Decizia comercială nr. 61/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 61/2012
Ședința publică de la 19 A. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare apelul formulat de pârâta SC G. E. S., împotriva sentinței civile nr. 5014/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. C., în contradictoriu cu reclamanta SC M. I. SA, având ca obiect pretenții ȘI CERERE DE
SUSPENDARE.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimată, avocat O. N. P., cu împuternicire avocațială la dosar.
C.ea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., raportat la art. 7208, corelat cu art. 282 alin. 1, teza a II-a C. Pr. Civ. constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că atât apelul, cât și cererea de suspendare nu sunt timbrate și motivate, iar apelanta nu a depus la dosar dovada consemnării sumei stabilită cu titlu de cauțiune, la dispoziția instanței. C.ea, dupoă deliberare, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, corborat cu art. 9, alin. 2 din OUG nr. 32/1995 pune în discuția părții prezente excepția netimbrării apelului și cererii de suspendare. Raportat la acest aspect, reprezentantul intimatei solicită admiterea excepției netimbrării apelului și cererii de suspendare, cu consecința anulării acestora. C.ea rămâne în pronunțare asupra excepției invocată. C.EA Prin sentința civilă nr. 5014 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. C., a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC M. I. SA, C.-N. C. în contradictoriu cu pârâta SC G. E. S. B. și, în consecință: A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plății a sumei de 47.272 eur, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință, precum și contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plății a sumei de 94.544 eur, reprezentând daune interese. A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei, în cuantum de 27.128,67 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbre judiciare și onorariu avocațial. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: La data de (...) între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr. 3055, prin care reclamanta s-a obligat să pună la dispoziția pârâtei, cu titlu de închiriere, spațiul din „. din municipiul T. M., P. V. nr. 14, în suprafață de 32,14 mp, situat la parter, iar pârâta s-a obligat să achite la termen contravaloarea chiriei precum și orice obligației financiară care îi revine din folosința spațiului închiriat și a părților comune, inclusiv taxele, cheltuielile, cotizațiile la fondul de contribuție, precum șiorice alte sume și valori prevăzute în contract. Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 5 ani, perioadă care a început să curgă la data intrării pârâtei în spațiul închiriat, consemnată într-un proces verbal. De asemenea părțile au convenit că durata contractului este fermă, continuă și nu poate fi modificată sau întreruptă decât în condițiile contractului (f.11-31). Instanța a reținut de asemenea și faptul că la data de (...), părțile au încheiat procesul verbal de predare primire, în cadrul căruia părțile au consemnat starea imobilului, precum și lucrările care urmau a se realiza până la data de (...), de către proprietar, pe cheltuiala chiriașului (f.36-39). Cu titlu preliminar, instanța, având în vedere cererea pârâtei de a face aplicarea disp. art. 225 C., subliniază faptul că reclamanta și-a îndeplinit obligația de a răspunde la interogatoriu, răspunzând tuturor întrebărilor adresate de către pârâtă, în cauză nefiind îndeplinite condițiile pentru aplicarea sancțiunii reglementate de textul arătat. În același sens, împrejurarea că în răspunsul dat unor întrebări adresate de pârâtă, reclamanta a făcut trimitere la răspunsurile expuse la întrebările anterioare, nu este de natură să conducă la aplicarea sancțiunii. Din poziția procesuală exprimată de către pârâtă, instanța a reținut că la data de (...), contrar obligațiilor asumate prin contractul de închiriere, respectiv art. 2.2 din acest contract, care reglementa o durată fermă, continuă și neîntreruptă a contractului de locațiune, pârâta a abandonat spațiul pus la dispoziția sa de către reclamantă, în temeiul contractului de închiriere și a procesului verbal de predare primire. În acest sens, instanța reține și dispozițiile art. 12.1.12 din contract, potrivit cărora, prin abandon se înțelege nerespectarea obligației de a ocupa și de a- și desfășura activitatea în spațiu, timp de 3 zile consecutiv. De asemenea conform art. 19.5 din contract, în situația în care chiriașul, în speță pârâta abandonează spațiul, locatorul este îndreptățit să evacueze chiriașul și să perceapă de la acesta, atât contravaloarea lipsei de folosință egală cu contravaloarea chiriei lunare, cât și daune interese egale cu dublul chiriei lunare pe toată durata abandonării, respectiv a lipsei de folosință. Interpretând coroborat cele două dispoziții legale citate, instanța a apreciat necesar să lămurească chestiunea legată de abandonul spațiului, în sensul că părțile au înțeles să definească abandonul, ca fiind nerespectarea obligației de a ocupa spațiul timp de 3 zile consecutiv și, evident mai mult decât această perioadă, intenția părților, prin raportare și la cel de al doilea articol citat, fiind acela de a stabili perioada minimă după care spațiul se consideră abandonat. În acest sens, instanța nu a putut reține interpretarea dată de pârâtă sub acest aspect, întrucât o asemenea interpretare este străină de intenția părților, aceasta cu atât mai mult cu cât, oricum părțile au negociat, sub forma clauzei penale cuprinsă în art. 19.5 din contract, valoarea daunelor interese la care ar fi îndreptățit locatorul în cazul neexercitării folosinței spațiului pe o perioadă de minim 3 zile, daune interese care au fost raportate la dublul chiriei, pe toată durata abandonării, respectiv a lipsei de folosință. Așadar, însăși sintagma folosită de părți și anume pe „. durata abandonării";, susține ipoteza expusă anterior, în sensul că, nerespectarea obligației de ocupare a spațiului, constituie abandon în cazul neexercitării folosinței minim 3 zile consecutive. În ceea ce privește excepția de neexecutare a contractului, invocată în apărarea sa de către pârâtă, instanța a procedat la analiza acestei apărări, pornind de la dispozițiile contractuale pretins neexecutate de către reclamantă, obligații indicate de către pârâtă ca fiind cuprinse în cap. V al contractului. Astfel, conform clauzelor cuprinse în acest capitol, reclamanta și-a asumat obligații de promovare a spațiului comercial, însă clauzele contractuale nu cuprind obligațiile concrete arătate de către pârâtă în apărarea sa, fiind doar obligațiiasumate la modul general, respectiv simple obligații cel mult de diligență și în nici un caz obligații de rezultat, pe care pârâta le-a acceptat, acordul său de voință fiind exprimat nu numai prin semnarea contractului de închiriere și a actelor adiționale, ci prin însăși faptul că și-a desfășurat activitatea în spațiul pus la dispoziția sa de către reclamantă, o perioadă cuprinsă cel mai târziu între data asumată de reclamantă, ca fiind data inaugurării centrului comercial, respectiv 15 aprilie 2008 (art.8.9 din contract) și până la data de 4 octombrie 2010, respectiv pe o perioadă de aproximativ 2 ani. Mai mult, din cuprinsul capitolului V al contractului, instanța a reținut că pârâta este cea care și-a asumat mai multe obligații vizând costurile de publicitate și promovare comercială, în timp ce reclamanta și-a sumat doar obligații generale sub aspectul publicității. În concret, instanța a înlăturat apărările formulate de către pârâtă, în sensul că lipsa unui număr constant de vizitatori și scăderea numărului acestora, se datorează culpei reclamantei, întrucât pe de o parte, pârâta nu a făcut dovada acestor susțineri, iar pe de altă parte, reclamanta nu și-a asumat, așa cum s-a precizat și în cele ce preced, o obligație de rezultat, respectiv de a asigura un număr constant de vizitatori pe toată durata de derulare a contractului de închiriere. Mai mult decât atât, pârâta nu a făcut dovada că pe durata celor doi ani în care și-a desfășurat activitatea în spațiul închiriat de la reclamantă, a beneficiat de un număr constant de vizitatori. În același sens, cu privire la deschiderea unor cinematografe sau atragerea unui operator de hypermarket ori asigurarea unor spații de recreere, nu au fost obligații pe care reclamanta să și le fi asumat prin contractul de închiriere, apărările formulate de către pârâtă în acest sens, respectiv că ar fi încheiat contractul de închiriere în considerarea acestor aspecte, sunt lipsite de temei. De asemenea, împrejurarea că în alte centre comerciale sunt funcționale astfel de spații, nu poate conduce la concluzia că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, atâta timp cât nu au fost asumate obligații de acest fel, iar aceste aspecte nu au fost de natură să o împiedice pe pârâtă să încheie contractul de închiriere și chiar să-și desfășoare activitatea în temeiul acestuia, pentru o perioadă de 2 ani. De altfel, corespondența purtată între părți (f.229-239), face dovada asupra faptului că pârâta ar fi fost dispusă să-și continue activitatea, cu toate că reclamă un trafic redus de vizitatori, dacă i s-ar fi acordat o reducere a cuantumului chiriei de cel puțin 50% (f.238-239). Referitor la necesitatea ca centrele comerciale de tip mall să pună la dispoziția vizitatorilor cinematografe și alte spații asemănătoare, instanța a reținut faptul că potrivit definiției dicționarului explicativ al limbii române, acest tip de centru comercial reprezintă un „complex de mari dimensiuni care cuprinde magazine, servicii utilitare, expoziții etc. închis circulației autovehiculelor; spațiu vast pe care se află un astfel de complex";. Așadar, necesitatea funcționării unor spații de natura celor arătate de pârâtă, nu este de esența unui centru comercial, astfel cum rezultă din definiția cuprinsă în dicționarul explicativ. Din toate aspectele reținute cu privire la excepția invocată de pârâtă în apărare, instanța a reținut că în cauză nu este îndeplinită condiția existenței unei neexecutări, chiar parțiale, dar suficient de importante, din partea cocontractantului, în speță a reclamantei, astfel încât excepția să poată fi opusă cu succes acesteia, efectele excepției neputând astfel opera. În fine, instanța nu a putut reține nici apărările pârâtei invocate prin prisma dispozițiilor art.1439 lain.1 și 2 C.civ., considerentele expuse cu privire definirea spațiului comercial de tip „., precum și cele pretinsele obligații ale reclamantei de a pune le dispoziția pârâtei un spațiu de un anumit tip, își găsesc pe deplin incidența și sub acest aspect. Desigur, obligațiile asumate de pârâtă, în special sub aspectul clauzei penale asumate, sunt împovărătoare, însă pârâta și le-a asumat în deplină cunoștință de cauză, fiind un profesionist al comerțului, exprimându-și voința în maniera rezultată din contractul părților, astfel încât clauzele contractului îi sunt opozabile, acesta constituind de altfel legea părților, conform art.969 C.civ. Pentru considerentele reținute, în temeiul art.969 C.civ. raporta la dispozițiile art.2.2, art.12.1.12 și art.19.5 din contractul părților s-a admis cererea de chemare în judecată cu consecința obligării pârâtei să-i plătească reclamantei contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plății a sumei de 47.272 eur, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință, precum și contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plății a sumei de 94.544 eur, reprezentând daune interese. În temeiul art.274 C. a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei, în cuantum de 27.128,67 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbre judiciare și onorariu avocațial (f.268). Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC G. E. S. solicitândsuspendarea hotărârii pronunțate de Tribunalul Comercial Cluj până la soluționarea prezentului apel; admiterea apelului, iar pe cale de consecință, schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată promovată de M. I. ca fiind neîntemeiată, precum și obligarea intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată în fond și în apel. Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel și a apărărilorformulate, C.ea reține următoarele: 1. În ce privește cererea de suspendare a soluționării prezentului apel formulat de pârâtă, C.ea, în aplicarea dispozițiilor art. 280 alin. 2 și 4 rap. la art. 7231C. a procedat la stabilirea cauțiunii în valoare de 10.000 euro plătibilă în lei, la cursul BNR din data consemnării la CEC sau la o altă instituție bancară (f. 7) cu mențiunea de a depune recipisa de consemnare la registrul de valori al instanței și copie la dosarul cauzei până la data de 19 aprilie 2012. La termenul de azi, C.ea constată că apelanta nu s-a conformat acestei cerințe, deși a fost legal citată cu această mențiune (f. 10). Conform art. 280 alin. 4 C. soluționarea cererii de suspendare este condiționată de consemnarea cauțiunii fixată de instanță, sens în care se va constat că o atare cerință nu a fost îndeplinită și drept urmare, cererea de suspendare nu va putea fi admisă. De aceea, în temeiul art. 280 alin. 4 C. C.ea va respinge cererea de suspendare a sentinței civile nr. 5014 din 6 octombrie 2011 pronunțată de T. S. C. în dos. nr. (...). Pe de altă parte, așa cum se va vedea mai jos, cererea de suspendare ca limită temporală de obținere a suspendării hotărârii apelate nu mai poate fi admisă de vreme ce efectul suspensiv se întinde, prin premisă, până la soluționarea apelului. 2. Pentru soluționarea apelului, C.ea a reținut că nu este regulat învestită. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 1 liniuța a doua din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina pârâtei obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 6684,33 lei, iar în conformitate cu art. 1 alin. 1 și art. 3 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 10 lei. În temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 apelanta a fost înștiințată să achite în contul bugetului local al unității administrative-teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal debitorul sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997. Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest actnormativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat. Constatând că apelul nu a fost timbrat anticipat, că apelanta pârâtă nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de (...) (f. 10 ), că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea apelului ca netimbrat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge cererea formulată de apelanta SC G. E. S. B. privind suspendarea sentinței civile nr. 5014 din 6 octombrie 2011 pronunțată de T. S. C. în dos. nr. (...) până la soluționarea apelului declarat de aceasta. Anulează ca netimbrat apelul declarat de SC G. E. S. împotriva sentinței civile nr. 5014 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. C., pe care o menține în întregime. Decizia este definitivă și executorie. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 19 aprilie 2012. { F. | PREȘEDINTE, L. U. JUDECĂTOR, R.-R. D. GREFIER, M. T. } Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./(...) Jud.fond. N. KOȘA
| ← Decizia comercială nr. 8445/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 9653/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
|---|
