Decizia comercială nr. 2432/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2432/2012
Ședința ta de 26 martie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. P. JUDECĂTOR: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. GREFIER: L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. I. B. S. împotriva sentinței civile nr.5676 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., în contradictoriu cu intimații O. PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ și D. G. A F. P. A J. S., având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat nu este legal timbrat, lipsind taxa judiciară de timbru în cuantum de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut cauzei, după care se reține că deși recurenta a fost citată cu mențiunea timbrării recursului promovat, cu suma de 19,5 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei, fila 12 din dosar, aceasta nu s-a conformat dispoziției instanței.
Curtea, din oficiu, raportat la dispozițiile art.20 alin.3 din Legea nr.
146/1997, invocă excepția nelegalei timbrări a recursului și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
C U R T E A
Deliberând asupra excepției invocate, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5676 din (...), Tribunalul Sălaj a admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B. reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sălaj și a dispus dizolvarea intimatei SC IMB B. S.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 237 alin.1 lit.c din Legea nr. 31/1990 întrucât intimata nu șia- actualizat sediul social, actul întocmit pentru sediu fiind expirat.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs intimata, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii de dizolvare.
Conform art.11 alin.1 raportat la art.6 lit.a din Legea nr.146/1997 și art.3 alin.1 din OG 32/1995, pentru recursul declarat i s-a pus în vedere recurentei prin citația emisă pentru termenul stabilit să achite o taxă judiciară de timbru de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Conform art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, iar potrivit art.9 alin.2 din OG 32/1995, în cazul netimbrării cererii cu timbru judiciar, se va proceda conform dispozițiilor Legii 146/1997.
În consecință, având în vedere textele legale menționate, precum și faptul că recurenta nu a timbrat cererea de recurs astfel cum i s-a pus în vedere, instanța, în baza art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, va admite excepția nelegalei timbrări și va anula cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite excepția nelegalei timbrări.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta S. I. B. S. împotriva sentinței civile nr.5676 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S..
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER C. P. A. M. C. M. S. L. F.
Red.C.P./Dact.GC
2 ex/(...)
Jud. primă instanță: P. R.a M.lena
← Decizia comercială nr. 6778/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 61/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|