Decizia comercială nr. 489/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 489/2012
Ședința publică de la 20 I. 2012
PREȘEDINTE G.-A. N.
Judecător S. Al H.
Judecător M.-I. I.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de A. F. P. A C. B. PRIN D. F. P. A J. C. împotriva sentinței comerciale nr. 249/ (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C., privind și pe intimat SC F. RBB P. SRL, având ca obiect numire lichidator.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat. C U R T E A : Prin sentința comercială nr. 249 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C. s-a respins ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. B. prin D. C., în contradictoriu cu pârâta S. F. RRB P. S. A. Pentru a pronunța această hotărâre, în rejudecare, instanța de fond a reținut că potrivit disp. art. 21alin.1 din OUG nr. 1., competența de numire a lichidatorului în situațiile prevăzute la alin.237 alin.7 din L. nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare și la art. 31 alin.4 din L. nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, cu modificările și completările ulterioare, aparține directorului oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal și/sau persoanei ori persoanelor desemnate, care dispune/dispun și cu privire la plata onorariului lichidatorului, în cuantum fix de 1.000 lei. Dispozițiile legale anterior citate au fost introduse prin L. nr. 84 din 13 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 323 din 17 mai 2010. Dispozițiile legale sus enunțate, atribuie, de la data intrării în vigoare, respectiv 3 zile de la data publicării în Monitorul oficial, competența de soluționare a cererilor vizând numirea lichidatorului în condițiile reglementate de art. 237 alin.7 din L. nr. 31/1990 republicată, directorului oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal și/sau persoanei sau persoanelor desemnate. Așadar, față de împrejurarea că instanța de control judiciar a trimis cauza spre rejudecare la data de 15 octombrie 2010, respectiv ulterior intrării în vigoare a dispozițiilor legale introduse în OUG nr. 1. prin L. nr. 8., în cauză sunt incidente disp. art. 725 alin.2 teza finală C.pr.civ., potrivit cărora în caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile legii noi cu privire la competență, sunt pe deplin aplicabile. Astfel, reținând că potrivit legii noi, competența de numire a lichidatorului nu aparține instanței de judecată, în temeiul dispozițiilor legale mai sus citate, tribunalul a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată. Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. F. P. A C. B. prin D. G. A F. P. C. a declarat recurs, solicitând instanței admiterea acestuia și casarea sentinței atacate prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată având ca obiect desemnarea unui lichidator pentru pârâta S. F. RRB P. S. A., întemeiat pe dispozițiile art. 3041C.pr.civ.. În motivarea recursului, reclamanta a arătat că soluția instanței de fond este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea prev. art. 315 alin. 1 C.pr.civ., deoarece poziția sa procesuală este determinată de împrejurarea potrivit căreia la data pronunțării de către Curtea de A. C. a hotărârii judecătorești prin care a fost castă hotărârea instanței de fond erau deja în vigoare prevederile legale care atribuiau competența numirii lichidatorului în sarcina directorului O.R.C. Pe de altă parte, recurenta a imputat instanței de fond faptul că fiind sesizată, în rejudecare, cu soluționare cererii sale de numire lichidator, în mod greșit a făcut aplicarea prev. art. 725 alin. 2 C.pr.civ., întrucât acest text de lege nu are aplicabilitate în situația înlăturării în totalitate a competenței instanței judecătorești și astfel, organul fiscal a fost pus în imposibilitatea valorificării drepturilor conferite de legiuitor, în condițiile în care în acest moment o cerere de numire lichidator adresată O. ar fi în mod evident respinsă ca tardiv formulată, deși inițial a fost introdusă în termenul legal. Recurenta a apreciat că soluția prin care s-a dispus transmiterea cauzei spre rejudecare în vederea numirii unui lichidator a fost pronunțată în acord cu prev. tezei inițiale ale art. 725 C.pr.civ. care stipulează că „procesele în curs de judecată la data schimbării competenței legal investite, vor continua să fie judecate de acele instanțe";. În final, recurenta a învederat că și în situația în care instanța de fond ar fi dorit să efectueze o aplicabilitate a noilor norme de procedură, în condițiile în care instanța de control judiciar a dispus casarea hotărârii și transmiterea cauzei spre rejudecare, ar fi trebuit să-și decline competența în favoarea autorității care avea atribuții de soluționare a cererii sale de desemnare lichidator. Analizând hotărârea criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele: Problema de drept pe care instanța de recurs trebuie să o clarifice vizează aplicabilitatea prevederilor art. 725 alin. Cprociv. în situația dedusă judecății. În fapt, cererea de numire a unui lichidator pentru intimata S. F. RRB P. S. a fost înregistrată de către recurenta A. F. P. A C. B. la data de 22 aprilie 2010 la Tribunalul Comercial Cluj, moment la care competența de numire a lichidatorului revenea secției comerciale a tribunalului potrivit OUG nr. 1.. În primul ciclu procesul, Tribunalul Comercial Cluj, prin sentința nr. 1. mai 2010 a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință și exercițiu a recurentei și a anulat cererea de chemare în judecată. A. sentință a fostrecurată, iar prin decizia civilă nr. 2426 din (...) a Curții de A. C. s-a dispus casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe în vederea soluționării pe fond a cererii. Între momentul dezinvestirii T.ui C. C. și soluționarea recursului de către Curtea de A. C. a intervenit o modificare legislativă care a atribuit competența de numire a lichidatorului în situațiile prevăzute la 237 alin. (7) din L. nr. 31/1990, directorului oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal. Este vorba despre L. nr. 84/(...) privind aprobarea Ordonanței de urgență a G. nr. 1. pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului, care a fost publicată în MO nr. 323/17 mai 2010. Nimeni nu contestă că prevederile art. 21introduse prin L. nr. 84/(...) nu ar fi norme de procedură atributive de competență, însă acestea nu pot influența competența de soluționare a cererilor deja înregistrate pe rolul instanțelor de judecată la momentul apariției noii legi. Dispozițiile tranzitorii de drept comun reglementate de art. 725 alin. 2 din codul de procedură civilă care stabilesc că în caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile legii noi privitoare la competență sunt pe deplin aplicabile nu sunt incidente în cazul de față de vreme ce potrivit noii legi competența aparținea unui organ fără activitate jurisdicțională, iar nu unei instanțe de grad diferit. Doar în ipoteza în care noua lege de procedură ar modifica competența materială sau competența teritorială exclusivă, atribuind altor instanțe de judecată competența de soluționare a unei anumite cereri, prevederile art. 725 alin. 2 din Codul de procedură civilă ar fi aplicabile, iar nu și în ipoteza în care se elimină competența generală a instanței de judecată de a soluționa respectiva cerere. Dacă am accepta interpretarea dată acestui text de lege de prima instanță, măsura casării cu rejudecare dispusă de instanța de recurs ar fi lipsită de efecte juridice în condițiile în care actul jurisdicțional în România se poate realiza doar de o instanță de judecată sau de un organ cu activitate jurisdicțională. Așadar, s-ar ajunge la situația absurdă în care deși cererea a fost trimisă în vederea efectuării unei noi judecăți, o astfel de etapă să nu mai fie parcursă sub paravanul modificării ulterioare a competenței generale a instanțelor de judecată. În situația concretă dedusă judecății, această concluzie se impune și în considerarea faptului că soluția de respingere ca inadmisibilă cererii de numire a lichidatorului cauzează grave prejudicii recurentei de vreme ce termenul de 6 luni în care putea formula cererea de numire a lichidatorului a expirat la momentul actual. Prin urmare, acesteia nu i se poate oferi ca remediu procesual la modificările legislative intervenite în privința competenței posibilitatea de a reitera cererea de numire a lichidatorului în fața directorului oficiului registrului comerțului întrucât ar fi decăzută din acest drept. Cum cererea inițială de numire a lichidatorului a fost formulată în interiorul termenului de 6 luni, așteptarea recurenței de a obține o hotărâre favorabilă este una legitimă. Deși prima instanță a soluționat cauza fără a intra pe fondul cauzei, raportat la prevederile art. 312 alin. 61Cproc.civ și la art. 304 pct. 9 și la împrejurarea că în această cauză a mai fost dispusă o casare cu trimitere, Curtea va admite recursul declarat de reclamanta A. F. P. A C. B. împotriva sentinței comerciale nr. 249 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C. pe care o va casa și va rejudeca pe fond pricina. Examinând înscrisurile de la dosarul cauzei, Curtea retine că prin S. comerciala nr. 6875 din (...) pronunțată de către Tribunalul Comercial Cluj s-a dispus dizolvarea intimatei SC F. RRB P. SRL, sentința rămânând irevocabilaprin nerecurare. A. hotărâre a fost publicata in Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, nr. 288/(...). Potrivit dispozițiilor art. 237 alin. 7 si 7^1 din L. nr. 31/1990 rep., în forma aflată în vigoare la data introducerii cererii, dacă in termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare nu se procedează la numirea lichidatorului, tribunalul la cererea oricărei persoane interesate, numește un lichidator de pe L. practicienilor in reorganizare si lichidare, remunerarea acestuia urmând a fi făcută din averea persoanei juridice dizolvate sau, in cazul lipsei acesteia, din fondul de lichidare constituit in temeiul Legii nr. 85/2006. Reclamanta A. F. P. A C. B. reprezentată prin D. G. A F. P. A J. C. are interesul formulării prezentei cereri întrucât deține împotriva intimatei un titlu executoriu, titlu pe care intenționează sa-l valorifice in procedura lichidării intimatei. De asemenea, nu rezultă că in cauză ar fi fost desemnat un lichidator pe seama intimatei, astfel ca în temeiul art. 237 alin. 7 si 7^1 din L. nr. 31/1990, va fi admisa cererea petentei si va fi numit CII B. D. în calitate de lichidator al intimatei SC F. RRB P. SRL, remunerația lichidatorului în cuantum de 1.000 lei urmând a fi achitata din averea petentei, iar în lipsa acesteia, din fondul special de lichidare, constituit în baza art. 4 alin.4 din L. nr. 85/2006. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite recursul formulat de reclamanta A. F. P. A C. B. prin D. G. A F. P. A J. C. împotriva sentinței comerciale nr. 249/(...) pronunțată în dosarul nr. (...)/2010 al T.ui C. C. pe care o casează în întregime și rejudecând în fond: Admite cererea formulată de petenta A. F. P. A C. B. prin D. G. A F. P. A J. C. în contradictoriu cu intimata SC F. RBB P. S. Numește CII B. D. în calitate de lichidator al intimatei SC F. RBB P. S. Remunerația lichidatorului în cuantum de 1.000 lei se va achita din averea intimatei, iar în lipsa acesteia, din fondul special de lichidare, constituit în baza art. 4 alin.4 din L. nr. 85/2006. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2012. { F. | PREȘEDINTE, G.-A. N. JUDECĂTOR, S. AL H. JUDECĂTOR, M.-I. I. GREFIER, A. B. } Red.M.I.I./(...). Dact.H.C./ 3 ex. Jud.fond. N. Koșa.
← Decizia comercială nr. 10256/2012, Curtea de Apel Cluj -... | Decizia comercială nr. 149/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|