și cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată reprezentând";onorariu avocațial și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei și suma de l5.000 lei cheltuieli de judecată, reprez. onorar avocațial , prin reducerea onorariului avocațial solicitat de 29.750 lei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC R. C. D. S. solicitând ca prin decizia ce se va pronunța în prezenta cauză să se dispună:

• În principal, admiterea apelului, cu consecința schimbării În tot a sentinței apelate, În sensul respingerii cererii privind completarea dispozitivului ca inadmisibilă; În subsidiar, În condițiile În care se va aprecia că cererea privind completarea dispozitivului formulată de intimata- reciamantă este admisibilă, solicită să se dispună admiterea apelului, cu consecința schimbării În tot a sentinței apelate, În sensul respingerii cererii privind completarea dispozitivului ca neîntemeiată.

• obligarea societății intimate la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, conform art. 274 și urm. C. proc. civ.

Apreciază solicitările pârâtei ca fiind Î. având În vedere considerentele ce succed:

I. Scurtă prezentare a situației de fapt:

În fapt, Între S. P. T. S., În calitate de vânzător, și S. R. S., În calitate de cumpărător, s-a Î. C. de vânzare-cumpărare nr. PWT 53/(...) având ca obiect o stație de betoane T., prețul ce urma a fi achitat de cumpărător fiind convenit de către părți la suma de 179.000 EUR fără T.V.A.

Prin cererea Înregistrată pe rolul T. B.-N. În data de (...) sub nr. (...) S.

R. S. a chemat În judecată pe S. P. T. S., solicitând instanței de judecată obligarea acestei din urmă societăți la plata sumei În cuantum de 38.306

EUR (reprezentând 141.732 RON) cu titlu de penalități În baza art. 12 din C. de vânzare-cumpărare nr. PWT 53/(...), la repararea prejudiciului cauzat intimatei-reclamate constând În profitul nerealizat pe perioada (...) - (...) (prejudiciu care urma a fi stabilit printr-o expertiză contabilă), precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin S. comercială nr. 367/(...) T. B.-N. a admis În parte cererea de chemare În judecată a intimatei-reclamante și a dispus obligarea apelantei- pârâte la plata sumei În cuantum de 38.306 EUR, reprezentând penalități contractuale de Î., precum și la plata sumei de 4.082 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește soluția dată de T. B.-N. cu privire la cererea intimatei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, În considerentele Sentinței comerciale nr. 367/(...) s-a reținut faptul că "pârâta va fi obligată si la plata cheltuielilor de judecată În sumă de 4.082 RON reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru si timbru judiciar achitată pentru suma reprezentând penalitătile de Î. solicitate prin actiune, dovedite cu chitantele anulate la dosar" (a se vedea pagina 9 din S. comercială nr. 367/(...)).

Cât privește onorariile de expert achitate de cele două părți cu privire la expertiza și contraexpertiza administrate În cadrul D.ui nr. (...), instanța a dispus compensarea lor, având În vedere valorile sensibil egale ale acestora.

Față de această soluție, societatea intimată a formulat În temeiul dispozițiilor art. 2812 C. proc. civ. o cerere de completare a dispozitivului Sentinței comerciale nr. 367/(...), prin care a solicitat obligarea societății apelante și la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocațial achitat cu privire la D. nr. (...), constituindu-se astfel pe rolul T. B.-N. D. nr. (...).

Prin S. comercială nr. 883/(...) T. B.-N. a admis cererea intimatei- reclamante și a dispus completarea dispozitivului Sentinței comerciale nr.

367/(...) pronunțate În cadrul D.ui nr. (...), În sensul că a admis În parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial, obligând s.c. R. C. D. S. Ia plata sumei de 15.000 lei.

Împotriva Sentinței comerciale nr. 883/(...) s.c. R. C. D. S. a promovat apel, solicitând schimbarea În tot a sentinței apelate, În sensul respingerii cererii privind completarea dispozitivului, În principal, ca inadmisibilă și, În subsidiar, ca neîntemeiată.

II. În ceea ce privește solicitarea pârâtei de admitere a apelului, cu consecința respingerii cererii privind completarea dispozitivului ca inadmisibilă, apreciază că aceasta este Î. În considerarea următoarelor argumente:

În conformitate cu dispozițiile art. 2812 alin. (1) C. proc. civ., "dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii În același termen În care se poate declara, după caz, apel sau recurs Împotriva acelei hotărâri, iar În cazul hotărârilor date În fond după casarea cu reținere, În termen de 15 zile de la pronunțare".

În literatura juridică de specialitate În mod unanim s-a apreciat că Încuviințarea unei cereri de completare a unei hotărâri judecătorești este admisibilă exclusiv atunci când instanța a omis a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidenta le, Iăsându-le complet nesoluționate.

În acest sens s-a pronunțat și Curtea de A. C., care În mod judicios a statuat că nu s-ar putea uza de procedura completării hotărârii atunci când instanța a soluționat un capăt de cerere ori o cerere conexă sau incidentală, acordând Însă autorului cererii o sumă mai mică decât ceea pretinsă ori, În genere, mai puțin decât partea a cerut.

În această din urmă situație calea procedurală recunoscută părții pentru a pune În discuție legalitatea ori temeinicia admiterii doar În parte a pretențiilor sale nu este cea a completării hotărârii, În condițiile art. 2812 C. proc. clv., ci a exercitării căilor de atac recunoscute de lege, respectiv apelul sau, după caz, recursul.

Având În vedere cele anterior menționate atrage atenția asupra faptului că prin S. comercială nr. 367/(...) T. B.-N. a solutionat capătul de cerere din actiunea intimatei-reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată, dispunând obligarea apelantei S. R. C. D. S. Ia plata sumei În cuantum de 4.082 RON, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru și a timbrelor judiciare mobile.

Astfel, În opinia pârâtei, nu se poate considera că T. B.-N. a lăsat nesolutionată cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, câtă vreme prin S. comercială nr. 367/(...) S. R. C. D. S. a fost obligată la plata sumei În cuantum de 4.082 RON pe baza Î. existente la dosarul cauzei si care au fost depuse anterior Încheierii dezbaterilor, respectiv chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru, timbrele judiciare mobile și chitanțele privind achitarea onorariilor de expert.

Pe cale de consecință, consideră că intimata S. R. S. nu mai putea uza de procedura completării hotărârii, prevăzută de dispozițiile art. 2812 C. proc. civ., pentru a obtine suplimentarea cheltuielilor de judecată acordate prin S. comercială nr. 367/(...) si cu contravaloarea onorariului avocatial.

Față de cele mai sus expuse apreciază că se impune admiterea prezentei căi de atac, cu consecința schimbării În tot a sentinței apelate, În sensul respingerii cererii privind completarea dispozitivului ca inadmisibilă.

III. În condițiile În care se va aprecia că cererea privind completarea dispozitivului era admisibilă, apreciază că se impunea respingerea acesteia ca neîntemeiată, față de argumentele ce succed:

Atât În doctrina juridică, cât și În practica judiciară" În mod unanim s- a opinat că unul dintre principiile fundamentale care guvernează desfășurarea procesului civil este cel al contradictorialității, contradictorialitatea constând În posibilitatea conferită de lege părților de a discuta și combate orice element de fapt sau de drept al procesului civil.

Exigența fundamentală a contradictorialității impune cerința ca nicio măsură să nu fie ordonată de instanță Î. ca aceasta să fie pusă În discuția contradictorie a părților și ca toate probele solicitate de părți să fie Încuviințate și administrate În ședință, nerespectarea principiului contradictorialității atrăgând nulitatea hotărârii pronunțate.

Din interpretarea dispozițiilor art. 150 C. proc. civ., potrivit cărora

"când instanța se va socoti lămurită, președintele va declara dezbaterile

Închise", reiese fără echivoc că Închiderea dezbaterilor marchează momentul final al procedurii contradictorii În fața instanței de judecată.

În practica instanței supreme" În mod corect s-a apreciat că nicio probă nu poate fi opusă celeilalte părți dacă nu i s-a dat posibilitatea de a o discuta, astfel Încât o hotărâre nu se poate Întemeia pe un act depus după Închiderea dezbaterilor, fără să fi fost pus În discuție.

Aceasta este și opinia Îmbrățișată de Curtea E. a D. O., care, prin H. din (...) a plenului Curții pronunțată În cauza Ruiz-Mateos c. Spaniei, a statuat că În lumina ansamblului paragrafului 1 al art. 6 din Convenție, care Înglobează principiul egalității armelor și dreptul fundamental la caracterul contradictoriu al procedurii, trebuie să se recunoască părților posibilitatea de a lua la cunoștință de observațiile sau actele depuse de cealaltă parte și de a le discuta.

Cât privește solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată, În literatura juridică s-a apreciat că aceasta poate forma atât obiectul unei cereri accesorii, cât și obiectul unei cereri principale, de sine stătătoare, atunci când partea Înțelege să valorifice aceste pretenții pe calea unei acțiuni separate.

În situația În care solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată constituie un petit distinct al unei acțiuni principale, ea va fi soluționată de către instanța competentă să judece cererea principală potrivit art. 17 C. proc. civ.

Ținând cont de cele anterior menționate, precum și de faptul că potrivit dispozițiilor art. 167 alin. (2) C. proc. civ. dovezile vor fi administrate

Î. de Î. dezbaterilor asupra fondului, învederează faptul că intimata S. R. S. nu a depus la dosarul cauzei dovada achitării onorariului avocatial anterior Închiderii dezbaterilor În cadrul D.ui nr. (...).

Mai mult decât atât, chiar T. B.-N., În considerentele Sentinței comerciale nr. 883/(...), a retinut faptul că la concluziile scrise depuse de societatea intimată "au fost anexate si dovezile din care rezultă suma achitată de reclamantă pentru plata onorariului avocatial" (a se vedea pagina

2 din sentința apelată).

Având În vedere faptul că potrivit prevederilor art. 146 C. proc. civ. concluziile scrise se depun la dosarul cauzei abia după Închiderea dezbaterilor, apreciem că În speta de față T. B.-N. nu trebuia să mai tină cont de Î. ce au fost anexate de către intimata-reclamantă la concluziile sale scrise, câtă vreme prin acestea se proba În parte unul dintre petitele cererii de chemare În judecată.

În acest sens s-a pronunțat și Tribunalul București", care, printr-o decizie a secției a IV-a civile, În mod judicios a statuat că În cazul În care, după Închiderea dezbaterilor, una din părți a depus acte asupra cărora cealaltă parte nu a fost pusă În situația de a le putea discuta, instanța nu este Îndreptățită să-și Întemeieze hotărârea pe ele.

În opinia pârâtei, În mod gresit a considerat T. B.-N. ca fiind Î. cererea de completare a dispozitivului Sentintei comerciale nr. 367/(...) pe considerentul că S. R. S. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocatial atât prin cererea de chemare În judecată, cât si prin concluziile orale (consemnate În Încheierea de ședință din data de (...)) si concluziile scrise ce au fost depuse la dosarul cauzei, cu ignorarea faptului că dovada achitării acestui onorariu a fost făcută după Închiderea dezbaterilor.

Făcând abstracție de caracterul inadmisibil al cererii de completare a dispozitivului, consideră că S. comercială nr. 883/(...) ar fi fost legală și temeinică numai În situația În care T. B.-N., după ce repunea pe rol D. nr. (...) pentru a da și societății apelante posibilitatea de a discuta Î. depuse după Închiderea dezbaterilor, ar fi omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocațial.

Pentru toate aceste motive solicită să se dispună admiterea apelului promovat de S. R. C. D. S. (fostă S. P. T. S.), cu consecința schimbării În tot a Sentinței comerciale nr. 883/(...) și a respingerii cererii privind completarea dispozitivului, În principal, ca inadmisibilă și, În subsidiar, ca neîntemeiată.

Totodată solicită să se dispună obligarea societății intimate și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, conform art. 274 și urm. C. proc. civ.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 281 ind. 3 C. proc. civ raportate la cele ale art. 282 și urm. din același cod, precum și pe dispozițiile art. 274 și urm. C. proc. civ.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:

1. Prin sentința comercială nr. 367/ll.03.20ll pronunțată în dosarul nr. (...), a fost admisă în parte acțiunea comercială promovată de reclamanta SC R. S. B. și a fost obligată pârâta SC R. C. D. S. B. (fostă S. P. T. S.) să plătească reclamantei suma de 38.366 euro sau echivalentul în lei la data plății, reprezentând penalități contractuale de întârziere și suma de 4.082 lei cheltuieli de judecată RON reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru si timbru judiciar.

2. Prin sentința comercială nr. 883 din (...) pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...) s-a admis cererea reclamantei SC R. S. și în consecință:

- s-a dispus completarea dispozitivului sentinței comerciale nr.

367/ll.03.20ll pronunțată de T. B.-N., Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. (...), în sensul că :

- s-a admis în parte cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial și obligă pe pârâta SC R. C. D. S. ( fostă S. P. T. S.) să plătească reclamantei suma de l5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, prin reducerea onorariului avocațial solicitat de 29.750 lei.

3. Prin apelul formulat se invoca in principal iandmisibilitatea cererii de completare a dispozitivului. Curtea observa că intimata a indicat ca și temei de drept a cererii sale art 281 cod pr civ, referitor la erorile și omisiunile materiale și respectiv art 281/2 cod pr civ referitor la completarea dispozitivului. Deși nu suntem în prezența unei veritabile cereri de completare, ci mai degrabă în prezența unei cereri de îndreptare a omisiunii vădite, curtea reține că acestă împrejurare nu poate duce la concluzia inadmisibilității cererii. Prima instanță a acordat cheltuielile de judecată, având în vedere la momentul inițial exclusiv taxa de timbru și timbru judiciar și omitând să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul avocațial. Din această perspectivă și în raport de dispozițiile art 281/2a cod pr civ rezultă în mod cert că nu pot constitui motive de apel asemenea omisiuni ale primei instanțe, ele urmând a fi îndreptate în baza textului precitat. Ori față de aceste împrejurări demersul intimatei este singurul posibil și în mod natural admisibil. Pentru a putea exercita controlul instanța de apel se impune să existe un raționament al primei instanțe - obiect al controlului în calea de atac.

4. Referitor la netemeinicia cererii formulate de intimați - Curtea observă că prima instanță a dezlegat în mod judicios pricina și că în raport de condițiile concrete ale speței a înțeles să cuantifice valoarea cheltuielilor care trebuie restituite de apelantă prin cenzurarea cuantumului solicitat de intimata.

5. Nu se poate reține nicio vătămare adusă drepturilor apelantei, cu referire strict la momentul depunerii cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat. Prin apărările formulate nu au fost relevate împrejurări care ar fi lezat apelanta și care să justifice anularea sau schimbarea hotărârii atacate. Onorariul avocațial a fost cenzurat de către prima instanță prin prisma cuantumului solicitat, ori apelanta nu invocă în apel motive (exemplu - fictivitatea operațiunii de plată a onorariului) - care dacă ar fi fost avute în vedere la momentul pronunțării primei hotărâri puteau genera o altă soluție. Mai mult în soluționarea prezentului demers judiciar apelanta a fost citată astfel că nu se pot reține alegațiile acesteia referitoare la încălcarea principiului contradictorialității - orice pretins viciu fiind asanat prin modalitatea concretă de soluționare a cererii (în condiții de contradictorialitate, cu citarea părților).

6. Față de cele ce preced, curtea potrivit art 296 cod pr civ va respinge apelul declarat de SC R. C. D. S. împotriva sentinței civile nr. 883/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. B.-N., pe care o menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge apelul declarat de SC R. C. D. S. împotriva sentinței civile nr.

883/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. B.-N., pe care o menține în întregime.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din (...).

Red.G.A.N./dact.L.C.C.

4 ex./(...) Jud.fond: I. U.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 24/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii